Guilty pleasures în triatlon, faza pe antrenamente (I)
Le trăim cu toții, dar sunt atât de personale (și, uneori, jenante! :D) încât le ținem pentru noi. Acele chestiuțe, detăliuțe 😀 care sunt doar ale noastre, micile superstiții, gafe, obiceiuri, pe care le luăm cu noi în orele de înot, alergare și bicicletă, și care spun despre noi câte ceva. Dar ar fi totuși amuzant să le împărtășim, nu credeți? 😀 Vă dau leapșa imediat!
So, guilty pleasures la antrenamente, varianta mea. 😀 Aș vrea să vă încurajez ca în finalul acestui articol, la comments, să mi le povestiți și voi pe ale voastre, nu de alta, dar să nu mă fac doar eu de râs. 😀 Puțină unitate, colegi din triatlon!
Începem:
– fac ultimii 200 de metri din bazin cu gândul la saună. Abia aștept să mă întind și să mă gândesc la orice și la nimic. Sigur, când ajungi la the promised land și găsești o sticluță cu esență de eucalypt, pe care o doamnă care acum face duș se pregătește s-o împrăștie peste pietrele fierbinți atunci când va veni, trăiești un moment de instabilitate. Mai ales dacă tu ai alergie la parfum! 😀 Și aromaterapia te lasă rece.
Așa că ce să faci? Ascunzi sticluța otrăvitoare!! Când vine doamna, spui inocent, cu ochi de căprioară în întuneric, că nu ai văzut nicio sticluță! Paranormal și inexplicabil, sticluța va apărea din neant, în timpul celui de-al doilea duș al stimabilei;
-ești în bazin și înoți în treaba ta. E dimineață, devreme, ai un 800 de metri lung, ești abia la 400, și continui să aproape dormi în timp ce te mai trezești ca să numeri bazinele. Pe culoarul apropiat, observi un tip care pare că se întrece cu tine. Cumva accelerează de câte ori ajunge în dreptul tău. Hm. Îți vezi de treabă. La capetele de bazin vă nimeriți totuși în același timp de câteva ori, tipul pare că gâfâie, și că încet-încet, privirea lui capătă accente criminale, cu fiecare nou capăt de bazin, în timp ce pare că te studiază să vadă dacă pleci în următoarea tură. E jumătatea aceea de privire pe care o simți în ceafă.
Și, oricum, simți când cineva te provoacă. Ce drăguț, o șansă să te trezești de-a binelea pe ziua de azi! Așa că arunci pe geamul enorm de la Daimon planul de antrenament pe azi, și bagi intensitate. La al 4-lea bazin tipul e roșu ca racul, respiră ca o locomotivă și pare că te va asasina. Te cruță totuși, și decide că e cazul să treacă la niște exerciții cu pluta ;), ca și cum nimic nu s-a întâmplat;
-tot din seria saună: să intri cu telefonul, și abia când micuțul începe să transpire să te prinzi că tu chiar ai intrat cu telefonul în saună; până îl salvezi, faci totuși o poză. nu, nu selfie :D. foto cu cartea pe care o citești :))
ar trebui sa facem un grup: cei care citesc in sauna. cine se mai baga? 😀
-una dintre dilemele din sezonul hibernal, în familie: ce facem cu home trainerul Roxanei? Acum, când am terminat de văruit și mobilat sufrageria?
(extrase) soțul: oricum nu folosești trainerul! De când îl ai te-ai urcat pe el de maxim 4 ori! eu: nu e adevărat, au fost mai multe, nu m-ai văzut tu! Și, oricum, chiar vreau să mă apuc serios! el: banca mea de forță a fost scoasă, așa că nu are ce căuta chestia asta în sufragerie. eu, rugător: atunci în dormitor? el: nu în casă! eu: atunci îl scot pe balcon.
Așa că iarna asta programul meu pe hometrainer se desfășoară pe balcon :D. Azi a fost prima sesiune!
vecinii se uita in sus si inca nu inteleg nimic :D.
Urați-mi vreme bună! :))
-next one: să ajungi în sfârșit la ora de spinning susținută de Răzvan Jugănaru, la MTB Academy, la Daimon, după ce ai reușit să te strecori printr-un trafic îngrozitor, și să descoperi că ți-ai pierdut bidonul cu apă și lămâie pe undeva, exact în timpul în care instructorul spune: aveți toți apă la voi, da? Hidratarea e foarte importantă.
Important e că el vede că ești singurul sărac fără bidon din sală, și îți dă din izotonicul lui, exact când ai mai mare nevoie, yey!
cu gasca MTB Academy, la final de ora
-Să ieși la alergat în Tineretului, la o alergare ușoară, și să te plictisești atât de tare încât să sprintezi. Să fii foarte mulțumit de tine la final. Și invers: să ai programată o sesiune de intervale, și să fii atât de fără chef, încât să bagi un jogging cu privirea tâmpă la rațele de pe lac. Ești la fel de mulțumit la final. J)
Mai am, dar le las pentru episodul 2 :D. Le aștept pe ale voastre! 🙂
Pastila de ZLD: Cele mai frecvente 7 accidentări în triatlon
Liviu Dan-Zburătura
Cea mai mare oroare a celor care practică orice tip de sport este accidentare, așa că m-am gândit să vorbim despre cele mai întâlnite accidentări în triatlon. O accidentare, indiferent cât de gravă este, presupune o pauză forţată de la antrenamente. Mai înseamnă şi pierderea formei fizice, la care ai lucrat atât de mult ca să o obţii.
Înţelegerea modului în care pot fi evitate accidentările este un prim pas spre un sezon mai bun. Hai să vedem:
- Umărul înotătorului
Afecţiunea este cauzată de o suprasolicitare a articulatiei umărului în nenumăratele ore petrecute în bazin, de mişcarea incorectă a articulatiei. Asta se întâmplă, bineînţeles, pentru că tehnica este deficitară.
Nu este folosită în mod corespunzător rotaţia corpului, astfel că mişcarea de rotaţie a articulatiei umărului aplică un stres adiţional asupra tendoanelor şi articulatiei.
sursa www.ebtc.ie
E bine de ştiut că o poziţie prea ridicată a braţului (deasupra articulatiei umărului), în momentul când este introdus braţul în bazin, poate provoca daune enorme. Oricine resimte dureri la nivelul umărului după un antrenament de înot, va trebui să îşi regândească tehnică folosită, pentru că este incorectă.
În situaţia apariţiei acestor simptome, cel mai indicat este să iei o pauză de la antrenamente şi să laşi zona accidentată să se refacă. Şi, mai ales, să foloseşti tratamentul potrivit, indicat de medic pentru o recupare cât mai rapide şi cât mai eficientă.
Când te întorci la bazin, regândeşte tehnica de înot.
2. Dureri în zona mediană
Cicliştii adesea resimt dureri acute în zona inferioară a spatelui, care pot să apară din foarte multe cauze. Pentru a remedia situaţia, trebuie corectată poziţia pe bicicletă. Recomand un bike fit.
E bine ca înainte şi după fiecare antrenament de ciclism să existe o sesiune de stretching care să se axeze pe zona mediană, mişcări care vor avea un rol important în flexibilitate şi în detensionarea muschilor din zona asta.
Mobilitatea coloanei este foarte importantă, indiferent dacă ne gândim la activităţi sportive sau nu. Asigurarea unei mobilităţi bune are legătură directă cu grupele musculare care susţin coloana.
Sigur, dacă ai dureri şi acestea persistă, trebuie să ceri părerea unui specialist.
3. Dureri inghinale
Orele de antrenament petrecute pe bicicletă pot avea ca efect, pe lângă creşterea performanţelor sportive – ceea ce ne place, şi dureri în zona inghinală – ceva nu prea plăcut.
Durerile pot avea drept cauză flexibilitatea redusă a structurilor musculare din zona bazinului, sau folosirea unei poziţii incorecte pe bicicletă.
Compresele cu gheaţă pot ajută destul de mult, de asemenea şedinţele de stretching sunt binevenite în acest caz. Grăbesc ritmul de recuperare, întrucât măresc circulaţia şi cresc flexibilitatea muşchilor.
4. Afecţiuni la tendonul „lui Ahile”
Durerea în zona călcâiului este insuportabilă şi e foarte posibil să te ţină departe de alergat sau de pedalat, cel puţin o vreme.
sursa www.mensjournal.com
Cum apare durerea aceasta: în situaţii de suprantrenament sau de antrenament fără suficient stretching. Durerea se manifestă exact în locul unde tendonul este ancorat de călcai şi poate fi tratată cu mai multe sesiuni de aplicare de comprese cu gheaţă, pentru minim 4-5 minute, de două/trei ori pe zi, câteva zile la rând.
5. Rupturi musculare la bicepsul femural
Asta e o afecţiune întâlnită cel mai adesea la sprinteri sau la triatlonişti, şi apare din cauza unui stress prea mare la care e supusă grupa musculară respectivă, în antrenamentele de viteză, atât la alergat cât şi la ciclism.
Astfel, micro fisurile care au loc la nivelul muşchilor, nu au posibilitatea de a se recupera, deoarece numărul antrenamentelor de viteză de la alergat (de tip intervale sau fartlek) combinate cu cele ţări de ciclism (îndeosebi cele cu diferenţa considerabilă de nivel) sunt mult prea frecvente, iar corpul nu are timp să se recupereze.
De asemenea, în ceea ce îi priveşte pe alergători, poate fi adusă în discuţie şi o tehnică deficitară de alergat. Astfel în locul paşilor foarte largi şi în forţă este indicată creşterea cadenţei de alergare şi micşorarea considerabilă a pasului. Aşa vor fi implicate şi alte grupe musculare iar stresul mişcării va fi suportat de mai mulţi muşchi.
6. Fractura de stres
Această accidentare apare în momentul când ţesutul muscular nu mai deţine capacitatea de a susţine stresul antrenamentelor, iar întregul şoc este absorbit de către os. Micro fisurile osoase necesită mai multe săptămâni de pauză pentru a se reface.
O altă cauza pentru apariţia acestei accidentări este lipsa mineralelor şi a vitaminelor din organism. Există astfel posibilitatea de a suferi de fractură de stres indiferent dacă ai depus un nivel foarte mare de antrenament, întrucât se poate manifestă încă de la primele antrenamente, dacă oaselor le lipseşte unul dintre mineralele esenţiale.
În cazul apartitie primelor simptome la nivelul tibiei este necesară o pauză de la alergat pe orice fel de teren.
Singura posibilitate acceptată pentru alergare este în apă, un bazin nu foarte adânc, de circa 1 metru sau mai mult pentru persoanele mai înalte, unde poţi să îţi realizezi antrenamentul, astfel încât să nu îţi pierzi formă fizică pentru care ai muncit cu greu.
Deşi în bazin nu vor fi atinse distanţele pe care le alergi în cadrul antrenamentelor obişnuite, dificultatea de a alerga în apă va compensa lipsa de distanţă.
7. Fasciită plantară
În interiorul tălpii există o membrană care o acoperă, care susţine toate terminaţiile nervoase şi structura osoasă.
Ca urmare a stresului la nivelul tălpii din cadrul antrenamentelor de alergat şi de ciclism apar mai multe microfracturi la nivelul acestei membrane, moment în care aceasta îşi pierde din flexibilitate.
Pentru a scăpa de durerile din zonă şi a recăpăta flexibilitatea membranei respective, este indicat masajul cu o minge de tenis sau cu o sticlă de apă îngheţată, şi bineînţeles, mult stretching.
Ne „auzim” data viitoare! 🙂
Până atunci, atenţie la antrenamente 😉
EXCLUSIV. Interviu Mihai Baractaru: “Psihologic, cursa Ironman Kona este extrem de greu de controlat”
Mihai Baractaru, primul sportiv român care reușește performanța calificării la cel mai important eveniment al triatlonului de anduranță tip Ironman (la Age-Group, amatori), vorbește în exclusivitate pentru Adrenallina despre cum a fost cursa lui Ironman Kona la Campionatul Mondial Ironman, care are loc anual în Hawaii, și strange laolaltă cei mai buni sportivi profesioniști și amatori din lume, pentru a-l încorona pe cel mai bun dintre ei.
Steagul României a fost prezent la Kona anul acesta în premieră istorică, iar Mihai Baractaru a reușit o performanță frumoasă: loc 48, din 112 concurenți la categoria lui de vârstă, 25-29 de ani, și un 390 la general, din 1705 concurenți bărbați, amatori!
Anul acesta au fost înscriși 2.381 atleți înscriși la Campionatele Mondiale, cel mai mare număr din istoria edițiilor acestui Campionat, care a debutat în 1981. (probele unei competiții de triatlon tip Ironman sunt: 3,86 kilometri înot, 180,25 kilometri ciclism, maraton – 42,185 kilometri).
Condițiile cursei de pe insula fierbinte au fost și mai vitrege în 2015: valuri enorme la înot, vânturi laterale și frontale foarte puternice, căldură năucitoare, umiditate crescută, ploaie. Mihai ne povestește de la Kona cum i-a fost în cursa vieții lui (încă nu a revenit în țară):
Mihai Baractaru, Romania, la Ironman World Championship, 2015
Adrenallina: Salut, Mihai, şi felicitări pentru o performanţă minunată! Te-ai calificat la Campionatele Mondiale Ironman, visul tău de peste 8 ani, şi apoi ai făcut o cursă foarte bine acolo, la Kona, proba de foc (la propriu) a triatlonului tip Ironman. Suntem nerăbdători cu toţii, cei de acasă, să ne povesteşti cum ţi-a fost cursa. Hai să începem cu înotul.
Mihai Baractaru: A fost cea mai grea probă de înot din viaţa mea. În loc să înot 3,8 km, cum e distanţa standard într-un Ironman, am înotat 4,5 km cel puţin, aşa mi-a spus ceasul. Au fost curenţi foarte puternici, în larg valuri foarte înalte şi la un moment dat, când am întors după nava din larg care marca punctul de întoarcere, a fost crunt: toţi sportivii se înghesuiau să întoarcă acolo, pe o porţiune de 300-400 m, aşa că a fost irespirabil, la fel că la start! Toată proba de înot nu am ştiut de mine!
Înotul în ocean este foarte diferit, eşti într-o continuă schimbare iar tehnica mea de înot din lac şi bazin nu m-a ajutat foarte mult.
La întoarcere am avut valuri din spate, care mă ridicau în poziţie verticală şi aveam senzaţia că stau efectiv în picioare! După ce trecea valul aveam senzaţia de cădere în gol, ca atunci când treci cu maşina peste hopuri mari.
Adrenallina: Ok, deci înotul la Kona este un înot Ironman înmulţit cu vreo 4, cel puţin anul ăsta. Spune-ne despre bicicletă, deşi nu ne aşteptăm să fi fost mai uşor. Am urmărit mulţi dintre noi transmisiunea live, şi vântul a fost năucitor la bike.
Mihai si bicicleta lui de cursa, Scott Plasma Team Issue, de la Bicishop, inainte sa plece la antrenament pe traseul Campionatului Mondial Ironman, in Hawaii
Mihai Baractaru: După ce am ieşit de la înot am alergat să-mi iau punga de tranziţie pentru bicicletă, am alergat apoi rapid către locul unde aveam bicicleta, m-am echipat şi am pornit. Primii 14 km i-am făcut în Kona pe lângă Ali’i Drive, (str Kuakini), după această porţiune am plecat către vestita Queen K (Queen Kaahumanu), pe care am visat-o atâta timp.
La bicicletă am avut constant vânt de faţă! Până în Waikoloa am avut câteva dealuri line dar foarte greu de abordat, pentru că panta era între 5 şi 7 %. Vântul de faţă era foarte frustrant, uneori nu puteam atinge mai mult de 25 km/h.
După ce trec de Waikoloa, traseul devine mult mai agresiv pe urcări iar vremea se schimbă, începe ploaia… Am pedalat cam 15 km pe ploaie până în Hawi. Era o ploaie mocănească, ajutată de vântul puternic. Asta făcea să pătrundă apă sub ochelarii de ciclism şi nu vedeam nimic în faţă. Pe porţiunea asta am atins viteză maximă pe urcare de 15 km/h.
Priveam în jurul meu atât cât puteam şi vedeam sportivi căzuţi sau cu pană la bicicletă. Mi-era teamă să nu o păţesc şi eu!
La întoarcere din Hawi a urmat o coborâre de 10 km, unde am reuşit să îmbunătăţesc puţin media orară – am mers cu 55-60 km/h.
Ajuns în apropiere de Waikoloa, condiţiile meteo se schimbă drastic, aici fiind extrem de cald, vânturi extrem de puternice şi umiditate crescută. Simţeam nevoia să mă răcoresc în permanenţă, aşteptam cu sufletul la gură următorul punct de revitalizare, să mă pot stropi cu apă pentru a mă răcori!
Adrenallina: Par regizate toate condiţiile astea meteo, că să facă din cursa asta una de Campionat Mondial! Alergarea este proba ta favorită, spune-ne că aici ţi-a fost mai uşor!
Mihai Baractaru: M-am echipat şi am ieşit din tranziţie liniştit, pentru că urma într-adevăr proba mea favorită, alergarea!
Prima porţiune de alergare a fost pe Ali’i Drive, cam 16 km, au fost destul de multe puncte de revitalizare, pe care le aşteptam cu nerăbdare. Pe la km 4, care a fost pe lângă faleză, încep să simt cu adevărat căldura şi umiditatea cursei. Soarele îmi arde pielea, pantofii simt că mă ard, aveam senzaţia că alerg pe cărbuni încinşi sau pe lavă. Îmi repetam în mod constant: “este cu adevărat foarte cald dar poţi să faci faţă! Fii puternic!”. Încercam să mă focusez doar pe tehnică şi hidratare, încercam să-mi eliberez mintea de alte gânduri! Eram în mod constant preocupat să-mi răcesc corpul prin diferite metode, pentru a nu mă supraîncălzi!
Mihai porneste in proba de alergare – 42 de km
După ce am trecut de Ali’i Drive, a urmat o pantă de 10-12 % pe o porţiune de 500 m, aici am simţit că urmează să am o contractură musculară, aşa că două minute am mers, ca s-o previn!
Ajuns în vârful pantei, a urmat o coborâre lină, unde am reînceput să alerg. Simţeam că am tălpile umflate şi efectiv ard, încep să fac bătături din cauza apei luate în pantofi la tranziţie, unde un tip de la organizare mi-a aterizat un prosop ud în cap, şi apa mi s-a scurs în pantofi. Am știut de atunci că nu e bine.
Pe Qeen K, de la km 15 la km 28, simţeam că alerg prin deşert fără pic de umbră, sub soarele arzător. Sunt eu şi o linie valonată-traseul, pe care trebuia să-l parcurg; greu şi cam demoralizant!
Am alergat cu bureţii uzi în mână, mă opream la punctele de revitalizare, mă hidratam şi după 4-5 minute gura îmi era tot uscată!
Pe ultimii 14 km la întoarcere, asta e ceea ce m-a ţinut motivat: “eşti primul român din istorie care termină acest concurs”. Şi mă inunda o bucurie că nu fac asta doar pentru mine.
Bucuros că se apropie de finish
“Pain is temporary. It may last a minute, or an hour, or a day, or a year, but eventually it will subside and something else will take its place. If I quit, however, it lasts forever.” Asta se derula continuu în mintea mea pe ultimii kilometri.
Adrenallina: Te apropii de finish… Cum este finish-ul la Kona?
Mihai Baractaru: Mă simţeam ca într-o poveste, foarte mulţi oameni care aclamă pe margine, zâmbesc, sunt zgomotoşi, mă încurajează, le zâmbesc şi văd poarta de finish, văd cum visul meu devine realitate!
Toate acele ore petrecute în sala de antrenament, vizualizând acest moment… Sunt fericit, mândru şi împlinit de ceea ce am realizat astăzi la concurs, mi-am spus.
Astăzi am scris istorie şi am adus România la Compionatul Mondial de Ironman din Hawaii. Am trecut de zona de Finish, încep să fiu copleşit de dureri şi simt cum tot corpul este acaparat de asta. Mă îndrept spre food court, mănânc ceva şi încerc să mă hidratez cât pot de mult.
Când am ajuns la cazare mi-am dat costumul jos am constatat că pe spate mi-au rămas efectiv siglele sponsorilor: m-am bonzat cu ele pe spate! Soarele a fost atât de puternic încât a trecut prin trisuit!
cu sponsorii tatuati: Emag, Arobs, Bicishop, Global Vision, JPS Group, Solaris, Shimano
Adrenallina: A fost Ironman Kona aşa cum ţi-ai imaginat?
Mihai Baractaru: Înainte de a veni pe insulă ştiam că o să fie cald şi umezeală mare, eram pregătit să întâmpin multă căldură şi umiditate. Însă netrăind înainte aceste senzaţii nu ştiam exact cu ce mă voi confrunta, puteam doar să-mi imaginez, iar asta nu a fost suficient!
Acum că am simţit pe propria piele, îmi dau seama că numai trăind aceste senzaţii poţi afla cu adevărat cum este Ironman Kona.
Să vizionezi nişte filmări şi să mergi de câteva ori pe traseu nu este suficient, este nevoie de mult mai mult.
Aclimatizarea nu constă doar în obişnuirea cu fusul orar şi temperatura, este nevoie de o perioadă de cel puţin o lună înaintea competiţiei, în care trebuie să faci antrenamente intense pe traseul conpetiției, să te obişnuieşti cu alimentaţia locală (să găseşti mâncare sănătoasă aici este o adevărată provocare, va spun sincer, în ultimele două săptămâni am mâncat kilograme de fructe ca să pot compensa deficitul de hrană sănătoasă).
Ironman Kona a fost peste aşteptările mele. Din punct de vedere psihologic, cursa este extrem de greu de controlat şi nu există grad de comparaţie între această cursa şi celelalte. După competiţia asta, mă dor toţi muşchii din corp, mai puţin muşchii fetei. 🙂
Cursele din circuitul Ironman reprezintă doar biletul de intrare şi nu garantează că eşti suficient de pregătit încât să poţi termina!
finish Ironman World Chapionship pentru Mihai
Steagul Romaniei pentru prima data la Campionatul Mondial Ironman, Kona. Multumim, Mihai Baractaru!
Ediția 2015 a Ironman World Championship, care a avut loc sâmbăta ce a trecut în Hawaii, a fost câștigată de către Jan Frodeno la masculine, cu timpul de 8 ore, 14 minute si 40 de secunde și de către Daniela Ryf la feminin, cu 8 ore, 57 de minute si 57 de secunde. Mai multe despre ediția Kona 2015, aici.
Adriana Dina: Înotul e ca un fel de meditație pentru mine
Am început să fac sport târziu, la 33 de ani. Aveam un stil de viață sedentar și ceva kilograme în plus. După un week-end la mare cu valuri cam mari care mă tot trimiteau pe fundul apei, am decis că ar fi cazul să învăț să înot și am programat prima lecție. Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult și să-mi găsesc o nouă pasiune, dar așa a fost. De-atunci nu m-am mai dat dusă de la bazin iar pe la sfârșitul anului am început să alerg pe bandă, urmând un program pentru începători de tipul run/walk. Când a venit primăvara am descoperit plăcerea de a alerga afară, în parc.
