Adrenallina

Peste 2.500 de kilometri alergați pentru cauza Fundației Olimpice Române

Susținătorii Fundației Olimpice Române au alergat peste 2.500 de kilometri la OMV Petrom Bucharest Half Marathon pentru foști sportivi care au nevoie de sprijin. Echipa Campionilor a reunit 215 alergători înscriși pentru cauza Fundației Olimpice Române, cărora li s-au alăturat alți 100 de participanți, deciși să parcurgă fiecare kilometru din cursă pentru a le fi alături sportivilor.

Echipa-Campionilor2

Fundația Olimpică Română a beneficiat și de sprijinul și participarea mai multor sportive de performanță. Printre acestea s-au numărat: Monica Roșu, Corina Ungureanu, Viorica Susanu, Sandra Izbașa, Doina Melinte, Liliana Gafencu, precum și Andreea Răducan, președintele Fundației Olimpice Române.

Andreea Chelaru și George Baltă, doi dintre beneficiarii Fundației Olimpice Române, s-au alăturat echipei aflate în Piața Constituției pe 17 mai. Cei doi s-au putut bucura de susținerea alergătorilor, iar George a concurat și el la proba de semimaraton pentru fotolii rulante, parcurgând 21 de km in 1h 51 minute.

M-am bucurat să descopăr, duminică, o echipă atât de mare și frumoasă de susținători care au ales să parcurgă acei kilometri pentru mine, pentru George, precum și pentru alți foști sportivi care au nevoie de sprijin. Le mulțumesc! Experiența mi-a dat încredere și îmi doresc ca în viitor să mă pot alătura și eu echipei pe traseul de concurs. Vreau să particip, așa cum a facut-o și George la proba de fotolii rulante”, a declarat Andreea Chelaru, prezentă la eveniment alături de echipa Fundației Olimpice Române.

Distanța parcursă de susținătorii Fundației Olimpice Române a avut o însemnătate aparte, întrucât URSUS Cooler, sponsorul oficial al echipei, a donat suma de 5.000 de Euro în beneficiul acelor sportivi aflați în situații dificile de viață.

Ne bucurăm că echipa FOR a strâns atât de mulți susținători și suntem mândri că angajații Ursus Breweries au fost printre alergători, susținând cauza foștilor sportivi români. Performanța Echipei Campionilor de la Semimaratonul Internațional București este o dovadă a faptului că o cursă nu este imposibil de finalizat și vrem să felicităm toți membrii echipei pentru voința și ambiția lor de a alerga atât de mulți kilometri pentru foștii sportivi”, a declarat Mihai Bârsan, Vice-Președinte Marketing Ursus Breweries.

Echipa-Campionilor

Partenerii care au susținut echipa Fundației Olimpice Române, alergând pentru cauza foștilor sportivi sau prin donații au fost:  Lugera & Makler România, Calif, Brenntag, Superbet România, Decimas, ȚiriacAuto, Event Stuff Central Europe – România, Izvorul Minunilor și Ro Club Maraton prin Victor Vlad.

Inițiativa Fundației Olimpice Române a fost comunicată cu sprijinul partenerilor media: Sport Total FM, Adrenallina, Radio România Actualități, CSRmedia, precum și prin implicarea jurnaliștilor și bloggerilor care au ales să susțină echipa FOR.

***Fundația Olimpică Română este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care susține dezvoltarea tinerilor sportivi, promovează sportul și principiile unei vieți sănătoase și oferă sprijin sportivilor români aflați în situații deosebite de viață.  Spiritul și valorile olimpice reprezintă fundamentul Fundației Olimpice Române. Principalele valori care ghidează fundația, atât în proiectele desfășurate, cât și prin partenerii cu care colaborează sunt respectul, excelența și prietenia.

CONCURS: 2 invitații gratuite la Maratonul Internaţional Braşov!

Braşovul intră de anul acesta şi pe harta maratoanelor de şosea din România, alături de Bucureşti, Cluj şi Arad. Pe 14 iunie 2015 se va desfăşura prima ediţie a Maratonului Internaţional Braşov! Va fi o alergare memorabilă pe cele mai importante străzi şi pe lângă cele mai frumoase obiective turistice din oraș.

Vrei să fii acolo? 😀 Well, e posibil. Adrenallina scoate la bătaie 2 invitații gratuite la cursă, una pentru distanța de 10 kilometri și una pentru 21 de km, semimaraton.

Maratonul-International-Brasov-2015

Hai să vedem cum le câștigați: comentați aici, la finalul acestui post, completând această frază:

“Alergarea înseamnă….”

Nu contează lungimea frazei, poate fi și un singur cuvânt. Vom trage la sorți 🙂 cei doi câștigători, săptămâna viitoare, miercuri. Rămâneți pe poziții pe pagina de Facebook Adrenallina, acolo facem extragerea. 🙂

Pentru mai multe detalii despre această primă ediţie a Maratonului International Braşov, accesați site-ul maratonulbrasov.ro sau pagina de Facebook a evenimentului. Competiţia este organizată de Asociaţia Şapte Scări Braşov, în parteneriat cu Primăria Braşov.

Succes la concurs! 🙂

Prima Evadare – mii de ciclişti pornesc duminică spre pădurile din nordul Capitalei

Se apropie cu paşi repezi startul celui mai mare maraton de ciclism cross-country din Estul Europei şi cel mai popular concurs de acest gen din România – Prima Evadare. Competiția va avea loc duminică, 10 mai, pe traseul devenit tradiţional din vechii Codri ai Vlăsiei, pădurile situate în nordul Capitalei. Peste 2.800 de cicliști s-au înscris deja la concursul aflat la a şaptea ediţie, astfel că există toate premisele să fie stabilit un nou record pentru competiţiile de ciclism de la noi din ţară: 3.000 de participanţi.

prima evaadre 10 mai 2015 (4)În aceste zile, curtea Hotelului Caro a devenit o zonă consacrată aproape în întregime ciclismului. Aici au loc înscrierile participanţilor la cursa de duminică, ridicarea kit-urilor, dar şi un festival în sine dedicat sportului pe două roţi. Într-o atmosferă plăcută, cu muzică şi spectacole, are loc o amplă expoziţie de accesorii şi echipamente de ciclism cu preţuri promoţionale, iar doritorii pot beneficia de reglaje gratuite la biciclete. Pe lângă expoziția tradițională, mai mare faţă de ediţiile anterioare, se desfăşoară și proiecții de filme dedicate ciclismului, au loc workshop-uri foto cu Cristian Vasile (Igu) şi spectacole de stand-up comedy cu George Bonea. S-au creat zone de relaxare cu hamace, pufuri şi iarbă verde, s-a deschis o terasă cu sucuri naturale, iar doritorii pot participa chiar şi la cursuri de nutriţie. Programul este miercuri – vineri 18:30 – 21, sâmbătă 10 – 16.

prima evaadre 10 mai 2015 (1)Valoarea premiilor concursului a crescut an de an, iar la această ediţie ele vor depăşi suma de 7.000 de euro. Şi numărul categoriilor s-a mărit, la fiecare din acestea primii trei clasaţi primind bani şi accesorii pentru ciclism. În acest an vor fi 15 categorii, copiii având şi mai multe şanse să câştige premii, existând câte două grupe de vârstă (4-8 ani şi 9-14 ani) pentru fiecare din categoriile Familie şi Familie Extinsă. La feminin şi la grupa destinată sportivilor profesioniști vor fi premiate primele şapte locuri. Fiecare concurent care va ajunge la sosire va primi câte o medalie, un tricou, o diplomă de Finisher și o porție de mâncare. De asemenea, primii 500 de ciclişti vor intra și în posesia a câte unei medalii speciale turnate din metal. În plus, cei aflați pe primele 100 de locuri vor primi și câte un tricou galben cu inscripția Top 100. Pe traseu şi la final vor exista puncte de alimentare, de prim ajutor, de încurajare a participanţilor, de masaj şi service. Şi ca în fiecare an, la sfârşitul cursei, fiecare concurent sau voluntar va putea câştiga unul din numeroasele premii de la tombolă, printre care şi un ceas Gear S.

prima evaadre 10 mai 2015 (6)Prima Evadare îi oferă posibilitatea oricărui pasionat de bicicletă să concureze alături de cei mai buni ciclişti din ţară şi din Balcani. Wouter Cleppe, dublu câştigător al concursului nostru şi bun cunoscător al competiţiilor din sud-estul Europei, îşi exprimă dezamăgirea că în Bulgaria nu există o astfel de competiţie. Drept dovadă, din nou a fost depăşit recordul celor mai mulţi sportivi proveniţi dintr-o altă ţară: 42 de ciclişti bulgari sunt deja pe listele de concurs. Printre aceştia, campioana la mountain bike a acestei ţări, Aneliya Karagyozyan. Va fi o dispută pasionantă pentru victorie, pentru că vor participa şi câştigatoarele ediţiilor precedente Irina Dumitru şi Fodor Emese. Cursa pentru a trece primul linia de sosire se anunţă în acest an mai interesantă ca niciodată, pentru că deja s-au înscris la start ciclişti experimentaţi precum Alex Ciocan, Alexandru Stancu, Attila Madaras, Daniel Marius Roşioru, Ionuţ Sdrăilă, Răzvan Jugănaru, Marian Frunzeanu, Marius Petrache, Arpad Kelemen şi Elisei Miron.

Să nu-i uităm însă pe cicliştii amatori şi să subliniem că numărul cuplurilor înscrise a trecut de 50. Un adevărat record înregistrăm la categoria Companii: numărul celor care vor să participe este dublu faţă de anul trecut, de circa 600. Printre cei care se vor afla la startul actualei ediţii se vor număra şi personalităţi, precum jurnaliştii Daniel Osmanovici şi Lucian Mîndruţă (participant şi anul trecut), omul de radio Ciprian Muntele şi Adrian Igrişan, solistul trupei Cargo.

prima evaadre 10 mai 2015 (8)La cea mai mare competiţie de ciclism din Europa de Est are loc şi cel mai mare concurs de fotografieFoto Hobby” din România dedicat unei curse de acest gen. Şi aici fondul de premiere a crescut şi a ajuns la o valoare totală de 8.200 de lei. În acest an vor exista cinci categorii de întrecere, cu câte trei premii la fiecare constând în bani şi accesorii de specialitate. Coordonatorul concursului, a cărui competiţie se anunţă aproape la fel de spectaculoasă ca cea pe două roţi, este autorul proiectului Bucureștiul Optimist, Cristian Vasile (Igu).

O altă noutate a acestui an va fi un spectacol aerian susținut de componenţii Aeroclubului României, desfăşurat la sosirea de la Snagov. 5 aeronave speciale Extra 300L vor efectua acrobaţii şi un grup de paraşutişti va ateriza la punct fix, într-un spaţiu redus situat între malul Lacului Snagov şi linia de sosire.

Împreună cu partenerii i-Rewind, organizatorii oferă concurenţilor un serviciu video prin care i se va genera fiecărui participant propriul film, ce poate fi descărcat şi distribuit pe reţelele sociale. Totodată, concurenții vor primi prin SMS informări şi rezultatul la finiş.

Câteva cifre interesante ale ediţiei trecute:

  •      au fost prezenți sportivi din 29 de țări
  •      numărul participantelor la categoria Feminin Open – 308
  •      numărul concurenţilor la categoria Elite Open, dedicată sportivilor legitimaţi – 30
  •      numărul fotografilor – 70
  •      cel mai vârstnic concurent – 69 ani
  •      cel mai tânăr – 6 ani
  •      numărul copiilor sub 15 ani – 70
  •      numărul companiilor înscrise în categoria dedicată – 22, cu 268 de reprezentanţi
  •      numărul voluntarilor – 250
  •      televiziuni prezente – 7
  •      câte 30 de premianţi la tombola concurenților şi voluntarilor.

prima evaadre 10 mai 2015 (5) „Prima Evadare a devenit una din cele mai populare competiţii și locul in care cei ajunși din întâmplare pot să-și descopere o nouă pasiune. Am reuşit să facem din Prima Evadare o tradiţie, un eveniment pentru cicliştii amatori, dar şi profesionişti” a declarat  Daniel Sărdan, organizator al concursului şi membru al Clubului NoMad Multisport.

Prima Evadare este un concurs prietenos de ciclism cross-country, care deschide sezonul maratoanelor de ciclism montan din România, printr-un traseu uşor, fără diferenţe de nivel, cu plecarea de la Academia de Poliție din București şi sosirea la Snagov. Cursa se desfăşoară pe drumuri de ţară, prin pădurile din nordul Capitalei, pe o distanţă de aproximativ 55 de km. Întreaga distanţă de concurs este marcată și prevăzută cu 13 puncte de control și 4 zone de alimentare. Traseul este asistat de Poliţie şi Salvare și este patrulat de oficialii competiţiei, de echipe de fotografi şi cameramani. Concurenţii sunt monitorizaţi şi filmaţi cu două elicoptere.

Concursul Prima Evadare îşi propune să promoveze un stil de viaţă sănătos. Ca şi la ediţiile anterioare, competiţia din 2015 doreşte să atragă atenţia asupra posibilităţii de a face mişcare pe traseele din vechii Codri ai Vlăsiei şi să accentueze importanţa curăţirii şi ecologizării lacurilor şi lizierelor de pădure. Maratonul este accesibil începătorilor, dar se recomandă două-trei ieşiri mai lungi pe teren accidentat, anterior competiţiei. Concurenţii sunt sfătuiţi să participe cu biciclete de munte, deşi există şi categoriile Ciclocros şi Tandem, iar casca de protecţie este obligatorie pe toată durata competiţiei.

Anul acesta la concursul Prima Evadare, cicliștii pot adăuga o valoare în plus efortului lor de a parcurge cei 55 de kilometri: să-i ofere unui copil dintr-un centru de plasament un viitor mai bun. Astfel, prin programul educațional Ajungem MARI, copiii instituționalizați și din medii defavorizate participă săptămânal la mai multe cursuri interactive și la vizite educative și motivaționale în spaţii culturale sau la diferite locuri de muncă. Ajungem MARI le propune cicliștilor să devină fundraiseri și să pedaleze la Prima Evadare şi pentru șansa la educație a unui copil dintr-un centru de plasament, strângând bani din donațiile prietenilor. Mai multe informaţii la adresa: http://primaevadare.ro/ajungem-mari-la-prima-evadare/.

Prima Evadare este organizat de Clubul Sportiv NoMad Multisport şi este susţinut de Primăria Municipiului Bucureşti. Evenimentul se bucură de parteneri entuziaști, precum Red Bull, BCR, Samsung, Merida, CST, Skoda, Ciuc, Hotel Caro şi High5. Partener media: Pro FM.

Ce li se pregătește participanților:

  • Marcare traseu – 55 km
  • Cronometrarea cu chip-uri, cu 5 timpi intermediary
  • Tricouri galbene “Top 100” – oferite celor mai buni 100 de concurenţi
  • Medalii turnate în metal “Top 500” –  oferite primilor 500 de concurenţi
  • Aplicaţia Facebook “Prima Evadare”
  • Filmuleţ cu fiecare participant şi serviciu de notificare a rezultatului prin SMS
  • Masaj japonez Yumeiho
  • porţie de paste / orez la finalul cursei
  • Medalie, Tricou şi Diploma celor care termină traseul
  • Servicii de transport concurenţi / biciclete (din zona de Sosire către zona de Start) – 20 de autobuze / 6 camioane
  • Premii de peste 7.000 euro
  • Premii la Tombolă pentru concurenţi şi voluntary
  • 4 zile – destinate ridicării pachetelor de concurs (6-9 mai, program miercuri – vineri 18:30 – 21, sâmbătă 10 – 16:30);
  • Spălătorie de biciclete Karcher
  • Categorii: Elite Open, Ciclocros, Feminin Open, Masculin 15-19 ani, Masculin 20-29 ani, Masculin 30-39 ani, Masculin 40-49 ani şi Masculin peste 50 de ani
  • Categorii speciale: Tandem, Companie, Cuplu, Familie (4-8 ani şi 9-14 ani) şi Familie Extinsă (4-8 ani şi 9-14 ani)
  • Puncte de alimentare, de prim ajutor, de încurajare a participanţilor, de masaj şi service pe traseu şi la final
  • Grupuri sanitare
  • Două elicoptere pentru filmări aeriene şi monitorizarea cursei
  • Garderobă – mașină specială destinată transportării obiectelor/hainelor de la start către finiş
  • Filmul evenimentului
  • Airshow – spectacol aerian susţinut de Şoimii României şi paraşutiştii Aeroclubului României.

Triatlon la mare, la Fără Asfalt, pe 30 mai

Cea de-a VI-a ediție a triatlonului Fără Asfalt, competiție premium dedicată pasionaților de înot, ciclism și alergare, deschide sezonul competițional din România pe data de 30 mai. Traseul triatlonului traversează rezervațiile naturale 2 Mai – Vama Veche și  Hagieni – Albești și este primul eveniment din circuitele „140 de bătăi pe minut” ale Federației Române de Triatlon (FRTRI).

Triatlonul Fara Asfalt la Mare

Triatlonul Fără Asfalt face parte din circuitul celor șapte evenimente Cross Triathlon (off road) ale FRTRI și este primul dintre cele 12 evenimente din calendarul FRTRI (de off road și de șosea) incluse în programul „140 de bătăi pe minut”, prin intermediul căruia este promovat un stil de viaţă echilibrat, cu sprijinul Fundației eMAG.

„Pe 30 mai, în weekendul prelungit de Rusalii, dăm startul celui de-al șaselea triatlon Fără Asfalt Intersport la mare. Competiția este deja una cu tradiție și se regăsește în calendarul celor mai buni sportivi de triatlon din România, atrăgând în același timp și sportivii amatori. Este un eveniment atât pentru cei care s-au antrenat susținut, cât și pentru cei care preferă o tură interesantă în natură”, declară Tudor Vlad, inițiatorul proiectului „Fără Asfalt”.

„Intenția noastră este ca prin Fără Asfalt, precum și prin celelalte concursuri din circuitele „140 de bătăi pe minut” să le oferim citadinilor pasionați de mișcare ocazia să descopere zone naturale frumoase, într-un cadru organizat, sigur și într-o atmosferă de sărbătoare. Participarea la Fără Asfalt nu înseamnă doar competiție, ci presupune totodată participarea la un eveniment complet, o altfel de petrecere cu premii și muzică live.”

Cei 800 de concurenți de anul acesta vor porni în competiție la ora 9:30, cu proba de înot de 1.000 m în Rezervația Marină 2 Mai – Vama Veche, vor continua cu proba de bicicletă de 32 km în rezervația naturală Hagieni – Albești și cu 8 km de alergare pe plaja și faleza Rezervației Marine 2 Mai – Vama Veche.

Evenimentul se adresează atât celor pasionați de triatlon, cât și celor care practică una dintre probele triatlonului. Aceștia pot participa la concurs în echipe de ștafetă.

În prezent, mai sunt disponibile 171 de locuri pentru triatlon și 30 de locuri pentru ștafete. Înscrierile la competiția din acest an se încheie la data de 22.05.2015 și pot fi făcute aici: http://www.faraasfalt.ro/formular-de-inscriere-pentru-triatlon/.

Prima cursă de Aquathlon Fără Asfalt este deschisă pentru 200 de copii

Prin programul „140 de bătăi pe minut” și cu sprijinul City Grill, Fără Asfalt deschide anul acesta competiția și pentru copii. În ziua următoare triatlonului Fără Asfalt la mare, are loc prima cursă de Aquathlon, dedicată copiilor între 7 și 14 ani.

„Anul acesta organizăm prima ediție a concursului de Aquathlon pentru copii, la care așteptăm 200 de participanți. Îi încurajăm pe toți copiii să facă sport de plăcere, să petreacă timp în natură și, alături de părinții lor, să descopere locuri noi”, spune Tudor Vlad. „Ne-am asigurat că probele sunt ușoare, iar copii vor fi atent supravegheați de către echipa Fără Asfalt pe toată durata concursului.”

Aquathlon City Grill se desfășoară pe data de 31 mai, pe plaja mare din 2 Mai și constă în două probe de 150 m de înot, respectiv 800 m de alergare. Clasamentul pentru Aquathlon se va face pe categorii de vârstă: 7-8 ani, 9-10 ani, 11-12 ani și 13-14 ani.

Înscrierile la competiția dedicată copiilor este gratuită, se încheie la data de 22.05.2015 și pot fi făcute aici: http://www.faraasfalt.ro/formular-inscriere-copii/. Participarea este permisă doar cu acordul scris al unui părinte sau reprezentant legal.

Despre „Fără Asfalt”

„Fără Asfalt” a fost în 2010 primul triatlon off-road din România, iar începând cu 2011 a fost primul eveniment de triatlon al sezonului din circuitele de triatlon Bioeel Grand Prix. In 2013, ambele circuite de triatlon desfășurate sub egida FRTRI (de șosea și off-road) au fost preluate în cadrul programului „140 de bătăi pe minut” implementat de Fundația eMAG, iar „Fără Asfalt” este primul din seria celor 7 evenimente de cross triatlon (off-road).

Fără Asfalt este o asociație club sportiv care și-a definit ca scop popularizarea triatlonului în România și promovarea unui stil de viață activ și responsabil. Evenimentele „Fără Asfalt” au la bază un concept ecologic de întâlnire cu natura fără impact negativ și de depășire a limitelor personale într-o variantă echilibrată.

Maratonul Măcin: prima mea cursă de trail running

Toni Dumitru

Privesc “cocoaşele” care sparg orizontul Dobrogei şi mă gândesc că eu am vrut-o: nu pot să dau vina pe nimeni. Tovarăşul meu de drum, Claudiu Dinescu, m-a adus aici şi e convins că o să-mi placă. Eu simt că am două variante mari şi late: va fi ceva magnific sau voi muşca din ţărână şi nu voi mai părăsi niciodată asfaltul. Pe 2 mai, în zori, când lumea încă nu şi-a revenit după “fiesta” cu mici şi bere, părăsim orăşelul nostru de câmpie ca să cucerim munţii tociţi de vânt ai Dobrogei.

Sunt debutant la o cursă montantă, aşa că un semi la Maratonul Măcin mi s-a părut cea mai potrivită ocazie pentru a părăsi asfaltul şi a încerca altceva. E o competiţie nouă, micuţă, eco, aflată la a doua ediţie, la care vin mulţi alergători din zonele de câmpie, dornici să facă saltul la înălţime, dar şi concurenţi cu experienţă care se pregătesc pentru cursele mai grele, cu diferenţă mare de nivel. Eu vin din curiozitate. N-am mai participat niciodată la aşa ceva.

macin2

Am găsit prin casă o pereche de pantofi Nike cu talpă groasă şi profilată, cu aderenţă, dar când mă uit la pantofii cu crampoane ai camaradului meu înţeleg imediat unde mi-e locul: e ca şi cum m-aş prezenta la un maraton clasic încălţat în tenişi. Amândoi ne-am înscris la distanţa de 24 de kilometri, dar el se pregăteşte pentru maratonul de la Moeciu, de peste o săptămână, în timp ce eu mă declar mulţumit dacă ajung la finiş.

Ajungem cu două ore înaintea startului în comuna Greci, judeţul Tulcea. În centrul localităţii, Asociaţia “Aleargă Zâmbeşte Trăieşte” organizează aici o cursă în care ni se promite că com alerga “împreună cu broaşte ţestoase şi iepuri voioşi, pe vârful Tuţuiatul, pe culmea Pricopanului, prin poieni cu bujori, pe lângă lanuri înverzite şi printre sute de alte specii de floră şi faună”. Sună bine.

Suntem doar o mână de oameni în centrul localităţii. Primim într-un minut tricoul tehnic şi numărul de concurs, mai schimbăm impresii şi încep să apară tot mai mulţi concurenţi. Îi privesc cu atenţie, le analizez trupurile robuste şi picioarele zdravene, ca nişte butuci – altă specie de alergători faţă de “iepurii” de şosea.

Muntele îmi spune cinstit câţi ani am

La ora startului ne strângem cam 100 şi ceva de entuziaşti. Printre ei şi Ilie Roşu, cu nelipsitele lui steaguri, şi brăileanul Victor Ilie, românul cu peste 200 de maratoane la activ, semn că Măcinul începe să atragă elita autohtonă a alergătorilor.

macin
Diferenţa de nivel la maraton e de 1.900 de metri, cu opt ore timp limită, în timp ce distanţa de la semi este de 24 de kilometri, cu 1.000 de metri diferenţă de nivel şi cinci ore timp limită. Am ales ultima variantă. Pe traseu ne aşteaptă patru puncte de alimentare si trei de hidratare. Suntem bine primiţi aici – soarele ne îmbrăţişează şi ne lasă în plata vântului şi a stropilor mărunţi de ploaie pe vârfurile Ţuţuianu, Îmbulzita şi Piatra Râioasă.

