Cea de-a șaptea ediție a triatlonului Fără Asfalt, competiție premium dedicată sportivilor amatori și profesioniști de înot, ciclism și alergare, va avea loc pe 04 iunie, în rezervațiile naturale 2 Mai – Vama Veche și Hagieni – Albești, cu peste 800 de participanți care vor lua startul în competiție.
Triatlonul Fără Asfalt Intersport la mare face parte din circuitul celor cinci evenimente de Cross Triathlon (CTS) din calendarul FRTRI, circuit susținut de Fundația eMAG prin intermediul programului „140 de bătăi pe minut”.
Printre participanții din acest an se numără Ciprian Bălănescu, campionul național la triatlon și câștigător al ultimelor patru ediții Fără Asfalt la mare, și Mihai Baractaru, singurul triatlonist român calificat în finala mondială a circuitului Ironman.
„Reușim în fiecare an să facem din Fără Asfalt Intersport la mare mai mult decât un triatlon, de aceea punem accent pe peisaje, pe atmosfera de întâlnire cu prietenii și încercăm să le oferim concurenților câteva ore în care să își depășească propriile limite, să fie cu propriile gânduri și semne de întrebare. Și, pentru că pulsul accelerat și locurile frumoase prin care trece cursa pot oferi o parte din răspunsuri pentru acele semne de întrebare, ne place să credem că evenimentele noastre le amintesc participanților de o stare proprie copilăriei, când distracția și competițiile veneau împreună” spune Tudor Vlad, inițiatorul proiectului „Fără Asfalt”.
Concurenții vor porni în competiție la ora 9:30, cu proba de înot de 1.000 m în Rezervația Marină 2 Mai – Vama Veche, vor continua cu proba de bicicletă de 32 km în rezervația naturală Hagieni – Albești și cu 6 km de alergare pe plaja și faleza Rezervației Marine 2 Mai – Vama Veche.
„Ca nivel de efort, competiția este undeva între un triatlon olimpic de șosea și unul sprint. Traseul este off-road, dar este abordabil pentru orice participant, fără diferențe de nivel semnificative și fără porțiuni foarte tehnice,” spune Tudor Vlad.
Evenimentul li se adresează atât celor pasionați de triatlon cât și celor care practică doar una dintre probele triatlonului, prin secțiunea de ștafetă a concursului. Traseul deosebit și atmosfera prietenoasă îi aduc la eveniment și pe amatorii de ture în natură care nu sunt neapărat interesați de competiție.
În prezent, mai sunt disponibile 150 de locuri pentru triatlon și 40 de locuri pentru ștafete. Înscrierile la competiția din acest an se încheie la data de 30.05.2016 și pot fi făcute aici: http://www.faraasfalt.ro/formular-de-inscriere-pentru-triatlon/.
Fără Asfalt Intersport la mare 2016 va oferi un număr de 102 de premii, atât pentru sportivii elite (categoria Super Liga cf. regulamentului FRTRI), cât și pentru fiecare categorie de vârstă și câștigătorii ștafetelor.