Îmi amintesc că la început oboseam foarte repede, mă înroșeam la față și gâfâiam tot timpul, dar orice progres mă bucura enorm. Luni de zile am trăit într-o continuă stare de surpriză și descoperire: ia uite ce pot să fac, habar n-aveam până acum… La a treia lecție înotam deja pe spate și tot atunci m-am și accidentat prima dată la umăr, pentru că eram atât de entuziasmată încât nu m-am oprit decât atunci când nu am mai putut învârti brațele. Pentru alergare foloseam aplicația Endomondo. Aveam un mic „challenge” cu câțiva cunoscuți și mă motiva să urmez planul de pregătire chiar și atunci când eram foarte obosită sau n-aveam chef.
foto credit Radu Cristi
Prima mea competiție a fost la triatlonul Trichallenge Mamaia, în septembrie 2011. Am facut echipă cu un biciclist, eu urmând să înot 750 metri și să alerg 5 km. Nu am fost niciodată o fire competitivă, știam că înot foarte încet, dar prinsesem gustul înotului în mare și, de când aflasem că și amatorii pot participa la concursuri, eram curioasă să văd cum mă descurc. A fost primul concurs la care am luat startul împreună cu antrenorul meu, fost înotator de performanță, lucru care era cel puțin intimidant la acel moment. Dupa un an de antrenamente solitare în bazin și parc, concursul mi s-a părut ca o sărbătoare. A fost prima dată când am luat contact cu comunitatea și cu energia extraordinară ce se crează în jurul triatlonului. După 3 luni mi-am cumpărat și bicicletă…
Antrenamentele mele se desfășoară de obicei seara, după servici și în week end. Deși mă trezesc devreme, nu mă simt prea bine la antrenamente matinale. De obicei îmi fac un plan săptămânal și încerc să îl respect cât mai mult posibil. 3 antrenamente de înot pe lângă care încerc să înghesui și 2-3 antrenamente de alergare, forță, mobilitate, bicicletă, în funcție de cât timp am sau cum mă simt.
Sportul meu preferat rămâne în continuare înotul, și dintre toate formele lui, cel mai mult îmi place înotul în mare. În apă reușesc să mă liniștesc complet și să mă concentrez la capacitate maximă, e ca un fel de meditație pentru mine. În ultimele vacanțe m-am îndrăgostit de „swimtrekking” (călătoria înot) și de sea-kayaking. E ceva cu totul special să te deplasezi pe apă prin mijloace proprii, să înoți de pe o insulă pe alta sau să strunești caiacul pe valuri, pentru ca apoi să intri în golfuri și grote unde nicio altă barcă nu încape.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este de la triatlonul Fără Asfalt din 2013. A fost o cursă lungă și tare grea, apa mării a avut 11 grade, în aer erau 30, eram arsă de soare, complet epuizată și au fost multe momente în care am vrut să renunț. Pe ultimii metri de alergare încerc să îmi compun o față mai puțin chinuită. Trec linia de finish, crainicul e fericit că a sosit ultimul concurent și… dă să plece. Văd că nu mai avea medalii în mână și nu mai era nimeni în zonă. Întreb sfârșită: „și medalie…nu primesc ?” „Păi…știi…s-au terminat!” Un val de lacrimi stă să năvălească. De ciudă, de oboseală, de descărcare … Dar în momentul ăla toată suflarea triatlonistă de la terasa din Micul Golf începe să aclame și să aplaude. Pe mine, ultima sosită! A fost neprețuit, micul meu moment meu de glorie.
Competiția mea preferata esteEcoMarathon-ul din Moieciu de Sus. Peisajele sunt superbe, se pune mult suflet în organizare și mă simt privilegiată că pot participa. Nu știu cum fac alții, dar eu când alerg acolo salut toți localnicii, toate bătrânele care trebăluiesc prin curți sau fânețe, și din când în când mă mai opresc să fac și câte o poză. Dacă n-ar fi existat concursul probabil că n-aș fi ajuns niciodată pe acele poteci superbe.
Cea mai mândra sunt de faptul că în ultimii 4 ani am reușit să perseverez și să nu am pauze mari fără sport, în afară de cele gândite pentru recuperare. Nu e deloc ușor să intri pe la 8-9 seara în bazin, cu burta goală, pentru un antrenament de 90-120 min. Însă satisfacția de la sfârșitul unui antrenament greu dar reușit e imensă și e principala mea motivație.
Prietenii mei spun că „parca m-au răpit extratereștrii și m-au resetat”, atât de diferită le par acum în comparație cu versiunea mea de dinainte de a face sport. Însă cumva am evoluat împreună, pentru că cei mai mulți dintre ei practică acum cel puțin o formă de mișcare sau sport, chiar dacă nu merg la competiții. Mai sunt câțiva care îmi spun că ar fi cazul să mă potolesc, dar pe-ăștia nu-i bag prea mult în seamă, ba chiar îi invit să vină ca spectatori la concursuri, în speranța că poate se vor molipsi și ei.
Am aflat despre mine că am mai multe resurse decât bănuiam, atât fizice cât și psihice. Că pot să mă mobilizez chiar și atunci când pare că nu mai am niciun strop de energie. Am transformat încăpățânarea în perseverențî. Am invățat să-mi stabilesc obiective, să planific și să muncesc pentru realizarea lor. Că atunci când îți place ceea ce faci totul este posibil. Și am reușit să aplic toate astea și in alte domenii ale vieții mele, nu numai în sport.
Sportul mă face să mă simt echilibrată, fericită, conectată la tot ce mă înconjoară, cu toate simțurile treze. Rareori se întamplă să nu zâmbesc la finalul unui antrenament, și atunci e semn de suprasolicitare sau oboseală extremă.
Uneori, mi se întâmplă să… tresar: și dacă e posibil să mă întorc la starea de dinainte? Și atunci caut un concurs nou, o aventură, o provocare.
Obiectivul meu în 2015 este sa găsesc un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală. Voi merge (și) mai rar la concursuri, și doar la cele de suflet: EcoMarathon, Fără Asfalt, Cupa Hamsia, Aquachallenge. Vreau să mă odihnesc mai mult și să nu mai concurez după condus noaptea și 3-4 ore de somn. Vreau să încerc antrenamente de tip swimrun și o cursă de tip „spartan” cu obstacole. Mă atrage mult ideea de a sări garduri și de a merge pe coate prin tranșee militare pline de mocirlă J
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că sportul trebuie făcut din placere și cu pasiune. Cu trupul, sufletul și mintea deopotrivă. Încrâncenarea își are rostul ei iî curse sau la antrenamente, dar indiferent de clasament sau de timpul realizat, la finish trebuie să fie și bucurie și măcar un zâmbet.
Mihai Baractaru, primul român calificat la Kona: “Mi s-a împlinit visul pentru care am muncit 10 ani”
Roxana Lupu
Acum 3 ani, Mihai Baractaru ne spunea într-un interviu la Adrenallina că vrea să devină primul român calificat la Campionatul Mondial Ironman de la Kona, Hawaii și iată că 3 ani mai târziu s-a ținut de cuvânt.
Un triatlonist de anduranță surprinzător, unul care tace și face, Miță, cum îi spun prietenii, a reușit o performanță frumoasă la Ironman Klagenfurt, Austria : un timp final de 9 ore și 15 minute pe distanța unui triatlon Ironman, adică 3.800 de metri înot, 180de kilometri – ciclism și 42 de kilometri-alergare.
Mihai Baractaru
A bătut recordul național pe distanța Ironman, care era de 9 ore și 30 de minute, și era deținut… tot de el.
Când s-a apucat de triatlon, în 2006, Mihai nu știa să înoate, alerga destul de prost și mergea pe bicicletă cu greutate. I-a luat 10 ani ca să ajungă aici și, chiar dacă este vorba despre o calificare la Age Group, adică la amatori, categorie de vârstă, și nu la Elite, înseamnă enorm pentru triatlonul de anduranță din România. Este un prim mare pas și, cum acest tip de concurs nu ține cont neapărat de vârstă pentru performanță, Miță are toate șansele să ajungă într-o zi să concureze pentru România la Elite – profesioniști.
