3 români pleacă cu o Dacie până-n Mongolia, într-o expediție umanitară

Iulian, fost publicitar, Alexandru, fotograf  la Jurnalul Naţional, şi Nicu, biciclist şi actual corporatist, vor parcurge în această vară 15.000 de kilometri cu o Dacia 1310, de la Bucureşti până în Ulan Bator, capitala Mongoliei. Aventura lor se încrie în raliul umanitar Mongol Rally 2012, o cursă la capărtul căreia cele aproximativ 400 de echipaje ce participă se angajează să doneze la destinaţie, în Ulan Bator, maşinile pe care le conduc şi cel puţin 1.000 de lire sterline, pentru ajutorarea copiilor fără posibilităţi din Mongolia.

Românii noștri și proiectul lor, intitulat Dacioți până-n Mongolia, vor dona Dacia 1310 şi cel puţin 500 de lire sterline către Lotus Children’s Centre, iar celelalte 500 de lire sterline către o cauză umanitară din România.

Deşi niciunul nu a avut Dacie, Iulian, Alexandru şi Nicu vor participa la Mongol Rally cu o Dacie 1310, un produs clasic românesc deoarece: „Trăim într-o ţară invadată de chinezării, de produse importate. Ne-am gândit că e momentul să ne întoarcem la mărcile noastre. Suntem români, suntem dacioţi, iar Dacia ne reprezintă, a făcut parte din copilăria noastră, a părinților noştri”, spune Nicu.

Iulian Angheluță, zis și Jules, Alexandru Molovata, zis și Molo, Nicolae Stancu, zis și Nicu, vor traversa în această expediție 15 ţări, dintre care Azerbaijan, Turkmenistan și Uzbekistan, vor ajunge la Marea Aral şi vor traversa Pamirul – a doua cea mai înaltă şosea din lume, aflată la peste 4.500 de metri, dar şi deşertul Gobi. Startul se va da la Praga pe 16 iulie, iar aventura va dura, după toate probabilităţile, aproape două luni: : fără ajutorul organizatorilor, fără asistenţă tehnică sau medicală și fără aer condiţionat.

Iată și harta traseului lor:

Până acum, băieţii au luat vizele pentru Azerbaijan, Kazahstan, Kîrgîztan și Mongolia, l-au găsit pe nea Ion, mecanicul cu care vor face un curs de mecanică şi pe care îl vor suna la nevoie de pe drum, au făcut traseul în detaliu şi au realizat un plan pentru a strânge ce 12.000 de euro necesari acestei aventuri.

Este pentru prima dată când o Dacie va ajunge în Mongolia şi este prima Dacie care participă la acest raliu.

Puteți susține acest proiect prin donații în contul Asociației Trei RO42CECEB10130RON3147479, deschis la CEC Bank Agenția 1 Mai București, C.I.F. 29953226.

Puteți intra în contact cu ei urmărindu-i pe facebook.com/dacioti sau scriindu-le pe adresa de e-mail: dacioti@freemiorita.ro

Scurt CV al echipajului

 Iulian Angheluţă

După nouă ani de publicitate şi-a dat demisia pentru a pleca în aventura vieţii lui – Mongol Rally. În 2000, a călătorit cu Alexandru, timp de o lună, cu 50 de trenuri prin Europa, a fost şi în Asia, dar tot în Balcani, în Făgăraş şi pe plaja de la Vadu se simte acasă. Boicotează cu succes produsele chinezeşti, cumpărând mai ales mărci româneşti. Nu are televizor şi şi-a făcut cont de Facebook special pentru Mongolia.

Alexandru Molovata

Fotograf la Jurnalul Naţional, iar în timpul liber aventurier, a fost în expediţii la triburile din jungla amazoniană, în Peru, cu maşina în Turcia asiatică, cu velierul pe Marea Neagra, în China tibetană şi cu bicicleta până la Balcic.

Născut într-o ţară care nu mai există, URSS, chiar de partea cealaltă a Prutului, din 1992 în România, nu are carnet, dar vorbeşte rusa la fel de bine ca româna. Această aventură va fi un cadou frumos la 40 de ani.

Nicolae Stancu

Mezinul echipei, biciclist şi tânăr corporatist, a colindat România de la est la vest şi de la sud la nord şi a fost de fiecare dată surprins de paradoxurile care o definesc. Merge în Mongolia pentru că vrea să vadă ce se află dincolo de Europa. El va fi copilot pentru Iulian şi mecanic de nădejde.

Previous Post

Fără asfalt 2012, povestea primului meu triatlon (II)

Next Post

Ciprian Bălănescu: “Șansa care mi s-a oferit acum se întâmplă o dată în viață”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top