Sorin Chineață: Sunt mândru să fac parte din comunitatea alergătorilor
sursa foto: Radu Cristi, Donez Amintiri
Am început să fac sport încă din copilărie, dar de alergare m-am ataşat abia în 2009, atunci când am început să ies la câteva ture de parc împreună cu prietenii.
Îmi amintesc că la început îmi era destul de greu să menţin un ritm constant, motiv pentru care aveam accelerări destul de evidente după care eram nevoit să mă opresc pentru a îmi recăpăta suflul.
Prima mea competiţie a fost reprezentată de participarea la Crosul Universităţii Bucureşti din 2009, crusa la care am mers de curiozitate, dar care m-a impresionat datorită numărului mare de participanţi.
Întâmplarea a făcut ca marele meu debut în lumea alergării de distanţă să fie asociat cu o tragedie. Atentatul de la maratonul din Boston din 2013 m-a adus alături de băieţii de la SmartAtletic în omagiul pe care ei l-au organizat pentru victimele exploziilor din acea zi nefastă de aprilie. În urma acelei alergări am constatat că pot să alerg o distanţă de 5 km fără absolut nicio pregătire anterioară, iar clubul mi-a oferit o înscriere la cursa de 10.5 km ce urma să aibă loc în cadrul Bucharest International HalfMarathon.
Am mers acolo şi am alergat cursa având doar două alergări de antrenament, iar timpul final a fost de 50 de minute. Am fost impresionat de rezultat şi îmi aduc aminte cu plăcere de acel moment, deşi este asociat, aşa cum spuneam, cu o tragedie.
Dar văzând acei oameni ce şi-au dorit să alerge pentru a omagia victimele unei crime, mi-am dat seama că alergarea nu este doar despre performanţă, ci este despre oameni în primul rând şi despre libertate.
Antrenamentele mele au crescut în durată şi intensitate foarte mult în următoarea perioada datorită faptului că am participat la un număr din ce în ce mai mare de competiţii, iar antrenamentele erau indispensabile în această situaţie.
Alergarea este sportul meu preferat deoarece îmi oferă foarte multe avantaje. Datorită alergării am un stil de viaţă mai sănătos, iar în timpul antrenamentelor şi curselor mă pot deconecta de la problemele cotidiene. Corpul meu este mult mai relaxat în timp ce alerg, iar starea de spirit îmi este întotdeauna îmbunătăţită la finalul unei alergări reuşite. Tot datorită acestui sport am cunoscut foarte mulţi oameni faini şi sunt mândru să fac parte din această comunitate.
Cu gasca la Transmaraton sursa foto: Arhiva personala
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este reprezentată de momentul în care am trecut de „cota” 35 în timpul Bucharest Marathon. Nu voi uita niciodată momentul în care crampele au pus stăpânire pe corpul meu, iar psihicul s-a activat. Atunci am înţeles cu adevărat că putem să realizăm tot ce ne dorim. A fost momentul în care creierul a spus „nu”, deşi corpul spunea „da” referitor la abandon. Am continuat să alerg cu zâmbetul pe buze până la linia de finish şi am călcat covoarele de sub arcadă cu foarte mare mândrie şi eliberare în acelaşi timp, gândindu-mă că vreau să repet experienţa cât mai curând posibil.
Competiţia mea preferată este Bucharest-Marathon. De ea mă leagă alergarea primului semimaraton, dar şi alergarea primului maraton al carierei. Sunt sigur că voi avea parte de experienţe la fel de frumoase la alte competiţii, având în vedere că am de gând să particip şi la alte maratoane internaţionale, dar pentru moment această rămâne competiţia de suflet.
Cel mai mândru sunt de faptul că am reuşit să termin cei 42 de km ai Bucharest Marathon, aşa cum spuneam şi mai sus, cursă la care visez încă din 2012, atunci când am pus pe mâna o brăţară pe care scria „I love running” şi pe care mi-am promis că nu o să o dau jos decât după ce trec linia de sosire a unui maraton.
Întâmplarea a făcut ca acea brăţară să se rupă acum aproximativ 2 luni, dar asta nu m-a oprit să o iau cu mine pentru a o duce acolo unde îi era locul, la finishul celor 42 de km ai Bucharest Marathon.
Prietenii mei spun că sunt puţin nebun deoarece îmi doresc să particip la atât de multe competiţii, dar pentru mine acest tip de nebunie este o calitate, aşa că o iau că pe un compliment.
Am aflat despre mine că pot realiza tot ce îmi doresc în materie de alergare, atâta timp cât mă dedic cauzei şi mă antrenez corespunzător.
Sportul mă face să mă simt apreciat, dar şi util. Alergarea are o componentă socială puternică reprezentând mai multe cauze umanitare, iar făcând parte din echipa de promovare a unei astfel de cauze simt că ofer ceva societăţii.
Uneori, mi se întâmplă să mă simt foarte obosit sau trist, dar după o scurtă alergare în parc corpul meu secretă hormonii de care am nevoie pentru a îmi îmbunătăţi starea de spirit.
Obiectivul meu în 2015 este să termin anul cu un număr de cel puţin 20 de competiţii bifate, fără să mă accidentez (am un istoric bogat în materie de accidentări, majoritatea pe final de an).
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţa mea, aş spune că pentru alergarea unui maraton este nevoie de o perioadă lungă de pregătire atât fizică, cât şi psihică. Recomand o perioada de cel puţin 6 luni de pregătire fizică intensă şi bifarea pe rând a distanţelor de 10 şi 21 de km, pentru ca psihicul să poată evolua odată cu fizicul în pregătirea pentru marea provocare.
pe traseul concursului preferat, Maratonul Bucuresti credit foto: Radu Cristi, Donez Amintiri
Monica Serachitopol: Trebuie să găsesc o cale de a lua bicicleta după mine la şedinţe & întâlniri
Monica
Am început să fac sport în 2007, atunci când mi-am luat prima bicicletă, studentă fiind. Era o chestie extrem de grea, din oţel, cu care mă luptam de fiecare dată la urcatul/coborâtul scărilor. Astfel, am început să practic alternativ două sporturi: ciclismul şi ridicatul greutăţilor 😀
Îmi amintesc că la început aş fi mers non stop pe bicicletă. Eram atât de fermecată de sportul pe care tocmai îl descoperisem încât, oricând prindeam ceva timp liber, îl petreceam pedalând. Şi de la ture urbane sau prin apropierea Bucureştiului am ajuns la prima tură mai lungă de 90 kilometri pe care am savurat-o la maxim şi crede-mă că am avut timp…în aproape 9 ore pe drum!
Prima mea competiţie a fost în 2009, la Băile Tuşnad. Un maraton cu un profil nu tocmai uşor dar de care nu m-am speriat foarte tare pentru că oricum nu aveam habar ce înseamnă diferenţa de nivel, zone tehnice şi alţi termeni de acest fel. La start se puneau pariuri…Roşioru sau Logigan? Eu încă încercăm să îmi dau seama cum schimb lanţul pe foaia mică. Am ajuns la finish stoarsă de puteri dar fericită că terminasem primul meu maraton de mountain bike.
Antrenamentele mele au început să aibă o formă mai organizată abia anul acesta. Se desfăşoară în cursul săptămânii, după serviciu sau în weekend-uri, atunci când nu sunt la competiţii şi, de cele mai multe ori, reprezintă partea preferată a unei zile obişnuite 🙂
Sportul meu preferat este…surpriză…ciclismul, pentru că pe bicicletă am descoperit locuri, oameni dar mai ales cât de simplu e să fii fericit.
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursa este gustul noroiului de câmpie pe care l-am încercat în 2011 la competiţia Prima Evadare. Îmi place să spun că a reprezentat primul meu triathlon pentru că, pe lângă proba de bicicletă, a fost şi alergare(cu bicicleta alături, desigur) dar şi ceva înot prin numeroasele bălţi pe care le străbăteam. Cele 7 ore de luptă cu frigul şi noroiul au transformat cursa într-un exerciţiu extrem de voinţă în care am experimentat diverse stări şi senzaţii de la determinare şi perseverenţă la frustrare, disperare, resemnare şi aproape hipotermie : ))
Şi că să completez tabloul sumbru cu alte câteva detalii, îmi amintesc de primul kilometru de cursă (din cei 55) în care deja mă udasem până la piele, îmi amintesc momentul în care m-am oprit pe câmp să mă descalţ de şosetele îmbibate în apă sau când îmi înfigeam mâinile în noroiul rece, strâns deasupra roţilor, pentru a putea înainta. Totuşi, ceva m-a îndemnat să continui până la finish… nu am aflat nici acum ce!
