Premieră românească de aventură: cu jeepurile, de la cel mai arid deșert din lume la cel mai mare deșert de sare, prin munții Anzi

Roxana Lupu

Extreme Travel, prima agenție de turism de aventură din România, marchează o nouă premieră exotică în zona turismului: prima traversare în cadrul unei expediții turistice românești a celui mai arid deșert din lume, deșertul Atacama, din America de Sud, apoi peste munții Anzi către cel mai mare deșert de sare al lumii, Salar de Uyuni în Bolivia.

anzii

Echipa Extreme Travel conduce români în destinații spectaculoase ale planetei: de la cele mai înalte și celebre culmi muntoase – Mont Blanc (Franța), Mount Kenya (Africa), Aconcagua (Argentina), la trekking și aventură în Patagonia, Venezuela,Tanzania, Borneo, Antarctica, Peru, America Centrala, și multe altele.

L-am prins între două avioane pe Radu Vatcu, ghid montan și alpinist, fondator și actionar Extreme Travel, și l-am întrebat câte ceva despre asta.

ADRENALLINA: Hei, Radu, cât a durat această traversare exotică și cum a  fost expediția, spune-ne mai multe despre aventura asta.

salarr

saree

jeeppp

Radu Vatcu: S-a întâmplat la începutul acestui an; este unul dintre traseele pe care le visez de multă vreme, și anul ăsta iată că a devenit realitate Traversarea Anzilor între Atacama și Salar de Uyuni a durat 3 zile și 3 nopți și a fost o călătorie incredibilă, pentru că peisajele  par desprinse dintr-un basm; deșertul oferă niște peisaje incredibile iar fotografiile pot vor vorbi mai mult despre asta.

Așadar, am trecut de la un deșert la altul prin Anzi, la peste 5.000 de metri altitudine. Am dormit la 4.300 de metri. Este o schimbare bruscă de altitudine,de  la 2500 de metri până la 4.000, dar toți cei din grupul Extreme Travel au făcut față cu brio. Când vezi nebunia de culori a lacurilor vulcanice, în paleta asta de verde, turcoaz, albastru, rosu… și cînd în sfârșit ai ajuns la 4.000 de metri și te așteaptă o baie în ape termale…

sare 2Deșertul Atacama este cel mai arid deșert din lume, și aici are loc „El Niño”, celebrul fenomen climatic care apare la 6-10 ani și se manifestă prin averse intense de ploaie care duc pentru un timp scurt la o înflorire a deșertului.

Arată incredibil imaginile cu deșertul de sare. Ce ați mai făcut acolo?

Circuitul acesta în America de Sud – Chile, Bolivia, Peru,  mai cuprinde multe minunății: lacul Titicaca, Canionul Colca, Valea sacră a incașilor cn.r. Cusco 3350 m, Ollantaytambo 2750 m), celebrul sit Macchu Pichu, situat la 2.450 de metri altitudine, în mijlocul vegetaţiei tropicale…

record kiliCe expediţii aţi mai avut anul acesta?

Am fost pe 5 continente. Am urcat la începutul anului pe Kilimanjaro, cel mai înalt munte din Africa, cu ai săi 5.895 metri,  a urmat apoi Argentina, Bolivia, Chile Peru – cam o lună de zile în America de Sud, apoi am escaladat superbul Mount Kenya, tot în Africa, a urmat Noua Zeelanda si Australia, apoi  Nepalul chiar in timpul cutremurelor devastatoare …. noi, slavă Domnului, am scăpat teferi și nevătămați.

Recent am esacaladat muntele Ararat si Kilimanjaro unde am reusit sa stabilim un nou record de vârstă prin ascensiunea celor mai tinere alpiniste românce : Geta Popescu și Mara Savinescu, si un record de reușită prin succesul total al tuturor celor 11 membri ai expediției …

Urmeaza Elbrus, Cuba, din nou Africa de est… Și tot așa.

Ați avut și situații în expediții care v-au dat programul peste cap?

Da, pot să apară surprize, în destinațiile greu accesibile, și au și fost fost. În Venezuela, de exemplu, au fost niște zboruri anulate și am fost nevoit sa închiriez un avion particular ca să pot continua programul.

Știu că și expediția în Noua Zeelandă a fost o premieră și urmează în curând o alta, în Maroc…

Da, Noua Zeelandă este incredibilă. Este o destinație  specială pentru iubitorii de aventură!

DSC_0412DSC_0694Ce este diferit la programele Extreme Travel, care este specificul vostru?

În primul rând, ne diferențiem prin program. Destinațiile sunt alese astfel încât oamenii să vadă ceea ce nu pot vedea mergand cu alte agenti, obiective pe care nu e atât ușor să le vezi, majoritatea greu de accesat. Vrem să le arătăm oamenilor cât mai mult posibil din țările vizitate, să ia contact cu localnicii, cultura, tradițiile… să trăiască o aventură, de la început până la sfârșit, una despre care să povestească prietenilor mulți ani. Nu suportăm ideea izolării dintr-un all inclusive, într-o plafonare totală.

Grupurile noastre sunt mici iar clienții noștri sunt mai deschiși către cunoaștere  decât clienții altora. Excursiile și expedițiile Extreme sunt unele în care îți folosești mintea, să vezi, să înțelegi, să simți locurile acelea. Cei ce vin cu noi sunt oameni cu spirit de aventură, pasionați de călătorii, cu venituri peste medie, de obicei lucrează în multinaționale sau companii mari sau sunt antreprenori.

*** Extreme Travel este prima agenție de turism (extrem) de aventură din România, înființată în 2010 de Radu Vatcu (ghid montan). Programele Extreme Travel includ circuite pe toate continentele lumii și se adresează atât persoanelor cu experiență în escaladarea vârfurilor muntoase cât și celor fara aptitudini fizice deosebite, dar cu spirit de aventura si dorinta de a descoperi locuri deosebite si de a invata din cultura altor popoare. Echipa Extreme Travel este formata din ghizi de turism profesioniști și alpiniști, care însoțesc grupul turistic în fiecare expediție.

Informații despre Extreme Travel se găsesc pe website-ul www.extreme-travel.ro și la pagina de Facebook, aici.

Previous Post

Câștigătorii de speranță la Crosul HOSPICE

Next Post

Anul acesta alerg din nou la Maratonul Olteniei!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top