Se dă startul şi grupul se înşiră repede pe uliţa noroioasă care ne scoate repede în afara comunei. Şi aici apare repede primul meu şoc: nici n-am început să urcăm, iar eu deja gâfâi. După 300 de metri, părăsim ultimele case şi ne îndreptăm pieptiş spre prima urcare. Eu-s cam la jumătatea grupului care acum s-a răsfirat rapid. Pe primii nici nu-i mai zăresc, pe cei din urmă îi văd abia ieşind din sat. Nimeni nu mai aleargă, luăm panta la pas şi începem să urcăm susţinut pe cărarea care ne conduce deasupra platoului Dobrogei. Efortul mă năuceşte – îmi aud inima bubuind de parcă aş fi un cal de curse şi mă întreb ce naiba a fost în capul meu să mă bag la aşa ceva fără o minimă pregătire. Dar parcă mai contează acum…

macin 7

Tot ce-mi rămâne de făcut e să-mi temporizez un pic efortul, să-mi trag sufletul şi să înaintez. Şi, cumva, după o urcare continuă de 40 de minute, reuşesc să mă adun şi să susţin efortul. E greu, dar simt că-mi place, dacă m-ar ruga cineva să mă opresc n-aş ceda. Urmează tot tacâmul: coborâri abrupte, în care încerc din răsputeri să frânez, convins că-mi voi rupe gâtul sau picioarele în râpa din faţa mea, apoi o bucată bună de vale lină, prin pădure, în care alerg cu o foame de nestăvilit şi depăşesc tot ce întâlnesc în cale şi încă o urcare cruntă, care-mi seceră puterile şi mă îngenunchează, realmente. Mă opresc de trei ori ca să ajung pe vârful stâncos, bătut de vânt, unde cei dinaintea mea par nişte furnici.

Pentru prima oară în cei trei ani de când alerg, acolo mi-am simţit vârsta reală: nu mai eram copilul de odinioară, de nestăpânit, bucuros să zburde ore în şir. Inima îmi bubuie, gâfâi şi privesc neputincios cum toţi cei pe care i-am depăşit la alergare trec pe lângă mine. Oribil! Chiar nu contează deloc că am alergat şi eu nişte maratoane?! Simt că am luat-o de la zero.

Îmi dau seama cât de jos sunt dacă mă târăsc la o cursă pe nişte dealuri, căci ăştia sunt Munţii Măcin. Dar eu vrut să fac asta şi nu pot să dau vina pe nimeni, aşa că mă reamintesc că am venit la o plimbare, nu să fac un record. Plăcere. Explorare. Peripeţii. Distracţie – astea-s cuvintele-cheie.

macinnŞi uite aşa ajung şi eu în vârf, unde realizez, ca toţi ceilalţi, că avem o mică problemă: marcajul se bifurcă, iar unii o iau în stânga, alţii în dreapta. Ne întrebăm între noi încotro s-o luăm, hărţile nu ne lămuresc, iar cineva sună jos, în sat, şi află că o luăm în dreapta, pe cărarea şerpuind printre stânci. Aşadar, toţi cei care au luat-o în partea opusă au scurtat din greşeală traseul şi au ratat un punct de control. Printre ei şi tovarăşul meu, care ajunge la finish cu timpul 1:49:15, dar apoi află că a parcurs doar 19 kilometri din cei 24. Organizatorii şi-au asumat eroarea marcajului neclar şi au întocmit un clasament separat pentru toţi cei care au luat-o pe scurtătură, iar Claudiu a încheiat pe primul loc la categoria de vârstă 40-49.

Broscuţa nu-i acasă

Noi, “dreptacii”, continuăm să şerpuim printre stânci. Ajung la un punct de control, prind o bucată bună de drum şi bag viteză, apoi uit că trebuie să casc bine ochii la marcaje şi mă las în voia drumului, de parcă aş fi la mine acasă, pe şosea. Imediat vine şi “răsplata”: când mă dumiresc, nu mai văd niciun semn roşu. Un alt concurent apare mergând agale spre mine şi-mi dau seama că am ieşit de pe traseu. Ne întoarcem, mergem şi urcăm, simţim cum trec minutele şi ne stoarcem aiurea “bateria”, dar n-avem ce face. Regăsim drumul, intrăm pe o cărare şi urcăm din nou, gâfâind şi asudând. Apoi o nouă bifurcare, unde iarăşi alegem greşit, dar după câţiva paşi ne întorc din drum alţi rătăciţi şi o luăm repede în direcţia corectă.

macin4Oboseala mă apasă, dar nu mă las. Îmi place mult aici şi simt că n-am de ce să mă grăbesc. Ştiu că greşeala de a pierde marcajul m-a costat destul de mult, aşa că mă opresc relaxat, fără să-mi pese de timp, dau jos rucsacul de alergare şi fac poze. Salut şi o ţestoasă care nu mă bagă în seamă – stă pitită în carapacea ei, camuflată în iarbă şi nu răspunde la interfon. Ce să zic, îi promit că nu scapă nici la anul de mine, aşa că ne mai vedem noi.

Flori de soc înainte de medalii

Acum vine partea cea mai uşoară. Coborâm abrupt până ajungem la un drum drept de pământ – mai sunt şase kilometri până la sosire. În sfârşit, aici e de mine! Atac ultimul “cartuş” cu gel, îmi fixez bine rucsăcelul în spate şi bag viteză. Dar viteza e doar în mintea mea, tot ce pot e să alerg constant şi să depăşesc câţiva oameni pe care nu i-am văzut la urcare. Pe toţi cei care merg îi încurajez, ştiu că pentru ei este la fel de greu cum era pentru mine la urcuş. Ultimul tip pe care îl depăşesc e singurul care mă ascultă şi mă urmează. Îl aud cum începe să alerge şi zâmbesc mulţumit – am reuşit să ajut pe cineva să creadă în el şi să mă urmeze.

Mai am câţiva paşi până în sat când cvadricepsul stâng începe să mă înţepe, aşa că încep să merg prudent. Din spate, omul pe care l-am încurajat se apropie şi îl aud: “Acum, dacă tu m-ai ajutat, e rândul meu să te ajut. Hai să alergăm, mai e puţin”. Facem cunoştinţă. El e Cristian Petre, din Constanţa. Îmi dă să beau isotonic din bidonul lui cu furtunaş, apoi pornim spre sosire.

macin6Parcurgem uliţele din Greci cu ultimele forţe, iar piciorul meu stâng este pe punctul de a se bloca, dar nu apuc să-l bag în seamă: câţiva copii din sat ne ies în cale şi ne oferă bucheţele de flori de soc şi atunci, acolo, simt că ăsta este de departe cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat de când alerg. Trecem linia de sosire ca doi învingători, cu florile în mână.

 

 Un bebeluș la punctul de alimentare

Rezultatele le găsiţi pe pagina Maratonului Măcin. Eu am terminat distanţa de 24 de kilometri în 3:46:41, al şaptelea din 12 participanţi la categoria de vârstă 40-49 de ani, la egalitate cu tovarăşul de finish pe care l-am ajutat şi care m-a ajutat. Ce poate fi mai frumos? Am primit o medalie din lemn, simplă şi frumoasă, am dăruit florile unei voluntare, am băut o bere şi am mâncat o porţie de tocăniţă, gătită în două cazane uriaşe, ca la cantină. M-am simţit grozav şi m-am bucurat de prima mea alergare montană ca de maratoanele de la Berlin şi Paris, cu tot “glamour-ul” lor.

Îmi place la nebunie cursa asta mică, aflată la început, aproape neştiută dacă o comparăm cu alte competiţii care atrag vedete din showbiz şi sportivi cu brand. Măcinul are un parfum boem, un aer necomercial, al alergării de plăcere, fără surle şi fără trâmbiţe, fără premii în bani, cu volutari puţini dar entuziaşti – printre ei şi o tânără mamă care şi-a aşezat bebeluşul pe o păturică şi a împărţit zâmbind pahare cu apă concurenţilor.

Îmi plac oamenii din sat care ne-au salutat şi ne-au încurajat, îmi plac culmile stâncoase, mângâiate de vânt, ca-n Scoţia, de pe care poţi vedea covorul multicolor al Dobrogei întins sub picioarele tale. Îmi plac montaniarzii de toate vârstele care ne felicită şi ne aplaudă.

Am suferit serios la Măcin, dovadă că febra musculară n-a trecut nici după patru zile. Dar mă bucur că, în calitate de “iepuraş de câmpie” nu mi-am prins urechile acolo şi încă îmi vin în minte secvenţe din coborârile ameţitoare pe care le-am parcurs. Abia aştept să treacă anul ăsta şi să mă întorc acolo!

Fundația Olimpică Română te invită să alergi pentru foști sportivi care au nevoie de ajutor

Fundația Olimpică Română te invită să alergi pe 17 mai, la Semimaratonul București, pentru a susține cauza foștilor sportivi care au nevoie de ajutor. Andreea Chelaru este unul dintre ei. În  vârsta de 29 de ani, își amintește cum o aterizare nereușită în sala de antrenamente i-a schimbat complet viața în urmă cu 15 ani, lăsând-o în imposibilitatea de a se deplasa singură.

