*Spre primul meu semimaraton este un proiect Adrenallina, “energizat” de Sloop, prin care 4 oameni obișnuiți, cu joburi full time și fără un background sportiv, învață să alerge: pornesc de la 0 kilometri și tind către cei 21 de km ai unui semimaraton! Acest moment este acum foarte aproape: duminica asta, pe 15 mai, Ana, Bogdan, Andreea și Narcis vor alerga la OMV Petrom Bucharest Half Marathon! Au fost pentru ei câteva luni de antrenamente, în care au experimentat sentimente de stări, au învățat lucruri despre ei, despre corpul și mintea lor, iar duminică au test :). Emoții au cu toții, și ne povestesc fiecare în parte cum a fost și încă este această călătorie pentru ei. Astăzi, jurnalul emoțiilor #oneweektogo este semnat de Ana Jităriță. Baftă duminică, Ana! 🙂 O să fie bine.
Ana, la o sesiune de intervale
de Ana Jităriță
Azi, duminică 8 mai, în cea de-a doua tura de lac asemeni altor zeci pe care le-am făcut din noiembrie până azi, mă gândesc că poate peste o săptămână nu voi reuși să termin cei 21 de km ai semimaratonului. Mă gândesc la asta pentru că în ultima jumătate de lună nu am alergat deloc din cauza entorsei de la piciorul drept, dar și pentru că nu mă simt încă 100% pregătită fizic. Nu mă doare nimic, știu clar că nu voi face febra după antrenamentul de azi, dar abia pot să-mi reglez respirația și asta după ce am trecut deja de primii 4 kilometri, pentru că așa e de fiecare dată reîmprietenierea cu alergarea – grea.
Dar hai sa vedem cum au fost ultimele șase luni din viața mea, primele de alergator. Cea mai solicitantă perioadă a fost cea în care am învățat să alerg: de la zero la 3-4 kilometri. A fost și lungă, și grea. Și presărată cu toate durerile posibile și imposibile care mi-au atras porecla de plângăcioasa grupului – de la tibii, fascii, genunchi, tendoane, omoplați, spate, cap, gât, buric (:D) – m-a durut tot.
După ce am început să mă obișnuiesc cu durerile, am fost nevoită să mă obișnuiesc cu distanțele din ce în ce mai lungi. O treabă bună pentru mine, care ma plâng la ficare metru din primii 2 km, în care corpul meu cel prea greu cu 10 kg se pune cu anevoie în mișcare. Bucuria vine, de fiecare dată, după 8-10 km și asta am simțit la fiecare „long run”! Apoi a fost cu schimbări de atitudine față de greutate, nutriție, somn – n-am mai dormit atât de mult din copilărie.
Antrenamentele structurate din ultimele luni mi-au demonstrat încă o dată că sunt o matinală, că ziua mea cea mai bună începe la 5 dimineața, cu o oră de înot la 6 și o alergare la 7.30.
Oasele, mușhii și articulațiile au fost prezente în viața mea de zi cu zi, dar poate cel mai călit și mai greu de strunit mi-a fost psihicul, care nu doar o dată a fost aproape de a claca.
Azi, cu o săptămână înainte de primul meu semimaraton – pentru că vor mai fi si altele, îmi promit – simt că descoperirea alergării a fost, pentru mine, un act eliberator, la fel cum s-a întâmplat și în urmă cu doi ani, când am învățat să înot. Un act eliberator de multe dintre fricile mele de om. Iar timpul petrecut alergând umăr la umăr cu Bogdan, mi-a demonstrat încă o dată că în cuplul nostru suntem într-o echipă, în care toată lumea ajunge la finiș și e felicitat pentru asta, indiferent de ce arată cronometrul.
Și mai simt multă bucurie – pentru că asta simt în fiecare zi când îmi pun în picoare adidașii și mă gândesc la traseul zilei.
Mulțumim Sloop pentru hidratarea de la antrenamente! Sloop e suc natural de fructe fără zahăr adăugat, fără conservanți, coloranți, aditivi. I se spune smuti, și este o adaptare simpatică a lui smoothie, care păstrează conservate toate calitățile nutritive ale fructelor.
#spreprimulsemimaraton, poza de grup dupa bucati
sesiune de incalzire
