de Toni Dumitru
Dragi prieteni, se apropie momentul zero al experimentului Paris! 🙂
După un zbor perfect, am preluat imediat bagajele şi fuga la hotel. Dar cu toate strădaniile noastre, aglomeraţia de vineri seară din Paris nu ne-a lasat nicio şansă ca să ajungem în aceeasi zi la Salon du Running, organizat la Portes de Versailles. Am lasat-o pe sâmbătă şi bine am făcut. A doua zi am înţeles că am avut noroc.
Ne-am mulţumit cu o seară petrecută la restaurant, în compania prietenilor alergători şi a susţinătorilor. Carbo-loading serios, nu glumă! 🙂
Sâmbătă dimineaţă am participat la Paris Breakfust Run, o alergare uşoară de 5 kilometri. Startul s-a dat din zona Arcului de Trumf, iar finişul a avut loc în apropiere de Turnul Eiffel. Pe o vreme închisă şi răcoroasă, m-am simţit bine alături de 3.000 de oameni veniţi din toate colţurile lumii, dornici de o tură lejeră prin centrul Parisului, iar picioarele au cam uitat de oboseală. Semn că pofta de maraton vine alergând încetişor.
Dar cel mai frumos moment al zilei a fost cursa copiilor, organizată pe o distanţă de 2,2 kilometri. Mi-au plăcut tare mult puii de om care se ambiţionau să parcurgă micul lor traseu. Unii erau relaxaţi, alţii erau puşi pe fapte mari, alţii erau cu limba scoasă şi roşii în obraji. Mi-a făcut plăcere să-i încurajez, să-i ajut, să-i aplaud. Toţi au trecut linia de sosire şi au primit medalii. Toţi au fost fericiţi.
La amiază am fost la Portes des Versailles şi am ridicat numărul de concurs. Într-o hală imensă, cât un stadion, organizatorii au făcut faţă cu brio valului imens de alergători şi de vizitatori. Probabil că singurul neajuns a fost epuizarea tricourilor de Finisher de la standul sponsorului Asics.
În rest, toată lumea bună din industria alergării era prezentă în furnicarul acela în care te rătăceai dacă nu erai atent. Am petrecut cam patru ore acolo şi tot am impresia că am văzut extrem de puţin, ca după o vizită la Luvru, unde simţi că te lasă picioarele şi spatele, dar tot nu te înduri să mai laşi pe altădată.
Seara am petrecut-o cu gaşca de prieteni veniţi la Paris pentru aceeaşi misiune: maratonul. Am ajuns târziu în camera de hotel, cu picioarele grele, cu tălpile umflate şi cu o poftă de somn cum rar am avut înaintea unei curse grele. Dar cu convingerea că va fi bine. După o perioadă foarte frământată, am reuşit să ies din tunel şi duminică dimineaţa îmi voi testa forţele. Urmează maratonul.:)