Competiţia mea preferată rămâne Argeş Spring Race 2010. A fost a doua mea cursă de MTB şi m-am declarat complet cucerită de traseul şi atmosfera specială pe care au creat-o oamenii de la Piteşti. Când în organizarea unui concurs se pune suflet, lucrul asta se simte cu vârf şi îndesat printre noi, participanţii. Chiar mi-aş dori să se mai organizeze o ediţie de toamna…
Cea mai mândră sunt de părinţii mei care, anul acesta, au început să îmi spună din ce în ce mai rar: „Mai lasă bicicleta aia!” atunci când s-au prins că eu chiar iau în serios ciclismul.
Prietenii mei spun că arăt ciudat fără bicicletă : ))
Am aflat despre mine că sunt cu totul altă persoană atunci când sunt în şa. Nu ştiu prin ce minune se întâmplă lucrul ăsta dar pe bicicletă mă simt mult mai puternică, mai încrezătoare în propriile forţe, chiar şi mai sociabilă decât sunt în viaţă de zi cu zi aşa că trebuie neapărat să găsesc o cale de a-mi lua bicicletă după mine la şedinţe sau întâlniri 😀
Sportul mă face să mă simt liberă. Şi puternică. Şi aproape de natură. Şi veselă. Şi liniştită. Şi aş putea continuă la nesfârşit.
Uneori, mi se întâmplă să mă port ca un om mare…dar îmi revin repede.
Obiectivul meu în 2015 a cam fost atins. La începutul sezonului mi-am făcut o lista cu competiţiile la care vreau să merg şi nu numai că le-am bifat pe toate, dar am mai şi adăugat alte câteva, în total 14. Acum, pe sfârşit de sezon, îmi rămâne doar să mai adun nişte kilometri care să „îmi ţină de cald” la iarnă.
Dacă ar fi să recomand ceva din experientă mea, aş spune că sportul şi fericirea merg mână în mână!
Cu echipa din care face parte
Cosmin Năvădaru: Decât să trăim de la un salariu la altul, mai bine trăim de la o cursă la alta
Am început să fac sport în liceu. Jucam mereu baschet în pauze şi adesea în timpul orelor de engleză şi română. Voiam să demonstrăm, eu şi colegul de bancă, faptul că nu doar negrii, ci şi albii pot să sară. Nu ne-a reuşit demonstraţia, dar am reuşit în repetate rânduri să devenim negri la mâneci – purtam toţi cămaşă albă – din cauza mingii.
Am făcut prima oară jogging / alergare la sfârşitul primului an de facultate, sătul de sedentarism. Plus că am zis să excelez în mediocritate şi la atletism, nu doar la baschet.
Îmi amintesc că la început nu puteam concepe să alerg mai mult de 15 minute fără să-mi scuip plămânii şi fără a lua pauze. Prima alergare în parc s-a petrecut în IOR şi mi-a adus o durere în plex (probabil muşchii din zona respectivă mă dureau, nemaifiind folosiţi de vreun an) şi un orgoliu rănit. Trebuia să alerg alături de un prieten o tură de parc (3,15 km), fără oprire. Eu nu mai fusesem niciodată în IOR, el da. După ce m-a minţit de câteva ori că mai avem “de două ori la stânga şi am ajuns”, m-am enervat şi m-am oprit. Am constatat curând că mai aveam doar 200 de metri până la “finiş”. Ruşine mie!
Prima mea competiție a fost Crosul Popular din cadrul Semimaratonului Bucureşti, în 2006, ca să impresionez o fată. Glumesc, dar numai parţial, căci chiar nu am alergat singur. 😀
Abia în 2013 am început să particip pe la zecile de competiţii de tot felul, prima din şirul ăsta (care sper să se termine după 100 de ani) fiind o cursă pe scări: ProSport Tower Center Up Run, 11 etaje. Din păcate, a fost organizată o singură dată (notă: cred că şi aici era implicată o fată… dar, până la urmă, contează mai mult faptul că alergăm decât motivele pentru care o facem, nu-i aşa?).
Până la acea alergare pe scări nu credeam în competiţii; aplicam filosofia lui “alerg de plăcere, pentru mine însumi, nu am nevoie de medalii şi de concurenţă”. Nu e bună însă “încremenirea în proiect”, uneori e bine să ne mai schimbăm modul de a gândi. Aşa că după Up Run m-am răzgândit şi am dat în mania medaliilor (numai pe 2014 am strâns 37 de medalii).
Evenimentele mă ajută, îmi oferă ţinte precise – nu caut preamărire, nu mă lupt cu nimeni în afară de mine însumi, dar o cursă îmi setează mintea pentru un scop nobil. Decât să trăim de la un salariu la altul, de la o masă la alta, de la un somn la altul, mai bine trăim de la o cursă la alta.
Antrenamentele mele din ultima vreme sunt… timide. La începuturi (2013-2014) am urmat un program pentru semimaraton (întâi de începători, apoi de intermediari), făcut de Coach Jenny. S-au văzut rezultatele, am atins anumite recorduri personale (2014 a fost un an bun pentru mine), apoi am adoptat o altă filosofie, mai paguboasă probabil.
Cum nu mai sunt preocupat de timpi, poziţie în clasament sau PB-uri, ci de senzaţiile din timpul curselor şi de frumuseţea naturii (la cursele montane), am început să fac antrenamentele cam “după ureche”, ascultându-mi corpul. Adică am avut alergări de câte două ore, în zile consecutive, pe ger, aşa cum am avut şi multe alergări scurte vara aceasta, uneori de doar 3 kilometri, dispuse haotic. Rezultatele s-au văzut: kilograme în plus, timpi dezastruoşi, dar asta mai puţin contează pentru mine în acest moment. Cât timp sunt sănătos şi mai pot alerga, eu sunt fericit 🙂 Desigur, nu îndemn pe nimeni să adopte atitudinea mea delăsătoare…
Sportul meu preferat? Aş enumera mai multe: halbere, sticlism, coniac-canoe… Lăsând gluma deoparte: stau cu orele să văd rezumate din baschetul nord-american (cel mai spectaculos sport de pe planeta asta de pitici).
Maraton Cluj 2015, arhiv personala
Practic cu mare drag alergatul, datorită senzaţiilor pe care mi le oferă. Dar mai sunt atras de squash (un fel de tenis la perete) şi de minigolf (nici nu ştiu dacă poate fi numit sport, dar ştiu sigur că nu m-a bătut nimeni vreodată la aşa ceva :D). Iar după ce m-oi căsători îmi propun să ajung expert la un sport din asta (aşa ceva îti poate salva viaţa! Bush ştie).
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă ar fi putut fi legată de ceva ruşinos, însă nu am păţit din astea, din fericire. Încă! Dar, sondând în bătrâna-mi memorie, îmi trece pe dinaintea ochilor a doua zi de la Ultrabug 2014 (un ultramaraton de trei zile în frumoasa Bucovină): alături de alţi câţiva alergători am purtat, vreme de câteva ore, discuţii savante (despre scaune inoportune, răni în zone intime şi alte delicatese ale alergatului pe distanţe mari), am speriat involuntar văcuţele de pe traseu şi, în general, am râs şi ne-am distrat cum nu a făcut-o nimeni vreodată, la vreo cursă.
Şi tot din arealul amintirilor pregnante, tot din a doua zi de Ultrabug: pentru a semnaliza traseul, organizatorii folosiseră şi vopsea, însemnând cu un “U” tot ce le ieşise în cale – stâlpi, porţi, trunchiuri de copac, dar şi o… balegă. Înca mai regretăm faptul că nu ne-am făcut un selfie cu obiectul incriminat.
Competiția mea preferată este Ultrabug, de care am povestit mai devreme. Am fost deja la primele două ediţii şi sper să ajung şi la a treia. Nu numai că peisajul e tipic bucovinean (adică magnific), dar oamenii sunt deosebiţi. Mi-am făcut mulţi prieteni acolo. Şi multe băşici (la prima ediţie), dar nu regret nimic! 😀
Aş mai aminti aici Semimaratonul Gerar şi orice altă cursă la care am prins ninsoare. Cred că într-o viaţă anterioară am fost un fulg de zăpadă, altfel nu-mi explic!
Cel mai mândru sunt de prieteniile create în urma alergărilor şi de faptul că am făcut mişcare. Că doar nu ne-am născut statui!
Prietenii mei spun că sunt de turkish delight, ca să parafrazez un vers din Omul cu Şobolani (trupa, nu scrierea/cazul lui Freud). Îmi permit să zic aşa ceva, dacă tot răspund la întrebări de ziua mea (n.r. pe 1 octombrie J. La mulți ani și din viitor, Cosmin! :D)
Revenind: da, apreciază toată lumea pasiunea mea pentru alergare. Pentru unii am servit chiar ca exemplu, cred. Dacă e aşa, dacă am ajutat măcar un prieten să-şi mişte posteriorul şi deci să trăiasca mai frumos, atunci mă bucur.
Am aflat despre mine că sunt mai inventiv când alerg. Ideile cele mai multe şi mai bune îmi vin în alergare: uneori alerg cu mobilul la mine tocmai ca să pot nota. Cum era gluma aia? “Ai idei – eşti idiot”.
transmaraton 2014, arhiva personala
Şi am aflat şi că, după o zi de muncă, alergarea e cea care restartează cel mai bine creierul, iară nu filmele. Poate că sună a nebunie, dar cred cu tărie că alergarea ne vindecă de oboseală.
Sportul mă face să mă simt viu. Oriunde m-aş afla în Bucureşti, oricât de departe, indiferent de oră, chiar dacă rămân fără transport, pot ajunge pe picioarele mele acasă, la nevoie, mergând sau alergând. Dacă plouă, dacă e ger, voi fi bine atâta timp cât alerg (nu am răcit niciodată de la alergare, ci din contră – am căpătat o imunitate de invidiat).
Vorba unor contemporani: “Superman, Spiderman – sunt fraţii mei la smen”. Cam aşa mă simt când alerg două ore la minus 10 grade şi nu se lipeşte răceala de mine, în timp ce alţii fac pneumonie în drumul de la metrou la apartament. Alergarea ne oferă superputeri! Ba chiar îndrăznesc să spun că alergarea e o superputere!
Uneori, mi se întâmplă să uit motivul pentru care alerg. Apoi privesc la cei care nu o pot face şi mă îndrept spre parc. Aleargă cât încă mai poţi, prietene!
Obiectivul meu acum este să experimentez şi senzaţia de a fi organizator de evenimente. Am început deja din primăvară cu Sunday Titan Run (o alergare de grup în Parcul Titan) şi urmează să mă ocup de Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc. Sper să iasă bine: să vedem, zise orbul!
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că trebuie să nu uităm să fim Oameni, întâi de toate. Să lăsăm răutăţile faţă de alţi alergători, să lăsăm deoparte omniscienţa (că doar nu e nimeni Mafalda), să-i ajutăm şi pe ceilalţi cu sfaturi (către cine vrea îndrumare) şi să mai lăsăm obsesiile precum ceasurile, frecvenţa bătăilor inimii şi recordurile personale cu orice preţ (că doar nu suntem toţi alergători de performanţă).
Să ne bucurăm de prieteni noi şi de natură. Voi cu ce rămâneţi de la o cursă? Cu timpii sau cu experienţa traită? Eu aş miza pe cea din urmă, care e unică şi frumoasă, nu pe timpul obţinut, care e mai prost oricum decât al altor 5 milioane de alergători din lume. În rest, să avem plămâni de fier şi picioare de magneziu!
S-a găsit Campionul Mic Dejun Herbalife! (P)
Acum ceva timp, lansam o provocare: vă invitam să ne povestiți, într-un comentariu, cum arată mic dejunul vostru, în fiecare dimineață sau în dimineața aceea tensionată, intitulată dimineața cursei.
Am lansat concursul Herbalife caută Campionul Mic Dejun! și am primit de la voi câteva tips-uri foarte bune, despre alimente sau combinații care îți dau boost-ul acela de care ai atâta nevoie într-un concurs sportiv.
Așa am aflat de la Cornelius că el înainte de orice concurs oficial, în antrenamente, face ”experimente” legate de alimentatie, ca să observe la ce anume răspunde cel mai bine corpul lui. Corect. Este metoda care se aplică pentru orice, înainte de o cursă, inclusiv pentru geluri și energizante: nu testezi nimic nou în dimineața cursei, pentru că cel mai probabil te va costa.
Sorin ne-a lăsat paf cu combinația lui de shake energizant: 3-4 ouă de prepeliță, jumătate de litru de lapte și două banane. Cercetătorii britanici (nu-i așa? :)) spun că un ou de prepeliță conține de 4 ori valoarea nutrițională a unui ou de găină. Are proteine în procent de 13%, față de cel de găină, cu doar 11%, are calciu, fosfor și fier, îmbunătățește sistemul imunitar și memoria și ajută la tratarea câtorva afecțiuni, precum ulcer sau astm. Multe proprietăți pentru ceva care se prezintă într-o formă atât de mica, nu? 🙂 Sorin, acum înțelegem alegerea ta sănătoasă de mic dejun.
De la Daniel am notat iaurtul amestecat cu 1 lingură de miere, susan alb, susan negru, semințe de dovleac, semințe de floarea soarelui, toate râșnite.
Daniel, știm de ce alegi acest ingredient secret dimineața! 😀 Pentru că semințele de susan sunt o sursă grozavă de fibre, minerale, zinc, magneziu și fier.
Sunt în sine un aliment, ce îndeplinește o funcție foarte importantă pentru noi, cei care facem sport: mențin vitalitatea, alungă oboseala și stresul.
Vă povesteam că și eu am testat o variantă de mic dejun cu care să mă înțeleg, înainte de antrenamente și competiții.
Și am aflat că mă împac foarte bine cu următoarea combinație, de la Herbalife:
Shake Mix Nutritiv Formula 1 Sport H24, cu aromă de vanilie
Băutură concentrată Herbal Aloe Vera
Băutură instant pe bază de plante (ceai)
Formula 1 Sport conține 219 calorii în total, și înlocuiește cu succes o masă completă. Fiind o băutură recomandată în special sportivilor, conține în primul rând proteine si carbohidrați, pentru a susține efortul, apoi vitamine și minerale.
Băutura instant pe bază de plante (ceai) este un amestec de ceai negru tradiţional şi ceai verde, cu extract de floare de malva, hibiscus şi seminţe de cardomon și rolul lui este să energizeze și să revitalizeze.
Băutura concentrată Herbal Aloe Vera sau gelul conține suc de aloe vera, are aromă de mango (I LOVE MANGO!), nu are adaos de zahăr, are un gust tropical răcoritor, ajută la digestie și face mai plăcuți cei 2 litri jumătate de apă din fiecare zi. 🙂
Mic dejunul trebuie să acopere 20-30% din necesarul zilnic de energie, și nu poate fi înlocuit cu nicio altă masă a zilei, știați? Nutrienții esențiali pierduți nu sunt compensați la celelalte mese. Iar dacă vă regăsiți printre cei care iau mic dejunul zilnic, atunci sunteți norocoși: vă îmbunătățiți constant perfomanțele cognitive și aveți un bun control al greutății corporale.
Vă spuneam despre câștigătorul concursului, nu? 🙂 El este Dragoș Ciobanu, felicitări, Dragoș, (later edit: câștigătorul este Sorin Chineață) și ne întâlnim pe 31 octombrie la evenimentul Breakfast of Champions. Powered by Herbalife, un eveniment pregătit special pentru tine! 🙂
Experimentăm diverse mixologii cu cineva care este profi în ale preparatelor sănătoase, și ne distrăm cu multe alte surprize care ne așteaptă acolo. Revenim după experiență cu poze și povești, adică săptămâna viitoare! 🙂
*comentariul lui Dragoș din concurs:
Vai ce foame mi s-a făcut citind comentariile de mai sus :))
Eu înainte de un concurs mănânc iaurt cu fulgi de ovăz și stafide sau iaurt cu biscuiți. Plus 1-2 banane în drum spre start. Înainte de o cursă mai lungă, cum a fost Ironman, am mâncat și nutella pe pâine, m-am abținut să nu mănânc tot borcanul 🙂 Nu cred că e nevoie să ne umplem stomacul înainte de cursă, oricum încărcarea cu energie s-a făcut în zilele anterioare, când am mărit puțin cantitățile de carbohidrați.
Pofta bună ….ăăă … succes în cursă 🙂
Dan Andrei: Am lăsat barurile şi nopţile pierdute şi m-am apucat de aruncat banii pe triatlon
Pot să spun că am avut un stil de viaţă activ de când mă ştiu. Până să ajung la liceu deja făcusem scrimă şi baschet, iar fotbal în spatele blocului era în fiecare zi în meniu. Cu fotbalul din spatele blocului venea inevitabil şi fuga de proprietarii de maşini buşite cu mingea, dar asta e altă poveste. În timpul liceului am schimbat puţin activitatea şi am rămas să joc baschet şi am început să fiu foarte bun prieten cu muntele, şi în special cu Bucegii şi Piatra Craiului. Şi acum muntele meu favorit este Piatra Craiului, dar încă nu am participat la MPC (marathon Piatra Craiului). Dacă acum mă întreabă cineva ce pasiuni am pot să zic scurt: muntele pe timp de iarnă şi triatlonul.
