Competiția sportivă Dac Warrior se pregătește de un nou start, la a 4-a ediție, pe 22 aprilie, în localitatea Tohani, județul Prahova, la mai puțin de două ore de București și Brașov, și la mai puțin de o oră de Ploiești sau Buzău.
Alergătorii amatori se pot înscrie la una dintre cele două probe ale competiției, Trail Run – 5 km și Trail Run – 10 km, ca să se bucure de trasee de trail inedite în zona viticolă Dealu Mare-Tohani.
Pentru cei care vor un plus de adrenalină există și cursele combinate de alergare cu obstacole, în formatul internațional de tip OCR (Obstacle Course Run) și anume :
– cursa Brave Run – 5 kilometri + 20 obstacole
– cursa Legend Run – 10 km + 25 obstacole
Doar că alergătorii trebuie să aleagă o singură variantă dintre cursele de mai sus.
Punctul de start și de finish va fi pe domeniul turistic “Ferma Dacilor”, complex renumit, cu restaurant tradițional românesc și cazare.
De altfel, traseul de concurs cu cele peste 25 de obstacole este un concept construit în parteneriat cu “Ferma Dacilor”, pe un traseu construit în proximitate, special pentru acest concurs; Dac Warrior este singura competiție de obstacole și trail run din România desfășurată pe traseu propriu construit, și este în același timp și tabără de antrenament pentru cei care doresc să încerce traseul în afara competiției, pe întreaga durată a anului.
De asemenea, sportivii care participă la cursă și doresc să rămână și a doua zi să viziteze zona Dealu Mare pot beneficia gratuit de facilitățile puse la dispoziție de organizatori în zona de camping special amenajată, ce dispune de dușuri, toalete și chiuvete – nu trebuie decât să își aducă propriul cort!
Premierea se va face pe categorii de vârstă și organizatorii organizează și tombole cu premii în produse și servicii, oferite de partenerii cursei.
Toate detaliile despre cursă și înscrieri se găsesc pe https://dacwarrior.ro/