Intervievatul nostru de azi este un caz aparte. A terminat deja 4 curse Ironman, toate la Oradea, la el acasă, și una în Ungaria. A pornit de la 106 kilograme. În fiecare an, focusul lui este această competiție, pentru asta se pregătește, asta visează. Să vină vara și să ia startul, alături de triatloniști veniți din toate colțurile țării, mânați de aceeși dorință, și, în același timp, de aceeași spaimă.
În fiecare an, Cristi primește în casa părinților săi pe câțiva dintre ei, câți încap :). Așa ne-am cunoscut și noi, mai precis; în sufrageria părinților săi am tremurat cu o seară înainte de half și apoi am avut coșmaruri cu o seară înainte de full! 🙂
Cristi ne-a povestit călătoria lui până aici, despre cum spiritul acestui concurs l-a schimbat, dăruindu-i o nouă viață.
Un mic tease, să vă fac poftă de citit: “Când ajungi să faci Ironman și știi că nu puteai și ai făcut asta pentru că ai muncit și ți-ai făcut o ordine în viață, îți dai seama că poți face orice”. 🙂
Cristi Hanga
Să începem!
Adrenallina: Când te-ai apucat de sport și de ce?
Cristi Hanga: Cred că în 2009, sunt oricum vreo 6 ani, ca să slăbesc, pentru că deja ajunsesem aproape obez. Am avut 106 kg la un moment dat. Tot am încercat, iar mă lăsam iar mă apucam. Tot am citit pe net despre motivație, și zicea acolo că îți trebuie un obiectiv ca să funcționeze lucrurile. Și atunci am zis hai să alerg un maraton. Habar nu aveam ce presupune chestia asta, ce e maratonul, ce trebuie să fac… M-am înscris la un maraton, și am luat un program de începători. Am terminat cursa în genunchi aproape, cred că am făcut 4 ore și 52 de minute, cam așa. La final mă depășeau babe, moși, a fost cam demoralizant, dar senzația aia de câteva minute de la final, când mai era puțin și ajungeam la finish, și știam că am tras tare dar cu un rost, a fost emoționantă. Am plâns. Așa că am zis că trebuie să mai fac asta. Am început să mă antrenez mai serios. Și am progresat, după 6 sau 7 maratoane, am zis să caut ceva mai greu.
Și așa a apărut triatlonul…
Și așa a apărut Ironman-ul, nu triatlonul, eram cu înotul praf, bicicletă n-aveam… M-am băgat prima dată la șatefetă la Oradea, apoi al doilea an am zis că fac full. Încet, încet am cumpărat echipament specific pentru fiecare sport și am început să mă antrenez. Făceam volum foarte mult, ca să nu abandonez, ăsta era scopul, altceva nu mă interesa.
Cum a fost primul Ironman? La tine acasă… (n.r. Cristi Hanga este din Oradea, unde are loc competiția de triatlon pe distanță foarte lungă Ironman)
Da, m-am antrenat pe traseul de concurs, știam toate curbele și toate gropile de la traseul de bicicletă, am înotat în lac… Traseul de biclă aici e greu, că e diferență de nivel, și dacă mă antrenam la câmpie era complicat pentru mine. Am avut avantajul ăsta. Primul a fost cel mai greu pentru mine, am suferit, dar cred că din lipsa de exeperiență. Mi s-a blocat stomacul… 5 ore din șapte am mers cu crampe la stomac, spre sfârșit m-a lăsat, dar eram deja deshidratat și nealimentat, și la alergare a fost foarte greu. După o lună am mers la unguri, la un alt Ironman, acolo traseul e mai ușor. Acolo am câștigat 1 oră jumătate la bitza și am scos 4 ore 28 de minute la maraton. Timpul final a fost de 11 ore și 48.
Deci ai început ușor, cu două Ironman, cu o diferență de o lună între ele 😀.
Da, am mai încercat să fac de atunci două, dar nu mi-a mai ieșit. Ultimul Ironman însă a ieșit cel bine. Am intrat în concurs cu 10 kg mai puțin decât de obicei și am avut un rezultat bun.
De la 106 kg la fit for Ironman
Ce timing ai avut?
Cred ca 12 ore jumătate.
Ai trecut printr-o cură?
