Home Cei mai cool Extreme Movie Night, cu Andrei Roșu, Vlad Tănase și Andrei Gligor
Extreme Movie Night, cu Andrei Roșu, Vlad Tănase și Andrei Gligor

Extreme Movie Night, cu Andrei Roșu, Vlad Tănase și Andrei Gligor

0
Distribuie pe:
foto credit Padurea Copiilor
foto credit Padurea Copiilor

Andrei Roșu, Vlad Tanase și Andrei Gligor, românii care au reprezentat România la unele dintre cele mai epice curse de anduranță de pe Pământ, au ales să prezinte imagini în premieră din epopeele lor sportive la un eveniment dedicat… donatorilor. Așa că băieții le-au dat întâlnire la la EXTREME Movie Night! :D, la Clinica Eliade, de altfel unul dintre sponsorii importanți ai deplasării lor (la 6633, Cercul Polar).

Cine sunt însă donatorii și de ce sunt ei importanți? Mai întâi, e de spus că Andrei Vlad și Andrei au avut în cursele lor o cauză mai mare decât a lor și aceea este Pădurea Copiilor.

DE CE?

Pădurea Copiilor este un program de împădurire, plantare și îngrijire de păduri iar anul acesta a demarat o campanie de informare și provocare la acțiune privind schimbările climatice. Care era urgența? Păi, România se confruntă cu cel mai instabil an din punct de vedere al condițiilor meteo, cu treceri de temperatură de la frig la cald de până la 20-25 de grade Celsius în intervalul aceleași zile iar sudul țării este amenințat de deșertificare.

Așa că participarea la 2 curse de ultrarunning, cu temperaturi extreme, a fost ocazia perfecta de a vorbi despre aceste anomalii climatice care ne amenință și de a atrage atenția asupra lor, invitându-i pe ceilalți, pe noi toți, să se alăture.

Platforma Galatom  a fost spațiul unde băieții au strans donațiile aferente campaniei Aleg Să Împăduresc, bănuți care vor merge către plantări de copaci. Pentru că pădurea este “medicamentul“ deșertificării și biletul nostru și al generațiilor viitoare către o viață trăită pe o planetă vie și sănătoasă.

Este, de fapt, un call cu action către noi toți, pentru că dacă Andrei Roşu, Vlad Tănase şi Andrei Gligor au ca hobby alergarea şi prin aceasta au ales să contribuie la lupta împotriva schimbărilor climatice, oricare dintre noi, prin oricare alt hobby, le poate urma exemplul şi poate deveni ambasador al pădurii.

CURSELE

Știți deja despre cursele băieților, nu? Participarea lor a generat un val de implicare și susținere pe Facebook, generând zilnic sute de mesaje de susținere și distribuiri ale ultimelor actualizări legate de curse.

Așadar, Andrei Roșu și Vlad Tănase au înfruntat cea mai grea competitie în condiții de frig extrem de pe Terra, La Cercul Polar, este vorba despre 6633 Ultra, iar Andrei Gligor s-a luptat cu soarele și nisipul, la temperaturi de peste 50 de grade Celsius, în desert, la Marathon des Sables.

O să vă las cu câteva extrase din Jurnalele lor de cursă. Sunt fragmente care m-au mișcat pe mine, dar dacă nu ați apucat să citiți relatările de la nebuniile astea, mai e timp :). Poate că e acolo ceva ce vă va folosi la un moment dat, chiar dacă nu aveți legătură cu sportul la puterea ultra :).

Povestea ultramaratonului de la Cercul Polar. Varianta lui Andrei Rosu:

Viata este (si) despre a duce lucrurile la bun sfarsit. Despre a face acele lucruri de care avem chef mai putin, in acele momente in care am vrea sa facem cu totul altceva. Despre a amana, macar pentru cateva zile sau saptamani, recompensele. Despre a da 200%, mai ales atunci cand simtim ca si 10% este prea mult. Despre a ne astepta la ce este mai bun, dar a ne pregati pentru ce este mai rau. Despre a alerga in intuneric avand convingerea ca undeva, acolo, urmeaza o licarire sau rasaritul. Despre a ne construi, zilnic, o versiune mai buna. Despre a ne baza pe oamenii de langa noi, de a le asculta povestea si de a vedea dincolo de ambalaj. Despre a avea vise cu termen-limita. Despre a lupta pentru lucrurile in care credem. Despre a inlatura orice bariera din creierul nostru.

Vlad Tănase: 6633. Prima parte

“Dar totuși, concret, ce face din 6633 să fie o cursă atât de grea și inaccesibilă? OK, frig, vânt, distanță etc. Dar parcă totuși cam 80 km/zi nu sunt ceva de speriat. Chiar mă întrebam asta cu Andrei înainte de concurs pentru că nici noi nu puteam înțelege de unde rata asta atât de scăzută de finisheri. Martin ne-a lămurit spunându-ne: <<Băieți, această cursă, spre deosebire de multe altele, este 80% psihică, 10% fizică și 10% logistică. Cursa asta vă va termina psihic, vă va demola. Acum câțiva ani, l-am găsit pe PJ (ocupantul locului secund din acest an) plângând de frig pe marginea drumului spunând că nu vrea să moară, că vrea acasă. A abandonat. Anul trecut am avut la start 6 ofițeri din armata britanică, 5 au eșuat, a reușit doar unul, o femeie. Și acești ofițeri, la fel ca marea majoritate a celor care eșuează aici, nu reușesc pentru că pur și simplu clachează psihic. Aici nu veniți să vă arătați mușchii, băieți. O să înțelegeți în câteva zile despre ce vorbesc. O să îmi dați dreptate.>> I-am dat.”

Andrei Gligor: Highway to hell or stairway to heaven?

“Ma aflam la 6km de CP2 si am ramas cu foarte putina apa (cred ca mai erau doua guri pe fundul unui bidon). Aveam frisoane de vreo 10 minute, cel mai probabil de la insolatie iar gatul mi se uscase de la deshidratare. Am simtit brusc cum nu mai am nici un strop de energie, pulsul sarise de 180 (imi simteam inima in gat) si mi s-au inmuiat picioarele. M-am asezat pe o piatra cu capul in maini si am avut oribila senzatie ca nu mai am absolut nici un control asupra corpului meu, ca nu ma mai intereseaza nimic si ca voi sta acolo pana va veni cineva sa ma culeaga de pe jos. Nu mai eram in stare sa gandesc limpede iar faptul ca pentru cateva minute nu am fost in stare sa ma ridic de pe piatra aceea m-a speriat groaznic. Mi s-au derulat in minte o multime de imagini in acele momente insa cele care m-au trezit din acea stare au fost cele ale sotiei si fetitei mele de 4 luni, Sara. Nu imi aduc aminte cum m-am ridicat de acolo si m-am tarat efectiv 6km pana la CP2. Acea senzatie de abandon, de a ma lasa prada sortii si de a nu mai fi in stare sa imi controlez corpul m-a speriat teribil si este ceva ce sincer nu as vrea sa mai experimentez vreodata. Am terminat etapa a treia cu peripetii si ma intrebam la modul cel mai sincer, se poate mai rau de atat?”

Distribuie pe:
Roxana Lupu Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare. Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *