EXCLUSIV. Singura femeie care a înotat Dunărea și râurile Europei: “Asta e tot ce contează: următoarea mișcare, următorul braț”
Mimi Hughes este o profesoară de liceu de undeva din America, Tenessee, în vârstă 59 de ani și având 4 copii. Mimi este și singura femeie din lume care a traversat înot, în 2006, pe când avea 50 de ani, cei 2.850 de kilometri ai Dunării, pornind de la izvor (munții Pădurea Neagră, Germania) și până la vărsare (Sulina, România). Este prima persoană din lume care a traversat fluviul fără să se ajute de aripioare de înot și a doua persoană care încearcă să facă această expediție și reușește. A realizat performanța asta împreună cu fata ei, Kelsey, atunci în vârstă de 19 ani, care a însoțit-o într-un caiac.
Dar asta nu e singura aventură incredibilă a americancei: înotătoarea de anduranță a traversat și distanța dintre Alaska și Rusia (strâmtoarea Bering, în 1997, la 41 de ani), cei aproape 5 kilometri de ape înghețate și foarte periculoase (din cauza curenților), precum și afluenții Dunării, râurile Drava (707 km) și Mura (480 km), dar și râul Tenessee (1049 km), din sud estul Statelor Unite, și râul Ohio (1579 m).
Am vorbit cu Mimi Hughes în exclusivitate, pentru Adrenallina, și am aflat o poveste minunată: înotătoarea a dedicat fiecare dintre aceste epice aventuri unei cauze, iar aceasta este, de cele mai multe ori, protejarea mediului înconjurător. Mimi și-a însoțit traversările de speech-uri de conștientizare cu privire la importanța protejării ariilor naturale și necesitatea unor măsuri care să limiteze poluarea si distrugerea naturii. Adică, după ce înota peste 30 de kilometri pe zi, stând în apă între 6 și 8 ore, (a început traversarea în luna mai și a finalizat-o în august), uneori avea întâlniri cu oamenii și oficialitățile localității, pentru a vorbi despre protejarea Dunării. (n.r. aceste întâlniri erau aranjate de cei cei care au sprijinit-o pe Mimi în expediție, The World Wide Fund for Nature și Rotary International.)
Mimi Hughes (Petterson)
credit foto: danubeswimmer.com
“Dacă nu aș fi dedicat traversările unei cauze mai mari decât mine și mai semnficative decât persoana mea, nu aș fi reușit să fac asta”, ne-a mărturisit Mimi, care a completat: “Să înot fluvii este mai eficient decât să stau acasă și să mă plâng copiilor mei despre chestiile care mă deranjează în lume.”
Aventura ei pe Dunăre a durat 90 de zile, perioadă în care a înotat între 6 și 8 ore pe zi, într-o apă în bună parte poluată, din cauza deversărilor accidentale de petrol și a deșeurilor de plastic aruncate iresponsabil. Mimi a povestit întreaga expediție a Dunării într-o carte, care se găsește de cumpărat pe Amazon, și se numește Wider than a Mile.
“Cu toții ar trebui să fim îndrăgostiți și interesați de sănătatea mediului înconjurător. Este viața noastră. Dacă ții cu adevărat la oameni, atunci trebuie să te asiguri că nu vor bea apă care le face rău sau că respiră un aer care le dăunează”, a declarat Mimi în 2007 unui reporter Associated Press.
Să îi aflăm povestea:
Dragă Mimi, pentru început, felicitări pentru performanțele tale remarcabile! Spune-ne, cum a început totul pentru tine? Cum ai descoperit înotul de anduranță?
Când cei 4 copii ai mei erau mici, i-am înscris într-o echipă de înot. La începutul sezonului de înot, se plângeau de apa rece. M-am gândit că ar fi corect să înot și eu în apa aia rece, cu ei. La acea vreme, deja începusem să alerg. Înotul era doar o completare minunată pentru alergările mele. Pe atunci eram mulțumită să înot 1500 de metri. Apoi, fiica mea, Tess, a început să se remarce ca înotătoare profesionistă. A fost nevoie să o duc la 50 de kilometri depărtare de casă, la un bazin mai mare și un antrenor mai bun.
În loc să stau pe o bancă și să mă uit la ea cum înoată, m-am înscris în echipa de înot Masters, și am înotat și eu. Distanțele mele de antrenament au crescut până la 5 kilometri. Adoram distanțele lungi, și antrenorului meu îi plăcea să-mi dea seturi de 800 de metri. În lunile de vară, am început înotul în ape deschise, pe un lac din apropiere. Toți copiii mei stăteau într-un caiac gonflabil și eu îi trăgeam după mine pe lac. Uneori îi trăgeam la mal ca să-și ia o înghețată sau să-și comande cartofi prăjiți, apoi plecam iar, trăgându-i după mine pe lac.
Acum, când sunt deja mari, tot mai facem asta uneori: mă lasă să îi trag după mine pe lac, în timp ce ei beau bere și ascultă muzică la Iphone-uri.
Știu că toate traversările tale au avut o cauză, majoritatea de conștientizare a problemelor mediului înconjurător. Ce ai aflat înotând atâtea râuri internaționale? Care au fost principalele tale îngrijorări?
Fiecare traversare a unui râu/ocean a avut o cauză. Dacă nu aș fi dedicat traversările unei cauze mai mari decât mine și mai semnificative decât persoana mea, nu aș fi reușit să fac asta.
Rusia, prima mea traversare majoră (n.r. strâmtoarea Bering, în 1997) a fost pentru pace și vindecare între națiuni; (n.r. Mimi a crescut în anii Războiului Rece, când relațiile politice și militare dintre America și aliații NATO cu țările din Blocul de Est erau extrem de încordate)
Traversările râurilor Tenessee, Dunăre, Drava și Mura au fost pentru a inspira mai multă responsabilitate socială și de mediu; traversarea râului Ohio a fost pentru responsabilitate socială, în ceea ce privește susținerea deprinderilor de viață și a unei educații academice pentru fete și femei, la nivel local, național, internațional.
Mimi vorbeste despre nevoia de a proteja Dunarea, la un festival in Serbia, 2013; foto credit foto wwf.panda.org/
Au fost multe îngrijorări la toate aceste traversări, și toate se puteau schimba oricând în alte îngrijorări, în funcție de situație. Era imperativ să finalizez traversarea, și, pentru asta, important pentru mine și ajutorul de caiac era să rămânem în momentul prezent. Să te gândești la ceea ce ți se poate întâmpla nu face decât să-ți ia din hotărâre.
Care a fost cea mai grea experiență/parte a acestor traversări? Ai înotat săptămâni, luni la rând, mai mult de 20 de km pe zi. Cum ai reușit să faci asta? Pare suprauman.
Angajamentele de lungime și timp pentru aceste expediții fac să fie greu pentru mine să spun care a fost cea mai grea parte din tot – provocările erau variate și se schimbau frecvent. Când era prea frig, ne luptam cu hipotermia. Când era prea cald, epuizarea din cauza temperaturii ridicate era o problemă.
