Alex Corneschi: “Obiectivul principal este Tokyo 2020”

Alexandru Corneschi (25) este un alergător cu potențial – anul trecut a câștigat Semimaratonul Internaţional de la Viena, are un personal best pe semimaraton de 1:04:56, dar este focusat și pe distanțe medii, 5.000 de m și 10.000 de m.

Am vorbit cu Alex despre perspectivele lui în atletism și despre dragostea lui pentru acest sport, pe care nu l-a abandonat, chiar dacă majoritatea celor din generația lui au făcut-o, renunțând la performanță pentru un loc de muncă plătit decent.

Alex are un obiectiv major – vrea ca în următorii 3 ani să se focuseze pe  calificarea la Olimpiada de la Tokyo, din 2020.

 

Alexandru Corneschi

 

Salut, Alex. Întrebare de încălzire: cum ai ajuns la atletism?

Împins de la spate! 🙂 Am început sportul în clasele primare, făceam două antrenamente pe săptămână cu profesorul de sport, la şcoala nr. 8 din Botoşani, ajungeam acasă după orele de şcoală şi ieşeam la joacă. Fotbalul nu lipsea niciodată, ajungeam în casă transpirat, iar cea mai mare pedeapsă era aceea de a sta în casă.

În clasa a VII-a, am ajuns la Liceul Sportiv din Botoşani, la îndrumarea tatălui meu. Am plecat de acasă cu gândul de a mă înscrie la fotbal şi am ajuns la atletism – consider această alegere cea mai bună făcută de mine până acum.

La început nu îndrăgeam atât de mult antrenamentele, deoarece nu eram obişnuit să primesc “ordine”. Eu eram obişnuit cu joaca de acasă, dar, după primul meu concurs, am început să iubesc cu adevărat atletismul. (n.r. 1.04.2006 – Sf. Gheorge – Campionatul Naţional de Cros – locul 1 cu echipa)

 

Înţeleg că ai început cu fond şi semifond, cum s-a petrecut trecerea la distanţe lungi? Care este distanţa pe care te simţi cel mai încrezător?

De la început am fost axat pe distanţe medii, 1500 m – 3000 m, chiar dacă aveam şi puţină viteză. La Botoşani nu aveam o bază sportivă necesară probelor de viteză, aşa că am început antrenamentele pentru probele mai lungi.

Am alergat cam toate probele atletice, mi-am ajutat colegii la probele de ştafetă şi chiar a fost ok, dar m-am simţit mult mai bine în probele de 5 000 m şi 10 000 m – sunt mai dinamice şi, pe lângă multă atenţie, necesită şi puţină tactică. Momentan, mă pregătesc tot pentru aceste probe, dar fac faţă cu brio şi probei de semimaraton.

 

 Ai câştigat anul trecut Semimaratonul Internaţional de la Viena, cu timpul de 1 oră și 7 minute. Cum a fost cursa aceasta? Poţi să ne povesteşti? Ai simţit că o vei câştiga?

Pentru mine, câştigarea Semimaratonului Internaţional de la Viena a fost o mare surpriză. Am plecat de acasă cu gândul la o cursă mult mai rapidă. Aş fi vrut un timp mult mai bun, dar nu a fost să fie… frigul şi vântul foarte puternic m-au ţinut puţin pe loc, iar pe unii concurenţi i-au scos complet din cursă.

Nu am fost acceptat ca sportiv elite şi a durat ceva timp până să ajung în primul “bloc” de concurenţi, pentru un start mai lejer. Spre surprinderea mea, după aproximativ 300 de metri, eram singur în faţa miilor de oameni şi, în fața mea erau elitele de la maraton care au avut startul cu câteva minute înainte.

 

Atunci mi-am dat seama că nu va fi o cursă “fugărită” şi că trebuie să muncesc singur pe toată distanţa. Pe ultimele sute de metri am verificat ceasul şi am văzut un timp destul de slab, dar mi-am dat seama că, pentru cei din jurul meu, spectatorii, nu conta timpul, ci faptul că văd câştigătorul probei de semimaraton. Am zâmbit şi am trecut linia de finish cu mâinile sus.

 

 

Care este victoria de care eşti cel mai mândru până acum?

Cea mai mare victorie este cea a celor 12 ani de sport, în care m-am menţinut pe cele trei trepte ale podiumului. În cei 12 ani, mi-am văzut colegii de antrenament care au renunţat la atletism şi, după o perioadă, au încercat să revină… dar fără succes. Aceasta este cea mai mare victorie pentru mine: să trec peste momentele grele din viaţa de sportiv şi să privesc în faţă încrezător.

