energizante sarate

Kitul de supravieţuire pentru anduranţă Endurance + de la Isostar

După o perioadă de pauză, în care am îndesat multă odihnă, fizioterapie şi masaj pentru zona lombară, care scârţâia dureros, am reluat alergarea, speriat că vine Maratonul Olteniei şi iar m-am înhămat la o treabă care mă depăşeşte.

Cu ocazia asta am testat şi noua gamă de produse sărate Endurance + lansată de Isostar, un pachet complet de produse cu un gust nou, conceput să te ferească de necaz în cursele lungi.

Când simţi că te-a turtit căldura, că s-a scurs şi ultimul strop de transpiraţie din tine şi picioarele nu te mai ascultă, că oboseala îţi invadează fiecare celulă iar stomacul dă semne de revoltă, e clar că te-ai deshidratat şi ai pierdut multe săruri și electroliți.

Gama de produse sărate Endurance + de la Isostar te ajută să n-ajungi în faza asta și îţi susţine efortul cu elementele necesare, mizând însă pe un gust diferit.

Primul care m-a atras a fost piureul energizant de legume, din morcovi, cartofi dulci şi griş, plus maltodextrină. După o noapte nedormită şi 10 kilometri alergaţi cam târâş, la 35 de grade Celsius, am luat o gură, curios dar prudent. Bunicel! Încă o gură – hmmm, interesant! La a treia gură parcă înfulecam un piure pe cinste şi zău că, deşi scrie pe pachet Veggie Energy, i-ar fi stat tare bine însoţit de o chifteluţă caldă!

Cu o textură semifluidă şi 90% energie din carbohidraţi, piureul ăsta la porţie de 90 de grame e perfect într-o cursă de maraton sau un triatlon, cu o singură condiţie: să nu te zgârceşti şi să ai vreo două plicuri cu tine, fiindcă tenta uşor sărată te va face să storci şi ultimul strop, mai ales dacă n-ai mâncat suficient înainte de cursă.

Dacă ai sărit peste micul dejun sau dacă vrei să simţi că ai băgat destul combustibil în rezervor, ronţăie un cracker cu cremă de şuncă şi brânză, o gustare crocantă şi săţioasă. Eu l-am descoperit tot aşa, în trei etape – o înghiţitură mică, una medie şi apoi una hotărâtă – iar când intrasem în faza de înfulecare nu mai aveam ce ronţăi. Minisandvişul sărat a topit imediat neîncrederea fiindcă n-are nicio notă de sintetic şi este o alternativă foarte bună la clasicele batoane dulci.

(c) arhiva personala

(c) arhiva personala

Formatul nu prea te ajută să-l iei cu tine într-o cursă rapidă de alergare pe şosea pentru că ai nevoie de buzunare sau de un rucsac, dar pentru cursele de bicicletă sau alergare montană acest cracker e mană cerească – îţi astâmpără foamea şi-ţi reîncarcă muşchii din mers. Scuzaţi, din goană 🙂

În prima duminică din august în care am întrezărit primele nuanţe firave ale unui soare dulce ca de toamnă am pornit în alergare prin pădure. Am luat cu mine doar o băutură izotonică de roşii şi busuioc. Am turnat pudra roz din plic într-o sticlă de jumătate de litru, am turnat apă peste şi am agitat conţinutul, apoi am gustat curios. Frate, zici că bei bulion! Asta e bătura izotonică pe care mă voi baza de acum încolo la curse.

(c) arhiva personala

(c) arhiva personala

Cu 42 de grame de carbohidraţi la o porţie de 48 de grame, sodiu (480 miligrame la porţie), vitaminele C, E şi B1 care acoperă pierderile de electroliţi, este perfectă pentru cursele lungi, când simţi că tot ce e dulce te leşină în loc să te ridice.

Din când în când, mai ales în alergările de la 21 de kilometri în sus, iau cu mine una-două tablete energizante. Le ştiu de ceva timp şi mă bazez pe ele când simt că “bateria” dă semne de oboseală. “Caramelele” albe cu gust de lămâie, asemănător cu al unei oranjade, sunt nişte “bombiţe energetice” cu un conţinut mare de carbohidraţi (98%), magneziu, potasiu şi vitamine.

(c) arhiva personala

(c) arhiva personala

Tabletele sunt uşor de transportat, iar folia de aluminiu protejează perfect conţinutul de căldură şi umezeală, dar marginile ei ascuţite te pot sâcâi sau chiar răni dacă le ţii în buzunar, aşa că înainte de cursă îndoaie cu grijă muchiile tăioase, ca să nu-ţi zgârie pielea. Într-o zi de mare efort ia două tablete la tine.

Trăgând linie, obişnuit cu gelurile şi batoanele clasice, am decis să las dulcegăriile deoparte şi să pun sare în bucate de fiecare dată când îmi fac bocceluţa şi m-aştern la drum lung. Sarea este bună când tragi din greu.

(c) arhiva personala

(c) arhiva personala

Scroll to top