Grindina, furtunile, ploaia și inundațiile au fost pe lista de provocări ale vremii. Obținerea apei și a mâncării sănătoase (suntem vegetariene, eu și fiica mea) nu a fost ușoară. Uneori, habar nu aveam unde vom dormi la finalul zilei. Când kilometrii dintr-o zi erau finalizați, căutam locuri de campat pe lângă râu. Din fericire, oamenii – indiferent de naționalitate, rasă, religie sau gen – au venit la râu, oricare ar fi fost acesta, ca să ajute, și au făcut posibil succesul fiecărei traversări în parte.
Acum îmi dau seama că cea mai grea parte a acestor traversări nu e doar ceea ce se întâmplă în timpul lor, dar și ceea ce se întâmplă DUPĂ. Traversările sunt prea intense și copleșitoare ca să mai ai timp să și reflectezi la ele în timp ce se petrec. Să îmi fi permis să mă gândesc la mai mult decât următorul minut, următoarea mișcare a brațului, următoarea gură de apă ar fi fost devastator pentru hotărârea mea. Singura mea grijă și preocupare a trebuit să fie limitată la momentul prezent. Asta e tot ce contează: următoarea mișcare, următorul braț.
Când traversarea e gata și mă întorc acasă, abia atunci începe reflecția. Alături de reflecție – uneori asupra unor lucruri pe care nu doresc să mi le amintesc – este și epuizarea fizică și psihică pe care trebuie să le depășești. Reunirea cu prieteni și cunoștințe este grea pentru că înotul mă schimbă.
Dunărea a fost o experiență incredibilă. Mă gândesc la oamenii care au venit la râu să ne ajute și la cei care ne-au ajutat de la distanță, atunci și în fiecare zi din viața mea.
Ai făcut echipă cu fiica ta, Kelsey, în multe dintre aceste expediții: ea este cea care te-a acompaniat, într-un caiac. Cum ați funcționat ca echipă?
credit foto experimentinflight.blogspot.com
Prietenii mei, Kathy Cohen (asistentă medicală) și Pam Dean (profesor) au fost echipa mea pentru 2 traversări: Rusia și râul Tenessee. Kelsey încă era la liceu când am înotat Tenessee, dar a făcut parte din echipaj spre sfârșitul expediției. A fost un membru de echipaj grozav. De aceea am ales-o pentru Dunăre. Era foarte tânără, avea doar 19 ani când m-a însoțit pe Dunăre, în cele 3 luni, și a fost copleșită teribil de toată această experiență. Încă reflectă asupra acestei expediții ca fiind foarte dificilă și provocatoare, dar spune fără ezitare că ar face-o din nou.
Kelsey a început să înoate și să alerge când avea 5 ani. S-a apucat de fotbal la 8 ani, și nu s-a mai oprit de atunci. A pus umărul la înființarea unei echipe de fotbal în Huntsville, Alabama, și deseori arbitrează Organizația de Forbal Junior American (American Youth Soccer Organization). Înoată rar dar aleargă de plăcere curse de 5 kilometri. Îi place de asemenea raftingul.
Cum v-ați conectat în timpul expedițiilor?
Kelsey a avut o sarcină foarte dificilă. Ea era ochii mei pentru următoarea mișcare în Dunăre. Unde mă conducea ea, eu o urmam. Să înot în linie dreaptă pentru mine e imposibil! Am învățat cum să funcționăm ca o echipă, ca o singură persoană. Îmi făcea mișcări cu mâna pe lângă caiac, ca să mă atenționeze că urma pericol sau ca să mă opresc. La fiecare 1 oră/2 ore mă oprea, ca să îmi dea apă și mâncare. Fără ea, mă îndoiesc că aș fi reușit. Am fost o echipă. Nu mereu o echipă fericită dar o echipă. Sunt mândră de toți copiii mei și îi iubesc pe toți, dar eu și Kelsey am avut o experiență pe care nu a mai avut-o nicio altă mamă și fiică din lume.
Tatuajul lui Mimi, simbolul reciclarii, este un cadou din partea uneia dintre fiicele ei. credit foto blog.al.com
Cum ți-au schimbat aceste expediții viața?
Cum mi-au schimbat viața? Mi-au schimbat viața în multe feluri, dar cea mai semnificativă schimbare a venit din interacțiunile cu oamenii din localitățile de pe lângă râuri și de dincolo de ele, cei care m-au ajutat să finalizez aceste traversări. Am aflat că majoritatea oamenilor (din păcate) nu învață niciodată. Ca oameni, ne dorim toți același lucru: o planetă sănătoasă și liniștită, unde să trăim și să iubim. Doar când ne privim prin prisma rasei, a religiei, a naționalității, a clasei sociale, sau a genului găsim motiv de ură, brutalitate și de susținere a războiului.
Indivizii nu beneficiază niciodată de pe urma unei astfel de mentalități, doar guvernele, liderii religioși și cei extraordinar de bogați. Eu mă străduiesc să iau în considerare oamenii după caracter și nu după rasă, religie, și așa mai departe.
Una dintre cele mai prețioase posesiuni ale mele nu are valoare monetară. Este o floare pe care un bărbat mi-a trimis-o din Rusia, împreună cu urarea unei traversări reușite. Nu știu nimic despre acest bărbat, decât că este un rus care m-a ajutat enorm în incercarea din strâmtoarea Bering, împreună cu soția lui Natasha. Darul unei flori, în țara mea, simbolizează compasiunea de care toți suntem capabili față de ceilalți, ca ființe umane. Trebuie să ținem minte asta, că înainte de toate suntem ființe umane.
Varianta în engleză a interviului, aici.
Mimi si fiica ei, Kelsey, la una dintre opririle pe malul Dunarii; credit foto www.kpbs.org
Doua femei, un singur fluviu. Coperta cartii scrise de Mimi, Jurnalul de calatorie al expeditiei de traversare inot a Dunarii
- La 59 de ani, Mimi continuă să înoate și să participe la ultramaratoane de alergare, dar, mai ales, continuă să inspire oamenii din toată lumea, indiferent de rasă, sex, orientare religioasă…
George Toma: Prietenii mei spun că i-am convins să alerge!
Am început să fac sport în urmă cu 3 ani, când am redescoperit alergarea. Și de atunci tot fug. 😀
Îmi amintesc că la început primul kilometru a fost dificil, și mă uitam la cei care mă depășeau gândindu-mă ce ușor aleargă, fără să arate că depun efort.
Prima mea competiție a fost Semimaratonul București din 2013, proba de 10km, pentru care m-am antrenat jumătate de an.
Antrenamentele mele sunt seara. Alerg și dimineața, împreună cu alți alergători, dar antrenamentele în care reușesc să mă concentrez sunt seara, eventual după 21.30, când în parc sunt doar eu și muzica din căști.
Sportul meu preferat este alergatul, pentru că mă ajută să mă relaxez mult mai mult decât alte sporturi pe care le-am încercat. Și îl consider un sport egoist. Îți compari performanțele cu cele anterioare, ești singur pe traseu și te întreci cu tine.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este de anul trecut, de la Maratonul București. Am făcut PB-uri pe mai multe intervale și la finalul cursei am devorat trei pahare mari de apă și bucăți de ciocolată! A fost o cursă frumoasă.
Competiția mea preferată este Semimaratonul București. Am rămas atașat de cursele pe care le-am făcut acolo. Și cred că în cursa de 10 km mă simt cel mai bine, deși după prima ediție la care am participat am dormit toată ziua.
Cel mai mândru sunt de fiecare cursă terminată. E o bucurie să treci linia de finish, apoi să o treci cu un timp bun.
Prietenii mei spun că i-am convins să alerge!
Am aflat despre mine că rezist oricărei provocări, știind că după asta urmează o tură de parc, de relaxare.
Sportul mă face să mă simt odihnit și cu mai multă energie.
Uneori, mi se întâmplă să… sar peste un antrenament. 😀
Obiectivul meu în 2016 este să termin un maraton. Și l-am programat pentru toamnă, la Maratonul Internațional București.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că timpul te ajută să fii mai bun. Și nu sări peste încălzire, e cea mai importantă.
Testez. Smuti din fructe, înainte și după antrenament
Te mențin sănătos, îți asigură o stare de bine, optimizează performanța în perioadele de antrenamente grele, ajută la recuperarea după efort. Sunt doar câteva din beneficiile consumului de fructe în cazul sportivilor, fie ei amatori sau de performanță. Ca să susții un antrenament zilnic, ai nevoie de o dietă bogată în fructe și legume. Ce se întâmplă dacă le ignori? Păi… oboseală, mușchi care țipă, imunitate afectată, performanță scăzută. În termeni științifici, stres oxidativ și celule distruse.
Atleții și cei care fac sport intens au un risc ridicat de infecții, pentru că producția de radicali liberi crește în timpul efortului și provoacă situațiile de mai sus. Noroc cu antioxidanții! Antioxidanții sunt mecanismul de apărare al organismului împotriva acestor dușmănoși 🙂 radicali liberi (brr, și numele e înspăimântător, sunt și radicali! Și liberi! :)) Aici aveți un articol cu detalii despre antioxidanți și radicali liberi, ca să înțelegem mai bine cu ce se ocupă fiecare.
Și ghici unde se găsesc antioxidanții? Da, în fructe și legume. Studiile au scos la iveală că cea mai bună rețetă de antioxidanți, pentru oamenii care fac sport, este o dietă zilnică ce conține 5 până la 7 fructe și legume.
Cum ne purtăm cu fructele în relația cu sportul :), și când anume e cel mai bine să relaționăm cu ele? Dacă relaționăm prea mult și la ore nepotrivite, s-ar putea să ne uităm în oglindă după un timp și să nu mai fim așa bucuroși că suntem sănătoși, pentru că tocmai am devenit grăsuți :D. Fructele conțin zahăr, așa că cel mai potrivit moment să le consumi este dimineața, dacă te preocupă silueta.
Sigur, noi cei care facem sport, suntem la adăpost! Înainte sau după antrenament fructele sunt binevenite! 🙂
Mai ales după, când îți vine să rozi și varul de pe pereți! Mie asta mi se întâmplă după înot. Niciun alt sport nu îmi provoacă atâta foame! 😀 Tocmai terminasem o sesiune de vreo 2.000 de m de înot, și m-am trezit, fără să-mi dau prea bine seama, la recepția Daimon, căutând ceva de mâncare! Un baton, un shake proteic, un sandwich, orice!
sursa foto: popsugar.com
Așa am dat eu peste Sloop! Suc natural de fructe fără zahăr adăugat, fără conservanți, coloranți, aditivi. I se spune smuti, o adaptare simpatică a lui smoothie, și faza tare este că sunt conservate toate calitățile nutritive ale fructelor, prin tehnologia de procesare și presare la rece.
Mai aveau “la bar” doar varianta cu castravete, avocado, ananas, măr și lime, și când am văzut combinația am zis doar wow. Nu m-am gândit niciodată că poți combina toate chestiile astea! Rezultatul este ceva acrișor, tonic, dulceag și-un-nu-știu-cum-să-explic taste, care mi-a redat zâmbetul pe buze, că eram cam palidă după bazinele alea. Avocado conține magneziu și potasiu, importante pentru producția de energie, contracția și relaxarea musculară.
Cât despre castravete, care este un fruct dicotiledonat, de culoare galben-verzuie… dar mai bine aflați aici despre proprietățile castravetelui :)))
Cred că v-ați convins de importanța castravetelui! :)) Lăsând gluma la o parte, el conține vitaminele B, acid folic, vitamica C, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu și zinc. Da, castravetele garantează un boost de energie, mai ales grație B-urilor pe care le conține. Cam asta m-a făcut să mă simt mai bine, combinația următoare:
Apoi mi-am amintit că am mai încercat Sloop. A fost în vară, la Maratonul Olteniei, când am încercat unul cu măr și coacăze negre. It was time for us to meet again, se pare.
Cum ajută fructele după antrenament?
Fructele consumate dupa antrenament refac rezervele de glicogen din mușchi si ficat. Conțin destul de mulți carbohidrați, necesari în recuperare, alături de proteine. Fructele vin la pachet cu vitamina C si alți fitonutrienți cu efect antioxidant, conțin apă, pentru hidratare, și fructoză, care dă energie.
Foarte Important: nu trebuie sa te bazezi doar pe fructe pentru o recuperare optimă post antrenament! Și pentru că e indicat să mănânci ceva în următoarele 15-30 de minute post workout, Sloop poate fi bunul tău prieten până ajungi la the real food! Asta am făcut și eu: am băgat un shot de Sloop, ca să nu fiu nevoită să vandalizez bucătăria unui restaurant în drum spre casă!
Între timp m-am împrietenit cu micuțul ăsta cu avocado și castravete, și l-am luat cu mine nu doar înainte și după, dar și în timpul! Mai jos, un instantaneu artistic cu telefonul în piscina Daimon, pe o vreme nefavorabilă: se creaseră valuri și parcă nu mai ajungeam odată la mal! 🙂
storm at sea 😀
Pe Sloop îl găsiți, dacă îl căutați, în două variante: fresh (suc din fructe proaspete) și acest simpatic smuti (suc, pulpă și fibre din fructe și legume).
Dacă nu sunteți înnebuniți după avocado și castravete, există încă 3 sortimente noi, abia lansate: Sloop pepene, mango și fructul pasiunii, Sloop Freh Mandarine (editie limitata) si Sloop Fresh Kiwi si Portocale.
Așadar, nu doar că nu trebuie să ocolim fructele dacă facem sport, dar e musai să ne împrietenim cu ele. Maximizează performanța, ne mențin sănătoși și ne adăpostesc de infecții și oboseală.
Spor la antrenamente! 🙂
* Smuti-urile delicioase pot fi găsite acum și la promoție de 3+1, în magazinele Cora si Carrefour Artima, pentru o zi într-adevăr slooperbă!
Jurnal de alergare retrospectiv. După un 2015 negru plănuiesc un 2016… fără obiective
N-am nimic de ascuns: pentru mine, 2015 a fost un an cumplit. Cu câteva raze de speranţă pe ici, pe colo, de care mă mai agăţ când simt că mă scufund.
