Jurnal de cursa WinterTri Challenge, primul triatlon al sezonului

Apuc sa zic si eu cate ceva despre prima cursa de triatlon a sezonului, la ceva timp dupa ce s-a petrecut. Stau si ma gandesc. Am 32 de ani si scriu despre o cursa de triatlon, incerc sa povestesc despre mine si cursa asta. Oamenii isi descopera diverse afectiuni in urma analizelor, isi duc copiii la gradinita la ora 8 a.m., sunt vesti despre un potential razboi, s-a scumpit faina, iubitii isi parasesc iubitele, ramai fara lapte in casa, azi e ziua cand trebuie sa scoti masina din service dar nu ti-a intrat inca salariul pe card, ca intarzie, ti s-a futut incarcatorul la laptop si trebuie sa-ti cauti altul nou, bifezi sapte magazine in sapte colturi diferite ale orasului, faci naveta zilnic la job si o faci si azi, chiar daca ploua de rupe, te duci ca in fiecare zi la job, stirile curg, fac parnaie cu adevarat si Copos si Borcea si Mihai Stoica, ia uite, dom’le…

Eu am 32 de ani si scriu despre o cursa de triatlon de la Izvorani, o localitate de pe langa Bucuresti. Imi trec prin cap cateva intrebari firesti. Prima. Ii pasa cuiva? A doua. E ceva in neregula cu mine?!

Winter TriChallenge Izvorani, editia a III-a, 22 februarie 2014 foto credit HTC Romania

Winter TriChallenge Izvorani, editia a III-a, 22 februarie 2014
foto credit HTC Romania

In orice caz, pentru cei care aterizeaza din intamplare pe blogul asta si mai citesc cate ceva, as vrea sa ii intreb: aveti si voi peste 30 de ani si povestiti despre competitiile sportive la care participati? Ii pasa cuiva? De ce o faceti? As vrea sa ne intalnim intr-un grup de suport, gen alcoolici anonimi si sa vorbim despre asta! Pana ne organizam!, va rog sa imi scrieti in comment la postul asta. Multumesc!

Afara ploua marunt de cateva zile, am inchis paranteza, o redeschid ca sa spun AFARA PLOUA MARUNT DE CATEVA ZILE BUNE, am inchis-o din nou, sa trecem la Winter Tri.

Asadar, alergare – 5.5 km | bicicleta 12 km | inot – 500 m, proba individuala de triatlon de la Winter Tri.

Hai sa intram in atmosfera!!!

 

https://vimeo.com/88057205

 

S-a intrat, da? Incepem!

Era totul sub control cand am ajuns la Baza Olimpica de la Izvorani, si pot spune ca si cursa a fost tot asa, cu mici exceptii; care au facut, nu-i asa, diferenta. :))

Bun, deci oarecum am reusit si eu sa ma organizez, si sa-mi aranjez SPD-urile in tranzitie, langa bicla, ca sa ma schimb repede cand ma intorc de la alergare si-mi arunc adidasii din picioare; mi-am luat casca si cele doua perechi de ochelari cu mine la alergare!, in buzunarul de la spate, ca sa nu stau sa le caut in tranzitie, am avut costumul de baie pe mine, ca doar sa-mi dau jos echipamentul de bicla si alergare si sa sar in bazin, intr-un salt istoric (glumesc, eu nu stiu sa sar in bazin), inotand apoi cu multa eficienta cele 10 ture, adica 500 de metri.

Cu o zi inainte m-am odihnit, cu cateva zile inainte am facut ceva intensitate la alergare, ca sa fiu, nu-i asa, in forma, m-am si cronometrat pe 500 de metri la inot si nu dadea ceva foarte dezastruos, pe bicla nu prea pot spune ca m-am urcat s-o rup in doua, dar aveam cateva ore de pedalat la bord, pe trainer.

Cu psihicul stateam asa si asa. Era primul meu triatlon in care ar fi trebuit sa fiu stapana pe mine (gata cu traumele din mare sau din lac, mi-am spus in barba!) – am bagat inot regulat in ultimele luni, si proba era in bazin, deci nu in apa deschisa, unde inca profilul meu de inotator are retineri mici, spre medii/mari. M-am apucat si de alergare – din decembrie alergarea e cineva cu care incerc in mod constant sa ma imprietenesc. Bicla e cea mai buna prietena a mea si m-am bazat mai mult pe asta decat pe antrenament.

