Toni Dumitru
Parisul e un vis frumos, născut din întâmplare. Astă-vară m-am jucat cu norocul şi m-am înscris în glumă la loteria maratonului de la Paris, fără să mă mai gândesc la “ce-ar fi dacă”.
Câteva zile mai târziu, hazardul îmi făcea ostentativ cu ochiul. Uitasem să verific mailul când am primit vestea că am fost selectat. M-am simţit cu adevărat norocos. Dar aşa cum nu mă gândeam că am şanse să ajung acolo, tot aşa nu-mi închipuiam că va fi un drum teribil de greu, că Parisul la care mă aşteptam eu nu va mai fi niciodată acelaşi şi că voi trece prin toate caznele neputinţei până la momentul startului. Căci asta mă aşteaptă şi asta trăiesc deja. Să vă povestesc.
Din ziua în care am plătit taxa de participare, experienţa mea de alergător a oscilat între sublim şi deşertăciune, între bucuria a două maratoane reuşite într-o săptămână, oroarea provocată de atentatul de la Charlie Hebdo şi agonia unei accidentări sâcâitoare.
Mai sunt 32 de zile până la start – cursa e pe 12 aprilie, şi eu stau şi mă întreb ce mai pot face. Am devenit subiectul de studiu al propriului experiment, în care simt că m-am pierdut şi în care ştiu că trebuie să mă regăsesc. Nu ştiu dacă voi reuşi, dar voi încerca să fac tot ce pot pentru a reaprinde în mine scânteia alergării. Uneori am încredere că totul va fi bine. Dar am şi temeri că mă voi prăbuşi. Veţi fi martorii drumului meu spre Paris.
Căci Parisul se apropie, iar pe 12 aprilie eu voi fi acolo. Tu, cel care citeşti acum, iubeşti alergarea şi ştii că trebuie să te pregăteşti serios pentru ziua cea mare, aşa-i? Ei bine, de data asta e invers: hai să vedem ce se întâmplă când totul iese pe dos şi trebuie s-o iei cam de la zero cu o doar o lună înainte de start! Am să-ţi arăt cum e să participi la un maraton important fără să simţi că ai controlul asupra situaţiei. Cum este să numeri zilele şi să te întrebi când ai alergat ultima oară. Cum e să te întrebi dacă chiar ai alergat vreodată sau dacă totul a fost un vis şi te vei trezi dimineaţa, înapoi în viaţa “de dinainte”. Şi dacă durerea mai stă la pândă, gata să te înjunghie mişeleşte, sau umbra sa e doar închipuirea disperării care îţi dă târcoale.
Îţi voi spune tot ce n-ai vrea să ţi se întâmple dar ai dori să ştii, ca să fii pregătit pentru orice. La final, vom vedea împreună dacă Toni a reuşit. Ce e frumos este că acum nici el nu ştie.