Triatlon Fara Asfalt 2014
Cu înotul am început să devin prieten în 2011, când, ca un corporatist care se respectă, nu făceam decât să stau pe scaun toată ziua la birou şi acasă sugeam la sticle de bere. Partea relativ interesantă era că nu mă îngrăsam, oricât de sedentar aş fi fost. Dar înotul nu de aici a plecat, ci din faptul că la un control de rutină am aflat că am coloana strâmbă şi înotul ar fi un tratament. Mi-am făcut abonament la bazin la Floreasca şi acolo înotam pentru început 14 bazine de 2 ori pe săptămână.
Prima mea competiţie a fost Petrom Half Maraton în 2013, după ce m-a convins Liviu Dan să mă înscriu şi să alergăm fără niciun scop anume prin centrul Bucureştiului. Eu cu 3 luni înainte abia mă reapucasem de alergat, şi nu duceam mai mult de 3-4 km. Tot în acelaşi an am făcut ştafeta înot la Fără Asfalt în apa aceea de 12 grade şi primul meu sprint individual la Braşov şi la Mamaia.
finish Maratonul Bucuresti 2015
Antrenamente înseamnă: cam 10-14 ore pe săptămână, distribuite cam 3 ore înot, 6 ore bicicletă 4 ore alergare. De obicei înotul îl fac dimineaţa, de la 7 la 8:30, bicicletă mereu seara după serviciu pe trainer, şi alergarea tot seara. Pe lângă aceste antrenamente mai am şi ceva core work out, pe care îl fac când îmi aduc aminte sau am timp.
Dintre toate sporturile pe care le practic, pot spune că am 2 preferate: înotul şi urcatul pe munte iarna; înotul îmi da o libertate pe care nu o pot descrie în cuvinte, iar mersul pe munte oferă o perspectivă pe care nu o poţi experimenta prin poze.
pe munte
Din păcate sportul mi-a adus şi experienţe neplăcute, dar trec repede şi planurile nu sunt niciodată anulate, eventual doar amânate. În 2015 am avut o tendinită care m-a ţinut din alergare 4 luni! Şi din acest motiv la Oradea la proba lungă am avut o experienţă destul de urâtă.
La km 10 din maraton a început să apară durerea în tendon şi alergarea mi-a fost compromisă. Până la km 42 deja vomitasem de 2 ori, avusesem cel puţin 10 momente când nu am mai putut îndoi picioarele de crampe şi 1 blackout total, iar la final am stat 30 min la cortul Smurd, cu perfuzii. Dar când mă gândesc ce îmi place cel mai multă la o cursă … este discuţia pe care o purtăm în seara premergătoare concursului, când toţi îşi expun strategia şi analizează concurenţa, la o porţie de paste şi o bere.
Half Ironman Oradea, 2014
Dintre toate concursurile cel mai mult îmi place Transfier, la care sper să particip şi eu cândva, eventual când o să fiu dispus să las sarcina de organizare în seama altcuiva. Dar dintre toate concursurile din România nu voi rată Fără Asfalt la mare şi Triatlon Braşov.
Cel mai mândru sunt de faptul că după ce am avut 2 accidentări urâte în 201: o tendintina şi o căzătură cu bicicletă, care m-a dus direct la urgenţe, la chirurgie maxilo-facială şi o ruptură musculară, pe care după 3 luni încă o mai simt, nu m-am lăsat de sport şi apucat de mângâiat pisici sau mai ştiu eu ce alt hobby pe care acum nu îl pot înţelege.
cu prietenul lui, Liviu Dan Zburatura, la competitia de la Zell am See-Kaprun, 2015
Aş putea să spun că prietenii mei zic că sunt cam sărit de pe fix, dar realitatea este că şi prietenii mei sunt la fel ca mine, poate mai rău: sâmbătă Moeciu şi a două zi Prima Evadare, şi aşa mai departe. De când am descoperit stilul de viaţă activ am lăsat barurile şi nopţile pierdute şi m-am apucat de aruncat banii pe echipament de triatlon.
Sportul te schimbă, şi mai ales un sport de anduranţă. Îmi aduc aminte când mă pregăteam de Ironman, Tudor B. mi-a spus că după IM o să mă schimb. Nu am înţeles atunci ce anume înseamnă asta, dar pot să zic acum că nu cursa în sine m-a schimbat ci antrenamentul şi programul de antrenament, nevoia de disciplină şi perseverenţa în a termina ceva ce mi-am propus. Cineva care are un job full time şi face Ironman sau orice alt sport de anduranţă este o persoană cu un psihic destul de puternic (rigurozitatea antrenamentelor te omoară, nu cursa în sine).
Sportul îmi dă libertate, îmi eliberează mintea de orice gând, mă duce într-o stare de „brain dead”. Excepţia o fac intervalele, pe care pot să zic cu mâna pe inimă că le urăsc!
Pentru sezonul viitor am mai multe obiective:
- Să nu mă accidentez
- Să merg cu gaşca cu care am fost la 70.3 Zell am See şi la alt concurs IM/Challenge.
- Să fac 1:30 pe semimaraton, şi puţin peste 5 ore pe half.
- Poate ajung odată la 8 minute pe 500m în bazin
- Şi apoi unul important, să iasă bine Transfier
Dacă ar fi să recomand ceva din experientă mea, legată de triatlon aş spune că niciodată nu e prea târziu să te apuci de Ironman sau Half Ironman, şi pentru a nu suferi prea mult la concurs mai bine faci 4-5 Halfuri şi înveţi cu ce se mănâncă triatlonul şi abia apoi să te arunci la un IM (pot să zic că primul este cu adevărat greu).
Dacă vrei să bagi banii în ceva bagă-i abia după ce ai făcut aceste treburi: ai nişte adidaşi buni de alergat, 2 perechi, ai făcut un fitting pe bicla de concurs şi ai un plan bun de antrenament, s-a uitat un profesor la felul în care înoţi.
NICIODATĂ CA SPORTIV AMATOR NU ÎŢI NEGLIJA PRIETENII ŞI FAMILIA PENTRU UN ANTRENAMENT. Să nu uităm că 99,9% dintre noi suntem şi vom rămâne amatori, adică facem ca hobby această activitate.
Şi ceva ce mai toţi marii sportivii spun: IM este un sport de putere, cel puternic câştigă, nu cel care are cei mai mulţi km în picioare. Aşa că niciodată nu ai prea mult antrenament de forţă în picioare şi core.
Testez. Mic dejun sportiv cu Herbalife (P)
De când mă știu, am oroare să mănânc dimineața. Pe când eram fumătoare (da, a existat și era asta), mic dejunul consta într-o cană mare cu cafea și 5, 6 țigări, așa, ca să-mi dea energie pe tot parcursul zilei :D.
După ce m-am lăsat de acest viciu îngrozitor (pentru cei care citesc acum și încă fumează aș accentua acest cuvânt – ÎNGROZITOR :D), mic dejunul meu pur și simplu a dispărut.
Lucrurile s-au schimbat acum 5, 6 ani, când m-am apucat de sport, și am realizat că, atunci când te prezinți la startul unei competiții, masa de dimineață face diferența între o cursă bună și una proastă. Așa că am început să servesc micul dejun, cu forța!, doar în zilele în care aveam de “alergat” la concursuri :). Și atunci ceea ce serveam se rezuma la o banană și/sau un baton energizant, poate două ouă ochiuri și… cam atît.
Nici asta nu este însă varianta optimă, v-ați prins. Când faci efort fizic și în timpul săptămânii, pe lângă programul de serviciu, mai ales, chiar e nevoie să îi dai organismului vitamine și minerale în fiecare zi, ca să îți fie aliat atunci când ai nevoie, și nu inamic.
De câteva săptămâni am intrat și eu în rândul oamenilor sănătoși mai ales la cap, care dimineața, în timpul săptămânii, mănâncă. Și asta pentru că am decis să testez Micul Dejun Herbalife pentru sportivi! Vă povestesc imediat ce și cum.
În ce constă Mic Dejunul Herbalife?
Păi, vorbim despre:
Shake Mix Nutritiv Formula 1 Sport H24, cu aromă de vanilie
Băutură concentrată Herbal Aloe Vera
Băutură instant pe bază de plante (ceai)
Formula 1 Sport conține 219 calorii în total, și înlocuiește cu succes o masă completă. Fiind o băutură recomandată în special sportivilor, conține în primul rând proteine si carbohidrați, pentru a susține efortul, apoi vitamine și minerale dar și câteva ingrediente nu neapărat secrete pentru noi, cei oarecum obișnuiți cu cu suplimentele și chestiile “motorizante” pentru efort: caseină din zer și aminoacidul glutamina L, pentru formarea masei musculare. Avem și vitaminele A, D, B6, B12, zinc, cupru, fier pentru o bună funcționare a sistemului imunitar și pentru recuperarea după efort, dar și vitaminele C, E și seleniu, ce protejează celulele.