Ce s-a intamplat de fapt, in viata reala. 🙂 Si, mai ales, in capul meu, unde organizarea tactica a lucrurilor nu a patruns chiar atat de bine.

Un gand – nu e interesant cum, la startul unui concurs suntem atat de multi, si ne zambim si ne incurajam si e atat de multa galagie si forfota si apoi, cand se da startul, este bruuusc foarte multa liniste si apoi, tot brusc, te trezesti singur?! Scuzati-ma panseul, este de la, da, ati ghicit, ploaie! Te trezesti singur, esti doar tu cu mintea si corpul tau, si este o trezire la realitate – vezi cum se impaca ceea ce ai proiectat tu pentru cursa aia cu ceea ce faci cu adevarat acolo!

De la un punct incolo al cursei cam stii cum se termina distractia in ceea ce te priveste. Error! La cursa asta a fost altceva. Sa ma explic.

foto credit Marius Tudosie

foto credit Marius Tudosie

Am luat frumos startul la alergare si am trait cu bucurie prima cursa in care lucrurile au decurs ok, fara crampe, fara incetinire dupa un start prea abrupt, fara gafaieli, fara accidentari sau altceva. 5.5. kilometri curati, cu ritm de alergare constant, in ciuda namolului din padure si crengilor din tufisuri. A fost o echilibristica misto, in care strategia a avut un rol important – sa-ti creezi potecuta pe care sa inaintezi cu precizie, ca sa eviti patinajul, sa cauti partea de frunze/crengute si sa o vizualizezi.

foto credit HTC ROMANIA

foto credit HTC ROMANIA

foto credit Paul Bechea

foto credit Paul Bechea

foto credit Paul Bechea

foto credit Paul Bechea

foto credit Grigore Florin Alexandru

foto credit Grigore Florin Alexandru

Am trecut pe langa voluntari si am auzit – A ajuns prima fata! Oau, sunt si eu odata prima fata la alergare?? Pe bune?! Ma simt deja excelent in cursa asta. Ajung la bicicleta mea din tranzitie, cu un suflu decent, dar intr-o stare de tensiune vecina cu participarea la Campionatul European de Triatlon!

Imi cazuse in alergare numarul, si-l tineam in mana, mi-am insfacat bicicleta, dupa ce mi s-a parut ca a trecut o vesnicie pana am reusit sa-mi dau jos adidasii innamoliti si sa ma schimb cu spd-urile. Trec pe sub poarta, intreb voluntarii daca trebuie sa-mi car in mana numarul de la alergare sau e suficient ca am numar pe bicicleta?! Imi raspunde un concurent: nu, iti trebuie si numarul de la alergare! Mai intreb o data voluntarul, care se uita dupa urmatorii sositi in tranzitie, raspunsul intarzie si secundele imi curg in cap dureros, stiu ca o sa pierd timp aici, intr-un final se concentreaza si imi raspunde: e ok, ai numar pe bicicleta.

eu

Pornesc si ii dau tare dar simt ca nu am constanta pe bicicleta, desi trag. Mountain bike pe asfalt, pe asfalt spart… Mda, un alt sport, nu-i asa? Trec niste baieti pe langa mine cu viteza gandului, simt doar curentul pe care-l fac si apoi dispar. Nu sunt foarte multumita de cum ma misc, dar nu vad nicio fata venind din spate, iar de depasit tot depasesc cateva, probabil de la stafeta.

bicla

bicla 2

eu bicla

Sunt inca foarte entuziasta, pentru ca in capsorul meu nu a mai incaput si aceasta informatie, aparent vitala: ACEST CONCURS ARE DOUA STARTURI. Alte fete vor lua un alt start, jumatate de ora dupa startul tau, si este irelevant faptul ca esti prima in primul start. Dar acest lucru l-am realizat, nu-i asa, dupa ce cursa a luat sfarsit, si m-am uitat la cateva fete care inotau de mama focului, si care alergau sa rupa covorul in doua inspre poarta de finish, dupa ce au iesit din bazin.

Eu, in schimb, am luat-o mai catinel. Mai intai: am stat la oglinda de la baie si am probat pe rand cele doua perechi de ochelari de inot! Meditand la urmatoarea dilema, in timp ce alte fete faceau dus, se schimbau, se grabeau spre proba de inot: sa port ochelarii noi, cumparati ieri, pe care nu i-am probat, sau ochelarii vechi, prin care nu vad nimic, dar cu care sunt familiarizata?! Vine un moment cand trebuie sa iei decizii in viata. I-am luat in cele din urma pe cei noi, dupa ce i-am spalat, i-am sters, dar i-am luat si pe cei vechi cu mine, i-am pus la capul culoarului, just in case.

Am ajuns la culoarul meu si intreb voluntarii: eu sunt pe cinci, pe aici se intra in bazin? Era destul de evident, dar am vrut sa ma asigur. Greseala – pana au inteles ei ce intreb, pana m-au intrebat ce numar am, pana s-au uitat pe niste hartii, si pana mi-au raspuns DA, a mai trecut, nu-i asa, un pic de timp pretios. Dar nu la fel de mult cu timpul pierdut de mine in bazin ca sa ma acomodez cu inotul! Primele trei bazine au fost un dezastru: nu aveam aer, nu aveam aer deloc, am si inghitit niste apa, iar cu energia parea ca stau destul de prost. Nu stiu de ce simteam nevoia sa ma opresc la aproape fiecare tura de bazin, vedeam niste tipi opriti care pareau sa stea la taclale in mijlocul probei! Mai era unul care inota pe spate!, si pe care incercam sa il depasesc, parea cald si cumva totul se petrecea in afara timpului. Era ca si cum venisem la Izvorani sa fac o baita in bazin si apoi sa ma car acasa, o modalitate de rasfat intr-o zi de weekend.

inot

inot2

foto credit Radu Cristi

foto credit Radu Cristi

Entuziasmul inca nu-mi murise – eram, nu-i asa, prima fata! A fost ucis cateva minute mai tarziu, cand a inceput sa-mi functioneze din nou activitatea cerebrala. Anyway, n-am mai iesit intr-un concurs pe 9 la general fete de la primul meu concurs de MTB :)), acum patru ani, cand am penetrat pentru prima data piata concursurilor sportive de amatori din Romania! :)) Si vorba aia, de data asta m-am aproape antrenat! Este posibil, totusi, ca un triatlon sa fie alta mancare de peste 😉

Am decis ca voi trata cu bucurie acest concurs. Aici m-am simtit bine alergand pentru prima data, si nici  nu am facut atat de multe greseli; bine, exceptand-o pe cea capitala! (asta insemnand ca, poate, as fi tras mai mult in cursa daca as fi inteles ca trebuie sa fac asta). Organizarea a fost super, echipa Smart Atletic a facut iarasi o treaba excelenta! Atat as vrea sa spun, as pune asta intr-o paranteza, nu e o concluzie, este doar o recomandare: dragi voluntari, felicitari pentru implicarea voastra, si pentru timpul vostru si pentru tot ceea ce faceti pentru noi in concursuri! Va rog, cand ne vedeti tensionati si cu o fata de parca am evadat de la spitalul de boli nervoase, si cand va intrebam ceva, incercati sa fiti mai prompti, chiar daca jonglati cu alte zeci de intrebari sau imagini in cursa. Vreau sa facem echipa, noi concurentii si cu voi voluntarii, va rog, fiti tensionati ca noi! :))

foto credit Paul Bechea

foto credit Paul Bechea

foto credit George Hari Popescu

foto credit George Hari Popescu

Momentul acela e foarte important, momentul cand cerem o informatie vitala in timpul cursei, de genul incotro o iau, am nevoie de asta sau de ailalta. Faceti cursa asta impreuna cu noi, din toate punctele de vedere!

Nu stiu de ce e important, habar nu am de ce aceste curse sunt importante pentru noi, sau de ce ceea ce facem acolo e important pentru noi, desi avem peste 30 de ani si oamenii la varsta asta se ocupa cu altele, si agenda publica gafaie de chestii cu adevarat importante. (nu uitati sa comentati aici ceea ce v-am rugat la inceputul articolului! 🙂

Shit, iar am scris prea mult.

Hai ca n-am incheiere la postul asta, pot doar sa va spun ca afara ploua in continuare, va pup si ne vedem la urmatorul concurs!

Previous Post

Extreme Travel, prima agenție de turism de aventură din România, introduce doua noi rute spectaculoase in palmares: Noua Zeelanda si Ecuador

Next Post

Guest post – Emilian Croitoru, Ultra Trail de Barcelona: Cum am depasit primii 100 de kilometri montani din viata mea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top