Andrei Roșu, alergător și recordman mondial în ultramaratoane, organizează împreună cu Gabi Solomon, maratonist, în colaborare cu Ro Club Maraton , o competiție de alergare pe culmile Transfăgărășanului, pe 9 iunie anul acesta. O premieră interesantă, o competiție cu două componente: un semimaraton de 22, 1 kilometri și un ultramaraton de 70 de kilometri, pentru cei mai vajnici alergători (categorie limitată la 10 locuri).
Concursul are o componentă caritabilă – pentru a te număra printre concurenții la concurs fie vei participa la o tragere la sorți – mai aveți timp să vă înscrieți la tombolă până pe 30 martie! – fie îți vei asuma strângerea unei sume minime în contul unuia dintre cele 2 două proiecte caritabile: Centrul de Excelență în Îngrijire Paliativă și Pădurea Copiilor. Fiecare alergător va avea o pagină de donații, spun organizatorii, unde susținătorii lui pot citi descrierea proiectului și a asociației. Prin intermediul acestei pagini, susținătorii pot dona și, în același timp, pot trimite alergătorului mesaje de încurajare.
Așadar, o cursă de alergare și anduranță pe drumul Transfăgărășanului, cu diferențe de nivel în urcare de 1.050 la semimaraton și 1.550 la ultramaraton, îndulcite însă de izvoarele, cascadele, lacurile glaciare și munții somptuoși din jur.
Traseele detaliate precum și alte informații utile cu privire la înscriere și desfășurare se găsesc pe http://www.transmaraton.org/.
Concursul este o inițiativă a lui Andrei Roșu, alergător și maratonist extrem, și, mai nou, recordman mondial – este omul care a alergat în cea mai scurtă perioadă de timp (mai puțin de 2 ani) 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe toate continentele lumii. Mai multe despre aventurile inspiraționale ale lui Andrei Roșu aflați din interviul pe care ni l-a acordat aici.