L-am prins între antrenamente și l-am rugat să ne povestească despre cum a fost cursa lui din Austria, cum se pregătește pentru Kona – e în linie dreaptă, mai sunt două luni până la Campionat – și ce va face mai departe.
Adrenallina: Cât te-ai pregătit pentru cursa asta și care era strategia de calificare? Te așteptai să te califici?
Mihai Baractaru: Pentru cursa de la Klagenfurt, Austria, m-am pregătit 7 luni. Strategia era să obțin timpii pe care mi i-am propus, ca să am șanse să mă calific la Campionatul Mondial de Ironman din Hawaii. (n.r. calificarea la Capionatul Mondial Ironman se face acumulând un anumit punctaj la competițiile marca Ironman din toată lumea, aici mai multe detalii despre calificare).
Înainte să iau startul, gândul meu a fost numai la Hawaii, să pot reuși să mă calific. Apoi când am coborât de pe bicicletă, am fost puțin dezamăgit de timp, iar în proba de alergare mi-a revenit moralul și mi-am spus că o să fac tot ce-mi stă în putință să obțin calificarea.
Timpii pe care mi i-am impus înainte de concurs au fost următorii:
– la înot – sub 1h (am reușit 58 min și 47 sec)
– la bicicletă – să parcurg distanța în 4h 51min cu o medie de 37 km/h (am reușit să scot 5h 8 min cu medie de 35km/h)
– la alergare – să scot un timp de 3h pe maraton cu medie de 4:17/km ( am scos 3h și 2 min cu medie de 4:19/km)
La înot și la alergare mi-am îndeplinit target-ul, mai trebuie să lucrez la bicicletă.
Cum a fost cursa? Cum te-ai simțit la fiecare probă? Ce ai mâncat și cum te-ai hidratat/energizat în timpul ei?
La înot a fost destul de interesant, deoarece am cam fost “căpăcit”. Niciodată de când practic triatlon nu mi-am luat pumni, picioare și coate în așa hal. Culmea este că nu m-am poziționat foarte în față, m-am așezat în a 3-a linie, am spus că nu sunt mare înotător și să nu îi încurc pe ceilalți. Dar faptul că am primit pumni și picioare m-a determinat să înot mai rapid, să îi depășesc. Așa am reușit sa înot sub 1h pe 3,8 km.
La bicicletă am încercat să pedalez cât mai constant. Au fost 2 ture de 90 km pe care le-am parcurs în 2h 34 min. Am avut câteva momente dificile pe urcări, în special pe cele de la final, dar am reușit să nu forțez mai mult decât îmi propusesem. În timpul probei la bicicletă am folosit batoane proteice, banane, geluri energizate. Le-am luat la un interval de 15-30 de minute și în permanență am fost foarte bine hidratat.
la proba de alergare, la Ironman Klagenfurt
În proba de alergare, am simțit la kilometrul 6 că se golește “rezervorul”, m-am alimentat cu banane, pepene și cola. După ce am mâncat, am început să cresc progresiv ritmul. După ce mi-am atins viteza de “croazieră” am menținut-o până la final, cu mici diferențe de timpi.
În ce moment al cursei ai știut că vei reuși performanța asta?
Știam când m-am dat jos de pe bicicletă că îmi va fi extrem de greu să recuperez timpul pierdut, așa că mi-am propus să alerg cât pot eu de bine. Bineînțeles, trebuia să îmi bat timpul de 9h 30 min.
Dar pe la km 21, la jumătatea probei de alergare, am știut că o să scot un timp de 9h 15 min. Până în momentul acela am preferat să nu mă gândesc, că oricum nu puteam să trag mai tare.
Ce urmează acum pentru tine? Cum estimezi că va arăta antrenamentul tău până la momentul Kona, în toamnă? Ce probă e nevralgică pentru tine sau ai nevoie s-o îmbunătățești?
Ironman Oradea, 2011
Am reînceput antrenamentele pentru Campionatul Mondial de Ironman de la Kona. Practic am la dispoziție încă 2 luni intense de antrenament specific pe temperaturi destul de ridicate. Proba cea mai “slabă” pentru nivelul la care mi-am propus să fiu acolo este bicicleta. Mi-am propus să vin în primii 6 la categoria de vârstă, deoarece condițiile meteo din acea perioadă vor fi destul de aspre, și anume: vânturi puternice din față și din lateral, umiditate crescută până la 75-80% , și temperaturi de 35 până la 38 de grade Celsius.
Cum te simți după reușita asta? La ce te gândești cel mai frecvent?
După acestă reușită mărturisesc că mă simt grozav. Simt că sunt pe cale să-mi realizez visul! Acel vis la care am lucrat 10 ani.
Mă bucur foarte mult că am reușit o asemenea performanță. Asta îmi demonstrează că în timp și cu pași mici pot ajunge să concurez cu profesioniști de la Kona. Este un sentiment fantastic! Totodată, mă bucur că pot să reprezint România la un asemenea eveniment. Să pun România pe harta internațională a concursurilor de anduranță.
Ce înseamnă Kona pentru tine și care e următorul tău target?
Toți sportivii vor să se autodepășească. Mulți vor să ajungă la olimpiadă. Pentru mine Olimpiada este Campionatul Mondial de Ironman. Consider că nu sunt o persoană cu calități motrice extraordinare încât să pot termina înotul într-o probă olimpică (1,5km inot, 40 km bike si 10 km alegare) îndeajuns de bine încât să ajung la finish în top 10. Și nu-mi place să fac antrenamente de viteză ci de anduranță, la o viteză moderată. Îmi place acest tip de efort și îmi doresc de acum înainte să pot participa în fiecare an la Kona.
Visul meu este ca în următorii 5 ani să fiu în top 40 mondial pe proba de Ironman!
Îți tinem pumnii! Și… baftă la Kona! 🙂
*Sponsorii sportivului pentru Ironman World Championships 2015 sunt Arobs, Emag, Bicishop, Global Vision, JPS Group, Solaris, Shimano.
Avem nevoie de susținerea voastră la Swimathon! Semnat: echipa California Dreaming
Sâmbăta trecută mi-am făcut noi prieteni și drept să vă spun nu a fost nevoie de foarte mult: ne-am întâlnit și în următoarele 5 minute râdeam, ne bălăceam și ne îmbrățișam!
Așa sunt sportivii Special Olympics România și colegii mei de echipă de la Swimathon, eveniment de înot caritabil, care se întâmplă sâmbătă acum!
Ca să îi cunoașteți mai bine, pot să vă spun, de exemplu, că Elena, când se plictisește de înotat în bazin, la antrenamente, stă cu capul în apă și cu picioarele în sus, pe marginea bazinului! 🙂 Hm, aș face și eu asta dacă aș avea curaj! Cu ea am înotat prima data pe sub apă, la un pic de adâncime, sâmbăta trecută: mi-a spus că știe s-o facă pe sirena, așa că am traversat ca două sirene bazinul :).
Cu Elena, după înotul tip sirenă
Mădălina este fooarte pupăcioasă, are 25 de ani și nu are stare. Înoată de cinci ani și mi-a povestit că îi place și baschetul dar și handball-ul și uneori joacă fotbal! Este un om foarte active și este fan Andra si Holograf! 🙂
Bogdan este înnebunit după gimnastică. Sigur, și înot! De mic a primit lecții de înot de la tatăl lui, apoi a continuat cu un antrenor, doamna Valeria Bălan.
A adunat din competiții peste optzeci de medalii și diplome din concursuri desfășurate în România. Anul acesta participă pentru prima dată la un concurs internațional – face parte din delegația de înot a Special Olympics România la Los Angeles!
Aici sunt cu Mădălina și Bogdan, după înot, povestim ce mult ne place fiecăruia sportul!
