Radu Vatcu (44 de ani), ghid turistic și montaniard cu sute de trasee la activ, povestește cum a transformat pasiunea sa pentru călătorii în afacere, înființând în anul 2000 prima firmă din România cu specificul turism de aventură, Extreme Travel. Radu a escaladat cei mai înalți și mai provocatori munți ai lumii și a ajuns în toate aceste locuri minunate pe care le visăm noi noaptea 😉 Clienții Extreme Travel sunt pasionații de munte și alpinism, sporturi extreme, cei care visează la cucerirea celor mai înalți munți de pe planetă sau la expediții în zone spectaculoase ca Patagonia, Indonezia,Tanzania, Papua Noua Guineee, Antarctica, America de Sud, Alaska, Pampasul argentinian, savana africană.
Da, e nevoie de bani pentru asta și nu foarte mulți își permit. Prețurile expedițiilor – unde turiștii sunt însoțiți de Radu Vatcu și asociații lui – variază, iată câteva exemple: 16 zile în Peru – Machu Picchu, Cusco, Nazca, Titicaca – costă 2.800 de euro, 20 de zile în Cuba – 2.500 de euro, 14 zile în Tanzania, 3.100 de euro, escaladarea muntelui Kenya (5.199 de metri), din țara cu același nume, 3.700 de euro.
Adrenallina: Tu ești un montaniard consacrat, când ai stabilit o relație afectivă cu muntele?
Radu Vatcu, Extreme Travel: Părinții sunt cei care mi-au făcut cunoștință cu muntele încă din copilărie. Apoi nașul meu de botez e un montaniard aventurier și ne-a dus pe trasee nemarcate, mai deosebite. Și din copilărie a început dragostea pentru munte, de pe la 10 ani.
Colaborezi cu Clubul Montan Altitudine?
Am devenit de curând membru al Clubului, ne ajutăm reciproc: ei au cunoștințe în acest domeniu, pe anumite trasee, iar noi oferim cadrul legal ca să desfășurăm aceste expediții, noi fiind agenție de turism și având expertiză pe acest domeniu al organizării de expediții comerciale.
Cum a venit ideea acestei afaceri?
A apărut gândul de a împărtăși și altora lucrurile frumoase pe care le-am văzut traversând lumea. Am spus că ar putea fi o afacere de success, pentru că în România la acea vreme nu era nicio altă firmă pe acest segment, al turismului de aventură.
Cum se întâmplau expedițiile tale înainte de asta?
Plecam pe cont propriu cu un prieten, Alexandru Boru, care a devenit și asociatul meu. Primul munte pe care l-am urcat în afara țării a fost Elbrus, în Cucaz, care face parte din traseul Seven Summits (7 Vârfuri) cele mai înalte vârfuri de pe cele 7 continente. Am mai urcat un vârf din seria asta, apoi am continuat cu alți și alți munți, nu neapărat după același criteriu. Apoi, plecând de la munte, ne-am zis să vizităm și țara unde se găsea și am descoperit lucruri foarte interesante.
Pe muntele Uhuru, cel mai înalt punct din Masivul Kilimanjaro, 5.895 de metri
Cum ai descrie genul de turism pe care îl promovați?
Se adresează unor oameni curioși să afle cu adevărat despre țara pe care o vizitează, asta înseamnă oameni, cultură, natură, dincolo de lista cunoscută de monumente și obiective la care se duce toată lumea. În genul acesta de excursii obișnuite călătorești de obicei într-un autocar , apoi stai într-un hotel, izolat de fapt de țara respectivă. Cei din agenții nu se străduiesc să descopere lucruri noi, pe care să le arate, să muncească să le explice. Conceptul nostru, de turism de aventură se aseamănă cu călătoriile pe care le fac cei care bat lumea în lung și-n lat cu rucsacul în spate. Este opusul turismului de masă, opusul lui “all inclusive”. Grupurile sunt de 6, maxim 10 persoane. Cazările nu sunt foarte luxoase, pentru că interesul este să vedem cât mai mult, nu să stăm în hoteluri de lux. Excursiile sunt oricum scumpe, pentru că vorbim de destinații exotice, îndepărtate. De exemplu, în Peru avem o noapte de cazare în insula Amantani, pe lacul Titicaca, unde nu există hoteluri, și dormim la săteni. Aici standardul scade sub 2 stele, pentru că sunt case de țară, locuințe ale localnicilor.
Culori în Zanzibar
Dă-mi te rog exemplu de câteva locații unde voi ajungeți, de dificultate ridicată, acolo unde vine doar un anumit gen de turiști, cu o anumită pregătire și experiență.
Aici este vorba exclusiv de expedițiile montane. Pentru toate celelalte, avem alternative, chiar dacă e vorba despre o porțiune mai dificilă, găsim soluții ca să poată veni oricine. Expedițiile montane se adresează oamenilor antrenați. Cel mai înalt vârf pe care mergem noi deocamdată este Aconcagua, care are aproape 7.000 de metri. Este un vârf dificil din cauza altitudinii ridicate, a condițiilor meteorologice care pot apărea, a procesului de aclimatizare – sunt oameni care nu rezistă la asemenea altitudine, oricât s-ar pregăti. Sunt și munți dificil de escaladat din punct de vedere tehnic, cum este Mont Blanc, din Alpii francezi. Apoi, cel mai dificil traseu din programele noastre este cel de pe Mount Kenya (al doilea cel mai înalt munte al Africii, după Kilimanjaro), unde sunt 2 vârfuri, nu foarte înalte – Batian, 5.199 de metri și Nelion, 5.188 – care nu pot fi atinse decât prin escaladă. E nevoie de 12 lungimi de coardă, iar cei care vor să ajungă acolo trebuie să aibă o pregătire prealabilă în alpinism.
Pe vârful Ararat, împreună cu alpinistul Ovidiu Popescu, de la Clubul Montan Altitudine, și alți turiști
Aveți și excursii de safari. Există vreun grad de pericol în acest caz?
Nu sunt pericole, în general. În rezervațiile din Africa, unde organizăm noi aceste expediții de safari – apropos, în limba swahili, vorbită cu precădere în Africa de Est, safari înseamnă călătorie – se merge cu mașini, locurile de cazare sunt păzite iar când stăm la cort, animalele nu se apropie de zonele respective. Mai mergem și în pădurea amazoniană, sau în Uganda, unde mergem să vedem gorilele, cimpanzeii și ne deplasăm pe jos, prin pădure. Nu poți spune că nu există absolute niciun risc, dar dacă oamenii respect ceea ce li se spune, este în regulă.
Voi ați avut vreun incident?
Da, anul trecut în Kenya. O fetiță de 13 ani din grupul nostru mânca un măr și un babuin (o maimuță cu botul alungit, asemănător câinelui, maxilare puternice) a sărit să-i smulgă mărul din mână și a zgâriat-o. Apoi, încă o situație cu altă fată, de 20 și ceva de ani. Eram cu toții la un picnic și fata ținea în mână o pulpă de pui și a sărit o acvilă, care i-a smuls pulpa din mână și i-a tras o aripă peste față. E nevoie totuși de o precauție, pentru că mâncarea e catalizatorul acestor incidente. Eram odată pe marginea craterului NgoroNgoro, în Tanzania, și au venit elefanții africani, care sunt destul de periculoși. Bine, nu aveau treabă cu noi, veniseră să bea apă din rezervorul existent acolo, în rezervație. Dacă nu te apropii de ei și nu-i deranjezi, nu te atacă, dar altfel există un pericol destul de mare.
Familie de elefanți într-o rezervație din Africa
Cu ce destinații începeți sezonul 2012?
Pe 6 februarie o să plec cu un grup de 4 băieți pe Aconcagua, în Argentina, pe 24 februarie ne întoarcem și preiau 5 persoane pentru destinația Patagonia, cu întoarcere în țară pe 10 martie, în aprilie o să fie o excursie în Cuba și așa mai departe, avem un calendar aglomerat.
Ce au în comun oamenii care solicită pachetele voastre?
Plăcerea de a călători, de a cunoaște lumea. Unii sunt înclinați pe partea de istorie, alții pe partea de aventură, alții pe alpinism.
Spune-mi cum este pentru tine această oportunitate de a vedea toate minunățiile lumii?
Da, este primul lucru pe care îl aud când povestesc cuiva despre ceea ce fac, îmi spun că mă invidiază pentru asta. Într-adevăr, este o meserie care-mi place, și e altfel să faci un lucru cu plăcere. Dar când mergi o dată, de două ori, de trei ori în același loc, nu mai ai aceleași emoții. În plus, sunt acolo cu un grup de oameni, trebuie să mă ocup de foarte multe lucruri, nu-mi rămâne mult timp doar pentru mine. Dar grupurile sunt mici și se leagă prietenii. Este altceva față de turismul de masă.
