Iată că vine și primul semimaraton montan de alergare din calendarul competițional de anul acesta! Este vorba despre ediția de iarnă a Semimaratonului Piatra Mare, organizat de Societatea Carpatină Ardeleană, filiala Covasna, în parteneriat cu SCA Săcele, care se întâmplă sâmbăta aceasta, pe 25 februarie. Sunt 14 kilometri care se aleargă sau se parcurg pe schiuri de tură, după pofta fiecăruia, în munții Piatra Mare.
Startul se va da de la bariera Dâmbul Morii, la ora 10.00, iar înscrierea se face pe loc, plătind taxa de participare de 25 de lei, începând cu ora 9.00.
Traseul are o înclinație de maximum 45 de grade iar diferența de nivel la urcare, cât și la coborâre este de 930 de metri. Traseul la urcare se va desfășura pe drumul marcat cu banda galbenă spre Canionul Șapte Scări, cu ocolirea acestuia, până la cabană. La coborâre se va urma Drumul Familiar, marcat cu banda roșie, până înapoi la bariera de la Dâmbul Morii, de unde s-a plecat în cursă. Harta traseului o puteți obține trimițând un email la gl_zsolt@yahoo.com
La sfârșit vor fi realizate clasamente la fiecare dintre cele 2 probe, alergare, respectiv schi de tură.
Regulamentul competiției prevede că nu este voie să se folosească scurtături pe traseu, cei care schiază trebuie să-și aducă schiuri de tură, piei de focă, bețe, frontal, un litru de apă.
Mai multe detalii furnizează Szilagyi Peter , 0745 970 985, Gaspar Laszlo Zsolt, 0745 058 179, Email gl_zsolt@yahoo.com și Florin Simion, 0724 385 805.