Despre CrossFit. Sau cum să fii pe aceeași lungime de undă cu ceea ce iubești

Încă învăț spiritul CrossFit și încerc să mă apropii de el, un sport care combină de fapt elemente din multe alte sporturi: haltere, gimnastica, atletism… Ce e mișto este că întâlnesc oameni pasionați, înnebuniți după ceea ce fac, și, mai ales, profesioniști. Alexandru Radu este trainer crossfit, are 28 de ani, și de ceva vreme a deschis cea de a doua sală de CrossFit din București, Crossfit Groove. L-am provocat să ne povestească cum a ajuns la pasiunea asta și ce este de fapt crossfit.

Pe măsură ce încep să mă mai mișc și eu prin sală :D, o să vă povestesc mai multe despre cum decurg antrenamentele mele aici. Deocamdată, o poveste inspirațională, despre cum să îți găsești calea și s-o urmezi cu pasiune, de la antrenorul meu, Alex:

anduuu

Adrenallina: Cum a început relația ta cu crossfit-ul?

Alexandru Radu: Povestea mea cu CrossFit-ul a început acum 5 ani. Pe atunci practicam arte marțiale. Am întâlnit un maestru în arte marțiale, din Italia, care mi-a predat un nou stil, Jeet Kune Do, este stilul dezvoltat de Bruce Lee. Mi-a plăcut atât de mult, încât am decis să plec din țară și să-l învăț mai bine în… Italia. Mi-am lăsat jobul si am plecat. Am stat acolo 8 luni și am făcut doar asta.

Cum te-ai apucat de arte marțiale? Și cum l-ai întâlnit pe acest maestru?

Aveam vreo 15 ani  și cred că m-am apucat de asta mai mult virusat de filmele de la tv. Inițial am mers mai mult dintr-un spirit de gașcă la antrenamente, era cool să faci arte marțiale. Apoi a venit facultatea și nu am făcut sport deloc. Am simțit un gol în viața mea atunci. Și mi-am dat seama că ăsta era sportul. M-am reapucat de arte marțiale, de data asta cu seriozitate. Am devenit instructor, și predam într-o sală de cartier, amenajată într-o fostă școală, nu arăta tocmai ca la televizor (rade), dar noi ne dădeam silința acolo. Eu aveam un job în IT, și seara veneam să predau. Acolo m-a remarcat acel maestru. Mi-a propus sa merg in Italia să învăț acel stil și să predau acolo. Mi-a pus la dispozitie tot mai putin mesele. Am zis că o șansă ca asta nu apare de multe ori, așa ca am plecat.

Ce s-a întâmplat apoi?

Păi, după aceste 8 luni de antrenamente am plecat în Belgia, cu un job în IT, dar mi-am găsit și o sală pentru antrenamente. M-am accidentat însă, și a fost nevoie să fac o pauză. Odată cu întâmplarea asta, am realizat cât de nepregătit fizic eram. A început pentru mine o altă perioadă, în care am decis să mă antrenez mai dur și mai solid, ca să îmi întăresc corpul, să nu mai cedeze atât de facil la accidentări. M-am documentat pe internet și am găsit niște exerciții centrate pe greutatea corpului, la bară, cu elemente din gimnastică, executate de obicei prin parcuri, în aer liber. Și din aproape în aproape am ajuns la CrossFit. Am fost atras din prima și curând am devenit dependent.

Ce s-a mai întâmplat cu artele marțiale?

Prinsesem și o mică frică după accidentare și deși un timp le-am practicat în paralel, de la un moment încolo a rămas doar CrossFit-ul.

Cum a continuat povestea?

Am decis să îmi iau nivelul 1 în CrossFit și am plecat în Anglia pentru asta. L-am luat, moment în care am zis că vreau mai mult. Doream să profesez. Discutasem deja cu patroni de sală din Belgia și unii dintre ei mă așteptau să încep să predau acolo. Am zis că vreau să mă specializez mai mult dacă voi preda, așa că am plecat în Olanda, la o specializare pe gimnastică. Apoi am mers în Germania, pentru Level 2 în CrossFit. Când m-am întors deja voiam să-mi deschid eu o sală. (râde)

Aveam  un job care mă obosea. Făceam suport IT, lucram de noapte… Am renunțat, pentru că voiam o carieră în sport.  Mi-am dorit asta întotdeauna. Am început să mă interesez în România cum pot face să deschid o sală de CrossFit.

Cât a durat până la momentul în care te-ai văzut invitând oameni la antrenamente la Crossfit Groove? Conceptul, locația, sala…

De la idee până la materializare a durat cam un an. Am ținut legătura cu Mihaela Biriș, asociata mea. Ea era în țară, eu în Belgia. Locațiile ori erau prea scunde – sala trebuie să aibă o înălțime minimă de 4 metri pentru anumite exerciții și o lățime care să permită oamenilor să stea cu halterele în paralel  – ori prea scumpe. Vorbeam în fiecare seară pe Skype, dar nu mergea. Am zis că las totul și vin în țară ca să ne ocupăm serios de asta. Am pus jobul pe hold și am venit.  Am găsit spațiul aici, în Rahova, și mi-a plăcut pe loc, se putea face ce îmi doream.

cross1

crosss

crosf

Cum ați ajuns la conceptul Crossfit Groove? De ce se leagă?

Suntem și iubitori de muzică și groove-ul de aici vine, dar nu e doar muzical, mai este și expresia în engleză to find your groove, to be in the groove, care se traduce cam așa: să fii pe aceeași lungime de undă cu ceva anume; cu ceea ce iubești. În cazul nostru, groove-ul din CrossFit.

Și care este groove-ul crossfit?

CrossFit-ul înseamnă, prin definiție, antrenamente funcționale, executate la o intensitate ridicată, ce variază constant. Zilnic avem un antrenament diferit, asta însemnând că mereu corpul va fi surprins. Nu va avea timp să se obișnuiască cu un stimul anume. Întreg corpul este solicitat prin fiecare mișcare, iar orice mișcare în crossfit determină o contracție ce pornește din mijlocul trunchiului spre extremități.

La ce te ajută?

Să devii mai fit, să fii sănătos, să fii mai fericit. Ca în orice sport, se eliberează, normal, hormoni ai fericirii.

CrossFit-ul te introduce într-o comunitate. Căci nu este ca o sală obișnuită, unde mergi și tragi singur de fiare. Omul nu a fost conceput ca să-și izoleze musculatura, cum se întâmplă la sălile de fitness/body building, unde se lucrează cu aparate. Aparatul suntem noi și trebuie să învățăm să ne folosim corpul în integralitatea lui, motiv pentru care aici lucrăm cu greutăți libere, cu bare, cu inele, corzi, și așa mai departe. În comunitatea crossfit se leagă mai ales prietenii.

Prietenii întru suferință, probabil :D.

Da. Dar e și schimb de informație, momente trăite împreună… Aici e  ca și cum ai avea un antrenor semipersonal. Trainerul este mult mai dedicat și mai atent cu grupele care se antrenează. O grupă nu are nicioadată mai mult de 12 persoane, și lucrăm doi traineri. Ne interesează mai mult calitatea, nu cantitatea. Un client fericit, care vede că evoluează, va rămâne cu noi. Dacă vrei să faci bani rapid, cu multe înscrieri, nu știu ce șanse ai să reziști în timp. Instructorii noștri sunt un pic mai bine instruiți, aș spune. Au șansa să urmeze acele levels de CrossFit, schimbă informații cu comunitatea CrossFit la nivel global, merg la stagii.

Cum ajută CrossFit-ul practicanții altor sporturi. Cum ajută un triatlonist, de exemplu?

Poate reechilibra abilitățile sportivului în sportul respectiv. Îl poate face mai bun. La alergare îl ajută să fie mai exploziv în pași. De asemenea, îi dezvoltă forța: numărul de repetări ale exercițiilor în crossfit asta provoacă. Nu ne axăm pe masă musculară, dar prin numărul de repetări se produce și hipertrofia- crestere musculară, diferită însă de cea a culturiștilor. Lucrăm mereu sistemul cardiovascular prin intensitatea cu care lucrăm, ai simțit-o pe pielea ta, și asta îți aduce mai multă rezistență.

De asemenea, CrossFit-ul îmbunătățește înotul unui triatlonist, pentru că aici lucrăm mult în apnee, stare specifică înotului. Cred că sunt și alte exemple, asta îmi vine acum în minte.

Ce gen de oameni vin la voi la sală?

Din toate palierele. Avem și rugbiști și militari și oameni cu un job de birou…

 Știu că derulați niște teste CrossFit, ce presupun?

O serie de exerciții în timpi limită, majoritatea fără întrerupere, care atestă un anumit nivel de fitness. La final este și un antrenament pe intensitate ridicată, contratimp. Fiecare nivel are un număr de repetări și un anumit grad de intensitate. E un test internațional, odată ce îl parcurgi, el îți spune unde te situezi, față de alți atleți, la nivel global.

Ție sportul ți-a schimbat viața?

Da, mi-a schimbat viața cu siguranță. Sunt în acest loc, făcând ceea ce îmi place, datorită sportului.

Previous Post

Felix Baumgartner, despre spațiu, viață și moarte

Next Post

Guestpost: De la agonie la extaz – bucuria de a participa la concursuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top