Shake Mix Nutritiv Formula 1 Sport H24, cu aromă de vanilie
Formula 1 Sport face parte din gama Herbalife24, prima gamă completă de nutriţie care susţine performanţa sportivă 24 de ore din 24, recomandată atât sportivilor profesioniști cât și pasionaților de sport.
Băutura concentrată Herbal Aloe Vera sau gelul conține suc de aloe vera, are aromă de mango (I LOVE MANGO!), nu are adaos de zahăr, are un gust tropical răcoritor și adăugat în apă te ajută să bei naibii ăia 2, 2 litri jumătate de lichide pe zi, fără să strâmbi din nas la sticla cu apă. Sigur, conținutul caloric este foarte scăzut, așa cum se întâmplă cu mai toate produsele Herbalife, care au drept scop principal controlul greutății.
Băutura instant pe bază de plante (ceai) este un amestec de ceai negru tradiţional şi ceai verde, cu extract de floare de malva, hibiscus şi seminţe de cardamon și rolul lui este să energizeze și să revitalizeze – de asta este responsabilă mai ales cafeina (85 de miligrame per porție)
Se prepară uşor şi repede! This is sooo easy:
Formula 1 Sport – 2 cupe de pudră amestecate în 200/250 de ml lapte, lapte soia, lapte migdale, lapte de cocos. Eu am încercat cu toate acestea și cel mai mult mi-a plăcut combinația cu lapte de cocos.
Băutura concentrată Herbal Aloe Vera – 3-4 căpăcele (15-20ml) într-o jumătate de cană de apă (120ml). It is yummy!
Ceaiul – o jumătate de linguriţă (aprox 1,7g) în 250ml de apă caldă sau rece, cum îl preferați.
Vă mai dau un pont: concentratul de Aloe poate fi combinat cu ceaiul! Îi dă un gust foarte bun!
Cum mă simt & cu ce mă ajută?
Am reînceput antrenamentele la bazin, dimineața, și am testat acest tip de mic dejun sportiv și am încercat chestia asta și înainte de câteva curse sportive.
Ce am remarcat:
- Până acum mergeam la înot dimineața pe nemâncate (I know, you can shoot), pentru că la ora 6 dimineața chiar poți să-mi lași pâine prăjită cu caviar că nu mă ating de ea! Trăiesc la ora aia doar cu un sentiment intens că vreau să calc pe cineva cu mașina (bine că nu conduc :D) și cu el mă hrănesc. Pardon, hrăneam. Mi-am luat micul dejun, și ce să vezi? După 45 de minute de efort nu mai era nevoie să mă opresc la marginea bazinului să mă țin de stomac și să mă sprijin, că am amețeli.
- Mi-am făcut antrenamentul de înot și am ieșit apoi la jumătate de oră de alergare. Am plusat cu un baton energizant Herbalife, din care am avut nevoie doar de jumătate. A fost excelent, și nu simțeam că trebuie să cumpăr jumătate de patiserie, atunci când m-am oprit.
- Tot cu acești înlocuitori de masă m-am hrănit și înainte de cursa de mountainbike 4 Pedale, din pădurea Băneasa, din septembrie. A fost cursă de viteză și nu am avut niciun moment de slăbiciune în concurs, am menținut o viteză constantă pe toată durata pedalatului. Am făcut multe depășiri în cursă și, pentru nivelul meu de pregătire la biclă la acel moment, m-am descurcat ok.
- Înainte de Maratonul Internațional București, pe 4 octombrie, unde am băgat 42 de kilometri a fost la fel. Pentru că mă așteptau cel puțin 4 ore jumătate de efort (nu mai contează câte au fost în final :D), am dublat porția de shake. Totuși, într-un maraton arzi cam între 2500 și 3500 de calorii (depinde de la persoană la persoană), și trebuie să ai ceva “benzina“ la bord. Și, bineînțeles, să te alimentezi și în cursă, sub o formă sau alta (geluri, batoane, felii portocală/lamâie, stafide, etc). O să povestesc pe larg despre cursă în curând, dar deocamdată, rezumând, pot spune că a fost prima cursă de anduranță cu o strategie nutrițională care nu mi-a dat bătăi de cap. Altele au fost problemele acolo :D.
- Mă simt într-adevăr mai energică la antrenamente și post antrenamente, fie că vorbim despre alergare, înot sau bicicletă.
- Am slăbit 1 kg și jumătate! Și mă străduiesc de ceva timp, I tell you. Nimic nu a funcționat până acum, dar de când le consum nu mai simt nevoia să ronțăi biscuiței, covrigei, ciocolățele :D. Nu se mai lipesc de mine. Și asta pentru că am o masa consistentă dimineața, cu vitaminele de care corpul meu are nevoie, și de aceea nu mai țipă după ele întreaga zi. Meniul matinal este construit destul de deștept, are un aport caloric controlat, și gestionează monstrul de care ne ferim cu toții: foamea.
Produsele din gama Herbalife24 adresate sportivilor au fost create și dezvoltate în cadrul departamentului de cercetare Herbalife din Los Angeles, de către o echipă compusă din medici, cercetători și oameni de știință. Gama a fost creată cu ingrediente ce oferă posibilitatea de personalizare a programului în funcţie de nevoile specifice, în funcție de tipul de antrenament și intensitatea efortului depus, în cazul fiecărui tip de sport.
Pe lângă Formula 1 Sport, gama Herbalife24 include alte 4 produse premium destinate celor trei momente cheie – înainte, în timpul şi după antrenament: Formula 1 Sport, Hydrate, Prolong, Rebuild Strength și Rebuild Endurance.
Ne auzim cât de curând cu noutăți: vine un concurs interesant pe Adrenallina (nu vă spun încăăă :D), vorbim și cu Mihai Baractaru, primul român calificat (*amatori) la Campionatele Mondiale Ironman din Kona, Hawaii, care ne va vorbi despre rezultatul lui frumos acolo, și anume loc 48, din 112 concurenți la categoria luinde vârstă, 25-29 de ani, și un 390 la general, din 1705 concurenți bărbați, amatori! Bravo, Mitză!
Vă dau legătura, în curând veți avea ocazia să îmi povestiți și voi câte ceva despre mic dejunul vostru! Este lichid, este solid, conține apă de pe Marte, extract de roșcove cu L-carnitină, gem de merișoare cu năut?! Can’t wait! 😀
Roxana Ghilţ: Adrenalina concursului te face să dai de 1000 de ori mai mult decât eşti capabil
Am început să fac sport … de mică. Eram mereu foarte agitată şi nu aveam stare. Simţeam nevoia să alerg în permanenţă. Îmi amintesc că la un moment dat, când am mai crescut, aveam o prietenă cu doi ani mai mare care atunci când ieşea afară se plimba cu o altă prietenă şi povesteau. Mie mi se părea super plicticoasă activitatea lor. Eu trebuia să alerg în permanenţă, iar toate jocurile pe care le practicam trebuiausă implice cât mai multă activitate fizică. Prietena mea, atunci când am întrebat-o ce găseşte distractiv în plimbarea asta mi-a zis că voi înţelege mai târziu, când voi mai creşte. Binenţeles că am crescut. Şi tot la aceeaşi părere am rămas. Şi în prezent cele mai interesante întâlniri cu prietenii mi se pare cele în care alergăm, mergem cu bicicleta sau urcăm pe munte.
Cu prietenii la tura in muntii Latoritei
Îmi amintesc că la început…am fost selecţionata să fac parte dintr-un club de atletism, prin clasa a 3 a. Ieşeam în fiecare zi pe terenul de sport al şcolii, a cărui pistă avea 200 m şi îmi plăcea cel mai mult proba de sărit garduri. Într-o zi, prin clasa a 5 a, împreună cu o colegă, ne-am gândit cum ar fi dacă am încerca să alergăm multe ture de pistă….şi am dat 55 de ture. La final, am fi vrut să continuăm, ne simţeam în stare să alergăm şi 100 de ture, dar ne era frică că ni se va întâmpla ceva rău după atâta alergat, aşa că ne-am oprit după cele 55 programate. Băieţii, când au văzut performanta noastră s-au ambiţionat şi ne-au bătut recordul, au dat c-o tură în plus.
Prima mea competiţie memorabilă a fost, binenţeles, una la care am câştigat locul 1. De fapt au fost două pe care mi le amintesc. Una de alergat. La care am câştigat un pix la care am ţinut mult şi-l foloseam în permanentă la şcoală. A fost o proba scurtă, de sprint, în fața Ministerului Transportului. Iar cea de-a doua, de schi, în 1988. Îmi amintesc anul pentru că am primit drept cupă o vază de flori pe care ai mei au păstrat-o mulţi ani şi pe care erau însemnate denumirea concursului şi anul.
