Este tânăr, talentat și în căutare de adrenalină, iată doar câteva dintre motivele pentru care ne-am decis să ne întâlnim cu trialistul Alexandru Câlța (24 de ani) la o sesiune de bicicletă și una de interviu, în parcul Tineretului. Alex practică una din disciplinele extreme ale mountainbike-ului, este vorba despre Trial – sunt riderii aceia cu bicicletele fără șa, care sar cu dezinvoltură scări, borduri și orice alte obstacole din jur de care se simt ispitiți. Un sport al agilității și echilibrului, bike trial –ul presupune și foarte mult curaj, fiind un sport extrem și destul de periculos.
Alexandru Câlța, la o sesiune de bike trial în Tineretului
Alex este printre cei mai buni care fac asta, este căutat pentru demonstrațiile lui spectaculoase – a filmat pentru unul din documentarele Airwaves Extreme, “What is Extreme” și pentru episodul pilot al unui serial intitulat “Xtreme”, alături de cei mai buni skateri și trialiști din România.
Am înghețat împreună în parc azi dimineață pe biciclete, dar a meritat: am aflat că Alex s-a angajat la unchiul său la 16 ani ca să-și cumpere prima bicicletă adevărată de trial, că a chiulit de la școală pentru antrenamente, că nu poate trăi fără asta. În plus, cât am vorbit, timp de 10 minute a nins cu soare. 🙂
Adrenallina: Cum a început pentru tine pasiunea pentru bike trial?
Alexandru Câlța: De mic mi-au plăcut mașinile și bicicletele. Mă uitam destul de mult la televizor, la emisiunile de pe Eurosport, unde erau cascadorii cu biciclete, și mi-am zis: “Ce tare e! Vreau să fac și eu asta!” Și am început și eu să sar, să-mi chinuiesc bicicleta de mountainbike pe care-o aveam atunci, până când mi-a reușit.
Unde te antrenai?
Oriunde erau gropi, borduri, canale descoperite acolo eram și eu, săream peste ele.
Asta se întâmpla în București, în cartierul tău?
Da, atunci locuiam lângă Cișmigiu, aveam și parcul la îndemână, mai coboram scări cu bicicleta pe acolo. Și oriunde găseam un lemn căzut pe jos, o bordură mai înaltă, o cutie de carton , încercam să trec cu bicicleta peste, să văd cât de sus pot să sar și cât de mult.
Alex în acțiune, căutând obstacole prin București
Erau și alți băieți de vârsta ta care făceau asta sau erai privit oarecum cu suspiciune?
La început eram cam singurul nebun din cartier care făcea așa ceva cu bicicleta. Dar am început să mă împrietenesc cu un grup de băieți care se întâlneau în parcul Herăstrău, ei mi-au explicat ce înseamnă trial-ul, cum sunt bicicletele, la ei am văzut trick-uri și așa mai departe.
Citeam pe site-ul tău (www.alexandrucalta.ro) că ai lucrat la firma unchiului tău ca să-ți faci rost de o bicicletă de trial.
Da. Toată școala generală, până am intrat la liceu, am lucrat în fabrica de cherestea a unchiului meu, în județul Neamț. M-am dus la el și i-am zis: “Unchiule, hai să facem un nepotism. Angajează-mă și pe mine, vreau să-mi iau o bicicletă și-mi trebuie bani”. Și m-a pus la treabă.
Ce lucrai efectiv acolo?
Tăiam lemne, transformam buștenii în scândură, cu un gater. Câteodată îmi ieșea cam pătrată scândura, dar asta era (râde). Până la urmă am strâns banii.
Câți ani aveai când s-a întâmplat asta și cum a schimbat noua bicicletă lucrurile?
Aveam 16 ani. Cu noua bicicletă a fost o evoluție foarte mare. Am învățat să mă cațăr mult mai bine, să sar tot felul de obstacole, aveam niște frâne profesioniste, era altceva. Ajunsesem să sar de la înălțimea de 1 metru, ceea ce era fantastic.
Aveai pe cineva care îți arăta cum se face sau erai autodidact?
Și profesorul și elevul eram eu. Mă uitam la filmulețe pe internet, încercam să aplic tehnicile pe care le vedeam acolo. Bine, mai vorbeam cu prieteni, dar în mare parte încercam să le fac singur.
Te-ai gândit de ce te-ai lipit tocmai de partea asta a mountainbike- ului?
Nu știu să spun. Mie îmi plac mult și mașinile și artele marțiale. La un moment dat voiam să mă fac pilot de raliu. Dar bicicleta a rămas așa, mereu cu mine, indiferent ce am făcut. Când mă apuca cheful de bicicletă, plecam pur și simplu și trializam prin oraș.
Ideea de concurs cum a venit?
Din joacă. Am aflat de la băieții din gașcă că se duc pe la concursuri, demonstrații, și am zis să mă duc și eu să văd cum e. Am fost la Campionatul Național de Trial, la Poiana Brașov, și mi-a plăcut foarte mult atmosfera, faptul că erau atât de mulți rideri adunați acolo, că am putut să schimbăm păreri, apoi erau atât de multe biciclete care îți luau ochii. Am ieșit pe locul 18 din 20, dar eram în culmea fericirii. Participasem la primul meu concurs!
Prima competiție unde ai făcut spectacol?
A fost acum 6 ani, la un concurs la Miercurea Ciuc, unde am luat locul 3, la categoria Elite. Când am ajuns și am văzut traseul de concurs mi s-a părut foarte greu. Dar când am început, m-am gândit că nu am nimic de pierdut, așa că m-am urcat pe bicicletă și m-am distrat. Am impresionat câțiva colegi, o dată pentru că am trecut o secțiune foarte dificilă, o dată pentru că era să cad. (râde)
Ai fost numit în 2005 cel mai tare rider din București. În ce context ai primit această titulatură?
Unul dintre motive a fost că mulți dintre băieții din gașcă nu se mai prea dădeau, se angajaseră, unii se și căsătoriseră. Eu eram cel mai mic dintre ei, și nu aveam altceva de făcut decât să mă duc la școală și restul zilei să mă antrenez. Și am ajuns la un nivel tehnic și spectaculos undeva mai sus decât ceilalți. Petreceam mai mult timp pe bicicletă decât orice altceva făceam – dacă era vorba de somn sau de școală. În următorii doi ani am setat un nivel pentru trialul din București.
Demonstrație de agilitate, la unul din concursurile din București
Îți amintești un trick mai complicat, la care ai muncit mai mult?
Muncesc pentru toate în egală măsură dar a fost un moment mai greu, să spun, când am sărit cu bicicleta de la aproape 4 metri înălțime. Am filmat un video pentru documentarul de filme extreme al Airwaves, “What is Extreme?”. Voiam să fac ceva mai special cu ocazia asta. Oricum luasem în vizor bordure aceea de multișor și am zis că ăsta e momentul! M-am urcat pe bicicletă și am sărit, fără să mă gândesc prea mult, pentru că deja mă luase amețeala. (râde)
Unde se găsește această bordură?
Este chiar la baza Dealului Mitropoliei, în București.
Ce planuri ai pentru 2012?
Sunt entuziasmat de 2012, vreau să încep o afacere în domeniul biking. Sunt curios cum o să iasă. Sper să-mi mulțumesc și sponsorii, este vorba despre Monster Energy Romania, Moș Ion Roată Bike Center și revista on line FreeRider.ro.
Spune-mi dacă atunci când mergi pe stradă fără bicicletă ești cu ochii după obstacole pe care le-ai putea sări.
Da, clar, înnebunesc pe toată lumea cu asta. Și dacă merg într-o excursie cu ai mei, fără bicicletă, sunt cu ochii în toate părțile: ” Ia uite ce piatră!” “Ia uite ce buștean!”.
Cum ai define bike trial-ul?
E un fel de nebunie, un moment în care mintea ta se deconectează, nu se mai gândește la nimic altceva decât la acea săritură, sau la acea tehnică de a depăși un obstacol. Este adrenalină, dar și o curiozitate: “Hai să încerc asta să văd dacă reușesc!“
Cum stai cu frica? Sau poate nu există.
Trebuie s-o gestionezi, pentru că apare inevitabil. Dar înlocuiesc frica cu un gând bun, cum ar fi că dacă reușesc o să mă autodepășesc și o să fiu fericit.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2bT8MP2DXn4]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZQIyIFI5YKA]
