sursa foto: Radu Cristi, Donez Amintiri
Am început să fac sport încă din copilărie, dar de alergare m-am ataşat abia în 2009, atunci când am început să ies la câteva ture de parc împreună cu prietenii.
Îmi amintesc că la început îmi era destul de greu să menţin un ritm constant, motiv pentru care aveam accelerări destul de evidente după care eram nevoit să mă opresc pentru a îmi recăpăta suflul.
Prima mea competiţie a fost reprezentată de participarea la Crosul Universităţii Bucureşti din 2009, crusa la care am mers de curiozitate, dar care m-a impresionat datorită numărului mare de participanţi.
Întâmplarea a făcut ca marele meu debut în lumea alergării de distanţă să fie asociat cu o tragedie. Atentatul de la maratonul din Boston din 2013 m-a adus alături de băieţii de la SmartAtletic în omagiul pe care ei l-au organizat pentru victimele exploziilor din acea zi nefastă de aprilie. În urma acelei alergări am constatat că pot să alerg o distanţă de 5 km fără absolut nicio pregătire anterioară, iar clubul mi-a oferit o înscriere la cursa de 10.5 km ce urma să aibă loc în cadrul Bucharest International HalfMarathon.
Am mers acolo şi am alergat cursa având doar două alergări de antrenament, iar timpul final a fost de 50 de minute. Am fost impresionat de rezultat şi îmi aduc aminte cu plăcere de acel moment, deşi este asociat, aşa cum spuneam, cu o tragedie.
Dar văzând acei oameni ce şi-au dorit să alerge pentru a omagia victimele unei crime, mi-am dat seama că alergarea nu este doar despre performanţă, ci este despre oameni în primul rând şi despre libertate.
Antrenamentele mele au crescut în durată şi intensitate foarte mult în următoarea perioada datorită faptului că am participat la un număr din ce în ce mai mare de competiţii, iar antrenamentele erau indispensabile în această situaţie.
Alergarea este sportul meu preferat deoarece îmi oferă foarte multe avantaje. Datorită alergării am un stil de viaţă mai sănătos, iar în timpul antrenamentelor şi curselor mă pot deconecta de la problemele cotidiene. Corpul meu este mult mai relaxat în timp ce alerg, iar starea de spirit îmi este întotdeauna îmbunătăţită la finalul unei alergări reuşite. Tot datorită acestui sport am cunoscut foarte mulţi oameni faini şi sunt mândru să fac parte din această comunitate.
Cu gasca la Transmaraton sursa foto: Arhiva personala
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este reprezentată de momentul în care am trecut de „cota” 35 în timpul Bucharest Marathon. Nu voi uita niciodată momentul în care crampele au pus stăpânire pe corpul meu, iar psihicul s-a activat. Atunci am înţeles cu adevărat că putem să realizăm tot ce ne dorim. A fost momentul în care creierul a spus „nu”, deşi corpul spunea „da” referitor la abandon. Am continuat să alerg cu zâmbetul pe buze până la linia de finish şi am călcat covoarele de sub arcadă cu foarte mare mândrie şi eliberare în acelaşi timp, gândindu-mă că vreau să repet experienţa cât mai curând posibil.
Competiţia mea preferată este Bucharest-Marathon. De ea mă leagă alergarea primului semimaraton, dar şi alergarea primului maraton al carierei. Sunt sigur că voi avea parte de experienţe la fel de frumoase la alte competiţii, având în vedere că am de gând să particip şi la alte maratoane internaţionale, dar pentru moment această rămâne competiţia de suflet.
Cel mai mândru sunt de faptul că am reuşit să termin cei 42 de km ai Bucharest Marathon, aşa cum spuneam şi mai sus, cursă la care visez încă din 2012, atunci când am pus pe mâna o brăţară pe care scria „I love running” şi pe care mi-am promis că nu o să o dau jos decât după ce trec linia de sosire a unui maraton.
Întâmplarea a făcut ca acea brăţară să se rupă acum aproximativ 2 luni, dar asta nu m-a oprit să o iau cu mine pentru a o duce acolo unde îi era locul, la finishul celor 42 de km ai Bucharest Marathon.
Prietenii mei spun că sunt puţin nebun deoarece îmi doresc să particip la atât de multe competiţii, dar pentru mine acest tip de nebunie este o calitate, aşa că o iau că pe un compliment.
Am aflat despre mine că pot realiza tot ce îmi doresc în materie de alergare, atâta timp cât mă dedic cauzei şi mă antrenez corespunzător.
Sportul mă face să mă simt apreciat, dar şi util. Alergarea are o componentă socială puternică reprezentând mai multe cauze umanitare, iar făcând parte din echipa de promovare a unei astfel de cauze simt că ofer ceva societăţii.
Uneori, mi se întâmplă să mă simt foarte obosit sau trist, dar după o scurtă alergare în parc corpul meu secretă hormonii de care am nevoie pentru a îmi îmbunătăţi starea de spirit.
Obiectivul meu în 2015 este să termin anul cu un număr de cel puţin 20 de competiţii bifate, fără să mă accidentez (am un istoric bogat în materie de accidentări, majoritatea pe final de an).
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţa mea, aş spune că pentru alergarea unui maraton este nevoie de o perioadă lungă de pregătire atât fizică, cât şi psihică. Recomand o perioada de cel puţin 6 luni de pregătire fizică intensă şi bifarea pe rând a distanţelor de 10 şi 21 de km, pentru ca psihicul să poată evolua odată cu fizicul în pregătirea pentru marea provocare.
pe traseul concursului preferat, Maratonul Bucuresti credit foto: Radu Cristi, Donez Amintiri
