Home Jurnal de cursa Am luat bătaie la RunFest Băneasa, dar mi-a plăcut!
Am luat bătaie la RunFest Băneasa, dar mi-a plăcut!

Am luat bătaie la RunFest Băneasa, dar mi-a plăcut!

1
Distribuie pe:

„Frate, mai alergăm şi noi azi?”. E trecut bine de ora 11.00 şi nu mai am răbdare: sunt din nou pentru prima oară pe un traseu de trail, dar de data asta freamătă în mine pofta de alergare. Normal, e fără pante, aici e de mine!

Deocamdată băgăm joc de glezne şi ne uităm ca… alergătorul la poarta de start. Am plecat dis de dimineaţă din orăşelul nostru, patru „iepuraşi de câmp” din care unul, Claudiu, e „tăbăcit” bine prin păduri. Noi ăştialalţi, prieteni cu asfaltul, ne propunem să terminăm cu bine, deşi fiecare îşi pune în gând un timp ideal cu care s-ar declara fericit. Neştiind traseul, mă gândesc că orice timp sub două ore pe 21 de kilometri e bine primit. Planuri, gânduri, frânturi de „dar dacă…”, speranţe – „hai că totul va fi bine!”, verificări – „sigur n-am uitat ceva?”… ce-mi plac dimineţile astea! Dimineţi pentru care te-ai pregătit şi ai făcut socoteli – la ce oră e trezirea, ce mănânci, cum te îmbraci, cum alergi, tot. Acum avem din nou dimineaţă de cursă!

Pe principiul cine se trezeşte cu noaptea-n cap ajunge mai repede la start, noi ne prezentăm devreme la Run Fest. Ne luăm kiturile, ne încălzim, ne conectăm la atmosfera cursei. Am destul timp ca să mă şi lupt cu numărul de concurs: tot încercând să-l prind în centura specială, aproape că l-am făcut ferfeniţă, de ziceai că-l tăvălisem prin Munţii Ciucaş. E un număr interesant, 41, vârsta mea. Până la urmă, ajunge pe piciorul stâng, prins de pantalon cu ace de siguranţă. Important e să nu-şi ia zborul.

Timpul trece, vine ora de start la RunFest Băneasa şi noi nu mai plecăm. La microfon se dau ultimele informaţii, apoi începe numărătoarea inversă. 10… 9… 8… Apoi 3… 2… 1… YYYYhhhaaaa!!! Am zbughit-o! În primii paşi am grijă să pornesc ceasul şi-mi fixez căştile în urechi. După trei ani de alergare „pe sec” am descoperit „efectul turbo” al muzicii, aşa că trec cu plăcere pe „pilotul automat” fixat de playlist-ul antrenant. Prima şarjă mă ia pe sus: „By the way”, Red Hot Chili Peppers. Păi să nu te ia valul?!

runfest baneasa
start Runfest
foto credit Cristian Paunică

Plec cam din faţă, atac fără milă aleea de asfalt care ne duce spre desişul umbrit şi simt imediat cum mă trec valurile de adrenalină. Parcă ar fi primul meu start! Sunt încântat să descopăr că mai am zvâc, că alergarea încă îmi oferă aceleaşi senzaţii ca la prima cursă. Cât timp lucrurile funcţionează aşa înseamnă că sunt pe drum bun, cu toate rătăcirile de care pot fi eu în stare. Asta-i plăcerea pură a alergării – îmi scot casca din urechea dreaptă, vreau să aud şi paşii alergătorilor, pietrişul frământat de picioarele urmăritorilor, crengile trosnind învinse sub apăsarea paşilor hotărâţi, răsuflarea gâfăită a celor care au dat de greu. Dacă aş putea, aş face numai asta. Doar alergare. Şi pădure. Şi şosele pustii.

Trec repede vreo doi kilometri în care mă ţin scai de micuţa japoneză Hiroko Ogawa, ba chiar o şi depăşesc, dar asta doar pentru că ea trage pe dreapta ca să-şi lege un şiret şi „Zbang!” – mă trezesc brusc din visul frumos. Tocmai s-a aprins un senzor în bord: un junghi tăios se înfige jos, sub coasta dreaptă, şi mă împunge ca un pumnal înfipt până-n prăsele. „Băiete, unde ţi-e mintea? Păi tu chiar nu bagi nimic în cap, ai de gând să faci câte o tâmpenie la fiecare cursă?” – e clar, am probleme, aud voci şi nu-mi place ce-mi spun. Singura variantă decentă ca să nu-mi rămână pielea pe băţ prin pădurea asta este să calc uşurel frâna, să pun avariile şi să circul liniştit pe banda de urgenţă, adică mai pe marginea cărării, ca să nu încurc traficul, aşteptând să-mi treacă. Asta e: încă mai fac prostioare pe care le plătesc numaidecât cu vârf şi îndesat. Cred că e prea târziu să renunţ la abordările de tip kamikaze şi ar fi şi plictisitor, eu ce v-aş mai povesti? Că am alergat constant şi am terminat fără emoţii?! Păi asta face cam toată lumea, cineva trebuie să stea de serviciu la „ghişeul de erori”, nu?

runfest baneasa

Nu-i uşor să văd cum se duce de râpă tot ce am câştigat până aici, dar aşa-mi trebuie dacă mă las luat de val ca un boboc naiv! Imediat sunt „înghiţit” de plutonul urmăritor – din spate vin într-una oameni, iar eu mă târăsc. După 4.31 min/km, urc la 5.44, dar măcar se reglează suflul.

Cărarea curăţată ne duce pe sub umbrelele generoase de frunziş. Ici-colo mai răzbate câte o rază de soare, în vreme ce noi înaintăm în şir indian. Când am dat de greu m-am gândit la prietenul meu, Cătălin, care deşi nu mai e cu noi aleargă de fiecare dată cu mine. L-am rugat să mă ajute. Sunt convins că m-a auzit, căci imediat o frunză galbenă s-a lipit de pieptul meu, parcă îndemnându-mă s-o iau cu mine. O prind şi o ţin în pumnul drept, simt că mă ajută. O voi ţine cu mine până acasă şi o voi aşeza lângă medalie. E un suvenir deosebit.

După doi kilometri cu 5.44 şi 5.43, mă adun şi bag în viteză. Junghiul a trecut, acum îmi propun să rămân pe la 5.35-5.30 şi să am grijă să nu mai exagerez. Ne întâlnim cu soarele doar pe o porţiune de traseu care ne scoate din pădure. N-am probleme acolo, alţii se cam resimt când dau de căldură. Acum nu mai ştiu exact să vă spun unde şi când, dar cred că făcusem vreo 10 kilometri când ne trezim atacaţi de un escadron de viespi furioase. La început, nu mi-am dat seama că am intrat pe teritoriul lor, stau cu ochii pe cărare şi încerc să reduc decalajul faţă de cei care mi-o luaseră înainte, când, dintr-o dată, simt că mă arde repede ceva pe mâna stângă. Zăresc ca prin vis câteva atacatoare care trec razant pe lângă mine, dau din mâini mai mult din instinct, fără să încetinesc, şi scap neciuruit. Alţii, însă, nu-s la fel de norocoşi: mulţi ajung la finish cu umflături serioase şi fac coadă la ambulanţă pentru îngrijiri. Organizatorii, care se străduiseră din răsputeri să alunge viespile cu o zi înainte, au trimis un ATV la locul atacului şi au oferit ajutor celor care au fost înţepaţi. Dat fiind că mă nimeresc printre norocoşi, n-am nicio scuză să nu-i dau bătaie înainte.

runfest baneasa
Cel fără focus sunt eu 😀

La jumătatea cursei îmi dau seama că voi scoate sub două ore şi prind încredere. Mă ţin la vreo 10 metri în spatele unei fete, cu gândul că o voi depăşi din inerţie, fără să mă agit. Aiurea! Trece un kilometru, trec doi, şi eu tot în urma ei sunt, cu tot playlistul meu motivant. De aici încolo, nici Rammstein, nici Prodigy, nici veteranii de la Metallica nu mă mai pot ajuta. Parcă patinez, nu alerg!

Adevărul e că nici eu nu prea am chef să trag tare ca să mă bag în faţa ei, mă gândesc că e mai bine să-mi păstrez suflul pentru ultimii doi kilometri, aşa că stau cuminte. Aleargă constant, nu gâfâie, parcă e băgată în priză, devine clar că nu o voi depăşi dacă nu trag niţel de mine. Şi totuşi, uneori e mai indicat să stai „la cutie” şi să aştepţi – ea se opreşte la un punct de hidratare, eu îmi văd de drum şi trec în faţa ei. M-am scos! Na, că se poate să câştigi şi fără să trudeşti!

După aproape o jumătate de kilometru, nu mai văd pe nimeni în spate mai aproape de 300 de metri de mine, reduc puţin turaţia şi scot un gel. Frate, n-apuc să-l storc pe tot că o şi aud pe tipa de care credeam că scăpasem că vine chitită spre mine, o ia frumuşel prin stânga şi iat-o din nou în faţa mea. Fără avertisment, „fără semnalizare”. E clar, nu se lasă, o să am de tras cu ea. Se vede că e antrenată, probabil că a mai şi alergat pe aici, pentru că niciun pas nu pare făcut la întâmplare. Pur şi simplu, aleargă perfect, iar treaba asta îmi taie elanul. Boy, să vezi că o să am de furcă cu ea!

Stau în spatele ei, dar, kilometru după kilometru, cu cât ne apropiem de finish ea prinde avans mai mare. O las să se ducă, cu gândul că la revenirea pe asfalt o ajung cu un sprint de 200 de metri. Prostii! Când se termină cărarea sunt depăşit de un tip solid, greoi, care aleargă cu un tricolor în mâna dreapta. Credeam că scăpasem de el. Dar uite că până să bag eu sprintul nimicitor mă lichidează alţii pe mine!

Intrăm pe aleea care ne duce spre sosire, o văd pe fata pe care mă tot chinuiam să o întrec şi bag mai tare. Parcă mă apropii, ba parcă nu. Normal că a mărit şi ea ritmul, trebuia s-o atac mai devreme. Vin aproape, trec de vreo doi alergători, mai am vreo zece metri, gata, după curba asta o întrec sigur… dar, ce să vezi, nu mai e timp şi spaţiu pentru acceleraţia mea de motor Diesel, căci ea deja este la finish. Trec şi eu linia de sosire, puţin surprins de bătaia pe care am luat-o, uit să mai şi opresc imediat ceasul. Am scos sigur 1.51.03 timp net, locul 60 din 171 la masculin şi locul 63 la general – binişor, zic eu, ţinând cont că abia am început să alerg trail şi am avut un an teribil de prost. Traseul ajută mult, e un trail 100% alergabil, la care am de gând să revin anul viitor, iar pădurea asta e potrivită pentru orice tip de alergător, de la orice nivel.

Mă refugiez la cortul cu apă, bag ca Setilă, iar după ce-mi recapăt suflul mă duc spre start. Când colo, surpriză, o văd pe învingătoarea mea. Nu ştiu dacă are vreo importanţă, dar am simţit atunci, acolo, că trebuie să mă duc la ea şi să o felicit, cu riscul de a fi penibil. Îi întind mâna şi îi spun că a alergat foarte bine. Îmi mulţumeşte. Nu ştiu cum o cheamă, nici nu o întreb. Vreau doar să ştie că azi a fost mai bună ca mine şi că mă înclin.

Acum mă bucur de soarele dulce de toamnă, de întâlnirea cu prietenii şi de atmosfera făină. N-am mai avut cam de multişor sentimentul asta de bine, căruia mă abandonez fără reţineri. E o duminică frumoasă, mi-era dor de o zi ca asta.

runfest baneasa
Cu amicul Cornel, la finish
Distribuie pe:
Toni Dumitru

Toni Dumitru e un jurnalist abia trecut de 20 de ani. Bine, 20 de ani de când avea 21, dar nu asta contează, ci plăcerea cu care i-a petrecut pe ultimii 3 alergând. A început de jos, cu „sesiuni” de 5 minute de jogging în parc, până a ajuns la două maratoane într-o săptămână. Dependent de alergare, „MaraToni” o resimte ca pe o formă primară de libertate şi se străduieşte să-i înţeleagă toate sensurile lecţiilor pe care aceasta le oferă, pentru a le împărtăşi şi altor entuziaşti.

Comentarii(1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *