tudor

Baractaru trece la profesioniști!

Mihai Baractaru

 

Mihai Baractaru, triatlonistul pe distanță foarte lungă și primul român calificat la Campionatul Mondial Ironman de la Kona (amatori age group) face anul acesta un salt major în carieră: va concura la categoria PROS!

 

De atunci s-a mai calificat de 2 ori acolo și cu fiecare sezon competițional al ultimilor ani a muncit și mai mult și a evoluat, iar dragostea pentru distanța Ironman este la fel de aprinsă :).

 

Am vorbit cu Mihai să vedem ce mai face și ce îl așteaptă din punct de vedere sportiv în sezonul 2018.

 

Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Salut, Mihai, am văzut că ai fost plecat recent într-un cantonament în afara țării. Cum au mers antrenamentele și pe ce te-ai axat?

 

Mihai Baractaru:

Bună, Roxana, am fost plecat o lună de zile în Portugalia în cantonament. Mai exact, am plecat pe 30 ianurie și m-am întors pe 1 martie.

A fost un cantonament foarte productiv pentru mine. De fapt, a fost cel mai bun cantonament de pregătire pe care l-am avut până acum. Mi-am făcut singur programul și l-am respectat în proporție de 98%. Cei 2% au reprezentat zilele în care am simțit că trebuie să mă odihnesc mai mult.

Recuperarea este foarte importantă într-un cantonament. Riști să te accidentezi în loc să fii productiv. Trebuie să ai grijă și să fii extrem de receptiv cu semnalele pe care ți le trimite corpul.

M-am axat foarte mult pe ciclism. Încurajat de vremea din țară, cu ninsoare, m-am gândit să profit la maxim de ce am găsit acolo. Înot și alergare poți să faci în București chiar dacă este puțin mai frig, dar să pedalezi 4-5 ore pe zi este mai greu.

Am pedalat foarte mult în Spania. Am stat în Portugalia, în Vila Real de Santo Antonio, chiar la granița cu Spania. Treceam zilnic punctul de frontieră cu bicicleta iar vameșii nu ne-au spus nimic. (vezi video Facebook Mihai)

 

Ai anunțat că anul acesta vei concura la categoria profesioniști. Ce înseamnă asta pentru tine? Ce obiectiv concret vei avea?

Da, este adevărat! Anul trecut când am participat pentru a treia oară consecutiv la Campionatul Mondial de Ironman din Hawaii, mi-am dat seama că este următorul pas în cariera mea de sportiv.

Este foarte ușor să te plafonezi și să mergi mereu la concursurile la care vii pe podium și obții o clasare bună la amatori, dar adevărata provocare este atunci când te aliniezi la start cu sportivi de elită din toată lumea și ai numai de învățat.

În plus, mie îmi plac provocările! Din motivul acesta am început să practic triatlonul acum 12 ani. Am nevoie de o schimbare majoră, iar trecerea la profesioniști pentru mine reprezintă ceva foarte important.

Voi avea ca obiectiv principal participarea la Ironman Klagenfurt Austria. Am participat acolo în 2015, când m-am calificat pentru prima dată la Kona, și în 2016. Așa că știu destul de bine traseul și o să pot analiza progresul meu din ultimii anii.

 

Cum ți se schimbă antrenamentele în acest caz?

Ei bine, antrenamentele vor fi mult mai intense și mai lungi. Dacă până acum am participat la competiții făcând doar mulți km și ceva intensitate, acum urmează partea pe care am displăcut-o dintotdeauna! Nu mi-a plăcut niciodată intensitatea dar va trebui să mă obișnuiesc cu ea și să o iubesc. 🙂

 

 

Ce curse mari ai în 2018?

Concursurile la care voi participa internațional sunt următoarele:

13 mai –   Triatlon distanță lungă – Korea de Sud

1 Iulie –     Ironman Klagenfurt – Austria

16 august –   Ironman Vicky – Franța

 

Ai schimbat ceva fundamental în ultima vreme/ultimul/ultimii ani în pregătirea ta? Alimentar, viziune, recuperare.

 

Am eliminat tot ce însemna junk miles. Sunt focusat pe calitatea antrenamentelor. Mult nu înseamnă mereu și bine!

Sunt mai atent la ce semnale îmi trimite corpul și încerc să îmi îndepărtez toate acele pofte. Încerc să fiu mai echilibrat și mai receptiv. Motivația vine de la sine dacă îți dorești ceva cu adevărat!

 

Partea de recuperare a rămas la fel, nu am schimbat nimic. Adică pentru mine recuperarea înseamnă un shake proteic de la Powerbar cu aromă de căpșuni și câteva banane. Încerc să nu mai consum carne prea  mult (asta până ajung în Brașov, la parinti acasă, și îmi este mai greu să îi refuz). Chiar mi-am demostrat în cantonament în Portugalia că pentru mine carnea nu reprezintă o necesitate.

 

Ce te vezi făcând în viitor, ce ți-ar plăcea să faci? Altceva decât triatlon.