Mi-am schimbat alimentația, am tăiat pâinea, dulciurile, am început să mănânc mai des, porții mici, de 5, 6 ori pe zi. Și am slăbit destul de mult.
Cum s-a schimbat viața ta de când ai început să faci câte un Ironman în fiecare an? Sunt 4 ani de când ai început “ritualul” ăsta.
Îți dă așa o încredere în tine foarte mare. După ce faci o chestie de felul ăsta te cam liniștești. Pe mine m-a liniștit în viață. Nu mai eram așa agitat: oare pot să fac aia, pot să fac aia? Când voiam să fac ceva nu mă mai gâneam, băi, oare o să reușesc? Ci: cum fac să rezolv chestia asta, că sigur pot, trebuie doar să stabilesc cum.
Când am auzit prima dată în ce constă Ironman am crezut că e o glumă. Terminasem vreo două maratoane până atunci și ajunsesem mort la finish, și mă gândeam că așa ceva nu e posibil, e bătaie de joc, e pentru ăștia cu death wishes. Când ajungi să termini un Ironman și știi că nu puteai și ai realizat asta pentru că ai muncit și ți-ai făcut o ordine în viață, îți dai seama că poți orice.
La al doilea Ironman mi s-a întâmplat că a început să alerge un băiat lângă mine, în afara concursului și mi-a spus că el datorită mie s-a apucat de sport, pentru că a citit ce am scris eu pe Facebook, despre cum am început să alerg pentru că eram gras. M-a dărâmat chestia asta, wow, eu am influențat pe cineva?! Cu o postare pe Facebook?
Cum ai reușit să echilibrezi lucrurile, cu viața peronală, job și antrenamente…
Aici am foarte mare noroc. Nu sunt la program fix, lucrez în ture – 24 de ore, apoi am 3 zile libere…e foarte ok. Mă antrenez ziua, am destul timp la dispoziție, pot să mimez curse, pot să fac orice. E greu să lucrezi 8 ore și apoi să faci antrenament.
Ce ai putea să le spui celor care și-au setat o cursă de Ironman? Ce îți vine în minte să le recomanzi?
Sunt muulte lucruri de spus. Dar ce e cel mai important pentru un începător este să nu forțeze. Dacă alergi 3-4 km nu te poți arunca la Ironman, sunt niște trepte. Trebuie să ai o bază foarte solidă ca să te bagi la o cursă Ironman, pentru că e foarte periculos. Tragi ca nebunul de tine în cursă pentru că ai voință, dar tu nu ești pregătit fizic. Poți să clachezi foarte urât.
Atenție foarte mare la alimentație – cred că la Ironman, alimentația e proba a 4-a, e la fel de importantă ca toate celelalte. Dacă nu ai pus la punct acest aspect, nu e ok. Echipamentul e important. E diferență foarte mare între un echipament prost și unul bun. Dar un echipament bun îți ajunge, dacă nu vrei să câștigi. Nu are rost să investești mii de euro, să îți iei ce au cei de la Kona, mai bine mai slăbești puțin și mai introduci niște ore de antrenament și tot acolo ești.
Care sunt planurile tale pentru 2015?
Păi, sunt înscris la cursa de la Oradea. 🙂
Deci ești omul dedicat Ironman, focusat pe acest tip de concurs?
Da, mai făceam câteva maratoane, dar anul trecut am avut operația de hernie și n-am mai foțat. Iar anul ăsta sunt într-o perioadă de tranziție, că s-ar putea să mă mut în alt oraș, și cu jobul, și voi vedea, după ce se aranjează toate. Acum sunt într-o perioadă de tranziție.
Voiam să te întreb, ce te ține pe tine motivat? Până la urmă, ai făcut Ironman de multe ori, și de fiecare dată nu ai avut un target specific de timp… Ce te face să repeți această cursă?
Îmi place. În vara asta m-am operat, și acum un an am mai avut o operație, și am avut perioade de repaos total. Nu vrei să știi cum a fost. Am crezut că mor. Acum în vară mi-a zis medicul să stau 2 luni în recuperare, după operație. După o lună m-am urcat pe bicicleta de cameră, și am început să pedalez în gol, deci fără nicio greutate, dar numai să simt eu că fac bicicletă, să pară că pedalez. A devenit un mod de viață.