 

Ai încercat să te califici pentru Jocurile Olimpice, ce nu a mers?

Nu am încercat, dar am avut un mic gând în privinţa asta. În toamna lui 2015, voiam să încerc baremul pentru proba de maraton. Dar, după ce am stat de vorbă cu Marius Ionescu, mi-am dat seama că sunt prea tânăr pentru proba de maraton.

Am zis să mai aştept câţiva ani, cu toate că am un titlu de dublu campion naţional la maraton şi am alergat până acum trei curse pe această distanță, dar fără o pregătire specifică (2h:33min – MIB). Dacă pregătirea va merge aşa cum îmi doresc, peste doi ani am să încerc baremul pentru Jocurile Olimpice.

 

Obiectivul tău fundamental este acum legat de JO din 2020?

Pot spune că din luna ianuarie am început un nou proiect, o nouă abordare a antrenamentelor cu un nou coleg/antrenor. Şi da, obiectivul principal este Tokyo 2020. Anul acesta am fost și într-un cantonament în Portugalia, un stagiu de pregătire de două luni şi jumătate, ce are ca ţintă, în prima fază, probele de 5000 m şi 10.000 m.

Am fost şi anul trecut aici şi am rămas plăcut surprins de desfăşurarea pregătirii, ceea ce m-a făcut să revin şi anul acesta. Aici vin foarte mulţi sportivi de top din Europa pentru a se pregăti,  au fost şi echipele naţionale de atletism ale Germaniei şi Italiei. Anul trecut, cantonamentul a fost suportat de club, dar acum am venit pe cont propriu.

Iar dacă pregătirea va merge bine, în 2020 voi fi la Tokyo.

 

 

Deci asta este cursa A pentru tine…

Îmi doresc foarte mult să fiu la startul probei de maraton, ceea ce înseamnă îndeplinirea baremului de 2:19. Mai sunt încă 3 ani de muncă, dar fără o pregătire serioasă nu voi reuși, așa că mi-am propus ca toate celelalte curse până în 2020 să fie ca un mic puzzle, iar la finalul puzzle-ui să scrie TOKIO 2020.

 

Ai cochetat şi cu alergarea montană. De ce te-ai oprit?

Am alergat şi pe munţi… şi am alergat bine. Am fost campion naţional la alergare montană la categoria Juniori II. Din păcate, am renunţat destul de uşor, pentru că oraşul natal Botoşani nu prea are munţi şi, odată cu pregătirea pentru alergarea montană, scădea şi viteza de pe plat… Asta m-a făcut să renunţ la alergarea pe munte şi să mă axez pe probele de pistă, şosea şi cros.

 

Ce echipă/club reprezinţi? În ce constă pregătirea ta sportivă? 

Momentan sunt legitimat la CSM Craiova.

 

Ce crezi că ar trebui să schimbe/să îmbunătăţească organizatorii de concursuri din România?

Numărul competiţiilor atletice la fel ca şi numărul alergătorilor a crescut enorm în ultimii ani, oamenii au reuşit să introducă mişcarea în rutină zilnică şi acesta este un lucru bun. Organizatorii de competiţii fac în general o treabă bună, de la ediţie la ediţie sunt îmbunătăţiri evidente în organizare şi cred că în câţiva ani România va fi pe harta competiţiilor sportive cu mult mai multe evenimente.

Un lucru ce l-ar putea îmbunătăţi este susţinerea şi promovarea sportivilor români, şi nu mă refer doar la alergători…Mulţi organizatori aleg să invite şi să promoveze sportivi de alte naţionalităţi.

 

Care sunt primele 5 lucruri care ar trebui schimbate/îmbunătăţite de către sistem, în opinia ta?

Lipsa de implicare a cadrelor competente şi lipsa unor baze sportive sunt principalele cauze ale nivelului actual din sportul românesc. Susţinerea sportivilor este aproape de 0 şi asta se reflectă în numărul sportivilor la competiţiile de rang înalt, jocuri olimpice şi campionate mondiale.

Ţări care nu aveau rezultate notabile au reuşit să se bată de la egal la egal cu marile puteri mondiale deoarece şi-au dat seama că fără o infrastructură şi o implicare serioasă nu pot face mare lucru.

 

Sportul trebuie făcut mult mai serios în şcoli, competiţiile atletice şcolare aproape au dispărut, nu mai avem baza de selecţie la juniori şi asta se reflectă în numărul actual de seniori, pe care din păcate îi numeri pe degetele de la o mâna. Mulţi au abandonat sportul de performanţă în detrimentul unui loc de muncă bine plătit.

 

Ce rezultate foarte bune ai avut în acest sezon?

Nu pot spune că a fost un sezon reuşit, a fost o perioadă destul de grea pentru mine deoarece am fost încercat de o mică accidentare care nu m-a lăsat să fiu la parametri maximi.

Dar cu toate acestea am reuşit să aduc câteva medalii importante pentru mine, după argintul din proba de 10.000 m de la Campionatul Naţional de pistă, a venit şi un bronz la Campionatul Balcanic ce a avut loc în Serbia în proba de 3000 m. Cu toate că nu este specialitatea mea, am reuşit să mă mobilizez şi să ţin piept sportivilor cu experienţă în proba de 3000m.

 

În ce cursă te-ai simţit cel mai bine, în maximum de formă?

În toate cursele mă simt extraordinar, când faci ceea ce-ţi place nu mai contează cum ajungi la linia de start/finish, este drept că atunci când eşti antrenat şi rezultatul te mulţumeşte pe deplin eşti cel mai fericit, dar în general sunt o persoană veselă, care intră în concurs optimist şi zâmbăreţ.

Am avut în primăvara acestui an o cursă de semimaraton la Timişoara unde am realizat un nou PB (Personal best) 1:04:56. Înainte de cursă am fost în cantonament de pregătire în Portugalia unde am muncit din greu alături de mari sportivi de talie mondială.

 

Ce poţi spune despre nivelul alergării din România? Ţi se pare că a crescut, că stagnează?

Nivelul alergării din România a crescut odată cu numărul de alergători, de la an la an văd fete noi pline de emoţii la linia de start, oameni care şi-au propus să ducă la capăt prima lor cursa indiferent de ritm sau locul în clasamet.

Orice parte bună are şi o partea mai puţin bună, numărul alergătorilor amatori a crescut în detrimentul celor profesionişti şi odată cu asta semnificaţia cuvântului performanţă a scăzut enorm. Mulţi alergători amatori ajung să se considere sportivi de performanţă şi nu de puţine ori ajung să dea sfaturi sau să antreneze alte persoane care sunt la primii lor paşi de alergare.

 

Tu eşti sportiv profesionist full time? Trăieşti din asta? Cât de complex este acest statut în România?

Nu pot spune că sunt sportiv profesionist. Noi nu avem carte de muncă care să ateste acest lucru, toţi suntem sportivi amatori implicaţi mai mult sau mai puţin în acest domeniu … Nu trăiesc din asta, am o indemnizaţie de 700 de lei de la club, aşa că nu poţi spune că trăiesc din sport. Este aproape imposibil să te poţi descurca cu 700 de lei pe lună. Eu am lucrat într-un magazin de articole sportive și recent m-am implicat într-un proiect ce are ca scop creșterea numărului și susținerea alergătorilor amatori.

 

Asta poate fi şi una din cauzele pierderii seniorilor din atletismul românesc. Mulţi aleg să lase atletismul pentru ceva mult mai uşor şi mult mai bine plătit, astfel că am ajuns ca din toţi sportivii din generaţia mea să îi număr pe degetele de la o mână pe cei care încă mai sunt în activitate.

 

Care este sursa motivaţiei tale?

Am început atletismul la îndemnul tatălui mei şi am continuat pentru el. Este imobilizat de 11 ani într-un scaun cu rotile şi, de fiecare dată când îmi este greu în antrenamente și concursuri, mă gândesc la el şi asta îmi dă putere să trec peste acele momente şi să alerg şi pentru el.

 

 Ce este alergarea pentru tine? Cum te-a modelat sportul?

Alergarea este pentru mine un mod de viaţă. Este activitatea pe care o fac zilnic, fără de care nu m-aş vedea nici peste 50 de ani. Ajung la 12-13 antrenamente pe săptămână. Prin alergare, am reuşit să mă cunosc şi am reuşit să stau departe de părţile nu tocmai bune din viaţă.

 

Fotografii arhiva personala

Previous Post

Simina Cernat, globetrotter: “Călătoria m-a scos din tiparele sociale în care eram blocată”

Next Post

Run Europe Isostar 2017 – antrenează-te și câștigă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top