Peste 15 ani mă văd participând la concursuri de parapantă, canoe și trasee de mtb, ca hobby.

 

 

Iei în calcul altă distanță de concurs pe viitor?

Consider că distanța de Ironman este mai mult decât suficientă pentru a-mi potoli pofta de anduranță. Mereu am mers pe ideea că dacă un concurs de triatlon Ironman nu te satisface, atunci fă-l mai repede! Ce este peste această distanță reprezintă o uzură prea mare și nu cred că merită efortul.

Sonia Argint-Ionescu: Antrenamentele mele sunt constante de 20 de ani

Sonia Argint-Ionescu

Am început să fac sport în jurul vârstei de 12 ani, atunci când mergeam cu mama la gimnastică aerobică.

Iar pe cont propriu am început să fac sport pe la 17 ani, atunci când trebuia să slăbesc câteva kilograme. De atunci, sportul, sau mai bine zis mișcarea fizică, s-a transformat într-un obicei așa cum este și spălatul pe dinți.

 

Îmi amintesc că la început încercam să alerg pe o distanță mai lungă și mi se încingea atât de tare capul după doar 2 km, încât aveam senzația că dacă voi sări în lac, apa va sfârâi la contactul cu trupul meu.

La momentul respectiv nu era accesul la internet așa că am fost autodidactă și am înțeles că trebuie să am răbdare, s-o iau pas cu pas. Mai alergam, mai mergeam… nici nu mai știu când am reușit să alerg o tură de parc completă (6km)… Uite, aici, pe site-ul meu www.doer.ro, am scris despre primii pași pe care cineva ar trebui să îi urmeze atunci când vrea să se apuce de alergat.

 

Prima mea competiție a fost o probă de 10K și eram foarte emoționată. Așa mi se întâmplă la orice presupune un soi de întrecere. Mi-era teamă că nu o voi finaliza. Pentru mine asta este cel mai important: să duc la capăt ceea ce încep să fac.

 

 

Antrenamentele mele sunt constante de aproape 20 de ani, în sensul că nu am făcut pauze.

 

Dar am schimbat frecvent forma antrenamentelor. Am trecut prin ore de body pump (cu niște greutăți cărora acum chiar nu le mai înțeleg sensul), am făcut Tae Bo de curgeau apele pe mine, am mers o perioadă la cycling, apoi am descoperit interval training (mult mai apropiat de ceea ce îmi doream), apoi am avut perioada TRX (pe care încă îl mai practic, dar ocazional).

Pentru antrenamentul la sală, preferatul meu este acum Functional Training, un mix de exerciții cu sau fără greutăți, care urmărește îmbunătățirea mișcărilor naturale ale corpului. Apoi, mai recent, am introdus în viața mea yoga și pilates,  care cred că sunt minunate nu doar pentru trup ci și pentru minte. Și abia acum pot spune că mă uit în oglindă iar trupul meu este clădit așa cum îmi doresc: antrenat, dar feminin (adică am pe mine în continuare acel strat subțire de grăsime care este și foarte util sănătății). În rest, doar alergatul a rămas fără drept de apel.

 

Sportul meu preferat este, în acest moment al vieții mele, fără discuție, pilates-ul pe Reformer, și diverse alte aparate specifice.

Îmi place pentru că antrenează toți mușchii, chiar și pe cei despre care nici nu știam că există.

 

 

 

 

Se lucrează cu antrenor one to one și asta înseamnă că toate mișcările sunt super controlate și foarte conștiente. Iar rezultatul este un corp super feminin și echilibrat, un abdomen plat, un spate definit și musculatură alungită.

 

Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este atunci când am trecut linia de finish, la primul meu semimaraton, si am bufnit în plâns: de durere, de fericire, de mândrie.

 

Competiția mea preferată este alergarea montană de la Maratonul DHL.

Vara trecută am alergat chiar pe o ploaie torențială, prin pădure…; la final aveam noroi până la genunchi. Dar a fost o alergare eliberatoare. O senzație genială.

Nu competiția propriu zisă este cea care mă interesează sau care mă motivează și nici rezultatul. Îmi place atmosfera din timpul marilor evenimente sportive de stradă și faptul că sunt sănătoasă și că am un trup puternic, capabil să facă față.

 

Finish DHL Maraton

Cel mai mândră sunt de consecvența mea.

Este dovada cea mai bună că practic ceea ce predic și că nu este doar propagandă de imagine.

 

Și mă bucur că am înțelepciunea de a face din sport o plăcere, o activitate care îmi aduce beneficii pentru sănătate și că am trecut de faza în care mergeam la sală cu îndârjire, în căutarea trupului de sportiv de performanță.

Prietenii mei spun că sunt ambițioasă și că datorită mie s-au apucat de mișcare, deci, implicit, că le-am îmbunătățit viața. Asta este cu adevărat o mare realizare personală.

 

Am aflat despre mine că sunt ambițioasă.