“Am început gimnastica de performanță la Onești, pe când aveam 7 ani. La vârsta aceea copiii visează să facă multe lucruri, dar nu cunosc riscurile și sacrificiile acestui sport. Totul a mers bine până în momentul antrenamentului la sărituri, când o aterizare nereușită, după o săritură Tsukahara, a decis tot restul vieții mele, lăsându-mă paralizată de la brâu în jos. Le mulțumesc celor care înțeleg dificultatea situației în care mă aflu și le sunt cu adevărat recunoscătoare pentru că vor să mă ajute“, a povestit Andreea Chelaru, fostă gimnastă, pe care oricine o poate ajuta alergând în echipa Fundației Olimpice Române, la Semimaratonul București.

URSUS Cooler este alături de foștii sportivi și susține fiecare kilomentru alergat în beneficiul acestora. Mecanismul este menit să încurajeze înscrierea alergătorilor pentru cauza Fundației Olimpice Române și să ofere un ajutor concret acelor sportivi care au nevoie de ajutor, printr-o donație de 20 de lei, pentru fiecare kilometru parcurs, în limita a 5.000 de euro. În plus, echipa URSUS este alături de Fundația Olimpică Română și prin participarea a 40 de angajați, care vor alerga pentru a susține această cauză.

“Uităm uneori că în spatele medaliilor și titlurilor se află mii de ore de antrenamente și sacrificii. Chiar de mai puține ori se întâmplă să ne gândim la acei sportivi nevoiți să renunțe la efortul de-o viață  în urma unor accidente care vor lăsa întotdeauna urme. Haideți să alergăm împreună în echipa FOR, pentru foștii sportivi ai României! Chiar dacă acum nu se mai află pe podium, ei sunt în continuare campioni”, declară Mihai Bârsan, Vice-Președinte Marketing Ursus Breweries.

Andreea Răducan și Alina Dumitru

Andreea Răducan și Alina Dumitru

Andreea Răducan va fi lider de echipă pentru alergătorii Fundației Olimpice Române. I s-au alăturat Sandra Izabașa, Alina Dumitru, Monica Roșu, Corina Ungureanu, precum și alti sportivi dornici să își arate sprijinul pentru colegi de breaslă, care au nevoie de ajutor.

Sportul de performanță implică și multe riscuri. Prin participarea noastră la Semimaratonul București ne dorim să obținem fondurile necesare pentru a-i ajuta pe acești sportivi și, totodată, să fim o voce pentru ei. Vă așteptăm în număr cât mai mare în echipa noastră. Cu cât suntem mai mulți, cu atât putem ajuta mai mult”, a declarat Andreea Răducan, președintele Fundației Olimpice Române.

Sunt campionii noștri și îi vom reprezenta cu mândrie la acest eveniment. Mă bucur să susțin această cauză și voi dedica kilometrii alergați foștilor sportivi, care au nevoie de sprijinul nostru”, a declarat Alina Dumitru.

Toți cei care vor să alerge în echipa FOR o pot face accesând www.bucuresti21km.ro, alegând la cauza susținută – Fundația Olimpică Română.

În plus, cel mai bun alergător din echipă va participa la cina oficială a campionilor, alături de sportivii renumiți care susțin această cauză.

Inițiativa face parte dintr-un program mai amplu al fundației, numit „Împreună pentru sportivii României”. Acesta urmărește sprijinirea unui număr cât mai mare de cazuri sociale din rândul foștilor sportivi care se confruntă cu probleme medicale. Pentru mai multe detalii, puteți citi aici. Și alte companii s-au alaturat Fundației Olimpice Române și vor susține cauza prin sponsorizări sau prin participarea angajaților la una dintre cursele din competiție. Beneficiarii programului “Împreună pentru sportivii României” au vârste cuprise între 29 și 85 de ani.

Semimaratonul București este un eveniment de amploare, dedicat sportului de masă și tuturor tipurilor de alergători. Oricine poate participa, alegând una dintre curse, în funcție de condiția fizică: cursa populară (3.5 km), cursa individuală (10.5 km), ștafeta (21 km alergați de o echipă de 4 persoane) și semimaratonul (21 km). Evenimentul are și o componentă caritabilă, alergatorii putând să susțină o anumită cauză, asa cum este cea a Fundației Olimpice Române, prin fiecare kilometru alergat.

Fundația Olimpică Română este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care susține dezvoltarea tinerilor sportivi, promovează sportul și principiile unei vieți sănătoase și oferă sprijin sportivilor români aflați în situații deosebite de viață.  Spiritul și valorile olimpice reprezintă fundamentul Fundației Olimpice Române. Principalele valori care ghidează fundația, atât în proiectele desfășurate, cât și prin partenerii cu care colaborează sunt respectul, excelența și prietenia.

EXCLUSIV. Chrissie Wellington: Trebuie să ne asumăm riscuri în viaţă, altfel nu vom şti niciodată de ce suntem în stare (II)

Roxana Lupu

Avem a doua parte a interviului exclusiv acordat de Chrissie Wellington pentru Adrenallina! Prima parte, în care Chrissie ne vorbește despre retragerea din circuitul profesionist la apogeul carierei sale, despre puterea mentală în sport, despre ce presupune să fii atlet ironman, este aici.

Supranumită unul dintre cele mai mari şocuri din istoria sportului, Chrissie Wellington este câştigătoare a 4 campionate mondiale ale competiţiei de triatlon extrem Ironman, în 2007, 2008, 2009 şi 2011.

În cea de a doua parte a interviului, Chrissie ne vorbește despre misiunea ei, aceea de a ajunge la oameni prin povestea vieții sale: “Vreau să inspir oamenii să îşi acorde o şansă, să încerce să sfideze ceea ce cred că e imposibil, să fie dispuşi să privească frica şi adversitatea în faţă şi să îşi trăiască viaţa fără prejudecăţi sau limite preconcepute. “

Adrenallina: Care este cel mai proeminent şi emoţionant moment al competiţiilor tale? De ce crezi că toate acestea ţi s-au întâmplat ţie?

Chrissie Wellington: Acest moment de apogeu trebuie să fie Campionatele Mondiale de la Kona, în 2011, când am depăşit ceea ce nu credeam posibil şi am făcut posibilă victoria şi câştigarea celui de al patrulea titlu mondial. Acesta este cu siguranţă cel mai îmbucurător, satisfăcător moment al carierei mele. Glazura de pe o prăjitură minunată.

Avusesem un accident de bicicletă cu două săptămâni înainte de cursă şi rămăsesem cu nişte răni serioase, şi chiar câteva probleme la organele interne. Asta m-a afectat nu doar fizic ci şi psihic. Am săpat în adâncimile sufletului meu şi chiar am împins limitele până unde nu credeam că poate fi posibil.

on lava fields

Sursa foto – eu.ironman.com

A fost cursa luptată din greu la care am visat întotdeauna şi am simţit atunci că poate în cursa asta, mi-am dovedit mie şi celorlalţi că sunt demnă cu adevărat să mă numesc un campion. Sigur, nu aş fi putut să concurez aşa cum am făcut-o fără incredibila mea echipă de suport şi fără ecilalţi concurenţi, care m-au împins la fiecare pas, aşa că victoria este şi a lor.

La Kona 2011 mi-am împlinit visul unei curse perfecte şi, ca să fiu sinceră, acea cursă a însemnat că imensa provocare personală nu mai exista. Nu putea fi mai bine de atât vreodată. Aşa că am ştiut atunci că trebuie să privesc mai departe, să îmi creez un alt drum, plin de provocări şi aventură!

Ai debutat în cariera sportivă în jurul vârstei de 30 de ani. Se poate spune că este târzior?

Nu e niciodată prea târziu să încerci lucruri noi. Avem fiecare dintre noi propriile limite, fie că sunt mentale sau fizice. Dar poţi face orice îţi doreşti – singurele limite sunt cele din mintea ta. Am văzut oameni de 80 de ani trecâd linia de finish a unei curse ironman, am văzut oameni cu cancer în faţă terminală, cu ambele picioare amputate şi eroii de fiecare zi, care depăşesc obstacolele pentru a-şi îndeplini visul.

Să ne uităm doar la exemplul Sister Madonna Buder. Sister Madonna a început să se antreneze la vârsta de 48 de ani, ca un mod de a-şi rafina mintea, trupul şi spiritul.

La 55 de ani a finalizat prima ei cursă ironman şi are până la acest moment în palmares mai mult de 40.

