EXCLUSIV: Dana Torok, prima româncă sub 11 ore la Ironman: Din septembrie anul trecut am respirat doar pentru recordul național!

Doamnelor și domnilor, Dana Torok este prima româncă ce reușește performanța unui timp absolut incredibil într-o cursă de anduranță tip triatlon distanță foarte lungă, Ironman, devenind astfel deținătoarea recordului național pe această distanță, cu 10 ore, 32 de minute si 25 de secunde. Dana a reușit asta la Austria Triathlon Podersdorf, weekendul trecut, pe 2 septembrie. Vechiul record național era deținut de Ana Mega, și era de 11 ore și 23 de minute.

Iată timpii defalcați ai Danei, pe probe: înot – 1 oră și 8 minute, bicicletă- 5 ore 34 de minute, alergare- 3 ore 43 de minute.

Dana este o obișnuită a sportului de anduranță, s-a îndrăgostit de această distanță și în anii aceștia a construit, ridicând constant ștacheta – acesta este al doilea record național pe care îl setează.

Am vorbit cu Dana în exclusivitate și am întrebat-o ce o mână în luptă, ce o face să depună zilnic efort în antrenamentele complexe pe care le presupune Ironman și ce îi dă anduranța, cu ce o hrănește, și cum a reușit să facă istorie în anduranța feminină din România.

 

Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Dana, felicitări pentru performanţa ta! Eşti din nou deţinătoare a recordului naţional feminin pe distanţa Ironman, de data asta cu un timp absolut incredibil. Spune-ne cum ai reuşit acest 10 ore, 32 de minute şi 25 de secunde? Acum 2 ani, timpul tău pe distanța asta era în jurul a 11 ore şi 34 minute. Cât ai muncit pentru timpul ăsta?

 

Dana Torok: Am muncit foarte, foarte mult. În perioada de vârf am avut antrenamente de până la 25-27 de ore pe săptămâna. Din septembrie anul trecut, de când am plănuit sezonul competiţional 2017, am respirat, am mâncat şi am dormit numai pentru titlul de campioană naţională şi pentru recordul naţional.

Am studiat mult, deoarece am vrut să mă antrenez “cu cap”. Am avut grijă să nu întru în stări de burn-out şi să nu mă accidentez. Am slăbit pentru că am ştiut că la alergare contează fiecare gram în plus sau în minus. M-am hrănit sănătos.

Iar ingredientul cel mai important a fost liniştea sufletească, pe care am reuşit să mi-o găsesc la sfârşitul anului trecut.

Cum a arătat 2017 pentru tine din punct de vedere antrenamente? Mai ales că Ironman presupune un consum enorm de timp şi energie. Cum ai prioritizat lucrurile sau cum găseşti loc pentru antrenamente, pe lângă job, viaţă socială…?

Părerea mea e că oricine doreşte cu adevărat să se antreneze pentru Ironman îşi găseşte timp, cu puţină organizare deşteaptă. Trebuie doar să îşi dorească cu adevărat, cu fiecare celulă a corpului său. Eu am reuşit să mă antrenez de două ori pe zi şi când eram la teatru în prag de premieră şi lucram 8-10 ore pe zi.

Mă trezeam la 4 dimineaţa să mă urc pe trainer pentru câteva ore, iar la 10 eram fresh la repetiţie. În pauza dintre repetiţii mergeam să alerg sau să înot.

Culmea e că am găsit timp şi pentru viaţă socială. Singurul “sacrificiu” pe care l-am făcut a fost să mă culc mereu devreme. Odihna e foarte importantă, la fel de importantă ca antrenamentele. 2017 a fost şi încă este cel mai frumos an din ultimii zece ani. A fost încununat cu multe realizări, pe plan sportiv, profesional, dar şi personal. Am legat prietenii frumoase, am eliminat toate elementele negative care îmi tulburau echilibrul sufletesc.

De ce ai ales Podersdorf şi care au fost provocările acestui traseu? Povesteşte-ne puţin cu ce te-ai confruntat în cursă. Ştiu că fiecare cursă de anduranţă are povestea ei, mereu ceva se întâmplă din ce nu ai vrea şi trebuie să remediezi din mers lucrurile şi să găseşti o soluţie. Tu cu ce te-ai confruntat acum?

Oooo, Podersdorf e una din cele mai faine curse pe care le-am făcut vreodată. În primul rând, îmi place că traseul de bicicletă e plat.

Mă simt foarte puternică pe plat. În Timişoara nu prea ai unde să te antrenezi pentru diferenţa de nivel, de aceea majoritatea timpului sunt cu bicicleta pe centura Timişoarei.

Şi deoarece e fără diferenţa de nivel, Podersdorf e o cursă foarte rapidă, deci un posibil loc de doborât recorduri. Asta dacă sunt şi condiţiile meteo favorabile. Cu toţii ştim că dacă e plat sunt foarte mari şanse de vânt puternic. Anul acesta a fost vânt foarte puternic. Am înţeles că a bătut cu 25 km la oră.

Cu o zi înainte deja se înrăutăţise vremea, s-a răcit şi a plouat. Noaptea de dinaintea concursului nu am putut dormi din cauza vâjâitului puternic al vântului.

Dimineaţa dârdăiam de frig în tranziţie şi mă uităm deznădăjduită spre valurile din lac. Cu un an înainte, la Ironman Vichy, am avut mari probleme cu valurile, am scos un timp foarte prost la înot şi am ieşit din lac mai mult moartă decât vie. Iar acum mă uităm la valuri şi mă gândeam că pot să uit de recordul naţional la care visam de atâta timp. Însă cu 20-30 de minute înainte de cursa m-am adunat şi mi-am zis că nu am muncit atât degeaba, că trebuie, pur şi simplu, să mă adaptez la situaţie şi să dau tot.

Şi asta am şi făcut. Până la urmă, valurile nu au creat problema decât într-o direcţie, în celelalte chiar simţeam că mă ajută şi că mă împing în faţă. Când am ieşit din apă, zâmbea soarele. Am simţit că cineva acolo sus mă iubeşte. Am urcat pe bicicletă şi am dat tot. Am profitat cât am putut de vântul de spate ca să recuperez timpul pierdut cu cel de faţă. La alergare am avut parte de vremea perfectă, puţin soare cât să te înveselească, iar în rest răcoare şi vânt, cum îmi place mie.

Cu ce strategie de cursă ai plecat la start? Care era marea ta teamă? Ce a contat cel mai mult în acest rezultat, ce a făcut diferenţa?

Strategia a fost să dau tot. Să fie cursa vieţii mele. Legendară, cum zice şi sloganul cursei. Să scot sub 11 ore. Când eram întrebată cât vreau să scot, răspundeam 10 ore și 59 de minute. Nici prin cap nu mi-a trecut că voi putea scoate 10 ore și 32. Teamă mea cea mai mare au fost valurile, însă am reuşit să scap de ea. În acest rezultat, diferenţa a făcut-o muncă. Determinarea. Pozitivitatea. Încrederea în mine. Gândurile bune ale oamenilor dragi mie de acasă.

Cu cine te antrenezi? Ai un antrenor care îţi urmăreşte evoluţia? Sau eşti autodidactă?

Nu am antrenor. După cum ţi-am zis, am studiat mult şi am reuşit să îmi compilez un program de antrenamente care să mi se potrivească precum o mănuşă. La înot mai cer sfaturi unui înotător foarte bun şi drag mie.

Cum te simţi acum, că ai reuşit performanţa asta? Cât contează pentru ţine această titulatura: “deţinătoarea recordului naţional pe distanţă Ironman”?

Sunt în al nouălea cer! Cu un km înainte de finish, ştiind ce timp voi scoate, m-a apucat plânsul şi nu m-am mai putut opri decât la o oră după finish. Şi acum când mai îmi amintesc anumite momente din cursă mi se face pielea de găină şi mi se umezesc ochii. Titulatura această contează foarte mult. Mă onorează. E o confirmare a muncii mele, a tuturor strădaniilor mele. E un boost pentru planurile de viitor.

Ce te ţine motivată? Sunt mulţi ani de când ai ales drumul anduranței şi al triatlonului şi nu pare că îl vei părăsi prea curând. Ce îţi da ţie anduranţa?

Progresul este ceea ce mă ţine motivată. În decurs de 4 ani am făcut 5 curse Ironman. Am evoluat de la an la an. Nu am de gând să părăsesc drumul triatlonului pe distanţă lungă. Aş vrea să continui şi când voi fi mamă. Iar dacă îmi va permite sănătatea, vreau să fac curse pe această distanță până la adânci bătrâneţi.

De ce te-ai “lipit” de distanţă asta? De ce nu triatlon clasic sau altceva?

Ironman e un microb pe care dacă l-ai luat, greu mai scapi de el, poate deloc. E cea mai “provocatoare provocare”. Antrenamentele lungi pentru această cursă sunt timpul meu cu mine. Timpul meu de meditaţie. Mă eliberează de tot ce e negativ şi mă echilibrează.

Spune-ne câteva lucruri fără de care nu ai fi reuşit chestia asta.

Dorinţa, munca, munca, munca, pasiunea, dedicaţia, concentrarea… Sunt indispensabile. Eu am fost norocoasă şi am avut parte de susţinere totală din partea părinţilor şi a prietenilor. Şi lucrul acesta a contribuit la reuşită.

Ce urmează pentru tine: planuri de viitor, curse…

Anul acesta mai am doar 2-3 concursuri, dintre care triatlonul pe distanţă olimpică de la Mamaia şi Triatlonul Aradului, la care voi participa în mod sigur. La anu’ aş vrea să fac multe… dar acum nu vreau să decid pentru că sunt încă sub influenţa euforiei de după Podersdorf. Ce e cert şi pot să va zic este că îmi doresc să îmi bat propriul record.

Previous Post

Vom fi peste 1800 de alergători la Ciucaș X3 weekendul acesta!

Next Post

Toamna aceasta alergăm pentru pădure la Crosul Pădurii Copiilor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top