Despre noi

Salut! Ce bine că ai aterizat pe Adrenallina! :) Dacă nu ai fi tu să citești ce scriu aici, împreună cu colegii mei, acest spațiu nu ar avea sens. O fac însă și pentru mine, trebuie să recunosc. Iți spun imediat de ce. Citeste mai mult

Adrian Mila: Am început să fac sport la 46 de ani. Am descoperit o libertate și o fericire pe care nu credeam să le mai găsesc

Am început să fac sport …. Târziu, foarte târziu. Într-o toamnă, pe la 46 de ani, am fost stârnit să iau startul la un cros. Citeam Adevărul de seară, îl luam de la un magazin Micro de la scara blocului și găseam rubrica lui Emilian Isaila, care se pregătea pentru un maraton. Maraton, ce chestie ciudată…. O aiureală, de ce ar alerga cineva un maraton? Emilian se lăsase de fumat, slăbise alergând, deja parcă devenea interesant, nici nu auzisem până atunci de Maratonul Internațional București. Practic ii datorez lui Emilian cateva kilograme, cateva mii de kilometri si o viata noua, dar el nu stie asta!

Bucharest Marathon 2015
Bucharest Marathon 2015

Așa că intrarea mea în sport a început direct cu un concurs, cursa populară de la MIB 2009, la care m-am înscris în ultimul moment. Ploua mărunt. După 20 metri mă sufocam, după 200 m începeam să merg. A fost oribil. M-am simțit umilit, iar începeam să alerg, iar mă sufocam. Eram mereu depășit, alergarea era chinuită, după vreo 17 minute (parcă) ajungeam la finish, transpirat și uluit că mă simt foarte fericit. După o săptămână începeam să alerg, dimineața, pe întuneric, să nu mă vadă lumea cum mă chinui.

Îmi amintesc că la început nu puteam să alerg mai mult de 3-400 metri. Alternam mersul cu alergarea încercând să pun în mișcare niște mușchi și articulații care ruginiseră complet. Adevărata victorie a fost când am reușit să alerg dintr-o bucată 30 minute, fără să trebuiască să mă opresc. A fost greu, pe cuvânt.

Prima mea competiție de după prima competiție a fost Crosul 15 noiembrie, de la Brașov, tot în 2009. Aveam aproape o lună de când începusem să alerg și eram convins că voi alerga 5 km fără probleme. Nu am reușit, la un moment dat a trebuit să merg din nou, dar a fost frumos. Atunci mi-am promis că o să mă antrenez suficient ca să nu mai ajung să merg la o cursă de alergare.

Semimaraton pe Arges in Jos, 2015 arhiva personala
Semimaraton pe Arges in Jos, 2015, foto arhiva personala

Antrenamentele mele …Nu sunt foarte sociabil și am început să alerg singur-singurel, în zori de zi. Apoi am găsit grupul de atunci al Ro Club Maraton și am descoperit plăcerea antrenamentelor în comun, la care făceam și o încălzire, și o tură cu toată lumea. Am nevoie de obiective care să rupă monotonia sau de un anturaj în care să găsesc în egală măsură distracția și efortul. 

Cupa Berii - alergare + alcool arhiva personala
Cupa Berii – alergare + alcool; foto arhiva personala

La un moment dat au apărut și antrenamentele adevărate, profesionale, cum nu credeam să fac vreodată. Ștefan Oprina ne invitase la niște antrenamente cum nu visam, cu încălzire, program și revenire, devenind nu doar antrenorul nostru ci și un mare prieten. Am gustat și din antrenamentele lui Flabio Carmona și apoi iar antrenamente cu Fane. Între timp s-a format cee ace se cheamă Trupa lui Fane, unde Ștefan Oprina oferă antrenamente spectaculoase, personalizate și eficiente. Antrenamentele profi au fost în mare măsură distracție combinată cu muncă și au avut rezultate evidente.

la antrenament cu o parte din Trupa lui Fane arhiva personala
la antrenament cu o parte din Trupa lui Fane, foto arhiva personala

Sportul meu preferat este atletismul pentru că în copilărie o cunoscusem pe Lia Manoliu, care mă impresionase cu adevărat. Tata o cunoștea, îmi povestea de ea, îl lăuda pe Zatopek, deci probabil atletismul era sportul meu preferat inca de atunci, chiar dacă nu îl practicam decât pe sărite. Îmi plăcuse mult canotajul, alunecarea pe apă, liniștea din mijlocul lacului, dar a fost doar o iubire de-o vară, din adolescență, mai ales că o pereche de adidași ocupă mai puțin loc decât un schif.

Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este probabil de la Hercules, la care participam la semimaraton, în 2011, cred că era primul semi montan. Urcasem prin pădure, îmi curgea transpirația în ochi, îmi pulsau dureros gambele și apoi s-a terminat urcarea. Cerul abastru, dealul verde și plin de florile de mai m-au făcut să uit de concurs și să mă opresc să fac o poză care apoi a fost mult timp poza de fundal de pe monitorul meu. A fost un moment magic, un colț de rai în care ajunsesem fără să fac pasul necesar…

Maraton apuseni 2015 Arhiva personala
Maraton apuseni 2015; foto arhiva personala

Competiția mea preferată este… greu de spus. Merg la cursele care mă atrag, la care îmi plac organizatorii, atmosfera, unde există un pic de provocare și unde mă simt bine, mi se pare inutil să merg la cursele care ar avea potențial de enervare. Mi-e greu să fac un top. Îmi plac mult cursele montane, probabil preferata mea ar fi cursa de la Azuga, pentru perversitatea buclei finale, îmi place mult Cozia; cursele de plat de la maratonul de la București și cel din Cluj sunt preferatele mele. Cea mai mare provocare a fost Olympus Marathon, pe care l-am dovedit cu greu, și asta l-a făcut poate și mai prețios.

2X2 race, 2014; foto arhiva personala
2X2 race, 2014; foto arhiva personala

Cel mai mândru sunt că am reușit să îmi înving zona de confort, lenea, sedentarismul.

Prietenii mei mă întreabă cel mai des „cat mai ai de gând să alergi?”. Din păcate răspunsul nu depinde doar de mine, mai sunt implicate în afacere și niște articulații, mușchi șamd, dar aș vrea să alerg măcar până pe la 80 de ani.

la Cozia Mounatin Run, cu prieteni
la Cozia Mounatin Run, cu prieteni

Am aflat despre mine că încep să mă suport. Am reușit să mă împac cu mine, ceea ce este destul de greu, am reușit să accept pozele cu mine (înainte de alergare evitam cât mai mult să apar în poze), care apoi chiar mi-au plăcut. Pozele din alergare sunt printre puținele în care mă simt bine.

Sportul mă face să mă simt viu. Am descoperit o libertate și o fericire pe care nu credeam să le mai găsesc. Provocări, concursuri, antrenamente, am găsit o lume nouă cu mulți, foarte mulți oameni interesanţi și mulți noi prieteni cu care mă simt foarte bine. Cred că perioada de când am început să alerg este una dintre cele mai plăcute, relaxante și frumoase din viața mea. Mă repet, dar alergarea este ca un distonocalm luat atunci când ai un deranjament stomacal. Nu îți rezolvă problemele, dar nu îți mai pasă de ele şi doar asta contează.

Uneori, mi se intamplă să apelez la experiența de la alergare ca să depășesc problemele. Fac apel la cutia cu secrete. Mă gândesc la o cursă grea, la momente dificile și la faptul că am avut norocul să le depășesc și încerc să rezolv și situația din viață, din activitatea profesională sau unde a apărut. Cu calm, strângând din dinți ca să depășesc obstacolul, uneori văd viața ca pe o cursă, cu un finish pe care aș prefera să îl ating cât mai târziu.

Obiectivul meu în 2016 este să am doi genunchi valizi, ceea ce deocamdată nu este garantat. Și poate să depășesc un alt handicap din copilărie, dacă tot alerg mai puțin și am mai mult timp disponibil, adică să îmi înving frica de apă. Cine știe, poate mă voi apuca și de triatlon odată și odată.

pe podium la categoria de varsta, la una dintre competitiile preferate; foto arhiva personala
pe podium la categoria de varsta, la una dintre competitiile preferate; foto arhiva personala

Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că la alergare nu prea poți să sari peste etapele intermediare, mai ales dacă vrei să alergi mult timp. Probabil aș recomanda antrenamentele cu un antrenor profesionist și aș prefera antrenamentele de grup. Și niște alergări lungi cu prietenii, cu oprire la o cofetărie sau un grill, să refacem depozitele de glicogen, pentru că viața fără savarine e pustiu!

la un gratarel, dupa alergare. sa vina glicogenul inapoi! foto arhiva personala
la un gratarel, dupa alergare. sa vina glicogenul inapoi! foto arhiva personala

About Roxana Lupu

Roxana Lupu
Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare. Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *