Corcova Trail Race, alergare & bike în podgoriile din județul Mehedinți!

credit foto Corcova Trail Race

credit foto Corcova Trail Race

Pe 27 august, Corcova Trail Race powered by Intersport, competiție ajunsă la ediția a patra, va da drumul la distracție. Cursele de alergare și de MTB, cu traseul prin vița-de-vie din podgoria Roy&Dâmboviceanu, vor fi acompaniate, la lăsarea serii peste dealuri, de petrecere, muzică, voie bună, foc de tabără și, bineînțeles, mult vin.

Traseul de alergare mai lung, Jirov, are 15 kilometri și 400 de metri diferență pozitivă de nivel.

Proba mai scurtă, care se desfășoară pe dealul Corcova, are doar 6 kilometri și +200m. La MTB, se pedalează 21 de kilometri lungime și 600 de metri diferență pozitivă de nivel, pe un traseu care este de fapt o combinare a celor două de alergare.

Copiii au și ei cursa lor, de 500 de metri, o buclă în interiorul cramei, înscrierile urmând a se face la fața locului începând din 26 august, ora 16.00, startul fiind programat sâmbătă de la ora 16.00. Un bonus, ca și anul trecut, este concursul de orientare de duminică, 28 august, de la ora 10.00, o cursă cu caracter demonstrativ care se va desfășura în interiorul cramei Corcova Roy&Dâmboviceanu. Prezentarea traseelor, în detaliu, pe site-ul oficial: corcova.trailrace.ro.

Accesoriul haios este obligatoriu!

La Corcova Trail Race, în afară de numărul de concurs, un alt accesoriu este obligatoriu, unul care să exprime originalitatea și inventivitatea purtătorului: un costum haios! Poți fi clovn, poți fi soldat în armata împăratului roman Traian, poți fi o fată cu părul violet chiar dacă ești băiat, sau poți doar purta o perucă ciudată, ochelari ”suspecți”, o mască colorată sau incoloră. Orice! La Corcova se îmbină sportivitatea cu buna dispoziție și fair-play-ul cu umorul! La MTB, accesoriile de carnaval sunt facultative, dar foarte recomandate.

credit foto Corcova Trail Race

credit foto Corcova Trail Race

Înscrieri online până pe 19 august

Corcova Trail Race este o combinație ”naturală” între alergare sau ciclism și distracție care nu este ocolită nici de atleții profesioniști. Anul trecut, Vitalie Gheorghiță a câștigat cursa (1.18.34), fiind urmat în clasament de Claudiu Surlea, Alex Staicu, Marius Bușcă și Daniel Lupulescu. La fete, pe primul loc a venit Liliana Danci (1.36.15), pe podium urcând și Adela Bălțoi și Elena Moagă. Premiile, în acest an, vor consta în vouchere Intersport în valoare totală de 13.000 de lei. Înscrierile online, pe corcova.trailrace.ro, unde deja sunt 180 de persoane, vor avea loc până pe 19 august 2016, valoarea taxei crescând cu 10 lei la fiecare 100 de participanți, până se atinge limita de 500.

Previous Post

“Cu bicicleta la Sinaia”, 260 de kilometri în două zile de pedalat

Next Post

Mountainbike și Trail Run, în Parcul Național Cheile Nerei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top