Iată o afirmaţie fără drept de apel: la doar 17 ani, Zsuzsu Gyurka este marea speranţă a ciclismului românesc, un sportiv care deţine toate datele pentru a face în viitor performanţă la nivel internaţional. Cu două titluri de campioană balcanică la mountainbike cross-country în palmares, Zsu este cea care dă de obicei ritmul curselor de ciclism de la noi, pentru că sunt o mare excepţie competiţiile în care nu urcă pe prima treaptă a podiumului feminin. Zsu este rider NoMad Merida CST şi RedBull si ne-a povestit putin despre antrenamentele ei de la Târgu Mureş, despre planurile ei în 2014 şi despre celelalte lucruri, care gravitează şi ele tot în jurul bicicletei.
Zsuzsu Gyurka
Adrenallina: Hai să începem cu asta – spune-mi despre o cursă la care ai tras mai mult pentru victorie, la care te-ai chinuit. Zsuzsu Gyurka: Da, la Balcaniada de cross country din 2012, în Turcia. Aveam nişte adversare destul de rapide, şi era un pic de stres acolo, a fost greu dar m-am descurcat.
Atunci ai fost desemnată campioană balcanică.
Da, aşa e. Iar cu un an în urmă, la Balcaniada din 2011, s-a întâmplat la fel: am ieşit campioană balcanică. A fost o mare surpriză atunci, pentru că era şi prima mea ieşire la o competiţie în afara ţării.
Există un anume moment în cursă când simţi că vei câştiga?
Da, dacă mă simt bine, în primul rând, adică sunt sănătoasă, dacă traseul este tehnic…. Dacă nu e prea tehnic, am şanse mai puţine de reuşită.
De ce se întâmplă aşa, adică de ce un traseu tehnic te avantajează? Te antrenezi mai mult pe asta?
Păi acum mă antrenez mai mult pe forţă, tocmai pentru a îmbunătăţi acest aspect.
De la ce vârstă ai inceput tu să pedalezi serios?
De la 12 ani. Mai întîi am făcut mountainbike, iar mai tarziu, în 2009, când m-am legitimat la prima mea echipă, C.S. Mureşul, am început şi ciclismul de sosea.
Care dintre cele două discipline îţi place mai mult?
La ciclismul de şosea te bazezi mai mult pe efortul de echipă; acolo chiar ai nevoie de colegi să te ajute dacă ieşi la sprinturi sau la căţărare…
Nu prea funcţionează principiul ăsta la noi în România…
Nu prea. Sportivii din România merg pe cont propriu, iar coechipierele se luptă între ele, nu se ajută. E cu totul altceva, se vede că nu prea e dezvoltat ciclismul de şosea în România. La intrebarea care îmi place mai mult, nu ştiu ce să spun. Amândouă. Poate că mountainbike-ul, pentru că acolo am reuşit cele mai bune rezultate.
Cea mai recentă performanţă a ta este câştigarea Campionatelor Naţionale de Ciclocros de la Zărneşti, la finalul lui octombrie, anul trecut. Al câtelea titlu de campion naţional a fost acesta pentru tine?
La ciclocross cred că al patrulea, iar în total cred că am 18 titluri de campioană naţională, la diverse discipline din ciclism. (n.r. cross country, mountainbike, sosea, ciclocross).
Ce este de fapt ciclocross-ul? Multă lume nu cunoaşte acest sport.
Păi, bicicleta este diferită – e un fel de semicursieră cu cauciucuri mai late şi se concurează pe teren accidentat, pe off road. A fost un traseu de 3 km şi trebuia să îl parcurgem de 4, 5 ori. În România sunt două trasee de ciclocross, acum doi ani s-a ţinut concursul în Poiana Braşov. Un traseu clasic de acest tip trebuie să fie cu urcări şi coborâri abrupte. Cel din 2013, de la Zărneşti, s-a apropiat mai bine de această idee de traseu faţă de cel de anul anterior.
Cum e ciclocross-ul faţă de mountainbike?
Mie îmi plac toate – şi ciclismul de sosea si mountainbike-ul si ciclocross-ul.
Te-ai antrenat special pentru acest tip competiţie?
Da, sigur, m-am pregătit, pentru că e un eveniment important din an. M-am pregătit cât am putut, căci 2013 a fost puţin mai dificil pentru mine.
De ce a fost mai greu sau mai special acest an pentru tine? Are legatură cu şcoala sau…
Nu am probleme la şcoală, sunt chiar prima din clasă; problemele sunt legate de altceva, nu doresc neapărat să povestesc despre asta. Dar am făcut tot posibilul să răman concentrată şi să aduc rezultate bune, ceea ce s-a şi intamplat. Anul acesta va fi şi mai bine.
