Monica Serachitopol: Trebuie să găsesc o cale de a lua bicicleta după mine la şedinţe & întâlniri

Monica

Monica

Am început să fac sport în 2007, atunci când mi-am luat prima bicicletă, studentă fiind. Era o chestie extrem de grea, din oţel, cu care mă luptam de fiecare dată la urcatul/coborâtul scărilor. Astfel, am început să practic alternativ două sporturi: ciclismul şi ridicatul greutăţilor 😀

Îmi amintesc că la început aş fi mers non stop pe bicicletă. Eram atât de fermecată de sportul pe care tocmai îl descoperisem încât, oricând prindeam ceva timp liber, îl petreceam pedalând. Şi de la ture urbane sau prin apropierea Bucureştiului am ajuns la prima tură mai lungă de 90 kilometri  pe care am savurat-o la maxim şi crede-mă că am avut timp…în aproape 9 ore pe drum!

Prima mea competiţie a fost în 2009, la Băile Tuşnad. Un maraton cu un profil nu tocmai uşor dar de care nu m-am speriat foarte tare pentru că oricum nu aveam habar ce înseamnă diferenţa de nivel, zone tehnice şi alţi termeni de acest fel.  La start se puneau pariuri…Roşioru sau Logigan? Eu încă încercăm să îmi dau seama cum schimb lanţul pe foaia mică. Am ajuns la finish stoarsă de puteri dar fericită că terminasem primul meu maraton de mountain bike.

Antrenamentele mele au început să aibă o formă mai organizată abia anul acesta. Se desfăşoară în cursul săptămânii, după serviciu sau în weekend-uri, atunci când nu sunt la competiţii şi, de cele mai multe ori, reprezintă partea preferată a unei zile obişnuite 🙂

monica4

Sportul meu preferat este…surpriză…ciclismul, pentru că pe bicicletă am descoperit locuri, oameni dar mai ales cât de simplu e să fii fericit.

Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursa este gustul noroiului de câmpie pe care l-am încercat în 2011 la competiţia Prima Evadare. Îmi place să spun că a reprezentat primul meu triathlon pentru că, pe lângă proba de bicicletă, a fost şi alergare(cu bicicleta alături, desigur) dar şi ceva înot prin numeroasele bălţi pe care le străbăteam. Cele 7 ore de luptă cu frigul şi noroiul au transformat cursa într-un exerciţiu extrem de voinţă în care am experimentat diverse stări şi senzaţii de la determinare şi perseverenţă la frustrare, disperare, resemnare şi aproape hipotermie : ))

monica2

Şi că să completez tabloul sumbru cu alte câteva detalii, îmi amintesc de primul kilometru de cursă (din cei 55) în care deja mă udasem până la piele, îmi amintesc momentul în care m-am oprit pe câmp să mă descalţ de şosetele îmbibate în apă sau când  îmi înfigeam mâinile în noroiul rece, strâns deasupra roţilor, pentru a putea înainta. Totuşi, ceva m-a îndemnat să continui până la finish… nu am aflat nici acum ce!

Competiţia mea preferată rămâne Argeş Spring Race 2010. A fost a doua mea cursă de MTB şi m-am declarat complet cucerită de traseul şi atmosfera specială pe care au creat-o oamenii de la Piteşti. Când în organizarea unui concurs se pune suflet, lucrul asta se simte cu vârf şi îndesat printre noi, participanţii.  Chiar mi-aş dori să se mai organizeze o ediţie de toamna…

Cea mai mândră sunt de părinţii mei care, anul acesta, au început să îmi spună din ce în ce mai rar: „Mai lasă bicicleta aia!” atunci când s-au prins că eu chiar iau în serios ciclismul.

Prietenii mei spun că arăt ciudat fără bicicletă : ))

Am aflat despre mine că sunt cu totul altă persoană atunci când sunt în şa. Nu ştiu prin ce minune se întâmplă lucrul ăsta dar pe bicicletă mă simt mult mai puternică, mai încrezătoare în propriile forţe, chiar şi mai sociabilă decât sunt în viaţă de zi cu zi aşa că trebuie neapărat să găsesc o cale de a-mi lua bicicletă după mine la şedinţe sau întâlniri 😀

Sportul mă face să mă simt liberă. Şi puternică. Şi aproape de natură. Şi veselă. Şi liniştită. Şi aş putea continuă la nesfârşit.

Uneori, mi se întâmplă să mă port ca un om mare…dar îmi revin repede.

Obiectivul meu în 2015 a cam fost atins. La începutul sezonului mi-am făcut o lista cu competiţiile la care vreau să merg şi nu numai că le-am bifat pe toate, dar am mai şi adăugat alte câteva, în total 14. Acum, pe sfârşit de sezon, îmi rămâne doar să mai adun nişte kilometri care să „îmi ţină de cald” la iarnă.

Dacă ar fi să recomand ceva din experientă mea, aş spune că sportul şi fericirea merg mână în mână!

Cu echipa din care face parte

Cu echipa din care face parte

Previous Post

De weekend: Fuga de Strigoi, Parcul Mogoșoaia

Next Post

Ultimele zile de înscriere la Haiduci și Domnițe!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top