Dar prima competiţie cu adevărat importantă a fost în 2008, când am participat la Carpathian Adventure. Atunci am descoperit că munţii pot fi parcurşi în timpi mult mai rapizi decât ne imaginăm până atunci când planificăm o ieşire. De atunci am cam cochetat cu ideea că mai bine merg 18 ore pe traseu decât să car bagaj greu ca să am unde dormi noaptea.
Carpathian Adventure 2011, o aventura extrema
Antrenamentele mele au o frecvenţa mult mai mare atunci când mă înscriu în prealabil la o competiţie. Mă motivez mult mai mult să-mi monitorizez minutele de activitate zilnică în aşa fel încât să încapă în ele şi cele 40—60 de minute pentru antrenamente. Cel mai mult îmi place să particip la antrenamente cu prieteni, atunci parcă antrenamentul e mai uşor şi însăşi ideea de socializare mă face să mă simt mai împlinită. Scopul antrenamentelor nu este doar creşterea performanţei, cât mai ales încărcarea cu energie pozitivă.
finish Delta Triatlon 2015
Sportul meu preferat este atletismul sau poate ciclismul sau poate înotul, poate de fapt schiul. Nici nu ştiu să spun în prezent dacă am un sport anume care mă face să mă simt mai fericită decât altul. Însăşi ideea de mişcare mă face să mă simt perfect. Poate de-aia sportul meu preferat ar putea fi triatlonul. Şi asta pentru că într-adevăr, în definiţia aceea spusă în glumă, sunt una din persoanele care nu înţelege că un singur sport e suficient. Toate sunt interesante, toate îmi captează atenţia şi interesul.
la o tura de 100 km in Bulgaria
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este cea în care am fost supuşi unor condiţii foarte dificile, în care a trebuit să ne testăm atât capacităţile fizice, cât şi pe cele psihice. Carpathian Adventure 2011. Am făcut rafting pe Arieş, am fost luaţi de un vârtej şi izbiţi cu putere de un copac. Era să-mi rup piciorul, care rămăsese atârnat în el, în timp ce curentul mă trăgea cu putere în aval. Apoi toată lupta de a ieşi la mal, de a recupera pluta, de a nu fi descalificaţi, de a continua concursul. A urmat traversarea Cheilor Râmetului noaptea, în apă până la brâu la 10 grade. Un început de hipotermie pentru colegii mei de echipă şi muncă de lămurire cu al 4-lea coleg care refuza să între în apa aceea super rece. Când l-am întrebat ce l-a convins până la urmă să între, din tot ce i-am spus, mi-a răspuns că nimic, ci faptul că eu stăteam dezbrăcată în pielea goală în apă aia înfiorător de rece şi tremuram îngrozitor în timp ce încercam să-l mobilizez pe el.
O alta cursa de aventura, Propark 2015
Competiţia mea preferată este triatlonul sau aventurile montane. Îmi plac de fapt cel mai mult competiţiile în care fac parte dintr-o echipă. Cred despre mine deja că pot realiza tot ceea ce îmi propun, aşa că în ceea ce mă priveşte nu prea simt nevoia să mai testez lucruri, să văd dacă mă pot autodepăşi. Am testat, ştiu că pot. Este adevărat că doar adrenalina concursului te face să dai de 1000 de ori mai mult decât eşti capabil în condiţii normale. Dar atunci când competiţia implică echipă, atunci ceea ce se sudează este unic şi grandios. Atunci ne arătăm capacităţile, în complexitatea lor, nu doar cele fizice ci şi cele organizatorile, logistice, psihologice, sociale şi emoţionale.
Marathon 7500
Cel mai mândră sunt când reuşim împreună, când suntem toţi mulţumiţi. Nu pot să spun că am fost mândră de mine la vreo competiţie. Dar am fost de multe ori surprinsă de rezultate. Şi recunosc că atmosfera aceea mă face să descopăr alte tipuri de capacităţi, că şi cum s-ar deschide o uşiţă, iar cheia e acel 10,9,.8,7….2, 1, START.
Prietenii mei spun că sunt nebună, binenţeles. Cred că am auzit cuvântul asta mai frecvent decât oricare altul. Deja îl iau ca pe un compliment. Sigur că acest cuvânt este de cele mai multe ori spus admirativ, dar şi desemnând ceva misterios, de neînţeles, de neatins.
Am aflat despre mine că pot orice. Tatăl meu avea o vorbă, pe care când o spunea mă pufnea râsul. „Eu ştiu orice”. Cum să ştie orice? E imposibil. Mult mai târziu am înţeles ce voia să spună de fapt. Că are capacitatea să înţeleagă orice, să facă orice, să înveţe orice, să pună în practică orice. Aşa şi eu, am capacitatea să POT orice, asta însemnând că pot găsi oricând soluţiile şi resursele pentru a atinge acest orice.
Sportul mă face să mă simt eliberată de orice energie negativă, liberă şi puternică. Am libertate şi deţin controlul. Regândesc kilometrii, distanţele îmi par mici, posibile, iar eu pot ajunge în locuri ce pot părea dificile sau îndepărtate pentru că mi-am testat această rezistenţă şi a devenit parte din mine.
Pe ultima sută la Transfier 2015, triatlon halfironman
Uneori, mi se întâmplă să nu am timp să mă antrenez, să nu am timp să fac sport. Iar când reiau activitatea, pentru că m-am înscris la un concurs, mi se pare că renasc, că toată frumuseţea din lume se concentrează acolo, în sportul pe care l-am reactivat.
Podium la Fara Asfalt la Munte, triatlon
Obiectivul meu în 2015 a fost și este să particip la câteva triatloane (parte din ele amintiri ce trebuie an de an reactivate, dar şi o parte noi), aventuri montane, probe de forţă. Nu-mi plac deloc competiţiile comerciale. Îmi pace tot ce-i nou şi inedit, tot ce implică doar 20% competivitate şi 80% prietenie, frumuseţe, inedit, amintiri de neuitat.
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţă mea, aş spune că trebuie să ne testăm capacităţile, limitele, să descoperim că putem şi mai ales cât de liberi putem fi.
Cum merg antrenamentele pentru Maratonul Olteniei. Scrisorică.
Roxana Lupu
Dragă Jurnalule,
e dimineață, stau aici și mă holbez la o fereastră și nu mă întreb nimic. E zona aceea crepusculară de la primele ore ale zilei când în mintea mea e mai liniște. Spre prânz se intersectează câteva linii de tramvai, troleu și ceva mașini, ca și cum ai lua o intersecție din… să spunem, Militari (București), și am înmulți cu 5 această imagine.
Am alături o cafea cu mult lapte, cum îmi place, la dreapta văd niște blănuri de urs atârnate, apoi o statuie albă, mică, cu o zeitate grecească ceva și, mai jos, un havuzel cu o apă ușor îmbâcsită. Câteva elemente estetice rătăcite rău în același cadru, dar gusturile proprietarilor pensiunii nu se discută. E liniște. Exceptând un motor turat pe la 7 dimineața și discuția de la cafea a chelnerițelor ca niște turturele.
N-am mai scris în Jurnal din clasa a 8-a, și nici măcar nu e vreo zi specială de m-am apucat să fac asta după 20 de ani. E doar o altă zi din viața mea. Nici nu sunt la momentul bilanțurilor, nu, stau așa cu o cafea de acum rece și mă holbez la un copac. Este enorm și printre frunzele lui trec razele soarelui de dimineață. Chelnerițele strâng micul dejun, comandă la șofer alimentele pentru bucătărie, domnul pleacă în oraș cu lista, se aude clinchetul ceștilor strânse de pe mese, ferestrele toate sunt larg deschise… Viața își urmează cursul și în colțul ăsta de lume – acum bâzâie o muscă și odată cu zborul ei am posibilitatea să descopăr alte elemente decorative de interior: niște vapoare din lemn (care în ultima vreme mă hăituiesc, oriunde aș ajunge, fie că e en gross sau second hand sau casa cuiva sau materiale de tapet, sunt acolo!), niște imprimeuri enorme de perete cu niște trenuri cu aburi (?!), mușcate, lavandă, vulpe împăiată, vioară prăfuită, felinare, uite sus și o bufniță, și o sculptură care înfățișează un… cap de cal.