Ce este Special Olympics România?
Special Olympics contribuie la integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, încurajând comunicarea prin sport. Oferă persoanelor cu nevoi speciale şansa de a-şi descoperi şi dezvolta potenţialul şi calităţile sportive prin intermediul programelor de pregătire şi al evenimentelor competiţionale.
Fundația Special Olympics din România (FSOR) este singura mişcare din ţară care aduce împreună, pentru un eveniment comun, persoane cu dizabilităţi, membrii familiilor acestora, voluntari, studenţi şi profesionişti din diferite domenii, contribuind la integrarea socială a persoanelor cu dizabilități prin sport.
De ce are nevoie Special Olympics România?
Prin intermediul Swimathon, ar vrea să strângă fonduri ca să trimită doi dintre sportivii Special Olympics România la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics, care anul acesta au loc la Los Angeles, Statele Unite. Costurile de transport, de procurare a echipamentului sportiv și de pregatire înainte de Jocuri sunt, însă, foarte mari.
Așa că poate reușim să strângem câțiva bănuți pentru ei și pentru visul lor.
Echipa noastră se numește California Dreaming suntem mai jos în toată splendoarea noastră :), și sperăm că veți fi sâmbătă să ne susțineți la Swimathon, la Complexul Sportiv Dinamo, bazinul acoperit „Tolea Grințescu”, de la 9 la 14.
Evenimentul se află la a treia ediție la București și este organizat de Fundaţia Comunitară Bucureşti FCB. Evenimentul de atragere de fonduri aduce la start 16 cauze din comunitate, 48 de echipe şi peste 230 de înotători – oameni cu spirit civic, angajați din companii, antreprenori și copii, persoane publice, artiști și sportivi.
Vă așteptăm la bazin, să ne încurajați! Fiecare echipă în parte are la dispoziție 50 de minute în care să parcurgă cât mai multe lungimi de bazin, în regim ștafetă, pentru cauza pe care o susțin.
Iar aici puteți dona, cât de puțin, pentru cauza noastră 🙂
Urați-ne succes! 🙂
Testez – Înapoi la sport, cu ceasul de înot!
E greu s-o iei de la început cu sportul. Sau, mă rog, de acolo de unde l-ai lăsat după o pauză semnificativă. Picioarele sunt grele la alergare, în bazin te miști în reluare, cu un topor pe care îl tragi după tine, la bike îți auzi plămânii urlând după ajutor imediat ce încerci un sprint, așa, de dragul vremurilor trecute. Trebuie să tragi de tine. Și să speri că va deveni mai ușor, cu timpul. Dar când treci repetat prin asta, ai garanția că exact așa va fi, DACĂ reușești să te ridici din pat dimineața, DACĂ după birou tragi de tine pentru o oră de exerciții sau măcar jumătate.
Azi am reușit să alerg o oră, după multă vreme. Am reușit să mă trezesc dimineața și să ies. Am avut o zi bună. Mi-am amintit că și alaltăieri am băgat ceva înot și aproape m-am bucurat. O iau ușor. Dacă azi simt că nu vreau să fac nimic, aia e. Mă odihnesc. Nu mă aleargă nimeni.
Corpul dictează dacă e zi de odihnă sportivă sau de altceva. Schemele de antrenament nu funcționează neapărat pentru mine. Dar chiar și așa, nu reușesc să funcționez pe modul turist. La bazin dacă mă odihnesc mai mult de 3 minute la capăt, simt că pired vremea și pornesc repejor din loc. N-oi avea eu o mare viteză dar nu simt că mi-am pierdut foarte mult din anduranță. Acum merg la Aqua Life Swim, un bazin destul de aproape de mine.
Seara când merg eu aproape că am un culoar pentru mine și asta e al naibii de mișto. Cu înotul ăsta parcă intri în transă: înoți și înoți și faci repetitiv aceeași chestie, over and over again, și gândurile curg și apoi ești blank și apoi realizezi că habar nu ai câte bazine ai făcut. Nu că ar conta neapărat. Dar te ajută să le vezi, sau să le știi, înșirate frumos. Data viitoare vii cu încrederea asta, uite, domnule, data trecută am făcut atât… Ciudat cum fiecare gest al nostru din prezent le construiește pe cele viitoare.
Ca să am un rezultat “pe hârtie”, am luat la test ceasul PoolMate Pro Swimovate, de la High5 România. A durat ceva până ne-am împrietenit. Ce să spun, mă descurc mai bine cu pisicile și oamenii decât cu aceste cutiuțe-invenții care par să știe totul despre corpul nostru! Sună a paranoia, știu, dar eu și chestiile tehnologice avem o relație mai ciudată. Ce face acest PoolMate Pro? Păi… îți spune câte bazine ai făcut, deci poți să și dormi înotând sau să te gândești la orice altceva, good bye counting!, îți zice viteza, timpul, distanța, caloriile consumate, eficiența, și pe cine iubești :D.
De asemenea, când ajungi acasă îți descarci frumos minunea în calculator și îți salvezi toată distracția de la bazin și apoi îți studiezi istoricul, faci îmbunătățiri și apoi pleci la Campionatele Mondiale de Înot! 😀
Suportul de download se conectează la calculator prin USB. Legătura dintre ceas și suporțelul ăsta se întâmplă prin infrared.
Ideea e să configurezi ceasul, personalizându-l cu datele tale: cât are bazinul în care vei înota (dacă e de 25 de metri sau 50), data/timpul, greutatea (ca să-ți calculeze și caloriile consumate).
Dacă vrei să iei o pauză și să îți tragi suflul la capăt de bazin, apeși Start și ceasul intră pe modul pauză. Cu ocazia asta, îți creează și un nou set – adică, atunci când o iei de la capăt cu prășitul de bazine, începi o nouă serie, de la 0. Dar acasă le poți aduna frumos, când le descarci.
O mica situație: aveți grijă, să n-o pățiți ca mine: mi-am șters din greșeală un workout de vreo 20 de bazine, pen că înainte de a salva exercițiul în ceas, lucru care se întâmplă apăsând 2 secunde pe butonul start, am vrut să mă uit puțin la ce am făcut și am apăsat Mode și apoi Start ca să îmi arate efectiv și, well, ceasul a interpretat comanda ca pe Erase. So, bye bye, 20 de bazine! Noroc că le-am putut introduce manual, acasă, pe laptop :D. Altfel, nu mă credea nimeni că am mai făcut 20 de bazine! 😀 Kiddin’, nobody cares anyway :D.
Mă gândesc serios să încep să folosesc și centura de puls la alergare și să devin un sports tech savvy, să-mi iasă fire de peste tot și un ecran care levitează să îmi furnizeze în timp real toate informațiile, coach-uindu-mă și biciuindu-mă, ca să performez :D.
Acestea fiind spuse mă pregătesc de somn că mâine dimineață am bazin. Dacă mă trezesc la 6 30 dau o bere! 😀
Herbalife Braşov Triathlon 2015 – liber la înscrieri!
Astăzi s-au deschis înscrierile la Herbalife Braşov Triathlon! Competiţia se va desfăşura pe 19 iulie şi este dedicată tuturor pasionaţilor de înot, ciclism şi alergare. Concursul vine cu un concept inovativ, cu multe noutăţi şi surprize pentru toţi participanţii care vor lua startul în oraşul din inima Transilvaniei.
Herbalife Braşov Triathlon este o competiție cu un caracter unic printre concursurile de triatlon din România și din țările învecinate, atât prin gradul de dificultate al traseului și frumusețea acestuia.
”Triatlonul Braşov a devenit un eveniment de referinţă în calendarul competiţiilor de triatlon din România reuşind să treacă testul primelor două ediţii. Începând cu anul acesta, ne-am asociat cu două organizaţii puternice, Herbalife şi Clubul Sportiv Smart Atletic, care vor ridica valoarea şi nivelul de organizare al evenimentului”, declară Alex Enache, organizator al competiției Herbalife Braşov Triathlon.
