Home Cei mai cool #inspirație. Andreea Răducan: Am cele mai frumoase amintiri din viaţă datorită sportului
#inspirație. Andreea Răducan: Am cele mai frumoase amintiri din viaţă datorită sportului

#inspirație. Andreea Răducan: Am cele mai frumoase amintiri din viaţă datorită sportului

0
Distribuie pe:

Principiile performanței sunt cam aceleași, indiferent de sportul practicat: consecvență în antrenamente, perseverență, dedicare, pasiune, și, bineînțeles, talent. Totuși, în clipa aceea când devii cel mai bun din lume la ceea ce faci, probabil că mai intervine ceva în schema asta, o scânteie, o sclipire care te atinge doar pe tine, și face să fii în acel moment aproape perfect.

Gimnasta Andreea Răducan a fost binecuvântată să trăiască momentul acesta de mai multe ori. Medaliată cu aur pe echipe și argint la sărituri, la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, multiplu medaliată cu aur și argint la campionatele mondiale de gimnastică artistică, Andreea a făcut parte din „noua generație” de gimnaste române, crescute să continue tradiția de excelență a gimnasticii românești, și să preia ștafeta după retragerea medaliatelor olimpice Lavinia Miloșovici și Gina Gogean.

S-a remarcat în cariera ei sportivă  la bârnă, sărituri și sol și a impresionat prin expresivitate artistică, un element mai greu de găsit la gimnastele noastre.

Andreea Răducan inaugurează noua rubrică de pe Adrenallina, #inspirație, unde sunt invitați performeri ai altor sporturi decât cele de anduranță de care ne ocupăm aici (triathlon, trail running, mountainbike, marathon&ultra, Ironman).

După retragerea din gimnastică, în 2002, Andreea s-a implicat în susținerea și promovarea sportului, și de câțiva ani face asta la Fundaţia Olimpică Română.

 

Andreea Raducan
Andreea Raducan

Adrenallina: Dragă Andreea, aş vrea să încep cu asta – care a fost cel mai fericit moment al carierei tale? Există aşa ceva? Ai în palmares nenumărate medalii şi ai urcat pe prima treaptă a competiţiilor mondiale, la individual dar şi cu echipa României. Există un moment mai special decât altele?

Andreea Răducan: Este destul de dificil să aleg un singur moment ca fiind cel mai fericit. În viaţa unui sportiv de performanţă se întâmplă lucruri dintre cele mai diverse, toate trăite cu intensitate. Însă, pentru că Jocurile Olimpice sunt cele mai importante pentru orice sportiv şi, de asemnea, cele mai iubite de toţi pasionaţii de sport, spun că momentul în care am urcat împreună cu echipa pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la JO de la Sydney, a fost cel mai fericit moment din cariera mea.

Nu pot să las pe locul secund nici momentul în care împreună cu Simona Amânar şi Maria Olaru am ocupat întreg podimul olimpic în finala de individual compus. A fost o competiţie incredibilă, un concurs pe care l-am trăit cu toată fiintă mea şi nu simt că ar fi trecut deja 15 ani de atunci…cred că în asentimentul meu sunt toţi cei care ne-au ţinut pumnii la competiţia de la Sydney.

Povesteşte-ne despre tensiunea şi emoţiile resimţite în timpul unui Campionat Mondial. Cum ai reşit să faci faţă trăirilor interioare şi să le orchestrezi în sprijinul tău?

Într-adevăr, marile competiţii te solicită mai ales prin prisma tensiunii şi a emoţiilor resimţite. Fiecare sportiv gestionează diferit aceste situaţii. Sunt persoane care cedează sub presiune şi greşesc elemente pe care le stăpâneau foarte bine în sala de antrenamente, precum şi persoane care pur şi simplu strălucesc în acele momente, devenind cea mai bună versiune a lor.

Cred că cei care reuşesc să treacă cu bine peste emoţii fac parte din două categorii. Pe de o parte sunt cei norocoşi, înzestraţi cu un echilibru interior incredibil, iar pe de altă parte sunt cei care au răbdare să acumuleze experienţă şi să se cunoască pe ei înşişi. Eu cred că am fost foarte norocoasă şi am avut câte puţin din fiecare. Emoţiile unei mari competiţii nu se compară cu nimic altceva. Şi pot spune asta acum, când am şi experienţă evenimentelor în afara sălii de concurs. Sunt emoţii diferite, însă dacă ştii cum să le trăieşti, sunt la fel de frumoase.

Andreea Raducan
35th Artistic Gymnastics World Championships in Ghent/BEL, 28.October – 4.November 2001

A fost vreun moment în care te-ai simţit copleşită şi emoţiile mai mult te-au împiedicat decât să te ajute?

Nu-mi vine în minte un astfel de moment acum. Deşi sunt o fire sensibilă, nu sunt emotivă. În plus, experiența de peste ani m-a ajutat să mă cunosc foarte bine, am învăţat să am un bun autocontrol, chiar şi în cele mai dificile momente. Totul se educă dacă ştii ce-ţi doreşti şi faci eforturile necesare în direcţia potrivită.

Cum crezi că ai ajuns la performanţă? Dincolo de muncă şi perseverenţă, crezi în talent? Ai în familie vreo genă de tipul acesta?

Competiţiile de mare anvergură nu pot fi câștigate un sportiv lipsit de talent sau unul leneş. Pentru locurile de pe podium se bat cei care deţin cele mai multe calităţi. Munca şi talentul sunt primordiale. Sunt oameni în sport care obişnuiesc să spună că la un campion vei descoperi 90% muncă şi 10% talent. Ce credeţi că face diferenţa între toţi sportivii care se luptă pentru locul întâi? Toţi se pregătesc cu seriozitate, însă talentul, concentrarea şi viteza de reacţie pot face diferenţa. În plus, încrederea câştigată după un element reuşit te poate propulsa pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, dacă o gestionezi corect.

Andreea Raducan
credit foto imforeveryoung.info

Cum te-a format perioada aceea, de antrenamente, competiţii? Ce crezi că ai câştigat fundamental şi cum te-a făcut să priveşti viaţa?

Primul lucru pe care îl dobândeşti în sala de gimnastică este disciplina. Să asculţi indicaţiile antrenorului, să urmezi un program alături de echipa din care faci parte. Să capeţi încredere în forţele tale, şi tot aşa. Sunt momente pe care sunt convinsă că nu le-aş fi înţeles dacă nu aş fi practicat sport la cel mai înalt nivel. După toate cele trăite în sala de antrenament, şi în sălile de concurs, totul îmi pare mult mai simplu astăzi. Pot avea o viziune mai bună, o motivaţie extraordinară de a face lucrurile foarte bine, şi aceeaşi bucurie de a lucra în echipă.

Spune-ne despre proiectele în care eşti implicată acum. Ştiu că sprijini din toate puterile proiectele Fundaţiei Olimpice Române. Unele se referă la programe pentru foştii sportivi de performanţă, altele la suportul pentru copii şi tineri care fac performanţă sportivă.

Sportivii aflaţi la început de drum se află în centrul preocupărilor Fundaţiei Olimpice Române. Atât prin proiectul Burselor de performanţă Allianz – Ţiriac, cât şi prin facilităţile disponibile la Complexul Sportiv Ion Ţiriac, ne străduim să îi sprijinim pe acei tineri talentaţi şi muncitori şi să transmitem către cât mai multă lume bucuria practicării sportului.

Principalele proiecte ale fundaţiei vizează acordarea de burse pentru tineri sportivi, cursuri de reconversie profesională pentru sportivii care întâmpină dificultăţi în găsirea unui loc de muncă sau acordarea de pensii sociale pentru foşti sportivi aflaţi în situaţii dificile de viaţă.

În plus, Complexul Sportiv Ion Ţiriac reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte dezvoltate de fundaţie, sub coordonarea domnului Ion Ţiriac. La complex am inaugurat recent două terenuri de tenis pe zgură, un proiect dezvoltat cu sprijinul Dedeman. Mai mult de atât, în prezent peste 20 de copii beneficiază de cursuri gratuite de iniţiere în tenis chiar la complex.

Care sunt priorităţile FOR în acest moment? Care consideri că ar fi zonele de prioritate maximă în zona sportului, în România? Ce parte a evoluat, ce a stagnat şi ce a dat înapoi?

Noi ne-am axat mai mult pe susţinerea copiilor cu reale calităţi pentru sport. Nu am neglijat nici celelalte categorii. S-a pus mult accent de baza de selecţie în ultimii ani, ceea ce este foarte bine. Trebuie însă să găsim metode pentru a-i motiva pe tineri să facă şi performanţă, să înţeleagă sacrificiile, să le accepte şi să-şi dorească să devină cei mai buni. Nu este niciun secret faptul că sportul, în ziua de azi, înseamnă şi resurse financiare pe care nu toată lumea le are. Părinţii sunt cei care duc greul, cei care susţin peformanța copiilor până în momentul în care aceştia ajung la loturile mari, unde sunt ajutaţi de federaţii, de Comitetul Olimpic.

În 2010 ai publicat prima ediţie a cărţii autobiografice Reversul medaliei. DE ce ai simțit nevoia să scrii despre tine?

Într-adevăr, cartea autobiografică Reversul medaliei a ieşit pe piaţă în anul 2010 ca un salut şi un remember al JO de la Sydney, 2000. Trecuseră 10 ani şi mi-am dorit să ofer oamenilor mai multe detalii despre cele întâmplate la Jocurile Olimpice, să clarific episodul şi să povestesc cum am trăit eu acele evenimente…

Au fost foarte multe întâlniri cu oameni de diferite vârste care mă întrebau despre ce înseamnă viața unui sportiv de performanţă, despre sacrificii, despre ceea ce simţi când devii cel mai bun din lume şi ţi se intonează imnul, dar mai ales despre evenimentul cu medalia pierdută din finala de individual compus. Le-am explicat cu drag în carte, pe fiecare în parte. Apoi, în 2012, cartea a fost tradusă şi în limba engleză, într-o nouă prezentare, una mult mai pe placul meu. Am considerat că şi publicul din România trebuie să o primească în varianta revizuită şi în vara aceluiaşi an, înainte de JO de la Londra, am făcut şi un turneu de promovare în 10 oraşe din România. Feedback-ul a fost unul foarte bun, mai ales datorită mesajului motivaţional pe care cartea îl transmite.

Ce planuri de viitor ai?

Îmi doresc să pot lucra şi la alte proiecte care urmăresc susţinerea şi promovarea sportului în România. Cu fiecare reuşită a sportivilor noştri, cu fiecare medalie câştigată vom putea inspira şi generaţiile viitoare. Acest lucru mă motivează să împărtăşesc din experienţa mea tinerilor, să vorbesc despre momentele fericite şi cele dificile ca sportivă, despre ce înseamnă să lupţi şi să munceşti pentru ceea ce îţi doreşti. Am cele mai frumoase amintiri din viaţă datorită sportului. În plus, am o echipă inimoasă alături de mine şi sper să continuăm cu acelaşi entuziasm şi dorinţa de a face lucruri bune pentru sport şi sportivi.

*Palmares

 

medalii olimpice
Gimnastică
Aur Sydney 2000 echipe
Argint Sydney 2000 sărituri
Medalii Mondiale
Aur 1999 Tianjin echipă
Aur 1999 Tianjin sol
Aur 2001 Ghent echipă
Aur 2001 Ghent bârnă
Aur 2001 Ghent sol
Argint 1999 Tianjin bârnă
Bronz 2001 Ghent individual compus
Bronz 2001 Ghent sărituri
Medalii europene
Argint 2000 Paris sol
Bronz 2000 Paris echipă
Distribuie pe:
Roxana Lupu Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare. Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *