Alergătorii şi bicicliştii care vor participa la ediţia din acest an a Maratonului Olteniei vor aduce o şansă în plus copiilor internaţi la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea.
Contravaloarea taxelor şi cea a donaţiilor individuale făcute de sportivi direct pe site-ul http://www.maratonulolteniei.ro va fi suplimentată de către CEZ România până la atingerea sumei de 15.000 Euro, suma necesară pentru achiziţionarea unui sistem chirurgical cu radiofrecvenţă pentru dotarea Secţiei de Pediatrie.
Aparatul cu radiofrecvenţă permite utilizarea unei metode minim invazive, prin care se pot trata multiple afecţiuni ale copiilor printr-o intervenţie sigură.
Acest echipament va facilita accesul copiilor din Vâlcea la metode moderne de tratament, astfel încât să nu mai fie nevoiţi să plece din judeţ pentru a beneficia de avantajele unor servicii medicale avansate. Cele mai frecvente cazuri medicale de folosire a acestui aparat sunt amigdalectomii şi adenoidectomii (scoaterea amigdalelor şi a polipilor).
Afecţiuni ale copiilor mari sau chiar ale adulţilor, precum rinită cronică hipertrofică, distrugerea unor tumori de dimensiuni mai mici de la nivelul nasului sau gurii, radiocauterizarea unor leziuni dermatologice, pot fi de asemenea tratate cu ajutorul echipamentului medical.
Anul trecut, suma strânsă din taxele de participare la Maratonul Olteniei, la care s-a adăugat suplimentarea oferită de CEZ România până la atingerea sumei de 13.000 Euro, a fost utilizată pentru dotarea Secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea cu echipamente vitale.
Maratonul Olteniei este un eveniment al CEZ România, organizat cu sprijinul Hyper Sport şi Padina Fest, al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea şi al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vâlcea.
Ediţia din acest an are alături parteneri pentru care sprijinirea unui eveniment sportiv şi a unei cauze a devenit deja tradiţie: Adrem Invest – partener principal, alături de Ciga Energy, Reinvest şi firma de avocatură Tucă Zbârcea & Asociaţii în calitate de parteneri Gold şi Energobit, EY România, Fine Consulting, InformLykos în calitate de parteneri Silver.
La www.maratonulolteniei.ro şi paginile de Facebook www.facebook.com/MaratonulOlteniei şi https://www.facebook.com/energiepentrubine şi veţi afla la timp informaţii despre eveniment.