Pentru ea se creează anual noi categorii de vârstă. În 2005 a fost introdusă categoria 75-79; în 2010 a fost categoria 80+. Vara trecută a finalizat un ironman în Germania (Challenge Roth) şi ne dovedeşte tot timpul că vârsta nu e decât un număr!

Ai avut îndoieli când ai devenit triatlonist profesionist? Cum le-ai gestionat?

Sursa foto - www.tri247.com

Sursa foto – www.tri247.com

Da, sigur că am avut îndoieli şi sigur că am fost speriată. Mi-a fost teamă de necunoscut, teamă că nu voi fi în stare să concurez cu ceilalţi sportivi, speriată că nu voi avea cu ce să îmi plătesc facturile. Trăim într-o cultură cu o frică paralizantă de eşec, care împiedică acţiunea. Este cea mai nocivă stare mentală pe care o poţi avea dacă îţi doreşti să fii mai creativ, mai inventiv, dacă vrei să devii antreprenor sau un om de succes.

Cred că cel mai mare eşec este eşecul de a nu încerca. Aşa că mi-am înfruntat toate fricile şi am făcut pasul, devenind atlet profesionist. Pentru mine, cel mai groaznic rezultat este să trăiesc fără ştiu ce ar fi putut fi dacă.

Cu toţii trebuie să ne asumăm riscuri în viaţă, altfel nu vom şti niciodată de ce suntem în stare. Aşa că în loc să spun nu sau aşa ceva nu e posibil sau nu pot, am ales să spun voi încerca. Am căutat sfaturi la prietenii mei, la antrenorul meu, la părinţi – şi toţi m-au încurajat să fac pasul. Sprijinul lor a fost imens, mi-a dat încrederea de a-mi urma visele.

De ce ai decis să publici autobiografia O viaţă fără Limite?

Motivele pentru care am dorit să fac publică povestea mea de viaţă într-o carte sunt multiple. În mod egoist, am căutat provocarea intelectuală şi emoţională, împlinirea care vine din reflecţia către sine. De asemenea, am dorit să o utilizez ca pe un mijloc de a mulţumi tuturor celor care au jucat un rol în viaţa mea, în aceeaşi măsură înainte şi în timpul carierei mele sportive în sportul profesionist – şi asta include şi sportivii amatori, care mă inspiră în fiecare zi, şi care m-au ajutat să ajung la înălţimi pe care nu le credeam posibile.

Am vrut să împărtășesc câteva tips-uri practice pentru triatloniştii din toată lumea, dar poate mai importante sunt lecţiile de viaţă şi filozofia care transcede sportul, şi care e aplicabilă oricui – fie că sunt sportivi profesionişti sau nu, fie că sunt sedentari.

Filozofia asta vine din toate ariile vieţii mele: din copilărie, din şcoală, din timpul călătoriilor mele, din timpul carierei mele ca funcţionar public în Nepal, din sport. Prin cuvintele mele vreau să încurajez oamenii, tineri şi bătrâni, să înceapă să facă sport, să călătorească, să îşi urmeze visele.

Vreau să inspir oamenii să îşi acorde o şansă, să încerce să sfideze ceea ce cred că e imposibil, să fie dispuşi să privească frica şi adversitatea în faţă şi să îşi trăiască viaţa fără prejudecăţi sau limite preconcepute. Această carte este unul dintre mijloacele prin care pot face toate astea.

Sursa foto - http://www.chrissiewellington.org/

Sursa foto – http://www.chrissiewellington.org/

Dar construind efectiv povestea cărţii a însemnat şi să mă umanizez. Sunt uneori confundată cu acest personaj ciudat al naturii, robotic şi infailibil, şi sigur că nu sunt aşa. Pentru ca cititorul, oricare ar fi el, să fie capabil să relaţioneze şi să se identifice cu mine a trebuit să expun şi bunul şi răul şi urâtul.

Am vrut să-mi arăt puterile, slăbiciunile, fricile, grijile, simpatiile şi antipatiile, pasiunile, firea mea adevărată. Sunt lucruri acolo, în carte, pe care oamenii nu le-ar fi aflat niciodată, ca de exemplu luptele mele cu alimentaţia sau cu imaginea trupului meu –dar numai aşa, împărtăşind aceste poveşti pot dărâma faţada mea şi chiar să am un impact şi, sper eu, să inspir pe cel care citeşte.

Nu am vrut să scriu o biblie de antrenament în triatlon , deşi sunt acolo câteva tips-uri foarte bune pentru atleţi, îmbrăcate în proză. Aşa că, scriind o carte care transcede triatlonul am vrut să încerc să scot sportul din minoritate şi să îl aduc în faţa celor mulţi. Am vrut să arăt sportul pentru cei care poate nu au auzit de ironman şi să arăt că este cu adevărat accesibil maselor. O ambiţie măreaţă poate, dar cu cât reuşesc mai multă expunere prin intermediul cărţii şi al triatlonului în mass media cu atât ajung să fac din visul ăsta o realitate.

Cum te imaginezi peste 20 de ani? Cine ai vrea să fii atunci?

Cred că întrebarea asta se răspunde cel mai bine prin paragraful de final al autobiografiei mele, care sună cam aşa:

“…cum aş putea specula despre ceea c ear putea aduce viitorul, când prezentul pe care îl trăiesc nici nu exista în aşteptările mele din tinereţe? Singura mea rezoluţie în timpul acesta a fost să păstrez o minte deschisă, şi, indiferent ceea ce fac, să dau 100%. Încă îmi taie respiraţia când mă gândesc unde m-a adus această optică asupra vieţii. Niciodată nu mi-am propus să devin campion mondial – nu multe fete obişnuite din Norfolk îşi propun asta – dar nici nu am vrut să rămân întrebându-mă „ce  ar fi fost dacă?” La atât de multe stadii de-a lungul drumului meu limitele pe care am crezut că le văd dinainte-mi s-au dizolvat, pe măsură ce m-am apropiat de ele. Şi asta a fost cea mai incitantă descoperire dintre toate

 

 English

Chrissie Wellington: We have to take risks in life, otherwise we’ll never know what we’re capable of (II)

What is the most proeminent and emotional moment of your competitions? Why would you say all this has happened to you?

It has to be overcoming more than I ever thought possible to win my fourth World Ironman Championship in Kona in 2011. This was definitely the most gratifying, satisfying and proudest moment of my career. The icing on an amazing cake. I had a bad bike crash two weeks before, and sustained some serious injuries, both superficial war wounds and also internal damage, which affected me physiologically as well as physically. I dug to the very depths of my soul and truly pushed beyond any limit I thought existed.  It was the hard-fought race I have always dreamed of, and I feel that maybe at this race I proved to myself, and others, that I really was truly worthy of being called a champion. Of course, I couldn’t have raced like I did without my great support team and the other competitors, pushing me every step of the way, so my victory is also, in part, theirs.

At Kona 2011 I achieved my dream of having the ‘perfect race’, and to be honest that race meant that the huge personal challenge was no longer there. It couldn’t get any better! So I knew then that I had to look forward, carve out a different path full of new challenges and new adventures!

You started your professional athlete career in your thirties. Is this quite late?

It is never too late to start trying new things. We all have our own personal barriers, be they mental or physical. But you can do anything you want to – the only limits are those that exist in your mind.  I have seen 80 year olds cross the ironman finish line, those with terminal cancer, double legged amputees and every day heroes who overcome odds to fulfil their dreams.  Just look at the example of Sister Madonna Buder. Sister Madonna started training at the age of 48 as a way of honing mind, body and spirit. Aged 55 she did her first ironman and has now completed more than forty. New age categories are continually being created for her. In 2005 it was the 75-79 category; in 2010 it was the 80+. She did an ironman in Germany (Challenge Roth) this summer, and proves that age really is nothing but a number!

Did you doubts when turning professional?  How did you cope with them?

Yes, of course I had doubts and of course I was scared. I was scared of the unknown, scared of not being able to compete with the other athletes, scared of not being able to pay my bills. We live in a culture that has a paralyzing fear of failure, which prevents action. It’s the single most disempowering state of mind you can have if you’d like to be more creative, inventive, entrepreneurial or successful. I believe that the biggest failure of all is the failure to try.  So, I faced all my fears and took the step to become a professional. For me the worst possible outcome is living with ‘not knowing’.

We all have to take risks in life, otherwise we don’t know what we are capable of. So instead of saying ‘no’ or ‘that isn’t possible’ or ‘I cant’ – I have tried to say ‘I will try’. I also sought advice from my friends, volunteers at my triathlon club, to the man that would become my coach, to my parents – and they all encouraged me to take the step. Their support was also very important in giving me the confidence to pursue my dreams.

Why did you decide to publish your autobiography ‘A Life Without Limits’?

My motives for wanting to publically recount my life story in print are varied. Selfishly, I craved the intellectual and emotional challenge, and fulfilment, that comes from self-reflection. I also want to use it as a means to thank all those who have played a part in my life, both before and during my career in professional sport – and that includes all the amateur athletes who inspire me each and every day, and enable me to reach heights I could have never imagined.  I wanted to share some practical tips for the triathletes out there, but more important are the ‘life’ lessons and philosophies that transcend sport, and are applicable to anyone – whether or not they are a pro athlete or a coach potato.

These come from all areas of my life: my childhood, academia, whilst travelling, during my career as a civil servant, in Nepal and also through sport.  Through my words I want to encourage people, young and old, to take up sport, to travel, to pursue their dreams. I want to inspire people to take a chance, to attempt defy what they deem impossible and to be willing to look fear and adversity in the face and truly live their life without any preconceived limits. The book is one such the vehicle for doing this.

But effectively conveying these messages meant ‘humanizing’ myself. I am sometimes held up as this robotic, infallible ‘freak of nature’, but of course I am no such thing. In order for the reader to be able to relate and identify with me I had to expose the good, the bad and the ugly. I wanted to reveal my strengths, my weaknesses, my fears, my concerns, my likes and dislikes, my passions, my true nature.

There are things in the book that people may not have known, for example my battles with eating and body image – but it is only by sharing some of these stories, that I can break down the façade, and really impact  – and hopefully inspire – the reader.

I didn’t want to write a ‘triathlon training bible’, although there are some top tips for athletes woven into the prose. Instead, in writing a book that transcended triathlon I wanted to try and take the sport out of the minority, and into the psyche of the majority. I wanted to showcase our sport to those that may have never heard of ironman, and show that it truly is accessible to the masses.  A lofty ambition perhaps, but the more exposure I can get of book, and of triathlon, in the mainstream media the closer I get to making this pipe dream that a reality.

How do you imagine yourself in 20 years? Who would you like to be?

I think this question is best answered by plundering the final paragraph of my autobiography ….which goes a little something like this….

“…how can I speculate on what the future holds, when the present is so astronomically removed from whatever expectations I might have had in my youth? My only policy throughout has been to keep an open mind and, whatever I may do, to give it my all. It still takes my breath away to think where that simple outlook on life has taken me. I never set out to be a world champion – not many ordinary girls from Norfolk do – but neither have I ever wanted to be left wondering, ‘What if..?’ At so many stages along the way, the limits that I thought I could see lying ahead dissolved as I approached them. And that has been the most exciting discovery of all”.

Ce m-a învățat primul meu maraton montan

Alexandru Kelerman

Tocmai am terminat primul meu maraton montan, la Brașov Marathon 2015! 🙂 A fost un regal de limite depășite, de la cele peste șase ore și jumătate petrecute pe munte, până la distanța de 38 de kilometri, cea mai lungă distanță parcursă de mine până acum.

alex2

Experiența acestui prim maraton montan mi-a oferit mai multe ocazii, pe care le așteptam de ceva vreme. În primul rând, am vrut  să văd dacă mă lovesc de vreo limită. Pentru că încă nu le-am descoperit pe-ale mele și pot să spun că e bine că nici în cursa asta nu s-a întâmplat. Mi-am arătat mie că pot să alerg 38 de kilometri, adunați cu aproape 1.900m diferență de nivel pozitivă, într-un timp decent. Limită dragă, sper să fii cât mai departe, sau cel puțin mai departe de cei 105 km care mă așteaptă în septembrie la maratonul de trail Ciucaș. 🙂

A doua ocazie a fost legată de nutriție și hidratare. Parcurgând până acum numai semimaratoane, majoritatea pe plat, n-am avut prea multe tangențe cu hidratarea și alimentarea în timpul cursei, pentru că n-am simțit nevoia și m-am descurcat cu ce-am găsit în posturile de alimentare din curse. Dar în momentul în care bariera unor ore și distanțe se sparge, e nevoie să introducem nutriția și hidratarea în ecuație. Nu știam prea bine cum reacționează corpul meu la diverse produse, la un anumit tip de hidratare și mai ales, la tipul ăsta de efort. Din acest punct de vedere, am învățat foarte multe lucruri, pe care promit că vi le spun în alt articol.

Zona în care am avut ocazia să descopăr cele mai multe lecții este cea care ține de mental. Peste tot, în toate cărțile și rapoartele de curse pe care le-am citit despre alergat și ultra-alergat, scrie că mentalul joacă un rol foarte mare în rezultatul final pe care îl obții. Dar este una să citești aceste lucruri, să zici: ”Ok, deci mentalul e important” și să fii de acord cu treaba asta și e alta să experimentezi pe propria piele cât de esențial este, de fapt, tot jocul ăsta cu mintea.

Hai să vedem ce-am învățat:

Ar fi bine să-i acordăm mentalului cel puțin la fel de multă pregătire pe cât îi acordăm fizicului

Sau, cu alte cuvinte, nu te baza doar pe pregătirea fizică și antrenamente, mai ales într-o cursă montană, pentru că pe asta mă concentrez. De ce spun mai ales într-o cursă montană? Pentru că pe plat e cu totul altă poveste. Pe munte, dacă ești pus în fața unei urcări la care nu te așteptai sau pe care o înjuri în minte, ai pierdut. Pe plat, n-ai provocarea asta. Pe munte, ea există permanent.

brasov marathonCu o zi înainte de cursă, am stat câteva ore bune și-am analizat traseul, kilometru cu kilometru, astfel încât să-mi fac o idee de ansamblu cât mai precisă despre ceea ce urma să parcurg: Unde urc și unde cobor? Cât de mult urc și cât de mult cobor? Cât de dificilă va fi o urcare și cât de abruptă? Cât de lungă va fi coborârea și aproximativ cât timp îmi va lua? Unde sunt punctele de alimentare și unde sunt cele de hidratare?

Toate astea și alte detalii sunt jaloane importante pe care ar fi indicat să ți le setezi în minte, chiar dacă n-o să fie 100% corecte și vor exista mici elemente de surpriză. E bine să te pregătești pentru tot și să fii conștient de cursa și de traseul pe care urmează să le parcurgi. Iar dacă acoperim bine acest punct…

Șansele de reușită cresc atunci când ești pregătit mental pentru ceea te așteaptă

Bine, nu știi niciodată cu siguranță, 100%, ce te-așteaptă pe traseu. Dar poți încerca să fii cât mai bine pregătit.
Cel mai bun exemplu care-mi vine în minte este numărul de alergători pe care i-am lăsat în urmă pe două dintre urcările de pe traseu, la Peștera de Lapte și ultima urcare spre Șaua Tâmpei.

Asta s-a întâmplat pentru că le-am studiat bine înainte și știind cam în ce punct urma să le parcurg, le-am străbătut cu relativă ușurință și fără prea multe plângeri, cel puțin din partea creierului meu. Te vei lovi, inevitabil, de multe momente dificile, crede-mă. Nu spun asta ca să te sperii. Spun asta ca să știi că se va întâmpla, fie că vrei sau nu.  nu
Am auzit alți alergători spunând, într-o formă sau alta, același lucru: ”Voi mai puteți?”.
Pentru că, da, va veni momentul când fizicul o să înceapă să doară. Când o să vrei să te oprești pentru că ai senzația că nu mai poți. Când o să blestemi traseul și-o să vrei să renunți la următorul punct de alimentare.
Și vei avea dreptate, o să vină momentul în care fizicul tău n-o să mai fie în stare să facă prea multe multe.
Aici intră în joc mintea. Aici stă diferența dintre a termina o cursă și a abandona-o. Iar cu o pregătire mentală puternică, poți depăși orice, absolut orice moment dificil care-ți apare în cale. Pot să-ți promit asta! 🙂

alex4

Brașov Marathon a fost o experiență prin care mi s-a confirmat că fac bine ceea fac. Și că planurile de acasă s-au potrivit, într-o măsură destul de bună , cu cele din târg. Sau mai bine zis, cu cele de pe poteci și din pădure, că doar am fost pe munte, da? 🙂

Urmează EcoMarathon Moeciu de Sus, pe 9 mai 2015. Urmează cei 42 de kilometri oficiali ai unui maraton pe care îi voi parcurge cu drag și spor. Și da, tot pe munte vor fi, cu vreo 2300 m diferență de nivel pozitivă.

În două vorbe: abia aștept!

Ne-auzim la povești după,

Alex

Cernica Spring Trail Runnning, Jurnal de cursă

Sunt Marius Dobrescu și în iulie 2015 voi participa la TRANSFIER 70.3, triathlon half ironman, a doua competiție de acest gen la care particip, după cea de anul trecut, Ironman Budapesta 70.3. Știu deja ce mă așteaptă, de aceea urmăresc toate cursele care mă pot ajuta în pregătirea mea. În ziua cursei, aveam în programul de pregătire un antrenament de bicicletă de intensitate medie și un antrenament de alergare de intensitate mare.

Participasem însă și în 2013 la cursa de semimaraton de la Cernica Spring Trail Runnning și mi-a plăcut enorm traseul, atmosfera și mirosul de leurdă din pădure. Am văzut și o postare pe Facebook la Adrenallina și m-am înscris la concurs pentru a primi o invitație la cursă.

Am câștigat și am ales cursa intensă de 10 kilometri. Duminică dimineața mi-am luat bicicleta și am pornit spre Cernica. Deja era cald bine afară, însă când am ajuns în Cernica mă simțeam excelent după 20 de kilometri de pedalat cu o cadență susținută, ce a suplinit încălzirea dinaintea cursei.

Marius

Când am luat hotărârea de a participa la Cernica Spring Trail Run, îmi propusesem să parcurg cei 10 kilometri sub 40 de minute, chiar dacă știam că alergarea în pădure, pe un traseu de trail, pe alocuri dificil, nu poate fi comparat cu un traseu de asfalt. Eram însă pregătit să fac tot posibilul să mă încadrez în obiectivul propus.

Startul a fost dat la comun pentru toate cele trei probe, cros, semi și maraton, iar la linie s-au strâns în jur de 200 de participanți; erau mulți pe care i-am tot văzut la competițiile de alergare și pe care îi admir. Prezența lor mă motiva și de abia așteptam să înceapă cursa.

Am pornit destul de tare, puțin cam tare față de ritmul propus. După primul kilometru am intrat în pădure și mi-am dat seama că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din pădure. Aveam în picioare niște adidași foarte buni, chiar extraordinar de buni, ușori, perfecți pentru asfalt, dar care, stupoare, sunt total nepotriviți pentru o cursă de trail în care este și normal ca asfaltul să lipsească cu desăvârșire.

După încă un kilometru parcurs, pentru că în zonele cu noroi mai mult patinam decât alergam, am fost prins din urmă de Ionuț Purcea, care avea să câștige cursa de semi, cu care am făcut haz de necaz de neinspirata mea alegere. După primii 5 kilometri parcurși eram în grafic din punct de vedere al timpului propus și deși erau destul de multe denivelări, pante și rădăcini de copaci cu care nu eram obișnuit în antrenamentele mele uzuale, mă bucuram de cursă și de faptul că alergam prin pădure, pe marginea lacului. Total neașteptat dar previzibil pentru un cunoscător, între kilometrul 5 și 6, am alunecat pe un șleau și am plonjat cu fața într-o groapă plină cu apă și noroi, ca într-o piscină.

riuss

Pentru hidratare, apa din baltă uriașă a fost excelentă, nu neapărat ca gust. Am avut noroc că am căzut bine, malul din baltă protejându-mă de o eventuală accidentare.

M-am ridicat și am continuat să alerg, însă am avut reale probleme în a-mi regăsi ritmul impus la începutul cursei. Am mai pierdut secunde bune și pentru că, din nefericire, am greșit de două ori traseul. Între timp m-a prins din urmă plutonul fruntaș de la semi și mă întrebau dacă am căzut și dacă sunt bine.

Aș fi vrut să le răspund că de fapt m-am camuflat intenționat pentru a mă integra mai bine în peisaj, dar întrecusem cu mult măsura. Spre amuzamentul meu, cei de la punctele de hidratare sau fotografii cursei rămâneau cu gura căscată când mă vedeau în ce hal arăt.

Când am ajuns la linia de sosire eram convins că ajunsesem cel mult pe locul 4, însă organizatorii m-au felicitat pentru locul 3, cu un timp de 42 de minunte și 55 de secude. Ulterior am aflat că un altlet foarte bun greșise traseul  din păcate și a ajuns mai târziu. Orele petrecute până la festivitatea de premiere au fost foarte plăcute, în compania celorlalți participanți și a familiei mele.

marius dobrescu loc 3 generalPentru mine cel mai important este să particip la curse și să mă autodepășesc, însă este extrem de plăcut si este un tonic pentru moral, ego și motivație să te clasezi pe podium. Cei 20 de kilometri până acasă i-am parcurs tot pe bicicletă, într-un ritm relaxat, de refacere.

Felicitări organizatorilor și participanților la eveniment și închei prin a recomanda Cernica Spring Trial Run tuturor pasionaților de sport, indiferent de nivelul de pregătire.

Mountainbike la Târgu Ocna – pe forestier, poteci și în mina de sare

Pe 16 mai 2015 va avea loc a 3-a ediţie a concursului de ciclism mounatinbike Călătorie între Cer şi Pământ, la Tîrgu Ocna, Bacău. Concursul este special datorită traseului, care se desfăşoară atât la suprafaţă, pe drumuri forestiere şi poteci, cât şi în subteran, prin tunelurile din mina de sare Trotuş. Organizatori sunt Societatea Naţională a Sării SALROM, Primăria Tîrgu Ocna, Asociația Sportivă Adventuremania şi Asociaţia Sportiva Transalpin Bike.

foto credit Dragos Constantin

foto credit Dragos Constantin

Călătorie între Cer şi Pământ face parte din seria evenimentelor organizate în minele turistice de sare administrate de Societatea Naţională a Sării SALROM. În plus faţă de drumurile forestiere, potecile şi pădurile pe care traseul le traversează concurenţii vor străbate şi tunelurile salinei Trotuş.

Partea deosebită a concursului este parcurgerea serpentinelor care coboară spre centrul pământului, la 240 m adâncime. Traseul din subteran are 3,1 km, iar concurenţii pedalează prin tuneluri sporadic luminate, după care ajung în mina turistică (luminată), unde mai au de parcurs încă 600 m. Apoi tot ce s-a coborât trebuie urcat, aşadar încă 3,1 km de pedalat la deal pentru a ajunge înapoi la suprafaţă, la lumina naturală. Traseul continuă apoi peste mina de sare, traversând pe drumuri forestiere şi poteci dealurile şi pădurile din regiune.

Înscrierile se fac aici.

foto credit George David

foto credit George David

Traseul special al evenimentului necesită şi o pregătire specială a concurenţilor. Porţiunea din subteran reprezintă o adevărată velo-aventură întrucât iluminarea, deşi bună şi suficientă, ridică gradul de tehnicitate al concursului. Acesta este motivul pentru care regulamentul concursului dispune de obligaţii suplimentare pentru concurenţi, obligaţii pe care nu le întâlneşti în general la concursurile de ciclism. În plus faţă de obligativitatea purtării căştii de protecţie concurenţii trebuie să monteze pe bicicletă o lumină albă în faţă şi una roşie în spate. Fără aceste două accesorii plus casca de protecţie ei nu pot pleca în concurs.

Concursul Călătorie între Cer şi Pământ este de tip cross country olimpic şi dispune de un traseu în buclă cu o lungime totală de 15 km, aproape în mod egal împărţiţi între subteran şi suprateran. Evenimentul durează două ore, timp în care concurenţii trebuie să parcurgă cât mai multe ture de 15 km. La finalul celor 120 minute, câştigători la fiecare categorie de vârstă vor fi declaraţi cei care au efectuat cele mai multe ture.

foto credit George David

foto credit George David

Introdusă drept o surpriză de proporţii la ediţia anului trecut, traversarea clădirii Primăriei Tîrgu Ocna de către biciclişti în cadrul concursului se păstrează şi anul acesta.

Călătorie între Cer şi Pământ în cifre:

16 mai 2015 – data concursului;

15 km – lungimea traseului;

120 minute – durata concursului;

+533 m – altitudinea maximă a traseului;

-240m – adâncimea maximă a traseului;

527m – diferenţa totală de nivel a traseului per tur;

12 grade – temperatura constantă din mină;

7.100 lei – valoarea totală în bani a premiilor;

50 lei taxa înscriere până la data de 5 mai;

60 lei taxa înscriere până la data de 12 mai şi în zilele de 15, 16 mai.

foto credit Petrut Floroiu

foto credit Petrut Floroiu

Website eveniment

Pagina Facebook

Pagina Facebook Event

Scroll to top