Am ajuns la Up Run pentru că urăsc să urc scări. Când le văd desfășurându-se în față, la metrou sau în orice scară de bloc, mă ia lehamitea în formă pură. Le urc fără tragere de inimă, și asta, la fel ca oricare alt lucru din viață pe care-l faci fără chef, te indispune.
514 trepte, 22 de etaje, 107 metri – asta promitea Tower Center Up run, și-am zis că-i un antidot perfect pentru atitudinea mea neprietenoasă. Am încercat să mă antrenez, și tot ce mi-a ieșit a fost o alergare până la etajul 8, în scara blocului unui prieten, și câteva zile de alergare pe bandă, reprize de câte 15 minute.
Trebuie să știți că e greșit: nu mergi la un astfel de concurs fără antrenament, pentru că riști complicații: blocarea mușchilor, întinderi, și altele mai grave, dacă, de exemplu, nu știi că ai probleme cu inima. E un efort cardio la o intensitate ridicată, și doar cei care se antrenează de câteva luni se simt confortabil, pentru că sunt deja în forma sportivă care le permite asta.
Eu n-am vrut doar să urc scările alea, ci să-mi schimb perspectiva și să ajung să vreau să urc scările de la metrou și toate celelalte scări pe care le mai întâlnesc! 😉
Și s-a-ntâmplat. Înainte de cursa asta le urcam ]n alergare pentru că voiam să m-antrenez (da, la metrou, ce are ? ;), iar acum le urc pentru că a început să îmi placă și pen’ că la urmatoarea ediție Up Run mi-aș dori un timp-rezultat care să nu fie mediocru.
Mă așteptam să termin prost, dar totuși nu credeam că o să fiu praf deja de la etajul 7. Îmi simțeam pulsul lovind cu putere și abia aveam aer, iar mușchii de la picioare nu mă ajutau mai mult. Startul s-a dat individual, în funcție de numărul de cursă, la distanță de 10 secunde. Eu am avut 256, așa c-am avut ceva de așteptat. Dar e frumoasă așteptarea în concurs. Te mai întâlnești cu prieteni pe-acolo, te mai plângi cât de slab antrenat ești :), intri în cadrul unor fotografii pe care nu le vei descărca decât poate peste câteva luni, din greșeală, mai comentezi că e super nașpa să urci scări, te-ntrebi cât a scos ăla, ce concurs mai urmează, te-ntorci la emoțiile tale, mai respiri de câteva ori îmbărbătându-te, ca o femeie însărcinată, și râzi destul de mult, și asta e mișto.
Am găsit o fotografie cu mine la start – concentrare, poziție de atac – dac-o vezi zici c-am rupt scările-n două. Și-am mai găsit una, făcută pe la etajul 18 sau așa ceva, în care pare că-mi dau ultimele suflări. (detractorilor: da! Am căutat poze cu mine 😉 )
Abia am reușit să mă târâi până la etajul 22, ăsta e adevărul. Și nici n-am tras prea tare de mine, pentru că mi-a fost teamă că mi s-ar putea face rău. Respirația era de necontrolat, iar jumătate din distanță am parcurs-o oprindu-mă în fața fiecărei serii de scări și încercând să aduc suflul la un nivel care să mă lase să continui. A trecut la un moment dat un tip pe lângă mine, m-a depășit, mi-a zis hai! înainte!, după care s-a tăiat și el, câteva trepte mai sus.
Abia pe traseu am înțeles de ce pe ecranul proiectat la start, cu imagini live ale celor care plecaseră deja în cursă, oamenii aproape că mergeau, prea puțini păreau că aleargă. Da, mulți dintre noi mai mult am mers decât am alergat această cursă.
Când am ajuns sus i-am găsit pe toți cei care erau fresh la start, 22 de etaje mai jos, iar acum erau trântiți pe jos de epuizare, sticle de apă în apropiere, ochi înfundați în orbite, transpirați, abia respirând. E incredibil că ajungi așa în doar câteva minute!
Am încercat și eu să-mi reglez respirația, dar mă durea pieptul foarte tare și simțeam c-o să vărs. La baie era o tipă cu aceleași simptome, iar asta, ce să zic, m-a liniștit. Am conversat foarte plăcut – da, și tu?!, și eu simt ca niște cuțite în piept! exact! – după care am verificat timpii. 5 minute 52 de secunde. Scuze, timpul ăsta e slab, nu mediocru. Am fost a 44-a din 65 de fete, nici măcar în prima jumătate.
Tipa care a câștigat, Alina Petrescu, a scos 3 minute și 3 secunde. Iar colega Andreea Crivoi a făcut-o lată: a câștigat concursul la categoria ei de vârstă, și a ieșit pe locul 8 în clasamentul general. Chapeau! Mai ales că Andreea este, cred, la primul concurs de alergare.
2.41 a fost timpul cu care s-a câștigat acest concurs și Andrei Gabriel Antonescu este cel care a luat trofeul Up run. Florin Munteanu și Emanuel Trandafir au venit pe locul 2, la distanță de 2 secunde (!) de câștigător. La categoria +35 ani, câştigător a fost desemnat Andrei Roşu, cu timpul de 3.10.
***
Aproximativ 500 de participanti au alergat pe scari la Tower Center Up run, primul eveniment de up-running din România. Startul s-a dat în interiorul clădirii, din lobby. Concurenţii au trecut în casa scării şi au alergat până la etajul 22, unde a fost amplasată linia de finish. În cadrul întrecerii, concurenţii au plecat secvenţial, la un interval de 5-10 secunde unul de celălalt, pentru a se evita îmbulzeala de la start sau accidentările.
Up running-ul este deja un fenomen în străinătate, cel mai cunoscut eveniment din lume de acest gen este cursa Empire State Building Run-up, New York. Prima ediţie a avut loc în anul 1978.