Cum a fost pentru tine RedBull MoonTimeBike, din Parcul Tineretului? (n.r. cursa nocturna de mountainbike tip circuit XCO, octombrie 2013)
A fost o cursă organizată foarte bine, pe care însă nu am câştigat-o, deşi toată lumea se aştepta la asta; dar explicaţia stă tot în faptul că anul trecut a fost mai dificil pentru mine, cum spuneam. Nu e vorba că sunt leneşă şi nu mă antrenez, cauza e alta. Traseul de la RedBull MoonTimeBike i-a avantajat mai ales pe cei care au forţă; pentru mine ar fi fost mai bine dacă era ceva mai tehnic. Mă rog, cursele nu pot fi organizate pentru mine (râde).
Dar aceste situaţii te formează ca sportiv. Nu poţi să ieşi mereu pe locul întâi, nu-i aşa?
Eu la majoritatea curselor câştigam. La cursele în care am intrat gândindu-mă că nu voi lua locul întâi aşa s-a şi întâmplat. Dar nu sunt supărată că nu am căştigat atunci, eu ştiu prin ce am trecut. Şi nu sunt disperată dacă nu câştig o cursă. Sunt în regula cu asta.
Care este ţelul tău în sport în 2014?
Vreau să merg la cat mai multe curse şi să am rezultate foarte bune la cele mai importante competiţii…. Prima Evadare, Campionatele Naţionale, Campionatele Europene…
Te gândesti la Jocurile Olimpice, merg visele tale până acolo?
Fiecare atlet care face sport de performanţă visează să ajungă acolo. Eu nu ştiu cum să răspund acum la această întrebare. Am foarte multe idei, nu ştiu ce va fi în viaţa mea la anul, peste cîţiva ani…
Cum a arătat antrenamentul tău iarna asta?
Am mers la sală de 3 ori pe săptămană şi de 3, 4 ori pe săptămână merg pe rulou, cu bicicleta. Când a nins şi a fost zăpadă peste tot, m-am antrenat înăuntru.De înotat nu înot, pentru că am o problemă la o ureche, îmi intră apă. Înainte făceam şi triatlon dar din cauză asta m-am lăsat.
Ce alte pasiuni ai, altele decât sportul?
În afara de ciclism… Păi şcoala nu e o pasiune, este obligatorie. Dar dacă trebuie să învăţ, asta e. Îmi place să ies cu colegele de la şcoala în oraş, sau să ies la plimbări cu câinele meu.
Nu te simţi singură când mergi la antrenamente?
Bag muzică şi pedalez. Trebuie să mă concentrez pe antrenament, nu am timp de poveşti. Mă antrenez şi cu colegii de la C.S. Muresul, dar 80% din timp pot spune că mă antrenez singură.
Ce muzică asculţi la antrenament?
Rap şi hip hop ascult mereu.
Dacă ar fi să te detaşezi puţin şi să încerci să te descrii pe tine în câteva cuvinte…
A, nu cred că ştiu. Mai bine întrebi pe cineva care mă cunoaşte.
Un cuvânt care te-ar putea reprezenta?
Ambiţie, poate. Nu doar la bicicletă, în general.
Cu cine semeni din familia ta?
Cu mine.
Cum ai ajuns la dragostea pentru bicicletă, care au fost paşii?
Am încercat mai multe sporturi până să rămân la ciclism. Am făcut şi lupte libere vreun an, când eram mică, am facut şi polo pe apă timp de un an şi jumătate, am facut şi atletism şi ski de tură şi ski fond, ba chiar şi călărie. De la un cal pur sânge am ajuns la un cal de carbon (râde).
Faptul că ai rămas cu ciclismul arată că acesta este sportul care te-a cucerit cu adevărat, nu?
Să spunem… Este sportul care m-a atras şi unde am început să am rezultate bune de la început. Şi hipismul mi-a placut foarte mult, dar nu prea am avut susţinere.
Cine te-a îndrumat către sport în general, din câte ştiu tatăl tău, nu? (n.r. Robert Gustav)
Tatăl meu, da.
Cât de mult contează că tatăl tău îţi este şi antrenor?
Nu, nu e antrenorul meu, eu sunt antrenorul meu.
Deci nu vă antrenaţi împreună?
Nu, eu mă antrenez singură de aproximativ trei ani. Dar depinde, dacă ies la tură şi mă mai întâlnesc cu câte cineva pe şosea, mergem împreună, căci mai sunt sportivi care se antrenează la ciclism în Târgu Mureş. Mai ies cu Lucian Logigan sau cu verişorul meu, Cristian Losonczi.
A fost un model sportiv pentru tine tatăl tău?
Nu pot spune asta. Nu am un model sau un mentor.
Este ceva ce îţi place în mod deosebit la şcoala, o disciplină anume? Ceva la care ai afinităţi?
Nu, îmi plac toate în mod egal. Am zece cam la toate.
Dintre sportivii internaţionali este cineva pe care îl admiri?
Nu există. Eu nu vreau să fiu ca altcineva, vreau să fiu eu cine sunt.Gyurka Zsuzsu şi atât.