Înscrierile sunt deschise atât celor care se află la primul lor triatlon, cât și celor mai competitivi. Participanții pot opta între probele individuale sau de ștafetă, iar distanțele sunt:
- triatlon individual şi ştafetă sprint: 500 m înot + 27 km bicicletă + 4 km alergare
- triatlon individual şi ştafetă olimpică: 1500 m înot + 47 km bicicletă + 8 km alergare
Anul acesta sunt disponibile 300 de locuri la probele individuale şi 50 de locuri la ştafete. Traseul este unul cu totul deosebit, zona de start fiind situată în zona Codlea, proba de bicicletă va trece prin Poiana Braşov, iar finishul va fi în centrul istoric al oraşului – în Piaţa Sfatului (între Biserica Neagră şi Biserica Muzeu), cu trecere pe lângă zidul cetăţii vechi şi Bastionul Ţesătorilor, pe sub Tâmpa.
Noutățile acestei ediții le găsiţi pe site-ul brasovtriathlon.ro/ și pagina de Facebook a evenimentului.
Competiţia este organizată de Asociaţia Şapte Scări Braşov, în parteneriat cu Clubul Sportiv Smart Atletic, două organizaţii cu experienţă în dezvoltarea de evenimente sportive de masă.
Winter Tri, Jurnal de cursă: căutând un nou început
Am o legătură emoţională cu Winter Tri-ul, triatlonul de iarnă de la Izvorani. Am fost cred la toate ediţiile de până acum, în diferite formule: prima dată am făcut o ştafetă, cu Sorin Boriceanu la înot, eu alergarea şi bicla. De la asta mi s-a tras: m-am trezit că vreau şi eu să fac un triatlon întreg, cap coadă, iar asta a presupus să învăţ să înot. Anul trecut m-am prezentat la start la triatlon individual şi, deşi aveam deja motoarele pornite – intrasem în programul de pregătire pentru Ironman – prestaţia a cam lăsat de dorit: aflaţi totuşi CUM am trăit cu impresia că am CÂŞTIGAT cursa până în ultimul moment, chiar aici! 😀
Cursa de acum a fost interesantă şi a cuprins cred, în felul ei, situaţia în care mă găsesc acum în relaţia cu sportul. Un moment critic!, palpitant!, tensionat! :)). Încerc să fiu ironică doar, doar mai tai din amărăciune, dar nu-mi iese.
Am făcut proba de bicicletă anul ăsta, într-o ştafetă cu doi super domni, Andrei şi Vali, cu care m-am cunoscut în dimineaţa cursei. Asta nu ne-a oprit să funcţionăm ca o adevărată echipă şi, la final, să urcăm chiar pe podium. Pare a fi primul meu moment victorios! la Winter Tri, dacă e să calculăm după podium.
foto credit – Winter Tri
Dar eu nu calculez aşa. Scuze, am început cu finalul povestea asta, nu? 🙂 Adevărul este că băieţii au fost buni, şi la alergare şi la înot, iar eu, nu se ştie cum!, am făcut o cursă rezonabilă la bicicletă. Sigur, trebuie să ştiţi că băieţii mei au încheiat cursa la fel de deprimaţi ca tonul meu de acum – unul a zis că de fapt el a tras echipa în jos cu timpul lui, celălalt că nu înţelege cum a scos timpul ăsta, că la antrenamente face mult mai bine. S-au mai luminat când au văzut că suntem pe locul doi la ştafetă mixt, din… 26 de echipe.
După ce ne-am bucurat ca nişte copii, ne-am urcat în maşină, am plecat spre Bucureşti şi s-au stabilit următoarele: că Andrei a doua zi, duminică!, se duce la bazin să facă nişte teste să vadă de ce a scos un alt timp decât cel pe care şi-l dorea, Valentin a decis că trebuie să intensifice antrenamentele la alergare şi să facă asta cât mai curând, am stabilit de comun acord că suntem o echipă cu potenţial şi că ne alegem din calendarul de curse 2015 şi alte competiţii, în formula asta. Eu m-am întors acasă şi, în spiritul echipei, am căzut frumos în depresie (sau cred că eram deja), că de ce m-am prezentat la concurs fără antrenament la bicicletă şi de ce nu m-am antrenat pentru un triatlon full şi aşa mai departe.
Am gâfâit îngrozitor pe traseul celor 12 kilometri de plat!
Ce să mai zic după ce am ajuns cu bicla în tranziţie şi am alergat către intrarea în Complexul Izvorani! Aveam picioare de plumb, simţeam că o să cad în nas, împiedicându-mă în spd-uri, şi că o să fac infarct până ia colegul meu cipul. Dacă aş fi avut şi cursa de alergare la activ…
Dar mediocritatea panseurilor mele nu mi-a ştirbit nicio secundă din bucuria reîntâlnirii cu fiorul de concurs. Emoţiile cu o sută de ore înainte (aşa par, până când mai ai puţin şi se dă startul şi apoi timpul se comprimă), panica la gândul că ai putea face pană, momentul când creierul preia controlul corpului care parcă n-ar duce mai mult, dar o face până la urmă, aerul călduţ şi usturător de la bazin…
….oamenii care trag de ei pe culoarele de concurs, fiecare cu tensiunea şi gândurile lui, bucuria revederii cunoscuţilor la start sau înainte de start, strategiile de echipă, încurajările de pe margine, zâmbetele şi îmbrăţişările. Cronometrele şi focusarea.
Unul din cele 4 starturi Winter Tri 2015 foto credit: Orange
Proba mea de biclă de acum a fost un fel de rewind cu câteva etape ale evoluţiei mele sportive de-a lungul timpului: nici antrenată pentru un timp foarte bun la o probă de ştafetă, neantrenată pentru un triatlon întreg, o probă de înot pe care aş fi făcut-o poate mai bine decât în anii trecuţi, pentru că în ultima vreme m-am concentrat pe înot, o alergare cel mai probabil lamentabilă dacă s-ar fi întâmplat. Cam asta a făcut programul de antrenament Ironman din mine – nu prea mai pot participa la concursuri just for the fun of it. Cine nu trăieşte asta după un Ironman sau după ce a trecut printr-un program cât de cât standardizat de pregătire, e fericit. Chiar aşa, la voi cum e?
Eu ajung să îmi reproşez tot ce nu îmi pregătesc pentru o cursă – strategie, antrenamente… Sigur, la antrenamente nu ajung – de alergare sau bicicletă, iar asta se sedimentează undeva, în creieraşul meu fragil 😀 şi mă aduce în această situaţie. Care nu face decât să mă îndepărteze de sport. Căci sportul trebuie să fie lejeritate, bucurie. Sigur că mi-ar plăcea să deschidem un grup de suport pe tema asta sau variaţii ale acestei teme, exemplu: cum ne reîntoarcem la sportul fără target?! Cum ne bucurăm de sport, aruncând ceasul cronometru? Cum continuăm să trăim cu noi deşi nu ajungem la antrenamente? Putem să ne scoatem cuvântul antrenamente din vocabular şi să trăim aşa o cursă? Aşa cum era odată, când luam bicicleta după mine şi mă trezeam prin vreo pădure, la vreun concurs, şi era bucuria aia pură, fără timing, fără reproşuri, doar alunecare. Sper ca proba mea de biclă de la Winter Tri să fie, metaforic, acel nou-vechi început.
Una dintre primele mele competitii de mountainbike, septembrie 2010
Încă un Half Ironman în România: „Vrem Transfierul pe harta triatloanelor din Europa”
Lucrurile încep să arate din ce în ce mai bine la noi pentru sportivii de anduranţă şi triatlonişti: competiţiile se calcă în weekenduri pe călcâie, şi e bine că e aşa, avem mai multe variante, iar numărul celor care se apucă de triatlon sau îşi stabilesc ca obiectiv curse de anduranţă este în creştere.
So, anul acesta, în calendarul competiţional şi-a făcut loc o nouă competiţie, pe distanţă specifică unui half ironman – 1.900 de metri înot, 90 de km bicicletă şi 21 de km alergare. (pe lângă cea existentă deja, la Oradea – Xman România, pe distanţe atât de half cât şi full).
Este vorba despre Transfier, aşa cum mulţi dintre voi ştiu sau s-au înscris deja. Am făcut rost de mai multe detalii despre această cursă spectaculoasă, al cărei spaţiu de desfăşurare este… Transfăgărăşanul. Aşa că Mihai Preda, organizator al competiţiilor NoStress, serie din care face parte şi Transfier, ne-a spus mai multe despre traseu, organizare şi obiective ale evenimentului care se va petrece pe 25 iulie 2015.
Adrenallina: Cum v-a venit ideea unei competiții de tip Half Ironman?
Mihai Preda: Ideea îi aparține lui Răzvan Varabiescu, care, trecând prin zona Transfăgărășanului, și-a spus că aici trebuie făcută o competiție „între prieteni”, o competiție haiduceasco-sportivă. Și a și făcut-o, într-o ediție pilot, restrânsă, cu ajutorul lui Dan Bucureanu la partea de organizare.
Primul Transfier, care s-a petrecut în vara lui 2014, pe 10 august, a avut ceva magic, pornind de la vremea excepțională, frumusețea lacului Vidraru sau numărul de participanți: 7 magnifici, fantastici, samurai :). Cristi Farcaș a fost cel care a câștigat prima ediție, fiind și singurul care a terminat competiția. Apoi, prin septembrie, ne-am întalnit toți trei – Răzvan, Dan și Mihai și am decis să facem împreună, sub umbrela NoStress, un Transfier organizat ca la carte, începând cu ediția din 25 iulie 2015.
Cum ați ajuns la acest traseu și de ce ați decis să fiți atât de sadici :D: înot în Vidraru, bicicletă pe Transfăgărășan, cu 20 de km în cățărărare continuă, cu peste 1.400 de metri diferență de nivel acumulată în acest interval, finish în urcare pe scări, 300 de trepte?! 🙂
De fapt sunt 392 de trepte :). Traseul însă a fost ales în primul rând pentru frumusețea peisajului și apoi pentru dificultate. Evident că piesa de rezistență o reprezintă „cel mai frumos drum din lume”, după cum au zis cei de la Top Gear. Și cred că nu există ciclist în România care să nu-și fi dorit să urce măcar o dată Transfăgărășanul.
Chiar așa se cheamă această statuie unde e finish-ul competiției și al celor 300 de trepte, “omul de fier” ? 🙂
Se numește Prometheu. Dar arată exact ca un IronMan. Mai mult, arată așa de prin 1970, cu ani buni înainte să se nască competitia din Hawaii. Deci, de ce să nu ne mândrim noi, românii, că avem primul IronMan? 🙂
Omul de fier de România, pe Transfăgărăşan
Spune-ne mai multe detalii despre competiție și organizare – de câți voluntari veți avea nevoie, e închis Trans-ul, ce temperatură va avea aproximativ apa din Vidraru..?
Pai nici nu stiu cu ce sa încep… Da, Trans-ul va fi închis, asta-i una dintre cheile de organizare. Foarte greu la noi să faci așa ceva, dar așa va fi, concurenții vor avea drumul doar pentru ei. Am început să închidem drumurile pentru competiții la Bike&Like, la Sibiu, apoi la Triathlonul NoStress de la Olimp, în plin sezon, pe 23 august.
Voluntari vor fi peste 50, atât echipa NoStress cât și alți prieteni și apropiați. Vrem să fie totul cât mai bine făcut, vom fi foarte atenți la siguranța participanților. Chiar insist foarte mult pe protejarea concurenților și pe semnalizarea fiecărei curbe din coborârea de la Bâlea. Cei care nu ţin banda dreapta la coborâre şi taie curbele vor fi descalificaţi. Trebuie să ne luăm măsuri de siguranţă foarte serioase, iar regulamentul va fi aplicat drastic.
Apa din Vidraru va avea între 16 şi 21 grade, dar oricum costumul de neopren este obligatoriu. Asta pentru că în lacurile de munte, apa poate să aibă la suprafaţă un strat de 1 metru cu temperatura de 19 grade, să zicem, iar de la 1 metru în jos să aibă 12 grade. Deci, obligatoriu costum :).
Triatlonişti la ediţia pilot Transfier, la proba de înot, în Vidraru
Cum arată primele feedback-uri primite de la cei care au auzit despre competiție? Până acum singura probă de Half avea loc la Oradea, la Campionatul de Triatlon pe Distanța Lungă.
Competiţiile pentru amatori se dezvoltă în România pe toate planurile, fie că vorbim de triatlon, ciclism sau alergare montană, lucru care ne bucură. Vor mai apărea şi alte competiţii pe distanţe de half sau de full, familia de Ironman si Ironwoman va creşte anual, destul de accentuat. Aşadar, feedback-ul a fost clar unul pozitiv, oamenii cam aşteptau să mai apară măcar încă un concurs pe distanţă lungă. Am şi fixat data la o distanţă suficientă de Oradea pentru ca cei care vor să facă o „dublă” în 2015 să aibă această posibilitate.
Există însă și varianta mai light a acestei competiții, nu? Triatlonul olimpic. Spune-ne câte ceva despre asta.
Da, mă bucur de această întrebare, pentru că încă nu se ştie că, în aceeaşi zi şi loc, se va desfăşura şi Triathlonul Transfier Olimpic, cu distanţe de 1 km înot, 40 km de ciclism şi 10 km de alergare. Înotul e aproximativ jumătate (1 km), iar la proba de bicicletă vor fi 20 km dus şi 20 întors, adică exact prima parte din traseul de la half, fără urcarea până la Bâlea. Practic e plat.
Alergarea e de 10 km şi se termină cu urcarea a numai 200 de trepte. Aşadar cei care termină triathlonul olimpic nu vor urca până la picioarele statuii de fier, ci doar până la jumătatea drumului. Finish-ul de la picioarele statuii este accesat doar de cei de la half. Dar ce e mai important e că cei de la Olimpic vor putea să-i aplaude pe cei de la half, să-i aştepte la finish. Vor avea şansa să înoate, pedaleze şi alerge împreună cu cei care şi-au propus să parcurgă 70.3 mile.
Care sunt provocările cu care vă confruntați ca organizatori ai unei astfel de competiții? Pe câți participanți mizați? Ce vă doriți cel mai mult de la acest concurs?
Fiind prima ediţie, încercăm pe cât posibil să prevedem ce s-ar putea întâmpla. Trebuie să fim foarte atenţi la tot ce înseamnă siguranţa participanţilor. Asta presupune măsuri suplimentare de semnalizare a zonelor cu potenţial de pericol, o gândire foarte bună a zonelor de intersecţie, asigurarea echipelor de intervenţie. Apoi, evident, lupta cu birocraţia, documentele, avizele, etc. Apoi, confortul participanţilor, preluarea tuturor grijilor, găsirea de locuri de cazare, parcare, depozitare materiale, etc.
NoStress inseamna în primul rând ca participantul nu are nicio grijă. Înseamnă „tu concentrează-te pe cursă, de restul ne ocupăm noi”.
Ce vrem? Vrem să aducem câteva nume importante de triatlonişti, care au terminat pe primele locuri la curse importante din Europa. Vrem să poziţionăm Transfierul pe harta triatloanelor din Europa.
Ca număr de participanţi, noi credem că vom avea 200 de concurenți la half şi cel puţin la fel la olimpic. Este şi o problemă de dimensionare a numărului maxim de participanţi. Pentru siguranţa acestora, nu vom permite mai mult de 500 în total. Până acum s-au înscris deja 100.
- ‹ Previous
- 1
- 2
- 3
- 4
- Next ›