Dacă nu am nimerit cumva în fostul conac al Elisabethei Bathory, transformat de timpul necruțător într-o oarecare pensiune, atunci nu știu exact unde sunt! (doamna Bathory a fost o contesă a renumitei familii nobiliare ungurești Bathory, cunoscută ca fiind una dintre cele mai prolifice criminale în serie – are și un record Guiness în acest sens :D, cică ar fi ucis aproximativ 650 de tinere, între 1585 și 1610).
Sigur că am divagat puțin, dragă Jurnalule, de la subiectul din titlul acestei misive, dar nici eu nu mai am paișpe ani. Probabil te întrebi cum naiba o să fac trecerea de la crimele odioase ale stimabilei doamne Bathory la Maratonul Olteniei!
Greu de spus, probabil că voi intra destul de abrupt în subiect! Dar oare nu așa e și viața noastră? (se apropie prânzul, devin ușor ușor filozofică!) Ca elementele astea care construiesc acest spațiu: nimic nu are legătură cu nimic. Acum îi cedăm locul în autobuz unei bătrânici, în secunda următoare urlăm la mama noastră la telefon, pe seară dăm niște apă unui cățel însetat și când mergem la magazin să cumpărăm de-ale gurii, fraierim vânzătoarea cu 20 de lei, doar pentru că nu s-a prins. Suntem toți rezultatul unui arhitect îndoielnic al esteticului.
Așadar, cum merg antrenamentele??! Cum să meargă? Pentru prima dată în viața mea se pare că mă pregătesc pentru distanța de 10 kilometri! 🙂 (aici găsiți traseele de concurs) Voi alerga traseul scurt la Vâlcea anul ăsta, pe 30 august (pe 29 sunt probele de mountainbike) și e și chestia asta ceva extrem: după ce mi-am setat distanțe mai mult sau mai puțin imposibile, sărind poate niște etape, acum am făcut un pas înapoi. E bine să faci pași înapoi. Îți lași timp să respiri. Să te trezești dimineața și să nu fii panicat că va trece ziua și nu vei apuca să-ți faci alergarea! Nu am vreun target. Doar să intru în formă și să mă bucur de cursă.
Zilele trecute am băgat o urcărică de vreo 3 kilometri pe Măgura Ocnei – asta e în Târgu Ocna, cu vreo patru sute (nu-mi merge tasta patru la calculator, de aia scriu cu litere!) de metri diferență de nivel, apoi când am ajuns sus mi-am dat drumul la vale, și în sfârșit mi s-a părut și mie că alerg cu viteză! 😀 Am trecut și la alergările de o oră, pe plat, ca să câștig puțin volum și bag și ceva cross training, cu înot în orice piscină/bazin care-mi iese în cale. Bicla e acasă și mi-e dor de ea nespus, dar sunt într-un fel de voiaj prin țară, și n-a mai încăput în bagaj.
Ca să închei original, deși nu trebuie să fac vreun efort, viața bate beletristica, tocmai aflu că aici, la pensiunea asta, există un centru de interes pentru turiști, pus la dispoziție de proprietari: o capră neagră închisă într-un țarc. Știți voi, animăluțele acelea protejate de lege. O să dăm și noi niște telefoane și poate că se rezolvă ceva până nu o împăiază ăștia și-o așază lângă celelalte animale de pe pereți.
Acestea fiind spuse, spor la antrenamente! : )))
Triatlon în vremea caniculei. Câteva sfaturi
de Cosmin Navadaru
Căldură mare, monşer triatlonist! Ştim, te-au trecut apele, la propriu şi la figurat, pentru că a venit valul de căldură. Acesta însă nu este un motiv întemeiat să renunţi nici la antrenamente, nici la curse. Trebuie doar să asculţi câteva sfaturi care implică aportul de sare, hidratarea, alegerea vestimentaţiei şi alte câteva detalii. La final aplici filosofia trial and error, îţi asculţi corpul şi vei avea de câştigat. De trei ori, căci doar eşti triatlonist.
Citată de Triathlon Competitor, Megan Forbes, nutriționist și triatlonistă, ne îndeamnă să consumăm, în perioadele calde, alimente bogate în apă, precum fructele proaspete (în locul celor uscate).
Dacă trăiţi într-un climat mai răcoros şi urmează să participaţi la o cursă cu vreme călduroasă ori umedă, va trebui să luaţi câteva măsuri în timpul antrenamentelor: de exemplu, să mai adăugaţi un strat de haine pentru a creşte nivelul de transpiraţie. Cântăriţi-vă fără haine înainte de antrenament, apoi după terminarea lui.
Chris Carmichael, fost ciclist profesionist, oferă pentru Revista Bicycling câteva sfaturi legate de antrenamentele pe vreme călduroasă. Poate cea mai importantă: expuneţi-vă activ, nu pasiv. Adică este de preferat să folosim bicicleta pe vreme călduroasă, la un ritm scăzut (aceasta va genera adaptări ale organismului), în locul unei expuneri pasive de genul folosirii saunei sau a unei încăperi fără aer condiţionat. Dacă v-aţi antrenat în aer liber, pe căldură, organismul a făcut în mod sigur modificări precum creşterea volumului plasmei sangvine (pentru a produce mai multă transpiraţie).
Vă placea sarea?
Credeaţi că sarea nu este bună pentru sănătate? În general nu, însă în zilele în care transpirăm din abundenţă este bine să adăugăm sare la mâncarea noastră.
Pentru a stimula mai bine umiditatea pe bicicletă, vă propunem să vă instalaţi trainer-ul acolo unde vă uscaţi de obicei rufele – închideţi uşi şi geamuri şi daţi din pedale cu spor! Ca măsură extremă, vă putem recomanda să-l instalaţi chiar în baie, după un duş magistral, dacă aveţi loc. 😀 V-am îndemna să aduceţi şi laptopul cu voi, ca să nu vă plictisiţi, dar ne e teamă de combinaţia aparatură electronică-umiditate.
sursa: www.sierracountynewmexico.info
Megan Forbes ne îndeamnă să folosim un supliment cu sare cu o zi sau două înainte de cursă. “Asta va ajuta la reţinerea în organism a apei băute de atlet şi îl va face să se simtă puţin cam “plin”, dar aceste rezerve se vor termina repede după ce cursa începe, iar concurentul se va bucura că le-a avut”.
Încercaţi să adăugaţi sare în timpul antrenamentelor pentru a ajuta la absorbţia fluidelor. Aplicaţi principiul trial and error şi ajustaţi cantitatea pentru a vedea care doză vă face să vă simţiţi mai bine şi ce pierdere în greutate vă cauzează.
În cursă – aclimatizare și ţinte realiste
Dr. Jeremy Rodgers, director medical pentru evenimentele Rocky Mountain Ironman, îi sfătuieşte pe triatlonişti să sosească la locul de desfăşurare a cursei cu o săptămână înainte, dacă se poate. Asta mai ales în situaţia în care participanţii respectivi vin dintr-o zonă cu temperaturi mult mai scăzute decât zona de concurs.
Uitaţi de recordurile personale! Cel mai important este să fim realişti şi să ne fixăm ţinte adecvate în raport cu vremea. La fel ca în cazul unei curse cu un vânt buclucaş, plănuiţi să fiţi mai lenţi la o cursă pe căldură în comparaţie cu o competiţie desfășurată în condiţii optime: mai cald înseamnă mai lent. Treceţi pe plan secund pace-ul în alergare şi acei kilometri pe oră de la bicicletă. Concentraţi-vă mai degrabă asupra efortului pe care-l resimţiţi şi fiţi atenţi la numărul de bătăi ale inimii. Nici o grijă: şi ceilalţi participanţi vor fi înceţi pe vreme caniculară.
Sfaturi pentru cursele toride
Lăsaţi casca aero (de contratimp) acasă. Bucuraţi-vă de circulaţia aerului pe care v-o oferă casca de şosea. Şi nu ezitaţi să vă turnaţi câte o sticlă de apă pe cap când puteţi.
Lungimea contează, ştim bine! Asa că folosiţi şosete scurte în cursă. Cele lungi pot reţine căldura şi pot provoca băşici.
Hidrataţie cu… anticipaţie. Vom traduce exprimarea pompoasă: vă îndemnam practic să beţi înainte (!) de a apărea senzaţia de sete. Dacă ea deja s-a instalat, înseamnă că aţi aşteptat prea mult până să beţi.
Folosiţi un cozoroc în loc de şapcă, pentru că ajută mai bine la împrăştierea căldurii.
Nu efectuaţi o încălzire normală, lungă. Temperaturile ridicate vă vor încălzi oricum musculatura în mod natural, în cursă. Deci nu exageraţi cu exerciţiile de dinainte de start. Porniţi în competiţie încet şi terminaţi în forţă – astfel, totul va fi bine. În perioada de dinaintea cursei încercaţi să vă menţineţi o temperatură scăzută – puteţi chiar folosi ceva gheaţă în acest sens. Desigur, încălzirea nu trebuie eludată: până la urmă, sistemul de răcire a organismului trebuie şi el pus în mişcare înainte de cursă, trebuie “încalzit”. Cu alte cuvinte, extremele sunt de evitat.
