Home Competitii Hai la primul tău triatlon, la Triathlon Challenge Mamaia 2014!
Hai la primul tău triatlon, la Triathlon Challenge Mamaia 2014!

Hai la primul tău triatlon, la Triathlon Challenge Mamaia 2014!

0
Distribuie pe:

Ce faceţi între 5 şi 7 septembrie? Ce spuneţi dacă aţi participa la primul vostru triatlon? :)

Băieţii de la Clubul Sportiv SmartAtletic au pregătit câteva chestii speciale, în cadrul Triathlon Challenge Mamaia 2014, pentru cei care experimentează pentru prima dată nebunia asta: triatlonul.

Pentru început, sunt datoare cu un avertisment: Atenţie, odată ce veţi parcurge primul triatlon, nu vă veţi mai putea opri! :D

primul triatlon in cadrul trichallenge mamaia

Cu alte cuvinte triatlonul este un drog. Mă rog, sportul, în general, dar triatlonul în special. Uite unde m-a adus pe mine! Acum doi ani făceam şi eu primul meu triatlon (citiţi jurnalul de cursă aici), la Fără Asfalt, şi înotam pentru prima dată în viaţa mea în mare! Cu două luni înainte învăţasem să înot, cu exact acest scop: să pot să fac şi eu un triatlon cap coadă. Din una în alta, am ajuns să fac, câteva săptămâni mai târziu, HalfIronman, adică 1 km 900 m înot, 90 de km de bicicletă şi 21 de km de alergare. (jurnalul de cursă, aici) Iar anul ăsta, de fapt, într-o lună (Oh, nooo!) mă duc să fac Ironman (3km 900 înot, 180 de km bicicletă şi un maraton de alergare). Sooo, important este să începi, că după aia… :D

Oricum, ajutor aveţi, nu ştiu dacă aţi observat dar este o întreagă campanie derulată pentru voi, cu sfaturi de antrenament, echipament, tips/tricks… aici este, pe http://www.trichallenge.ro/primultriatlon/

Aveţi din ce meniu să vă alegeţi probele, dacă decideţi că Triathlon Challenge Mamaia 2014 va fi primul vostru triatlon.

Probele destinate celor care vor sa faca primul lor triatlon, individual sau in echipa, sunt următoarele:

Supersprint: 400m inot + 10km bicicleta + 2.5km alergare

Sprint: 750m inot + 20km bicicleta + 5km alergare

Stafeta Sprint: 750m inot + 20km bicicleta + 5km alergare

Trebuie să ştiţi că va fi memorabil pentru voi acest concurs, şi că nu e o competiţie oarecare: este cel mai mare eveniment de triatlon de şosea din Europa de Est şi zona Balcanică iar anul acesta evenimentul de la Mamaia va gazdui Cupa Europeana sub licenta ITU si Grand Final Romanian Triathlon Series.

Premierea va fi separată, astfel că participanţii la primul lor triatlon vor fi premiaţi separat pe probele sprint şi supersprint. Mi se pare o idee genială, pentru că astfel veţi concura cu cei cu un nivel asemănător de pregătire cu al vostru, emoţional mai ales.

Traseul va fi unul accesibil şi prietenos: plat 100% atât la bicicletă cât şi la alergare, deci fără diferenţă de nivel care să vă obosească sau să ridice gradul de dificultate al primului vostru concurs de acest gen.

Smart Atleticii v-au pregătit şi un plan de antrenament pentru concurs, aplicabil pentru distanţa de sprint, îl găsiţi aici.

Nu pot decât să vă urez spor la antrenamente şi să vă spun că experienţa asta o să vă schimbe viaţa, într-un fel sau altul. :) Să îmi povestiţi cum a  fost! 

Distribuie pe:
Roxana Lupu

Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare.
Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *