(C) Larisa Balta
În primul rând trebuie să spun: sunt foarte motivată de acest titlu! :)))
Însuși faptul că a venit vremea, din nou, să am și eu un obiectiv sportiv, ba chiar mai multe, schimbă felul în care privesc afară, pe geam. Viața e brusc mult mai interesantă. Ăsta este efectul ideii de competiție sportivă în cazul meu. Și mai sunt multe altele.
Anul trecut, înainte să o nasc pe fetița mea, m-am agățat de o competiție sportivă ca să îmi spun că o să trec peste spaima unei intervenții chirurgicale – am oroare de înghițit pastile, de operație ce să mai zic? Apoi ca să trec de ideea că sunt încartiruită pentru măcar jumătate de an într-o locuință.
Am început să alerg mult prea repede după operație, din disperarea de a nu uita că am libertate, chiar dacă sunt o mămică de bebeluș, și bună parte din ce fac de dimineață până a două zi dimineață este pentru el.
După două luni de la naștere m-am așezat la startul unei curse de trail de 10 km, cu o mică diferență de nivel. Care s-a simțit de parcă am urcat Everestul în alergare. Dar să fiu din nou, eu cu mine, pe poteca unei păduri, alături de alți concurenți, în alergare, m-a făcut să mă simt… normală; din nou.
Povestea cursei e aici:
https://adrenallina.ro/maratonul-olteniei-categoria-10-km-trail-cu-diferența-de-nivel-și-bebeluș/
Experiența acestui capitol răvășitor din punct de vedere fizic și afectiv, care este mămicia, înseamnă pentru un timp cu totul altceva decât știai despre tine și viața ta – te dă peste cap. Ar trebui vorbit mai mult despre asta și e nevoie de spart multe prejudecăți cu privire la ceea ce “trebuie” să fie o femeie, proaspătă mămică – în general, ea “ar trebui să fie” mămica bebelușului pe care l-a născut și… cam atât. Despre transformările emoționale pe care le traversează odată cu această uriașă schimbare, cum ar trebui ele abordate (și uneori tratate din punct de vedere medical) se vorbește mai puțin.
Așa că am avut nevoie de obiective sportive. Și le-am adaptat la situație: la faptul că alăptez cam la 3 ore, la programul de somn și masă al bebelușului, la munca mea în agenție (care a fost la un nivel mai redus dar neîntreruptă), la programul soțului meu, cu care împart toate responsabilitățile, și la tot ce mai apare zilnic, într-o viață de om.
Apoi a venit și obiectivul sportiv calat pe aceste coordonate: un maraton de înot. Triatlonul este exclus: înseamnă trei sporturi cu cel puțin 2 antrenamente de căciulă pe săptămână…
Citeste si: https://adrenallina.ro/cum-te-ajuta-bebelusul-la-triatlon/
Am decis să rămân anul asta fidelă unui singur sport, la care pot ajunge ușor la antrenamente și nici nu e nevoie de mai mult de o ora jumătate, două din timpul meu. Sigur, e ușor nebunesc ce mi-am propus, dar am vrut să aleg o distanță care să mă pună în mișcare; să mă sperie; să mă provoace. Iar câțiva kilometri de înot în mare se califică.
Sigur, în acest moment situația este asta: mai am mai puțin de o lună până la concurs și nu sunt pregătită. Am trei săptămâni de când efectiv nu am reușit să ajung la bazin + o întindere de ligament de la fotbal (INCREDIBIL, CITEȘTE AICI!!! O MĂMICĂ JOACĂ FOTBAL?!!??) în timp ce stăteam în poartă (se pare că este posibil să te accidentezi în timp ce STAI în poartă) + o groază de proiecte în agenție, deplasări în țară…
Nu știu ce va fi la startul acestei curse, sunt terifiată în cel mai pur înțeles al termenului. Să nu uităm că eu în continuare am panică de ape deschise. Am fost în vacanță de Paște în Thassos, hotărâtă să cuceresc Marea Egee și să rup cu antrenamentele de înot. M-am cărat degeaba cu 2 neoprene după mine: era pur și simplu prea rrrece apă aia ca să întru în ea.
Și sunt terifiată. Zilele se scurg și eu va trebui să mă așez la start. Vom vedea ce va fi. Dar ideea că există o strategie de abordare – așa șubredă cum e ea :)) – mă motivează să… orice; în fiecare zi.
Poate cel mai greu aspect al unei vieți care include un program de sport și un bebeluș este că trebuie să înveți să o iei mereu de la capăt. Să gestionezi pașii înapoi – acele setbacks. Săptămânile pierdute pentru că: bebe răcește (asta înseamnă că are nevoie și mai mult de atenția ta, vrea la sân mai mult, tu oricum ești cu gândul doar la el și nu te poți concentra major pe alte chestii) sau soțul are o perioadă mai intensă la job sau e plecat în deplasare (dacă nu ai bonă, bunică sau alt ajutor, asta înseamnă că timpul tău liber cam dispare- deci nu mai poți ieși la antrenamente).
Să o iei mereu de la capăt – exersezi tot timpul asta. De exemplu să vezi că ai reușit în sfârșit să scapi de 4 kilograme pentru ca apoi să te întorci din Thassos și să vezi că 2 le-ai pus deja la loc :)).
Să te uiți pe antrenamentele de pe ceasul gps și să vezi că începi să crești și apoi să vină ceva și să nu mai ajungi la bazin o săptămână… două. Și s-o iei de la capăt. Mereu de la capăt. E și asta o metaforă a vieții, cred.
de pe la antrenamente
Ce alte obiective am anul ăsta: vreau să fac câteva semimaratoane pe trail, în zone mișto din țară, unde nu am mai fost (any ideas?) și… și….TREBUIE să ajung la un maraton de mountainbike. Pur și simplu sufăr după bicicletă, este somatic deja. Ar trebui să fie o cursă care să nu dureze mai mult de 4 ore maximum (insemnand ca am zero antrenament pe bici, dei probabil sub 40 km si diferenta de nivel micuta), așa că voi alege cursele și distanțele și în funcție de asta. Va aștept cu sugestii – dacă ați fost la concursuri în zone faine de la noi; aș vrea să încerc curse mai micuțe și insolite, nu neapărat consacrate.
Mă uit pe geam și văd că astăzi e soare. Nici săptămâna asta nu voi ajunge la bazin: întinderea de ligament, soțul în deplasare… Începând de săptămâna viitoare ar trebui să recuperez tot. 😀 Pare imposibil. Pe 16 iunie e cursa. A doua zi e ziua mea. 😀 Oricum va fi, va fi interesant. Nu îndrăznesc să mă uit pe prognoza meteo: știu că dacă marea e agitată va fi complicat să îmi depășesc panica de apă. E gălăgie în capul meu. Dar tremurul asta înainte de o cursa grea… întrebările, fricile, mobilizarea, așteptarea – e tot ce îmi doresc să trăiesc mereu.
Va țin la curent! 😀
Text în cadrul campaniei #letsdoitMAMA, powered by Anca Bucur, sportiv Herbalife: multiplă campionă mondială în fitness, Anca se pregătește să participe la un nou Campionat Mondial.
Este proaspătă mămică, bebelușul ei are câteva luni, dar asta nu o oprește să lupte pentru visul ei.
