Ionut Petcu, Ciucas X3
Am început să fac sport în principal pentru că având un loc de muncă sedentar am început să adun kilograme, undeva aproape de sută. Resimţeam dureri de spate, de picioare, mai mereu mă simţeam obosit şi înfulecam ronţăieli nesănătoase. Odată cu obiceiul ăsta erau frustrante şi comentariile pe care le primesc de la cei din jur toţi cei care “investesc“ în “ghiozdan“ nesănătos şi asta te afectează.
Îmi amintesc că la început, deşi mai alergasem câte un cros timid, o dată, de două ori pe an de regulă, cu ocazia zilei Olimpice, totuși eram la stadiul de a vrea mai mult dar nu de a face.
Chiar şi la prima ediţie a Maratonului Nisipului …deşi mi-am dorit să alerg competiţional, m-am înscris la Cursa Populară de 5 km, fără presiunea unui timp la finish sau a clasamentelor.
Prima mea competiție a fost în 2015, în martie, la 10 km individual, la a doua ediţie a cursei de alergare Maratonul Nisipului. A fost prima dată când am alergat mai mult de opt kilometri și prima dată când am primit o medalie de finisher. Adrenalina din timpul cursei şi faptul că eram în contratimp m-au ambiţionat să alerg din nou competiţional şi data următoare când a avut loc cursa.
Antrenamentele mele
În principiu nu consider niciodată alergarea un antrenament, ies la alergare pur şi simplu. Pe acelaşi principiu organizez în fiecare vineri, seara de la 19,00 pe faleza reabilitată din staţiunea Mamaia, o alergare relaxantă intitulată Mamaia Friday Sunset Run pe câteva trasee accesibile. Câteodată suntem zeci, alteori ne numeri pe degete, dar suntem prezenţi de fiecare dată, chiar şi la minus multe grade. 🙂
Pe mine alergarea de vineri seara mă motivează să ies, nu pot lipsi. Dacă eu ca organizator nu ies, ce aşteptări să mai am de la ceilalţi…
În ultimele luni am cel putin două, trei semimaratoane competiţionale sau maratoane pe diferite suprafeţe de teren.
Cum mă pregătesc pentru asta? Cu alergări long run pe nisip, preferabil dimineaţa la răsărit. Alergarea pe nisip e foarte bună, protejează articulaţiile.
E adevărat că fără consecvenţă nu poţi obţine rezultate. Ca să te ții de un program de alergare e important să fii de asemenea şi parte dintr-un grup. Apartenenţa mea la Asociaţia Sportivă Sanasport, încă din 2013, a fost acel impuls de a participa la antrenamentele săptămânale duminică de duminică pe nisip, dimineaţa, la malul mării.
Sportul meu preferat este alergarea pentru că am ocazia să mă reîncarc după o zi epuizantă cu fiecare pas, pentru că pot cunoaște oameni frumoşi care au aceeaşi pasiune, indiferent de ce poziţii ocupăm în afara “terenului de joc“.
Participând la competiţii sportive variate am ocazia, mai ales la cele montane, să mă bucur de trasee minunate, condiţii de siguranţă, fără să mă aventurez şi să mă supun la riscuri inutile. Fac turism sportiv bucurându-mă cu familia mea şi de drum, ei fiind gata indiferent de orele pe care le avem de parcurs sau de distanţă.
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă
Cred că e vorba despre supravieţuirea recent încheiatului Maraton al Pietrei Craiului și are legătură cu a-ți cunoaște limitele. Eu am fost norocos şi am terminat maratonul în siguranţă, trecând fără probleme de îngheţ, apă în “şoşoni“ sau dificultatea traseului.
Reuşita mea însă este în bună parte datorată experienţelor anterioare: Braşov Marathon, unde am avut maraton alb în aprilie – integral pe zăpadă, Retezat Sky Race unde am cunoscut furia furtunii dezlănţuite sus pe vârf de munte, ultramaratonul din în Bulgaria, unde am făcut cunoştinţă cu o ploaie zdravănă, după ce am parcurs deja 50 de kilometri de alergare. Dar… ce nu te omoară, te face mai puternic. 🙂
Competiția mea preferată este Ciucaş X3, pentru că sunt parte integrantă şi din organizare, ca voluntar, nu doar ca alergător. Anul trecut am fost doar voluntar şi am simţit că nu a fost complet, anul ăsta mi-am completat experienţa.
La Ciucaş sunt oameni faini, recomand cel puţin o dată ca oricine să se bucure de magia Ciucaş. Calendarul pe anul viitor începe pentru mine cu Ciucaş şi restul alergărilor se “completează“ pe parcurs. Cândva, visez să fac şi cursa de ultra, dar ar trebui să renunţ la voluntariat …grea decizie însă, aşa că anul ăsta m-am limitat doar la maraton.
Cel mai mândru sunt de faptul că pun lumea în mişcare. Am avut ocazia în 2015 să fac parte în echipa de paceri a lui Gabriel Solomon la Semimaratonul OMW Bucureşti. Unde am ocazia, mai ales la cursele de asfalt, să particip ca pacer …Unul din acei iepuraşi care “dau aripi“ alergătorilor pentru a-i duce la finish în timpul propus.
Alerg cu tricolorul de la prima competiţie oficială la care am participat.
Acei 10K de la Maratonul Nisipului, şi fac fotografii pe traseu, îmi place să încurajez lumea pe traseu pentru că mă bucur de “călătorie“ …nu trag tare să ajung la “destinaţie“.
Am avut ambiţia să privesc “out of the box“ şi am aplicat anul trecut în iarnă ca pacer la maratonul de la Veneţia. Sunt primul “straniero“ acceptat ca pacer în echipa Italiei, am alergat deja în martie la semimaratonul de la Treviso.
La finalul acestei săptămâni voi alerga din nou în Italia, la un maraton cu finish în Piaţa SanMarco, ducând ca pacer mii de alergători din toată lumea la maraton în patru ore. 🙂
Am fost acceptat internaţional şi la alt maraton de poveste astfel că în a doua jumătate a lunii ianuarie voi face același lucru la maratonul Gran Canaria.
Sunt mândru de ce a făcut alergarea pentru mine, mi-a schimbat viaţa şi felul de a mă bucura de “tot pachetul“ pe care ţi-l oferă o alergare …nu doar destinaţia finală pentru un loc “în statistici“. 🙂
Sunt mândru de Oana Pruteanu, care anul trecut la Maratonul Internaţional Bucureşti s-a ţinut tare şi a terminat primul ei maraton la 4,15h, unde eram eu pacer. Azi şi ea aleargă ca pacer şi mă bucur că poate într-un fel i-am schimbat viaţa…
Prietenii mei spun că sunt un titirez mereu vesel.
Și că mă antrenez din greu pentru competiţii. Nu e aşa, doar mă bucur de alergare şi dacă am ocazia să alerg, o fac azi, nu las pe mâine. Sunt o persoană normală, cu bune şi rele, dar nu las să se vadă mai departe de copertă pentru că buna ta dispoziţie poate mişca lumea spre mai bine, și nu situaţiile în culori de gri prin care treci.
Am aflat despre mine că POT. Nu e suficient să vreau să alerg ci pot urmări visele, pot depăşi limitele. Nu e vorba de bani, unele curse le câştig, altele sunt sponsorizate, altele le suport integral din buzunar, dar dacă pot dona energia mea şi celui de lângă mine cu atât mai bine.
De multe ori mă întreabă lumea când mă odihnesc. Păi, de luni până vineri muncesc ca tot omul ca un corporatist, aşa că mă odihnesc la muncă 😀 dar sfârşitul de săptămână e al meu. Astfel că încerc ca fiecare alergare să fie memorabilă …şi asta se vede viu colorat şi în imagini de fiecare dată.
Sportul mă face să mă simt că TRĂIESC.
Nu ştiu ce am făcut treizeci şi ceva de ani înainte, dar încerc să mă bucur de avantaje privind înainte, nu regretând ce nu am făcut anterior. Îmi iau doza de adrenalină la fiecare alergare şi se vede efectul şi după …mă simt BINE, sunt sănătos şi ÎMI PLACE.
Uneori, mi se întâmplă să nu pot alerga când vreau, mă simt fără energie sau chef. Dar încerc să compensez …atrag oameni frumoşi cu mine care vor şă îşi depăşească propriile limite şi mă motivează să le fiu aproape.
Obiectivul meu în 2018 este să fiu SĂNĂTOS să mă pot bucura de alergare. Am proiecte la care sunt şi în organizare deja de câteva ediţii cu prieteni din Bulgaria, promovând alergarea prin vecini, am deja numai anul ăsta vreo zece competiţii alergate prin Balcani şi cu siguranţă la unele din ele voi reveni şi anul viitor. Aş vrea să fac un ultra şi în Romania, Via Thereza pare o opţiune inspirată, dar vom vedea.
Aş vrea să alerg prin toată lumea. Pas cu pas în parte voi reuşi ca pacer …dar aş vrea să descopăr lumea prin maratoanele ei …voi reuşi sau nu, voi vedea. 😉
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că oricine poate alerga un maraton
Eu am alergat deja 13 maratoane – primul exact de ziua mea, când am împlinit 35 de ani – maratonul montan RunSilvania WildRace.
Primul meu ultramaraton a fost tot montan, 75 kilometri cu +3500 diferenţă pozitivă. Recunosc …nu am mers pe jos niciodată mai mult de 15 kilometri într-o sesiune, dar am alergat peste 2000 de kilometri în ultimul an.
Nutriţia e importantă, să fii hidratat şi alimentat, dar nu te gândi la maraton ca distanţă …ci ia-o pe o călătorie. În sezonul rece ieşi afară, fă mişcare mai lentă, de volum …aşa capeţi rezistenţă, anduranţă.
Nu contează eticheta de pe hainele de alergare, nici marca “şoşonilor“, nici măcar dacă şi câte geluri iei la un maraton, contează să te bucuri de alergare …să fii pregătit mental pentru rezistenţă şi nu fii dezamăgit chiar dacă termini ultimul, tot eşti un învingător.
