Roxana Lupu
Îți trece prin gând să încerci alergarea și pe poteci, nu doar pe asfalt? Nu alunga ideea asta, habar nu ai unde te poate duce :).
Într-o lume minunată, bineînțeles. În primul rând n-o să mai vezi aceleași magazine & stopuri și n-o să mai înghiți toate reziduurile din trafic, ci toate astea sunt înlocuite cu ceea ce are natura mai frumos: copăcei, verdeață, cer albastru, cărări interminabile și misterioase. Da, asta e vestea bună: este mult mai frumos să alergi în sălbăticia naturii decât prin oraș, pe asfalt. Reversul monedei este că… e mai greu.
foto runningcompetitor.com
1. Suprafața neomogenă și terenul variat provoacă altfel mușchii, așa că trebuie să muncești ca să îți menții echilibrul mai mult decât o făceai pe asfalt. Ai nevoie de mai multă forță.
2. Când faci această tranziție, de la alergarea de șosea la alergarea de trail, vei simți că… ai regresat. Parcă nu mai ești alergătorul acela încrezător, care avea deja ritmul setat pe tura de parc… Ia uite, gâfâi ca un novice și parcă abia înaintezi. Păi… da. Asta e senzația, pentru că e nevoie de exercițiu la trail. Nu fă greșeala că încerci să alergi aici la același ritm la care erai obișnuit pe asfalt! Ai nevoie de altă concentrare și de o formă mult mai bună! Așa că încetinește. Ai nevoie de antrenament ca să te simți confortabil.
3. Nu te gândi la distanță când ești la început în alergarea de trail. Mai degrabă stabilește-ți ca timp cât vrei să alergi: 30 de minute, 45 de minute, o oră jumătate…
Eu, de exemplu, în perioada asta mă antrenez pentru proba de 10 kilometri trail de la Maratonul Olteniei, de pe 30 august. În alergările lungi încerc să bag la un ritm mai lejer cam o oră de alergare. Și ca să mă apropii cât de puțin de ideea de trail în București :D, alerg în Parcul Tineretului, pe traseul de cross country al competiției de ciclism MoonTime Bike, nu știu dacă auzit despre. Traseul e aici dacă vreți să îl încercați, are super urcări și super coborâri, este destul de tehnic – eu l-am făcut acum doi ani cred, pe biclă, în concurs.
P.S. Cei care vizează un semi maraton de trail – poate v-ați înscris la 21 km la Maratonul Olteniei – atunci puteți alerga lejer, având setat un obiectiv de timing în antrenament, deci puteți alerga și o oră jumătate. Dar ușor. Sfatul meu este să căutați un traseu cu multă urcare – că o să aveți din plin la Râmnicu Vâlcea, pe 30 august. (cam așa arată traseele; dar nu vă impacientați, mai este o lună până atunci, așa că aveți timp pentru antrenamente!)
4. Spre deosebire de asfalt, trail running-ul necesită exersarea mai multor abilități, pentru că e … mai periculos, să spunem. Totul e frumos în jur, ne fură peisajul și la picioarele noastre se deschide fie o gropiță, fie apar niște rădăcini sau pietre. Nu-ți trebuie foarte mult să te accidentezi aici dacă nu ești atent. Fii cu ochii nu doar acolo unde pășești ci și acolo unde vei păși. Trebuie să știi cum abordezi terenul cu vreo 10 pași înainte, dacă nu mai mult.
Sigur că sugestia este ca, la nivel macro, să studiați traseul de concurs înainte, dacă vă pregătiți de vreunul. Să știți în ce parte a cursei aveți concentrate urcările grele, sau coborârile abrupte, unde anume puteți să vă mai trageți sufletul, unde anume puteți sprinta.
5. Alergarea de trail este mult mai … aventuroasă 😀. Poți zări pe traseu diverse anumăluțe! De preferat să nu fie un ursuleț :D. Adio eticheta de la alergarea de asfalt, unde apari ca scos din cutie. La trail îți vei face apariția probabil stropit cu noroi, cu ceva julituri la activ, bluza puțin agațată de la vreo creangă… Hai că dai mai bine în poze, pare că ai mai multe de povestit :D.
Vă las în compania unor comparații la tema alergătorul de șosea versus alergătorul de trail, ușor discriminatorii la adresa primilor :)), aici e, pe Trailrunnermag.com.
Baftă la alergat, pe șosea sau trail! 🙂
