Home Antrenamente Alergare Trail running, o experiență specială
Trail running, o experiență specială

Trail running, o experiență specială

1
Distribuie pe:

Alergarea pe potecă, trail running în termonologie english fancy 🙂 este ceva special, după cum spune și titlul :)))).

Am însă argumente mai puternice de-atât :). Le-am trăit pe pielea mea, după ce am descoperit alergarea de trail. Asta s-a întâmplat la una din edițiile Maratonul Olteniei, o competiție dublă, de alergare + bike, în 2 zile consecutive, care are loc la Râmnicu Vâlcea.

Acolo am alergat prima dată într-un concurs de alergare pe teren neasfaltat. A fost love at first sight, aici e Jurnalul de cursă care o dovedește! 🙂

Alergarea de trail înseamnă multe lucruri, hai să vedem cum te schimbă și ce ai de câștigat.

  1. LIBERTATE

Da, sentimentul ăla că te contopești cu cerul, cu verdele copacilor, cu vântul, cu sângele care îți face venele să pulseze, cu inima care saltă de bucurie, vorba poetului. 😀

Senzația aceea că tu îți controlezi corpul, că ești una cu frumusețea peisajului din jur.

(c) fitness.reebok.com
(c) fitness.reebok.com
  1. WELL- BEING

Se cam abuzează de cuvântul ăsta, dar l-am ales pentru că incumbă multe înțelesuri: și sănătate și stare de bine – fizică și psihică. Alergarea pe coclauri/munte/potecă/dealuri te îndepărtează de agitația urbană, de stres și de rutina cotidiană, de poluare, de… mase nesfârșite de oameni, de care uneori e bine să scapi :D. Îți limpezește mintea, te reîncarcă energetic. Natura are darul ăsta și este moca/free/gratis!

  1. INTUIȚIE

Studiile spun că alergatul te face mai deștept :D. Dar alergatul în natură, departe de claxoane și poluare, îți mai dă câte ceva…

Spre deosbire de alergarea pe asfalt, unde te poți gândi la ce vrei tu în timp ce faci asta, pentru că drumul se întinde cuminte în fața ta, la trail lucrurile stau diferit: vei fi mereu alert, să sari peste rădăcina aia de copac, să eviți piatra aia, să îți menții echilibrul pe coborâri, să te ajuți de corp – brațe, picioare –  ca să înaintezi… Trebuie să asculți mereu corpul și natura, să îți ascuți simțurile ca să depășești obstacole.

Iar asta, my friends, îți dezvoltă intuiția.

Una dintre cele mai misterioase trăsături umane, intuiția înseamnă și abilitatea de a dezvolta cunoștine/know how fără uzul rațiunii. 🙂 Buhuhu 😀

  1. AVENTURĂ & EXPLORARE

Două cuvinte pe care le iubesc și care mă ghidează mereu în ceea ce fac. Ador să fiu luată pe nepregătite și să fac față ACUM cu maximum de resurse, la ceea ce trăiesc. Îmi place să descopăr locuri și situații noi și să găsesc soluții instant.

Alergarea de trail e perfectă pentru asta. Ești în mijlocul naturii, departe de facilitățile civilizației și te bazezi pe tine, pe ceea ce ai dar și pe ceea ce nu știi că ai. 🙂 Dar descoperi. Descoperi minunățiile din jur și pe cele dinăuntrul tău.

  1. TE FACE UN ALERGĂTOR MAI BUN

Și, să sperăm, și un om mai bun :). Când ești puțin mai liniștit și mai pozitiv se răsfrânge și asupra celorlalți, nu?

Dar alergarea pe teren variat, în clime diferite, cu ruperi de ritm, cu mișcări care cer angrenarea tuturor mușchilor din corp nu face decât să te transforme, muscular și… psihic. Sportul este mai mult psihic decât fizic, descoperi asta destul de curând ca practicant :). Capeți forță, experiență și abilități suplimentare.

Dacă ești încă un alergător de asfalt și nu știi de unde să începi și cum să apuci alergarea de trail, poți începe cu o competiție precum Maratonul Olteniei: poți parcurge distanța de cros, de 10, 5 km.

Dacă nu ești novice și ai la activ suficienți kilometri și curse alergate, poți încerca la MO și semimaratonul. Este timp de antrenamente pentru ambele, cursa este la final de august (28 august).

Vă las cu un documentar despre trail running. După ce veți începe să aflați și să trăiți trail running-ul, nu va mai fi cale de întoarcere! 🙂

Distribuie pe:
Roxana Lupu Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare. Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Comentarii(1)

  1. Foarte fain articolul , alergarea pe poteci e ceva deosebit si te provoacă la un nivel diferit . Asta e si motivul pentru care notiuni ca timpul realizat sunt mai putin importante decât experienta in sine. In plus, comunitatea fiind mult mai restrânsă decât pe sosea, e mult mai relaxata si pozitiva.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *