Un concept complet nou în România, Epic Bike Ride înseamnă bicicletă, aventură, călătorie, oameni care împărtășesc aceeași pasiune: pedalatul. Fie că este vorba despre mountain bike sau despre road bike, despre trasee off-road – presărate cu obiective turistice – sau de trasee pe asfalt, seria de evenimente Epic Bike Ride urmează o linie comună: turele se întind pe mai multe zile, sunt necompetitive, pedalarea se face în grupuri de câte 4-10 oameni care merg în același ritm, iar singura grijă a participanților este distracția. Și asta pentru că organizatorii se ocupă de transport, bagaje, mic dejun, puncte de alimentare, camping (sala de sport și corturi, acolo unde locația permite), asistență tehnică.
Transilvania văzută din șa
Transylvania Epic Bike Ride, primul eveniment al seriei, se desfășoară pe traseul Brașov-Sibiu, începând din 20 și până pe 23 august. Vor fi parcurși 325 de kilometri timp de 4 zile, prin colinele Transilvaniei, pe asfalt, pe drumuri forestiere sau chiar poteci înguste de pădure. Locuri superbe, greu accesibile și tocmai de aceea epice. Mai mult, fiind o tură necompetitivă, participanții au ocazia de a vizita Lacul Racos și Coloanele de Bazalt Racos, Cetatea Rupea, satul Viscri și Biserica fortificată înscrisă în patrimoniul UNESCO, bisericile fortificate din Daia, Biertan și Bazna, Cetatea medievală din Sighișoara, Cetatea Apold și Cetatea de Baltă. Detalii complete despre tură, despre kitul participanților și înscriere se găsesc la http://epicbikeride.ro/transylvania/. Numarul locurilor este limitat la 150.
Pe asfalt de-a lungul Dunării
Al doilea eveniment al seriei, Danube Epic Bike Ride, se va desfășura în perioada 23-27 septembrie, pe o distanță de 612 kilomtri pe asfalt. Detalii despre această tură găsiți la http://epicbikeride.ro/danube/.
Evenimentele Epic Bike Ride sunt rezultatul unei colaborări între Asociația Trăiesc Sănătos, Running Media și Gabriel Solomon.