Home Jurnal de cursa MTB La broaște – fix acasă la ele am fost
MTB La broaște  – fix acasă la ele am fost

MTB La broaște – fix acasă la ele am fost

1
Distribuie pe:

 

A doua zi după ce m-am decis pentru cursa organizată de Riders Club, a început să plouă. Și a ținut-o toooot așa până cu o seară înainte. După aia și în dimineața cursei. 🙂

Îi explicasem lui Purkaru că m-am băgat la tura lungă, de 70 de km pe potecile pădurii Căldărușani, pentru că în perioada asta, când lumea deja se apropie de vârful de formă, eu fac “acumulare“. 😀

Sigur că privind pe geam, colegul mi-a servit-o prompt, foarte distrat, cu o zi înainte: Ai să faci o acumulare de n-ai să te vezi! 😀

Hahaha, funny and shit, până când ajungem dimineață la 8 în Sitaru, Ilfov, și toarnă efectiv cu găleata. Se îngroașă gluma. Cu ocazia asta aflăm și noi că startul e la 11.30 – rigurozitatea planificării ne caracterizează puternic, ca de obicei.

Ce dracu’ facem până la start? Mai ales că deja suntem leoarcă și nici n-am apucat să ne luăm kitul!! Păi, în primul rând îmi fac un pustiu de bine și mă trec la traseul standard de 23 de km, care va deveni 21 prin scurtarea de ultimă oră anunțată de organizatori, așa cum s-a petrecut la toate distanțele. S-a scos traseul epic de 69 de km – era clar și fără să intri în pădure că va fi impracticabil traseul pentru distanța aia. Sigur, după aia intri efectiv și te întrebi cum naiba vei termina 21 :), în condițiile astea.

Înainte de a ne înfrunta destinul, am dat o fugă până la colegul Alex, posesor de casă în apropiere, și i-am devalizat frigiderul la ceva care numa’ mic dejun nu s-a chemat! Aveam să îi mulțumim abia după cursă pentru tratamentul ăsta culinar, fără el nu știu dacă abordam cursa cu atâta speranță!

Așadar, la start. Se potolise de curând ploaia,  eram oricum tot fleașcă și dârdâiam. Bănuiam ce mă așteaptă. Aveam emoții pentru că eram din nou cu o bicicletă pe care nu mai mersesem până atunci (ca și la Cozia MTB, unde sunt în urmă cu race report, dar vine! :D), un 29, carbon, împrumutat de băieții de la DrBike, cărora le mulțumesc pentru sprijin!

Ne-am împrietenit într-un mediu ostil, dar am fost suflete pereche!

Ce să spun: 21 de kilometri de clisă+nămol+bălți+șanțuri de glod+singletracks înnămolite+ceva urcărele prin pădurea întunecată pe un pământ lutos, care se ținea de tine ca nisipurile mișcătoare și efectiv nu te lăsa să înaintezi…

A fost epic :). Un soi de Prima Evadare 2011… Ba chiar unii au spus că a fost mai ceva ca atunci.

Pe traseul ăsta a fost nevoie de 2 lucruri: tehnică (și experiență) + forță în picioare. De tehnică aveai nevoie pentru că fiecare pedală pe care o dădeai trebuia să fie corectă – greșeala te costa timp și energie: te opreai, erai ajuns de alții din spate, îți lua să te repliezi cu spd-urile înnămolite, cu echilibrul într-o mare de apă și nămol… Forță pentru că trăgeai din pedale de nu te vedeai, cu bicla încărcată, din care nu mai distingeai furcă, pedale, schimbătoare…

La acest tip de cursă te ajută și nu prea tehnica de mtb clasic. E nevoie de experiență acumulată din curse anterioare asemănătoare, căci ești într-un balet continuu pe glod. Ajută clar să știi și cum reacționează bicicleta ta în condițiile astea. Eu nu am știut, dar știți cum cuplau ăia în Avatar cu calul lor? Așa am fost eu cu bicla asta, a fost genial. Efectiv simți cum faci echipă cu bicicleta ta și nu mai este doar un fier cu roți, devine aliatul tău, coechipierul tău, inima ta în cursă. Așa cum am fost eu cu bicicleta mea atâția ani, până mi-au furat-o oamenii răi.

 

the two of us <3, acasă La Broaște 😀

 

Se pare că skill-urile mele pe nămol și-au spus cuvântul! 😀 Am tot depășit și nu m-am simțit deloc epuizată în cursă. Deși am avut și alergări intercalate cu bicla după mine și porțiuni de push bike pe zona lutoasă, unde efectiv nu aveai cum să pedalezi – mai era și o pantă laterală care dădea mai jos fix într-un lac…

Purcaru a trecut la un moment dat pe lângă mine în cursă și m-a găsit alergând prin nămol, așa că mi-a aruncat un prietenos: Vezi că mâine e proba de trail, nu azi!, în timp ce mă depășea.

Când am apărut la start, la câteva minute după el, a încremenit cu berea în mână. Păi păreai varză când am trecut pe lângă tine, alergai, nu pedalai! Cum ai ajuns așa bine?

happy finish, cu Purkaru & Alex 😀

 

Păi, cu cât sunt condițiile mai îngrozitoare, cu atât mă descurc mai bine într-o cursă, nu știu care-i faza. Dacă îmi dai un plat sec, n-o să am chef. Sau asfalt. Bine, sau urcări continue :), cum a  fost la Cozia MTB, unde chiar am fost varză :D.

Seria “acumulărilor“ continuă cu Călătorie între Cer și Pâmânt, la Târgu Ocna, pe 10-11 iunie! Sunt curioasă cum o să-mi iasă un semi de trail cu diferență de nivel fără să fi alergat 🙂 în ultima vreme și a doua zi cursa de MTB. Abia aștept :)).

 

Distribuie pe:
Roxana Lupu

Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare.
Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Comentarii(1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *