Eurosport România, Discovery RISE (Reducing Inequality and Supporting Empowerment) și Asociația The Social Incubator organizează în parteneriat turneul de tenis caritabil “Tenis pentru Fapte Bune”, al cărui scop este sprijinirea tinerilor din medii vulnerabile, în special a tinerilor din sistemul de protecție a copilului, să își continue studiile, să se integreze în societate și pe piața muncii. Fără acest ajutor, tinerii aflați în procesul de tranziție către viața de adult ajung adesea în rețelele de trafic de persoane sau în alte contexte nefavorabile.
“Tenis pentru Fapte Bune”, turneul organizat de Asociația The Social Incubator, Eurosport și Discovery RISE, se adresează jucătorilor amatori de tenis care, pe lângă practicarea sportului preferat, au ocazia să facă și o faptă bună prin contribuția la o cauză cu impact social major. Taxa de participare reprezintă contribuția fiecărui participant la viitorul și educația tinerilor din medii vulnerabile.
Turneul “Tenis pentru Fapte Bune”, aflat la cea de-a treia ediție, se desfășoară între 23 și 25 septembrie la Pescariu Sports&Spa. La ediția din acest an, tabelul de joc va însuma peste 100 de jucători amatori de tenis care vor concura în meciuri de simplu (feminin și masculin) și dublu. Mai multe informații despre turneu sunt disponibile pe https://sportforgood.ro/tenis-pentru-fapte-bune/.
Turneul caritabil are suporteri care revin în fiecare an, printre aceștia se numără și sportivi de performanță precum Horia Tecău, Andrei Pavel, Virgil Stănescu, Monica Roșu, Gabriela Ruse, Vasile Maftei. Și jurnaliștii fac parte din echipa care susține constant turneul: Dragoș Suciu, Cristian Mîndru și Constantin Rudnițchi.
Vedete precum Horia Brenciu, Cornel Ilie și Cosmin Cernat s-au alăturat cauzei tinerilor din medii vulnerabile și vor juca tenis pentru a susține proiectele care îi ajută să se integreze socio-profesional.
Horia Tecău și Andrei Pavel vor juca într-un meci dublu demonstrativ cu Horia Brenciu și Cornel Ilie. Vor contribui astfel la schimbarea pe care o urmărim prin organizarea “Tenis pentru Fapte Bune” și vor aduce un plus de energie turneului.
Publicul are acces liber, pe baza înscrierii pe site-ul turneului. Organizatorii pregătesc un loc de joacă pentru copii, o zonă de energizare și alte surprize.
“Dacă începutul lui septembrie marchează întoarcerea la școală, pentru The Social Incubator reprezintă întoarcerea la tenis și organizarea celui mai îndrăgit turneu pentru amatori “Tenis pentru Fapte Bune”. Ediția de anul acesta propune publicului o experiență specială: un meci dublu demonstrativ disputat de echipa Horia Tecău și Andrei Pavel versus Horia Brenciu și Cornel Ilie și alte surprize. Oameni extraordinari s-au alăturat și în acest an cauzei noastre: Virgil Stănescu, Vasile Maftei, Monica Roșu, Gabriela Ruse, Cosmin Cernat, Dragoș Suciu, Cristian Mindru și Constantin Rudnițchi, cărora le suntem recunoscători. Eforturile noastre de organizare, depuse alături de partenerul nostru Warner Bros. Discovery, au ca scop sprijinirea tinerilor din sistemul de protecție a copilului împreună cu care asociația dezvoltă proiecte de opt ani. În cadrul turneului “Tenis pentru Fapte Bune” creăm contextul în care oamenii de bine se întâlnesc cu tinerii pe care îi susțin.”, a declarat Adriana Preda, director executiv The Social Incubator.
“Ne bucură faptul că alături de Asociația The Social Incubator, Warner Bros. Discovery poate continua să aibă un impact pozitiv semnificativ asupra tinerilor ce provin din medii mai puțin favorizate, acesta fiind și unul dintre obiectivele platformei de Social Good, și anume de a le facilita accesul la educație, reducând inegalitatea de șanse și oferindu-le acestora susținerea necesară pentru a-și clădi un viitor stabil. Totodată, prin înscrierea la turneul „Tenis pentru Fapte Bune”, toți participanții vor putea contribui în mod direct, dându-le tinerilor șansa de a spera la o viață mai bună.”, spune Edina Constantinescu, Senior Director Marketing, Research and Social Good CEEMEA & Pay TV la Warner Bros. Discovery.
Partenerii strategici ai turneului “Tenis pentru Fapte Bune” care susțin ediția din 2022 sunt: Coca-Cola HBC, Decathlon, Pescariu Sports&Spa, Tenis Club, The Gallery.
Sponsorii turneului sunt: Aston, CEFIN Trucks, KPMG, Profi, Servier și Spornic.
Partenerii media: juridice.ro, life.ro, spotmedia.ro.
Partenerii de fapte bune: art2wear, AST Group, Robert Patai, Kafune, Velluto.
Susținătorii turneului: AndrewCbi Media, Frenchie’s Happy Van, Serviciul de Ambulanță Privat Med.
***
Despre Asociația The Social Incubator
Asociația The Social Incubator este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit ȋnfiinţată ȋn 2014 pentru a veni ȋn sprijinul tinerilor din medii defavorizate din România, prin intervenții sociale directe, pragmatice și creative. Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: cursuri gratuite de pregătire profesională și stagii de practică, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal și sprijin pentru găsirea unei locuințe subvenționate. De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează proiecte sociale care să faciliteze inserția profesională a persoanelor din medii defavorizate. În 8 ani de existență, impactul The Social Incubator constă în 42 de proiecte implementate în 28 de județe, 8724 de tineri participanți la activitățile de dezvoltare personală și profesională organizate și 1619 tineri sprijiniți prin sesiuni de consiliere în procesul de integrare socială și profesională, la nivel național.
https://asociatiasocialincubator.org/
Despre Discovery RISE
Discovery RISE (Reducing Inequality and Supporting Empowerment) este o inițiativă Warner Bros. Discovery care conectează audiența globală cu oportunități de a transforma compasiunea în impact, prin intermediul partenerilor non-profit specializați în a combate pericolele existențiale ale zilelor noastre.
Despre Warner Bros. Discovery
Warner Bros. Discovery (NASDAQ: WBD) este o companie lider mondial în media și divertisment, care creează și distribuie cel mai variat și complet portofoliu de conținut și branduri din televiziune, film și streaming. Compania Warner Bros. Discovery este prezentă în peste 220 de țări și teritorii, localizată în 50 de limbi străine și își propune să inspire, să informeze și să aducă divertisment audiențelor din toată lumea prin branduri și produse precum Discovery Channel, discovery+, CNN, DC, Eurosport, HBO, HBO Max, HGTV, Food Network, OWN, Investigation Discovery, TLC, Magnolia Network, TNT, TBS, truTV, Travel Channel, MotorTrend, Animal Planet, Science Channel, Warner Bros. Pictures, Warner Bros. Television, Warner Bros. Games, New Line Cinema, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies, Discovery en Español, Hogar de HGTV și altele. Mai multe informații sunt disponibile pe www.wbd.com.