Ianuarie nu prevestea nimic bun. Terminasem 2014 cu nişte necazuri pe plan personal şi cred că pe fondul ăsta de stres m-am accidentat la piciorul drept. Am alergat cam cu furie atunci.
Timpul trecea şi se apropia maratonul de la Paris, despre care v-am povestit chiar aici. Am trecut prin toate chinurile şi când începusem să cred că totul s-a dus pe apa Sâmbetei, am dat de un doctor care m-a liniştit şi mi-a dat tratamentul potrivit care m-a scăpat de necaz. “Succes la maraton!”, mi-a urat. Şi a avut dreptate: cu doar trei săptămâni înainte, am încercat să îngraş purcelul în ajun şi, deşi ştiam că nu voi face mare brânză, tot ce-mi doream era să termin cursa. Obiectiv îndeplinit: primii 21 de kilometri i-am parcurs într-un timp bun, apoi lipsa pregătirii a început să mă tragă în jos, iar pe ultimii trei chiar am suferit, dar am scos la limită un timp un timp cu 3 în faţă: 3.59.
finish la Maratonul de la Paris
foto arhiva personala
Îmi aduc aminte că a fost o cursă superbă, că m-am bucurat de Parisul ăla alergat ca un copil de jucăria preferată. Eram tare fericit şi abia aşteptam să zburd după ce am trecut hopul cu piciorul.
Apoi am debutat şi la prima mea cursă de trail, la Măcin, unde m-am simţit la fel de bine ca la Paris. O frumuseţe de traseu, unde m-am chinuit teribil la urcări, dar m-am contaminat cu plăcerea alergării în natură. Şi unde a început o frumoasă prietenie cu un alergător mai experimentat pe trail, Claudiu Dinescu. Nimic nu mă mai oprea. Şi totuşi… curând ajungeam în genunchi.
Apoi s-a întâmplat o nenorocire: mi-am pierdut socrul, la care ţineam enorm. Nici acum nu cred că nu mai e cu noi. Dispariţia lui neaşteptată m-a străpuns. Un văl negru de durere cruntă a pus stăpânire pe mine şi toată bucuria alergării s-a topit de parcă nici n-ar fi fost vreodată.
În iunie, eram înscris la prima ediţie a Maratonului Internaţional Braşov şi am ezitat îndelung dacă mă mai duc sau nu. Am zis că o voi face pentru socrul meu. Cursa aia a fost un chin îngrozitor, un calvar pe care mi-l voi aminti mereu; căldura i-a strivit pe mulţi şi dacă n-aş fi ştiut pentru ce eram acolo, m-aş fi lăsat păgubaş. Eram nepregătit, nedormit şi îndoliat, dar am zis că nu am voie să mă opresc. Am trecut prin toate stările neputinţei. A fost primul maraton la care am trecut la mers, torturat de crampe la stomac şi la gambe, sufocat de căldură, demolat psihic. Dar am zis că prefer să mor acolo decât să cedez, eram decis să mă târăsc şi în coate şi în genunchi dacă trebuia. Am ajuns la finish într-un timp aiuritor, 4.38, dar mai important e că am aflat răspunsul la întrebarea: poate alergarea să-ţi vindece rănile? Da, ştiam că poate, dar trebuia să mă conving.
finish Macin, prima cursa de trail.
foto arhiva personala
N-a trecut mult până când am primit a doua lovitură grea – câteva săptămâni mai târziu, îl pierdeam şi pe Cătălin Iofciu. Eram prieteni de 23 de ani şi eram fericit că în ultimii doi descoperise plăcerea alergării. Nu ne mai săturam să ne pregătim pentru maratoane, mă bombarda cu întrebări şi informaţii despre alergare. Şi acum îl aud şi parcă totul a fost ieri.
În 2014, toamna, a fost diagnosticat cu cancer şi atunci, după şocul acestei descoperiri, am fost tot timpul convins că el va câştiga această luptă, oricât va dura. N-am conceput niciun moment că se va sfârşi prost, mai ales că el era foarte puternic şi determinat ca în cel mult un an să revină la alergare. Dar n-a fost să fie. Într-o noapte am primit telefonul acela pe care nu cred că-l voi uita vreodată.
Pierderea prietenului meu m-a năruit. Nu mai aveam vlagă, nu mă mai simţeam în stare să încalţ pantofii Nike pe care mi-i dăruise. Îl văd cum alerga în faţa mea, neobosit, îl aud cum mă striga şi mă încuraja şi încă am senzaţia că totul e un vis şi că mă voi trezi. Au trecut luni aşa, incapabil să mai fac ceva, fără chef să mai fac vreun plan sau să-mi doresc ceva.
Alergarea rămăsese undeva, departe, în spate. Ştiam că fără ea voi fi terminat şi că trebuia să fac ceva. Apoi am înţeles că dacă tot sunt în viaţă şi pot să alerg, nu am niciun drept să nu fac asta. Cătă m-ar mustra că am devenit delăsător. În plus, alergarea nu m-a trădat niciodată, m-a ajutat mereu să găsesc răspunsurile căutate şi să ies din orice bucluc.
Încet-încet, am reînceput să ies la “una mică”. Era teribil de greu, nu fizic cât psihic. Mă consolam tot sporovăind cu Cătălin una-alta. Şi uşor-uşor am simţit că aleargă şi el cu mine. De atunci, pot să jur că eu îl simt lângă mine. N-a pierdut niciun pas.
pe coclaurii mei de acasa, de langa Slobozia
Nu mă gândeam că mai fac mare lucru anul ăsta, nici nu mai aveam vreun orizont de aşteptare. Mă complăceam cu alergările libere, uşoare, fără timpi, fără obiectiv. Am descoperit şi ajutorul muzicii, mi-am făcut un playlist şi m-am lăsat în voia paşilor.
Dar uneori cărările pe care te duce alergarea sunt surprinzătoare. Am primit o invitaţie de a participa la Maratonul Olteniei şi n-am putut să o refuz. Şi bine am făcut. Cursa aia, deşi am am avut o cumpănă la doi paşi de finish, mi-a redeschis apetitul pentru competiţii. Apoi am fost şi la RunFest Băneasa, unde am simţit că încep să mă ridic din ţărână şi să reîncep să alerg cât de cât.
Am continuat să alerg prin pădure şi pe dealuri cu amicul meu, Claudiu Dinescu, iar acum here I am: mai bag asfalt doar când rămân singur, pe şoselele din afara oraşului. Nu mai am legătură cu timpii pe care-i scoteam în anii trecuţi, dar ştiţi ce? Nu mai contează. După experienţele nefaste care m-au marcat în acest an, percep altfel alergarea. Mă bucur mai mult de evadările astea, nu mai sunt dependent de ritm sau de distanţă. Alerg cum pot, când pot şi în general în weekend fac un semi prin pădure şi pe dealuri. E un antrenament grozav, mă bucur ca un copil de escapadele astea în natură.
Ăsta a fost 2015-le meu, cu bune şi cu rele. Dacă e să trag linie, recunosc că nu sunt mulţumit şi nu cred că exagerez. Mi-e dor de oamenii pe care i-am pierdut şi aş da orice să-i mai văd măcar o dată.
Pe de altă parte, am învăţat că trebuie să merg înainte şi îi port cu mine în gând oriunde mă duc. E tot ce pot să fac. Am supravieţuit cumva şi mă bucur cât pot de ceea ce mi-a rămas: familia, prietenii, alergarea. Nu-i puţin, dimpotrivă!
Ce aşteptări am de la 2016? Nu prea mai îndrăznesc să mai fac planuri, iau lucrurile aşa cum vin şi încerc să le fac faţă. Altădată, pe vremea asta, începeam deja să mă gândesc la următoarele competiţii; acum simt că mă doare capul doar dacă încerc mă gândesc la ce voi face săptămâna viitoare; rănile nu s-au închis.
Nu m-am înscris la nicio competiţie, dar în mod normal nu voi rata Măcinul, de care mi-e dor de pe acum. Posibil să vin şi la Semimaratonul din mai, de la Bucureşti, dar nu-mi mai propun niciun obiectiv. Am devenit un alergător încet, dar mai dispus să îndure. Sunt mai hârşit, aşa că important e să ajung la start, de acolo văd eu ce fac.
Sper ca 2016 să fie un an mai bun, mai liniştit şi să-l încheiem cu bine, atâta tot. După câte am pătimit, mie mi se pare mare lucru.
O dimineață cu mixuri fructate & campioni (P)
Dacă sâmbetele ar arăta așa mai des, lumea ar fi mai bună! 🙂 Ne-am întâlni (A), am face cunoștință (B), ne-am face niște shake-uri cu fructe proaspete (C), am râde (D), și totul ar fi mai ușor. (QED)
Ză meeting (A)
Ne-am întâlnit la eventul Breakfast of Champions, powered by Herbalife, dedicat celor care au intrat în concursul Herbalife caută Campionul Mic Dejun, și au mai și câștigat pe deasupra, cu exemplul celei mai sănătoase gustări de dimineață.
Sorin Chineață s-a “detașat” în concursul de pe Adrenallina mai ceva ca la un concurs de alergare (el e blogger și alergător) așa că l-am luat pe sus și l-am așezat în fața acestei minunății matinale!
shake nutritiv pentru mic dejun
Nu i-a displăcut :D. Mai ales că a luat și premiu! Un fel de podium, pe partea de obiceiuri culinare 😀
Cu cine am făcut cunoștință (B)
Oho, păi am cunoscut oamenii mișto din echipa Herbalife, pe însăși Prințesa Polonic, pe numele de scenă Anca Rusu :), care ne-a pregătit o poveste în culori, culmea, comestibilă!, pe care am înghițit-o toți pe nemestecate!, pe Anca Bucur, deținătoarea a două titluri Miss Fitness Universe Champion!, pe Dana Rogoz și băiețelul ei, Vlad, pe bloggerul Marian Crăciun, și toți ceilalți câștigători ai campaniei lansate de Herbalife.
Shake-uri, mixuri, nebunii (C)
De când m-am dat și eu pe brazdă și am eliminat șunca și grăsimea pe pâine de la micul dejun (ei, nici chiar așa :D, dar înțelegeți ideea), cam așa arată pentru mine un mic dejun fericit, dacă e să ne exprimăm cât mai americănește cu putință. Fructe diverse și proaspete, semințe, amestecate cu shake-uri, într-un spectacol de gust și culoare. Prințesa ne-a servit pe rând câteva combinații care ne-au făcut papilele gustative ba să danseze, ba să se întrebe dezorientate: ce e gustul ăsta, nu l-am mai încercat până acum!
Prințesa Polonic în acțiune
Vă las mai jos rețeta care m-a cucerit pe mine. Cred că aici e instantaneul când o descopeream 😀
E intitulată, iată, dintr-o întâmplare, în aceeași notă de Hollywood, Happylife :D.
Conține:
Shake Herbalife cu aroma de vanilie
300 ml lapte de migdale
Jumătate de banană
100 gr mix fructe de pădure
2 linguri fulgi de ovăz
Jumătate de linguriță scorțișoară măcinată
Boabe coacăze roșii
Pe aici s-a râs (D) & QED
Ce să mănânci înainte de cursă. Herbalife caută Campionul Mic Dejunului! (P)
Cu toții știm cât de importantă este nutriția pentru susținerea efortului sportiv. Sau dacă nu știm, aflăm pe parcurs, nu-i așa, din proprie experiență. 🙂 Mergem la antrenamente și ne simțim slăbiți, pentru că nu am mâncat ce trebuie ca să facem față, ajungem în concurs și simțim că am ajuns la capătul puterilor, fără pic de energie… Și atunci ne amintim că nu prea am mâncat dimineața, sau că am mâncat prea mult!, sau că am mâncat ce nu trebuia cu o seară înainte…
Ne-am documentat pentru voi și am aflat ce anume mănâncă dimineața, înainte de o etapă, un ciclist din Turul Franței. Am întrebat și sportivi români de performanță despre formula lor nutrițională de la micul dejun – Ciprian Bălănescu și Mihai Baractaru, care ne spune ce a mâncat în dimineața cursei lui istorice de sâmbătă, de la Campionatele Mondiale Ironman, KONA, Hawaii, unde datorită lui România a fost pentru prima dată reprezentată.
Avem câteva hinturi pe subiect și din farfuria lui Luke McKenzie, sportivul Ironman încoronat de 6 ori campion Ironman :).
Și avem și o surpriză pentru voi, la finalul acestui articol! 🙂 E vorba despre…. un concurs :D. Cu mic dejun involved, firește, powered by Herbalife România! Vă las aici un hint :D:
Să trecem la treabă!
Ciprian Bălănescu, campion național la triatlon și duatlon, și imaginea Herbalife în România, (alături de Anca Bucur, românca Miss Fitness Universe în 2011 si 2013), ne-a spus cum arată mic dejunul lui înainte de curse și care este formula alimentară care îi asigură primul loc pe podium aproape de fiecare dată.
Ciprian Balanescu si Anca Bucur, sursa foto gabrielsolomon.ro
Să îl ascultăm:
“Nu testez ceva nou în dimineața cursei. Este și sfatul meu pentru sportivi: nu vă schimbați dieta în preajma competiției, mâncați ceea ce știți că vă face bine. Și încercați să mâncați cu cel puțin 2 ore înainte.
Eu am aflat că pot performa într-o competiție consumând la micul dejun doar Shake Mix Nutritiv Formula 1 Sport H24, pe care mi-l prepar cu lapte, cu două ore jumătate înainte de start. Iau însă porție dublă – 4 cupe de pudră în loc de 2, asa cum este necesar pentru o porție. Și sigur că alimentarea pentru o cursă o încep cu câteva zile înainte, când am grijă să cresc consumul de carbohidrați”, spune Ciprian Bălănescu.
În 2012 Ciprian avea sub 12 competiții pe an, acum participă la peste 30 și spune că simte că nivelul de energie i-a crescut.
“Mă ocup însă conștiincios de partea de recuperare sportivă”, adaugă Ciprian Bălnescu, “și poate că și aici e secretul. Folosesc pentru asta de la Herbalife 24, Rebuilt Endurance, pe care o iau la un sfert de oră după finish, care ajută la restabilirea nivelului de glicogen şi refacerea musculară. Mă înțeleg foarte bine și cu Rebuilt Strength – conține printre altele BCAA (n.r. aminoacizii esenţiali cu catena ramificată) și această substanță sprijină metabolismul muscular, după o cursă de forță și viteză, cum e triatlonul clasic, de exemplu”.
Celebra alergătoare neozeelandeză de trail Anna Frost este minimalistă când vine vorba de mic dejun înainte de cursă: nu mănâncă decât o banană cu unt de arahide și cafea. Dar suplimentează în cursă cu batoane și geluri.
Ana Frost, sursa foto www.barrabes.com
Untul de arahide este o sursă grozavă de proteine și fibre, și este foarte sățios. Banana are potasiu, magneziu și carbohidrați, dă energie, ajută oasele să se dezvolte armonios și multe altele, aici găsiți un articol lărgit despre efectele benefice ale bananei în sport.
Prezența cafelei ar putea fi discutabilă – sunt nenumărate studii pro și contra cafelei asociate cu efortul. Dar se pare că la Anna Frost funcționează :).
Am vorbit pe Adrenallina cu Mihai Baractaru, (aici puteți citi interviul cu el despre cursa Ironman World Championship) primul roman calificat la Campionatul Mondial Ironman înainte de cursa lui istorică la KONA, Hawaii, și l-am rugat să ne împărtășească secretul mic dejunului său. Acesta este mai puțin spectaculos decât ați putea crede…
Mihai Baractaru, sambata asta, la Campionatele Mondiale Ironman, KONA
foto arhiva personala
Înainte de cursă, Mihai și-a preparat o omletă din 3 ouă, peste care a presărat niște brânză de capră… Hm, oare cum rezistă la un efort de cel puțin 9 ore pe distanțele enorm ale unui triatlon Ironman, vă întrebați.
Ne explică Mihai cum stă treaba: “Nu prea are rost să te îndopi cu multă mâncare în ziua cursei, pentru că e tardiv. Acumularea nutrienților necesari pentru efortul de anduranță este un proces care durează aproximativ 2 săptămâni. În cele 2 săptămâni înainte de cursa cea mare am încercat să îmi iau din mâncare multe proteine – în efortul de lungă durată carbohidrații nu ajută prea mult – așa că am mâncat multe fripturi (din carne de curcan sau pui) și multe fructe. Am găsit aici papaya, avocado, mango, ananas și fiecare dimineață am început-o așa, mai puțin cea de cursă“. Cam așa a arătat mic dejunul cu fructe al lui Mihai în cele 2 săptămâni de aclimatizare în Hawaii, înainte de cursă:
Luke McKenzie, sportivul Ironman încoronat de 6 ori campion Ironman se delectează doar cu… clătite fără gluten și sirop. Vă întrebați care e faza cu clătitele înainte de efort? Păi, sunt foarte nutritive, conțin proteine și carbohidrați mulți și buni!
Luke McKenzie
credit foto Triathlon competitor.com
Ce mănâncă un ciclist în Turul Franței la micul dejun
Fiecare gram alimentar pe care îl consumă un sportiv profesionist este parte dintr-o strategie nutrițională gestionată de o armată de specialiști. Iată ce cuprinde un mic dejun tipic al unui ciclist care pedalează în Turul Franței, competiție anuală ce acoperă peste 3600 de kilometri și se întinde pe durata a 3 săptămâni.
Tour de France
credit foto blog.williamhill.com.au
Informațiile au fost dezvăluite de către nutriționistul sportiv al echipei Trek pentru Telegraf.co.uk, so here we go:
terci de ovăz sau musli, cu fructe, iaurt, pâine și smoothie
Amestecul ăsta îi pregătește pe cicliști pentru efortul care îi așteaptă, și fiecare ingredient are rolul său.
Terciul de ovăz conține, pe lângă ovăzul fiert, praf de scorțișoară, suc de anans, sare, ulei de măsline.
Varianta musli desfășurată: musli cu lapte de orez, fructe de pădure, miere, iaurt natural. Este o combinație cu un scop foarte concret: carbohidrați cu eliberare rapidă și mai îndelugată, cu fructe, iar laptele de orez și iaurtul asigură necesarul de proteine.
Pâinea consumată de cicliști nu e una oarecare, ci este aproape fără gluten, conține semințe de dovleac și floarea soarelui, ulei de măsline, miere, fistic.
Smoothie e făcut din portocale, banană, zmeură, miere, iaurt natural cu supliment probiotic. Care e rostul lor? Păi, sportivii își iau rația de vitamine din smoothie, fără să fie nevoie să consume cantitati alimentare industriale. Probioticele ajută stomacul să se liniștească înainte de cursă.
Ok, asta este doar la micul dejun, ok? Până la finalul zilei, meniul complet al unui ciclist de Tur va ajunge până la aproape 6000 de calorii!
CONCURS: Cum arată mic dejunul tău?
Chiar așa, cum arată? 🙂 Este o invitație deschisă către voi la detalierea acestui tablou culinar matinal :).
Puteți alege ce vreți să descrieți, important este să fie adevărat :): mic dejunul vostru înainte de un concurs, sau mic dejunul vostru înainte de un antrenament. Și se acceptă și mic dejunul vostru în general, că dacă faceți sport sigur a suferit ceva modificări față de perioada de dinainte de a vă apuca de mișcare.
Vom alege dintre experiențele voastre personale de mic dejun pe cea mai sănătoasă dintre ele. Contează și modul în care povestiți despre asta, nu trebuie să fie o înșiruire seacă de alimente, ok? 🙂 Puteți trimite și o fotografie, dacă doriți să o atașați textului vostru…
Câștigătorul va fi invitat pe 31 octombrie la evenimentul Breakfast of Champions. Powered by Herbalife, un eveniment pregătit special pentru el, unde experimentăm diverse mixologii cu cineva care este profi în ale preparatelor sănătoase, dimineața, și multe alte surprize care ne așteaptă acolo.
Așadar, start concurs!, până pe 23 octombrie vă aștept AICI, la finalul acestui post, în comentarii, experiența voastră personală și sănătoasă de mic dejun! 🙂
Succes și abia așteptăm poveștile voastre!
Mountainbike în pădurea Căldărușani, la Haiduci și Domnițe
Pe 8 noiembrie, riderii curajoși sunt invitați să ia startul competiției Haiduci și Domnițe, care se va desfășura în pădurea Șurlari-Căldărușani, la 30 km de București. Aceasta este noua dată a concursului, cea din octombrie nu s-a ținut din cauza vremii nefavorabile.
Startul va fi dat din localitatea Moara Vlasiei. Înscrierile online la eveniment sunt deschise de astăzi, 14 octombrie, pe pagina competiției, iar aceasta poate fi accesata aici.
Se vor desfășura 37 de curse pe trasee variate, iar dintre acestea, 36 vor fi competitive. Pentru riderii începători dar și pentru copiii cu vârsta de peste 6 ani (însoțiți de părinți) se va organiza un traseu special, cu distanța de 16 km.
Organizatorii acestui eveniment, Echipa Riders Club și multiplul campion la MTB Răzvan Jugănaru au marcat prin desișul pădurii un traseu de 33 de kilometri, numai bun de străbătut în viteză pe două roți.
În cazul în care unul dintre concurenţii deja înscrişi nu va putea lua startul în data nou anunţată pentru Haiduci şi Domniţe, din motive obiective, acesta va putea beneficia în schimb de o înscriere gratuită la unul dintre evenimentele din calendarul Riders Club 2015 – 2016, cu eticheta RoC MPG Series, în condiţiile descrise mai jos.
Care sunt paşii de urmat pentru a opta pentru un alt concurs:
Participantul în cauză va trebui să solicite acest lucru în scris şi să aleagă alt eveniment din calendarul RoC MPG Series, fie din 2015, fie din noul an, la care doreşte să participe.
Acest lucru se va face doar prin intermediul Formularului de contact de pe site – http://www.ridersclub.ro/ro/contact, cu specificarea concursului ales: din acest an valabil fiind Maratonul Dunării, 25 octombrie 2015, Prundu, jud. Giurgiu, SAU alt eveniment din calendarul Riders Club 2016, etichetat ca fiind RoC MPG Series, urmând să îl menţioneze după lansarea acestui calendar.
Data limită de solicitare a reportării înscrierii pentru un alt eveniment din calendarul RoC MPG Series 2015 / 2016 este vineri, 16 octombrie, până la ora 18:00.
Ulterior completării formularului, participantul trebuie să returneze numărul de concurs, primit pentru competiţia Haiduci şi Domniţe, în perioada 19-21 octombrie, între orele 09:00 şi 18:00, la sediul MPG.
După returnarea numărului de concurs, se va activa înscrierea gratuită pentru care participantul a optat şi care poate fi folosită în calendarul de ciclism.
Rezervările realizate înainte de 8 octombrie a.c. rămân valabile, la preţurile la care au fost efectuate în momentul respectiv.
Totodată, concurenţii înscrişi deja în competiţie, dar şi cei care urmează să se înregistreze îşi vor putea ridica pachetele de concurs în zilele de 5 şi 6 noiembrie a.c. de la sediul MPG, din Bucureşti, iar informaţiile noi le găsiţi aici.
Testul de pronație. Cu ce ne încălțăm la alergare.
Roxana Lupu
Alergarea este un proces atât de firesc și natural încât atunci când ajungi la termeni precum test de pronație crezi că e despre altceva. Ceva politic sau despre spatiu!
Este și alergarea asta o știință și e bine să știm câte ceva despre tehnica ei, ca să alergăm eficient, ca să ne simțim bine alergând, ca să evităm accidentările și ca să devenim mai buni la asta, nu?
Ce este pronația?
Pentru a alege perechea potrivită de pantofi de alergare pentru tine, trebuie să știi că nuanța lor poate cădea pe planul secund :). Pentru că sănătatea e mai importantă, nu de alta. Știai că dacă achiziționezi ceva neadaptat la tipul tău de pronație riști probleme medicale precum fasceita plantară sau tendinita? Brr, we don’t want that.
Deci ce este, dom’le, pronația asta? Este mișcarea pe care o face piciorul când calcă pe pământ în timpul alergării și modul în care greutatea este transferată de la călcâi la degetele de la picioare și distribuită către articulații. Odată aflat pe sol, piciorul se mișcă în rotație spre interior, apoi se ridică de pe sol și împinge în călcâi pentru a avansa. Rotația piciorului spre interior și înapoi se numește pronație.
SportGuru este cred singurul magazin cu profil sportiv din România unde se poate face testul de pronație la modul profesionist. (au un showroom nou nouț pe Bulevardul Unirii 69). Este utilizat în proces un aparat de dinamică, nu un simplu scanner.
Am mers la băieți să-mi fac testul ăsta și să mă uit după ceva pantofi de alergare, că se apropie Maratonul (oh, no! :D) București, și va fi momentul când voi înțelege și eu mai bine ideea celor 42 de kilometri – în Ironman, anul trecut, a părut ceva îngrozitor!). Deci nu l-aș pune pe ăla ca fiind primul meu maraton. Pe 4 octombrie va fi primul primul, la Raiffeisen Bucharest Marathon! 🙂
So, să trecem la treabă.
Mai întâi ți se scanează tălpile, pentru a determina lungimea, lățimea și arcuirea arcadelor.
Partea a doua, cea de dinamică, analizează mai multe aspecte ale mișcării cu ajutorul unei camere video, calculând mai mulți parametri, si la final se emite un raport.
La mine testul a scos la iveală că dreptul e puțin mai mare, cu 3 milimetri, dar Ștefan Maresi de la SportGuru spune ca este o diferență destul de întâlnită.
Arcuirea e normală, nu calc nici pe dreapta nici în față, nici pe toată talpa iar punctele maxime de presiune din talpă (pe care apăs cel mai mult când alerg) sunt destul de ok ca distribuire, nu sunt concentrate într-un singur loc.
Trebuie stabilită și axa picioarelor și iată că după muulți ani cineva îmi dă lumea peste cap, spunându-mi în urma unui test că… am picioarele drepte! Yu-hu, take this, pubertate! :))
Mai trebuie să vedem cum mi se rotesc tălpile când merg. Daca scap și de ăsta, fotomodel mă fac! 😀
N-a fost să fie. Se pare că unghiul în care calc este foarte mic, merg cu picioarele către interior, la 2, 3 grade, îmi spune Ștefan. Nasol.
Am însă o flexibilitate bună la articulații, și la mâini și la picioare.
Rezultatul final arată că alerg pe toată talpa, iar piciorul drept tinde să vină spre interior, ceea ce înseamnă că am o ușoară pronație. Una neutră.
Științific vorbind, piciorul are o boltă plantară care face un arc mediu iar eu calc pe axul central, fără a crea unghiuri cu verticala. Piciorul se mișcă ușor în rotație până într-o poziție neutră atunci când face contact deplin cu solul și înainte să împingă din călcai și degete. Talpa interioară a viitorului meu pantof trebuie să aibă o formă semi-curbată, care să permită controlul mișcării în timpul alergării.
Ok, ok, să rezolv eu asta cu pronația, și maratonul e ca și alergat! 😀
Hai, spor la antrenamente! 🙂
Cursa Dunării Călărășene 2015: impresii post race
Didona Goanță
A doua ediție a Cursei Dunării Călărășene a avut loc în perioada 12-13 septembrie la Călăraşi, iar cursa de şosea a reprezentat ultima etapă din Road Grand Tour, cea mai importantă competiţie de şosea din România.
De asemenea, concursul a găzduit și prima ediţie de după 1989 a Campionatului Naţional de Tandemuri. Fondul generos de premii, de 4000 euro, probele din care au putut alege atât începătorii cât și avansații, decorul natural au fost doar câteva din motivele pentru care participanți au ales să uite de ploaie de sâmbătă, de la proba de șosea și să se bucure de soarele de duminică, de la cursa de mountainbike. La Cursa Dunării Călărășene, participanții au putut alege una sau mai multe dintre cele cinci probe, în funcţie de preferințe (şosea/offroad) şi de vârstă (probe pentru copii, juniori şi adulți).
Sâmbătă, 12 septembrie, a fost „Ofensiva asfaltului”, o cursă clasică de 78 km, care a reprezentat ultima etapă din Road Grand Tour și a fost câștigată de Marius Petrache, urmat de Daniel Crista și Vlad Dobre.
Campionatul Naţional de Tandemuri, la prima ediţie după 1990, a fost organizat în parteneriat cu Asociaţia Tandem. La competiţie au participat, în premieră pentru România, 10 echipaje în componenţa cărora au existat 10 nevăzători, care au pedalat împreună cu 10 persoane valide, pe o distanţă de 45 de km. Astfel, s-a facut un nou pas în demersul de a susţine integrarea persoanelor cu deficienţe prin intermediul sportului. Cursa a fost câștigată de echipa Electrosoft, urmată de Tandem Arena 3 și Pontes 6.
A doua zi, Cursa insulei (53 km) a fost o cursă offroad unică în România: a început cu traversarea Dunării (Braţul Borcea) cu barca, iar startul și finișul au avut loc pe Plaja Mare din Călăraşi.
La MTB, câștigătorii au fost: Marc Sandu, Leonard Barbu și Mihai Cristian Dan. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Călăraşi, prin Centrul Cultural Judeţean Călăraşi, cu sprijinul Clubului Sportiv Smart Atletic, parteneri: Călăraşi Cycling Team, Road Grand Tour, Asociaţia Tandem.
Rezultatele, fotografiile și clipurile video sunt la:
site-ul oficial: ro/cursadunarii/
pagina de Facebook: facebook.com/CursaDunariiCalarasene/
evenimentul pe Facebook: facebook.com/events/540887166066992/
pagina Centrului Cultural Judeţean Călăraşi: facebook.com/pages/Centrul-Cultural-Județean-Călărași/1403520123242695
Adrian Tudorache. De la 120 de kg la campion național la triatlon
Am început să fac sport la vârsta de 12 ani. Profesorul meu de sport, antrenorul echipei locale de handbal (din Găești, Dâmbovița) mi-a propus să particip la câteva antrenamente să văd dacă îmi place să fac sport. Microbul m-a prins repede. Am jucat handbal până la 16 ani. N-am excelat, însă a fost un punct bun de lansare, de formare a unei baze și de obișnuire a corpului cu efortul.
În 2003 am migrat spre fotbal. Eram un portar talentat. Am jucat în echipa orașului două sezoane, până la începutul clasei a XII-a de liceu când, într-un fel sau altul, am fost nevoit să renunț la sport pentru a mă putea concentra pe examenele ce urmau. Asta se întâmpla în 2005. Până în 2008 nu am mai făcut niciun fel de mișcare. Am uitat cu totul ce înseamnă să faci sport, am luat multe kilograme; când m-am cântărit cândva la începutul lui 2008 cântarul mi-a arătat 120 kg (de la 85 în 2005).
Adrian, in 2008
Nu cunoșteam gustul (inexistent) al apei. În schimb eram un bun degustător al oricărui suc acidulat sau nu și al țigărilor fine și mai puține fine.
În acel moment am considerat că este necesar să iau atitudine. Astfel am început să alerg. Am alergat numai câteva luni, timp în care am ajuns la 100 kg. Din 2009 până în 2011 din nou m-am oprit din a practica orice fel de mișcare, însă eram atent la dietă. În 2011 am hotărât că este momentul să ma opresc din fumat și cum o dependență trebuie înlocuită cu o alta, am reînceput să alerg. De data asta nu m-am mai oprit. Astfel mă găsesc în 2015 cu 80 kg în perioada non-competițională și aproximativ 75 în perioada de concursuri.
Îmi amintesc că la început alergam aproximativ 15 minute și simțeam că am cucerit lumea. Tălpile îmi luau foc de la pantofii dubioși pe care îi foloseam. Tricourile de bumbac adunau 1-2 l de apă. Uneori răceam din cauză că transpiram prea mult și nu purtam tricouri tehnice.
Prima mea competiție a fost proba de semimaraton din cadrul MIB 2011. Nu am să o uit niciodată din două motive: unul ar fi faptul că înainte cu o zi temperatura era de aproximativ 25 de grade, iar în dimineața concursului termometrul arăta numai 8 grade. Eu nu aveam experiență ca alergător și nici de alergare în condiții de frig. Al doilea motiv este faptul că am mâncat atipic cu o zi înainte de concurs, lucru care m-a costat emoții serioase din cauza faunei intestinale formate în timpul cursei. Cu toate acestea, am ajuns la finish dupa 2h:16m. Cu două luni înainte alergasem un semimaraton de test în 3h30m, deci am avut o îmbunătățire enormă (datorată probabil atmosferei și celorlalți participanți).
Antrenamentele mele în momentul de față sunt periodizate și orientate către triatlon. În cursul unui an, în funcție de concursurile principale la care doresc să particip, trec printr-una sau mai multe perioade de acumulare urmate de perioade de antrenamente de intensitate. Nu apuc niciodată să mă plictisesc chiar dacă în majoritatea timpului mă antrenez singur. Fiecare antrenament mă solicită în felul său caracteristic și îmi menține motivația la cote maxime.
Sportul meu preferat este greu de ales pentru că îmi plac foarte multe sporturi în egală măsură. Desigur, niciunul nu se compară cu cel practicat, însă lăsând la o parte triatlonul și subsporturile sale (înot, ciclism, alergare / atlestim), din punct de vedere tehnic îmi place fotbalul. Mă plictisesc să privesc la TV, însă pe stadion îmi place să merg ocazional. Nu sunt suporterul niciunei echipe totuși. De asemenea am rămas cu o bună impresie despre volei (pe care l-am practicat în timpul liceului), handbal, tenis.
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este … Ar fi două: 1. Azuga Trail Race 2012 – singurul meu abandon. După 18 km de alergare am făcut întindere la un ligament și am fost forțat să mă opresc. Consider că am făcut o alegere înțeleaptă; 2. Triatlon Fără Asfalt 2013. La proba de bicicletă am participat cu o bicicletă împrumutată și undeva dupa km 22 lanțul s-a rupt. Astfel, după nenumărate încercări de a-l repara, m-am resemnat și am alergat pe lângă bicicletă până în zona de tranziție, după care am plecat în alergare. Am ajuns la finish penultimul în clasamentul general. A fost o experiență din care am avut destul de mult de învățat.
Cel mai mândru sunt de faptul că în 2014 si 2015 am reușit să câștig Campionatul de Triatlon Offroad la categoria mea de vârstă.
Prietenii mei spun că … Nu prea mai spun nimic. S-au obișnuit să mă vadă participând constant la concursuri.
Am aflat despre mine că sportul mă face să mă simt disciplinat și complet.
Obiectivul meu în 2015 este să scot un timp cât mai bun în cadrul unui concurs de Half Ironman și să reușesc să cresc câteva poziții în clasamentele circuitelor interne de triatlon.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că în momentul în care apare o durere la una din articulații (în special la genunchi), merită încercată o sesiune (sau mai multe) de masaj sportiv sau de relaxare.
