Mugur Fratila aproape ca nu mai are nevoie de introducere, dar povestea lui trebuie spusa si respusa la infinit, ca o dovada a faptului ca odata descoperit, sportul iti intra in sange si te schimba, intotdeauna in bine.
Acum 5 ani, in pragul varstei de 40, Mugur Fratila a inceput o alta viata: a renuntat la cafea, alcool si tigari si a inceput sa alerge. Cu o foame incredibila, transformata intr- o pasiune nebuna pe care o traieste zilnic, chiar daca are un job solicitant. Ajunge tarziu acasa si nu mai are vreme de antrenament? N-are nimic, a gasit solutia, pentru ca intotdeauna exista una cand iubesti ceva: alearga de la job spre casa, incercand sa depaseasca autobuzul! Pe care, by the way, chiar il depaseste :).
Mugur Fratila a trecut de la maratoane de alergare la triatlon, si de la triatlon la Ironman. A fost printre primii 14 romani care au terminat aceasta cursa in Romania, la prima editie a acestui concurs, in 2011!
Sa il ascultam:
Mugur Fratila, la proba de inot la Ironman Nagyatad, Ungaria, 2013
Adrenallina: Cand te-ai apucat de sport si de ce?
Mugur Fratila: In copilarie am practicat tot felul de sporturi, dar nu am ajuns la un nivel de performanta. Am facut lupte libere, skateboard, sarituri cu caii peste obstacole, pescuit, inot, sarituri de la inaltimea stabilopozilor de pe dig in mare si tot restul de mici nebunii specifice varstei copilariei.
Am revenit cu seriozitate la sport la 40 de ani. Era ianuarie 2009 si eu luasem o mare hotarare – aceea de a ma inrola in Legiunea Franceza. M-am lasat brusc de fumat si de baut, mi-am cumparat biletul de avion spre Paris si am inceput antrenamentele intense pentru a fi acceptat in Legiune. Psihic eram ok, sau cel putin asa gandeam.
Aveam 92 de kg, un fizic de sedentar si conditie fizica zero. Nu eram in stare sa alerg un kilometru legat, fara sa ma opresc. Din 5 ianuarie 2009 pana in 15 aprilie 2009 am reusit sa slabesc 18 kg si sa alerg 3 km in mai putin de 12 minute.
Insa nu am fost primit in Legiune, mi s-a explicat ca ar fi trebuit sa fiu acolo cu cel putin 6 luni inainte de a implini 40 de ani, ca ar fi trebuit sa trec un test psihic, apoi probe medicale, apoi fizice si apoi in cazul in care eram preliminar acceptat, sa fac si un stadiu de pregatire de 6 luni… Dupa doua zile eram din nou acasa, spre marea bucurie a tuturor celor apropiati.
Eram putin in deriva, imi abandonasem afacerea inainte de a pleca, nu o mai puteam relua, fusesem respins de cei cu care vroiam sa imi petrec urmatorii 17 ani din viata… Totul se potrivea foarte bine cu ceea ce gandeam inainte sa ma urc in avionul spre Paris: o voi lua de la zero. Asa am incepu eu sa alerg.
Iti amintesti prima ta competitie sportiva? Povesteste-ne cum a fost.
Prima mea competitie sportiva a fost un semimaraton, la care m-am prezentat dupa o luna si jumate de antrenament. A fost chin. Este vorba despre Semimaratonul de la Tusnad, un concurs care m-a tinut ulterior doua saptamani departe de orice activitate sportiva. Febra musculara, intindere de ligamente. Imi respectasem insa promisiunea; sa nu ma opresc din alergare sub nici un motiv. Dupa 2 ore si 32 de minute am ajuns la finish fericit si daramat :).
Mugur la finish-ul semimaratonului de la Tusnad, primul sau concurs sportiv, in 2009
la Ecomaraton 2013, alergare montana
De ce ai ales sa te canalizezi pe triatlon?
Nu stiu, mi-a placut ideea. Cred ca nu am ales eu, triatlonul m-a ales pe mine. E deosebit de orice altceva am facut pana in momentul „TRI”.
la Triahtlon Challenge Mamaia, 2013
Cum ai ajuns la ideea de a face un triatlon Ironman? Cine/ce te-a motivat?
Eram la Reci, ma pregateam de primul triatlon din viata mea si a doua cursa la care participam, dupa semimaratonul de la Tusnad. Nu inotasem de mai bine de doi ani deloc, nici la strand, nici la mare, nici la bazin, nici cu bicicleta cu mersesem mai deloc in ultimii ani, dar alergam deja de trei luni. Bicicleta imi cumparasem cu doua zile inainte de concurs, un MTB Cube AIM, pe care m-am antrenat cu doua zile inainte de cursa.
In seara dinaintea concursului am participat la o discutie al carei subiect era triatlonul Ironman. Distantele mi s-au parut extraordinare si ne neconceput pentru puterea de intelegere a unui fost sedentar. Intelesesem ceva gen 160 km de pedalat. What? 160 de km? Exista oameni care sa poata face asa ceva? Evident era gresit, este vorba de fapt despre 180 de kilometri, nu de 160. Eu ma inscrisesem la Reci la proba de triatlon sprint, si chiar si asa mi se parea foarte mult sa pedalez 20 de km. Iar cei care aveau sa parcurga la Reci distanta olimpica – adica 1.500 metri inot, 40 de km bicicleta si apoi 10 km de alergare – erau pentru mine deja urcati pe un piedestal.
Am terminat cu bine cursa de la Reci, dar insa in adancul sufletului mi-a ramas ideea unui Ironman. Ireal, fantastic, maret, inaltator. Voi putea oare sa fac vreodata in viata asta asa ceva? Asa ca mi-am propus sa ma antrenez la inot si bicicleta, convins fiind ca proba de alergare nu o sa imi puna probleme atata timp cat alergasem deja un semimaraton.
Care a fost in mare programul tau de antrenament? Cat de greu ti-a fost sa il respecti?
Nu folosesc programe de antrenament impuse pentru ca nu le pot respecta. Programul de serviciu nu prea imi permite flexibilitate din acest punct de vedere, totusi caut sa alerg de cel putin 4 ori pe saptamana, sa pedalez de cel putin 4 ori pe saptamana, apoi, cand se apropie primavara, sa introduc si 3-4 sesiuni de inot pe saptamana. Dupa ureche.
Iesirea din lacul Paleu, dupa 4 kilometri de inot, in 2011, la primul sau Ironman
Cum te-ai documentat in pregatirea acestei curse – antrenament, nutritie?
Nu m-am documentat, aveam deja ceva experienta din cursele de maraton, si triatlon pe distanta olimpica; stiam ca va fi greu, insa am hotarat ca in acel an trebuie sa fie si o competitie Ironman. Si cand am hotarat nu a mai existat cale de intors. Antrenat sau nu, cu nutritie sau fara, insa cu cel mai mare pozitivism pe care l-ati vazut vreodata la cineva.
Ai reusit sa iti pastrezi motivatia neschimbata in timpul antrenamentului? Cum a fost?
Nu am reusit atunci, la antrenamentele pentru primul meu Ironman. M-am antrenat doar cand am avut chef de antrenament. Tocmai asta a fost si motivul timpului meu de aproape 13 ore in cursa…
Cum s-a schimbat viata ta cand ai luat aceasta decizie, de a participa la o cursa Ironman?
In primul rand portofelul din buzunar a devenit din ce in ce mai usor. E un sport scump, totul costa mult, echipament, deplasare la concursuri, taxa de participare, cazare, masa, drum… Dar unii aleg vacante exotice, eu/noi alegem triatlon.
Care au fost temerile tale inainte de concurs?
Stiam ca nu voi abandona pentru nimic in lume si ma intrebam daca am sa mai ies sau nu din apa. Cea mai lunga distanta pe care am inotat-o inainte de Ironman a fost un antrenament la bazin – 2.600 de metri. Stiam ca va fi greu, insa nu mi-am imaginat nici o secunda ca pentru mine va fi atat de greu. Dupa 2 ore si vreo 20 de minute am iesit din apa. Viu; si am reinceput sa traiesc.
Cursa in sine a fost mai grea decat ti-ai imaginat? Ce ganduri ti-au trecut prin cap in timpul concursului? A fost printre ele si ideea de abandon?
A fost greu, cu siguranta, mai ales la proba de inot, pentru ca nu aveam antrenament. Am avut momente grele si la bicicleta, alergarea a mers cel mai ok. Dar oricat de greu mi-a fost nu m-am gandit o clipa ca voi renunta. (Povestea integrala a cursei, semnata de Mugur, o puteti citi aici)
Cum a fost pentru tine viata post ironman? S-a schimbat ceva? Cu ce crezi ca te-a ajutat faptul ca ai participat la aceasta cursa?
In primul rand mi-am dovedit mie ca orice imi propun sunt in stare sa obtin si sa duc pana la capat, indiferent despre ce este vorba si cat de greu poate parea.
Apoi m-a marcat ceea ce mi-a spus la un moment dat un prieten: „am inceput sa fac sport dupa ce am citit un articol in care povesteai despre experienta ta la Ironman”.
Asta a contat pentru mine aproape mai mult decat diplomele sau medaliile primite la sfârşitul curselor… Ceea ce vreau să spun este că oamenii urmează exemplele bune ale celor din jur, iar eu atunci am realizat ca sunt un om bun, din moment ce exemplul meu a fost urmat. Cred ca sta in puterea noastra sa incercam sa fim mai buni si, de ce nu, sa ii inspiram si pe cei din jurul nostru.