Evitaţi echipamentul închis la culoare (negrul atrage căldura). La fel, evitaţi mânecile de compresie, măcar în cursele cu prea mult soare – şi nu doar pentru că vă veţi alege cu “bronzul tractoristului”.
Succes în antrenamente și la competiții! 🙂
Andreea Crivoi : „Cred că mă număr printre cei care suntem făcuți pentru sport”
Am început să fac sport, mai bine spus mișcare, la 5 ani. Am primit atunci prima tricicletă, care nu era cu roți ajutătoare așa cum le cunoaste toată lumea, era o tricicletă cu trei roți, toate de acceași dimensiune – groaznic – multă muncă la pedalat și fără spor.
Mișcarea sub toate formele mi-a plăcut de la început. Am practicat la Casa Pionerilor gimnastică, unde profesoara a chemat-o pe mama să îi spună că ar fi cazul să acorde mai multă atenție și să mă îndrepte spre acest sport. După un vot 2:1 și un consiliu acasă, a învins cartea :).
Am învățat să înot foarte repede, practic nu am avut nevoie de colac și înotatul meu presupune și astăzi scufundările, atunci libere, astăzi cu cei de la Scubadiver. Cred că mă număr printre cei care suntem făcuți pentru sport, este singurul moment când mă regăsesc.
Pașii m-au îndreptat către sport în orice moment dar se ajungea mai mereu în acest punct, de exemplu – în ultima clipă părinții sunt informați de profesorul de educație fizică despre faptul că urmează să plec în cantonament deoarece am rezultate foarte bune și de fiecare dată votul alor mei a fost 2:1, adică NU.
Am practicat constant (de trei ori pe săptămână) baschet în perioada 1997-2005 până am reușit să fac ruptură de ligamente și a trebuit să uit orice sport cu stop pe picior.
Îmi amintesc că la început…
Am reușit să obțin prima bicicletă „adevărată”, un Pegas care se desfăcea la mijloc și avea niște „robineți” albi ca la chiuvetă, pentru a putea fi transportată în porbagaj. Era premiul alor mei pentru mine, de la sfârșitul clasei I, la vârsta de 7 ani, pentru că luasem coroniță.
Prima mea competiție ….
În același an când am primit tricicleta am participat și la primul meu concurs pentru copii, unde am ajuns la finish pe locul trei, o cumplită dezamăgire și jenă față de ceilalți concurenți, care nu aveau monstrul meu pe trei roți :). Acest loc trei aproape că m-a marcat toată viața și mi-a fost frică de el indiferent în ce domeniu. Tatăl meu obișnuia să mă încurajeze cu „ești cea mai bună dintre cei slabi și cea mai slabă dintre cei mai buni”.
Am reușit bineînțeles tot un loc trei J pe țară la ski, în anii ‘80, un copil apărut de nicăieri care nu mergea la cantonamente, care se „antrena” în spatele blocului, coborând și urcând un dâmb.
Eram foarte mandră când la atletism terminam prima pe școală și pe oraș sau când în concursurile de „circulație rutieră”, la capitolul bicicletă obstacole eram mereu prima în orașul meu.
Copilăria a culminat cu proba de la Bacalaureat, când toți din clasa mea am decis să alegem ca probă educația fizică în defavoarea fizicii, în semn de protest pentru cei care au pus aceste materii în aceeași categorie și țin minte că am reușit atunci cel mai bun punctaj din liceu (fete și băieți) la săritura de pe loc – 2,25m. (Aprecierile răutăcioase nu s-au lăsat așteptate – o colegă m-a făcut „capră comunală” :))
O experiență de neuitat este cea din 2007, când împreună cu soțul meu am traversat Tirolul, din Sudul Gemaniei Scharnitz până în Nordul Italiei Trentino, în cinci zile, cu bicicletele MTB.
Transtirol
Antrenamentele mele …
Am facut și ski tot de la 6 ani, îmi aminesc că în ziua în care am învățat să stau pe schiuri am skiat atât de mult că a doua zi nu puteam să merg și tatăl meu a trebuit să mă poarte în brațe toată ziua :). Așa am făcut cunoștință cu prima mea febră musculară. Skiurile erau de lemn, cu călcâiul detașabil și doar partea din față era fixă; am urcat și am coborât drumul de la Cabana Cheia până în Gura Humorului până în noapte, de aici cred că mi-a rămas plăcerea de azi de a folosi skiul de ture și nu cel de coborâre.
Așa numitele antrenamente și mă refer aici la bicicletă, le făceam zi de zi, dimineața înante de a merge la facultate; în weekenduri, când prietenii mergeau „la grătar” cu mașinile eu veneam cu bicicleta; în România acelor ani cultura sportului nu pătrunsese la noi, astfel că o femeie sportivă era o apariție, așa că primeam mereu comentarii sau aprecieri răutăcioase.
Este o imensă bucurie pentru mine că începând cu anul 2007 am observat o schimbare de mentalitate, iar astăzi există concurență în plan sportiv și în rândul femeilor, și nu doar simplu fapt că participă le asigură un loc pe podium.
Primul meu loc 1 la MTB a fost cel din 2009 la Padina, o surpriză pentru mine cât și pentru colegii mei de echipă de la acel moment, care m-au adoptat imediat. (Bikersteam)
Padina Fest 2009, primul concurs, primul podium
Nu pot să spun că am avut parte de antrenamente dar am alergat mult la început pe MTB până într-o zi când am primit pentru 3 zile o bicicletă Rabo Bank Test, de la GIANT. Cel care a făcut acest gest, Dan de la Giant, a spus: „Andreea, ai să ai o revelație!”. Și așa a fost, parcă mă împingea cineva de la spate așa cum se face la start la velodrom, este o senzație nemaipomenită; așa am parcurs 300 km în trei zile și pot să spun că acesta a fost primul meu antrenament adevărat.
Din păcate la acea vreme toți practicam acest sport fără prea multe cunoștințe, munca nu te lăsa să ai parte de un atrenament bine organizat iar concursurile din weekend ajungeau să se transforme în antrenamente.
Sportul meu preferat este
Nu cred că am un sport anume preferat, le practic pe toate, în egală măsura cu bucurie, ori de cate ori am ocazia, și fiecare din ele îmi face viața fericită – ciclism, scufundări, schi tură, alergare. Pe toate le-am practicat cu pasiune și am reușit să obțin rezultate bune în concursuri.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este Ploiești – Road Grand Prix – când am participat la categoria mea de vârstă cu băieți ;).
Competiția mea preferată a fost Geiger, tura lungă, 100 km. Astăzi este Velothon Berlin șosea.
Velothon Berlin 2014
Cea mai mândră am fost de terminarea cursei de 100 km MTB de la Sibiu – Geiger, chiar dacă au existat controverse în rândul organizatorilor și au decis să nu mai organizeze această distanță pentru fete. Dar și de Trofeul Muscelului, tura lungă.
De fapt toate concursurile, fie ele de ciclism, alergare montană, maraton, urcare scări îmi dau un sentiment de fericire, terminarea cursei este practic momentul plin de adrenalină care te îmbată cu o multitudine de sentimente strânse în timpul cursei – speranță, deznădejde, fericire, temeri, bucurie, satisfacție. Pentru acea clipă particip, pentru ea sunt acolo.
Prietenii mei spun că știu să trăiesc.
Am aflat despre mine că…
Chiar dacă mereu am spus că nu am instinct de luptător, am descoperit că de fapt îmi place să înving 😉
Sportul imi eliberează mintea și mă face să mă simt liberă. Nu știu dacă LIBERĂ e cuvântul bine ales, dar cred că știți la ce mă refer atunci când simți vântul în față, când ești în natură, doar tu cu tine.
Am învățat însă să nu fiu egoistă și împart cu mare bucurie aceste sentimente împreună cu echipa din care fac parte, Club Sportiv Adrenalina; particip cu gândul și sufletul alături de ei, sufăr sau sunt fericită pentru rezultatele lor. Cred că acest sentiment nu îl descopeream fără colegii mei și îmi aduce cea mai mare satisfacție.
Obiectivul meu în 2015 este să am curajul de a combina cel puțin două discipline sportive într-un cadru competițional organizat și să gust din nou Adrenalina!! 😉
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune să nu faceți ca mine, antrenându-vă doar la concurs; documentați-vă, cereți ajutorul sportivilor de performanță și îndrumarea specialiștilor atunci când practicați orice fel de sport.