Mult timp credeam că această atitudine îmi lipsește cu desăvârșire.

 

Sportul mă face să mă simt fericită și foarte bine în pielea mea. Și optimistă.

Uneori, mi se întâmplă să fiu obosită și să simt că trebuie să mă odihnesc. Și fix asta fac.

 

Obiectivul meu în 2018 este să nu mă opresc din ceea ce fac acum.

Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că cel mai important aspect de care trebuie să ții cont este să faci sport toată viața, fără exagerări, iar dacă te apuci târziu (după 30 de ani) să nu vrei ca într-un an să alergi un maraton.

 

*Fotografii arhiva personala

Roxana Siboiu: Aş înlocui studiul inconştientului cu alergarea ultra

Roxana Siboiu

 

Am început să fac sport din curiozitate. Am fost cea mai comodă persoană de pe planeta toată copilăria şi tinereţea.

Să transpir sau să mă murdăresc  era de-a dreptul inacceptabil. Până acum 3 ani, când întâmplarea a făcut să mă aflu la linia de finish a Transmaratonului.

 

Priveam cu ţigarea in colţul gurii (da, la vremea respectivă eram fumătoare de 15 ani, cu o medie de 2 pachete pe zi) cum soseau la finish alergatorii, ii aplaudam şi eram de-a dreptul stupefiata de bucuria lor…Conversând cu mai mulţi dintre ei, am auzit în ziua aia cuvintele ” Şi tu poţi,trebuie doar să încerci”… care au ramas undeva acolo şi au rezonat până m-au determinat să încerc.

 

Îmi amintesc că la început era cumplit.

 

Nu puteam respira, ma sufocam şi mi se părea îngrozitor de greu totul. Îmi plăcea însă teribil momentele pe care le aveam eu cu mine, în parc, cu muzică sau fără.

Cumva, eram obligată să mă suport doar pe mine în timpul alergării, doar eu cu gândurile mele, le măcinam şi le întorceam pe toate feţele, iar când terminam antrenamentul  eram eliberată de toată presiunea de peste zi.

 

Prima mea competiție a fost cursa populară de la Maratonul Bucuresti, alături de o colega de serviciu.

 

Doar că a fost prea scurt ca să-mi dau seama ce s-a întamplat acolo, aşa că la doar 2 luni am participat la Baneasa Trail Run.  Mi se pare şi acum amuzant cum mă ascundeam prin pădure să fumez înainte de cursă pentru că mi-era cumva ruşine printre atâţia alergători să am astfel de vicii.

De fumat m-am lăsat in anul următor – cumva, am simţit ca trebuie să fac această alegere pentru a putea continua să alerg. Şi nu regret nici o secundă.

 

Antrenamentele mele au fost foarte mult timp la nivel mental. Mai întâi de toate a trebuit să-mi antrenez mintea să accepte disciplina cu care eu n-am fost niciodata prietenă.

 

La început erau joacă, alergări de seară în parc, nimic planificat sau structurat. La finalul lui 2016 am intrat într-un program de antrenament serios cu Radu Milea (TeamRun) si lucrurile s-au schimbat. În bine zic eu, cu rezultate vizibile, dar şi cu mai multa muncă, mai mult timp investit, mai multe bombăneli în barbă sau chiar cu glas tare. 🙂

 

Am noroc că in ultimul timp mă antrenez alături de Mela (Rădutoiu) şi conştiinciozitatea de care dă dovadă de fiecare dată mă ajută teribil şi mă motivează. Au fost zeci de dăţi  în care dacă aş fi fost de capul meu probabil aş fi ales să nu mă ridic din pat sau să mă opresc după prima tură de gâfâituri (în special la bucăţile de viteză pe care le iubesc din toată fiinţa mea), însă faptul că era acolo, că trăgea alături de mine, a contat maxim. Mulţu’, Iepurila!

 

Alaturi de prieteni: Mela Radutoiu, coach Radu Milea

Sportul meu preferat este alergarea pe distanţe lungi, la munte, pentru că acolo sunt eu cu adevărat.

 

 

 

 

Nu-mi place asfaltul, ma plictiseşte – deşi e oarecum  ipocrit să spun asta dupa 5 alergări, săptămână de săptămână, în veşnicul parc IOR.  În plus, cumva în mintea mea asfaltul este asociat cu viteza. Pe munte lucrurile se schimbă, nimic nu e la fel, e ca în viaţă: după urcări abrupte întotdeauna vor urma coborări, şi invers. 🙂  Nu te poţi plictisi.

Iar cu cât drumul ăsta e mai lung, cu atât ai ocazia de a căuta cât mai adînc în interiorul tău.

 

Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este primul DNF, Maratonul International Cluj, unde cu fractura de stres la piciorul stâng incercam să mă conving că durerea e doar în capul meu…

 

N-a funcţionat prea mult. Apoi, primul duş rece din partea lui Boss Milea, chiar după abandonul din 2016 la Maraton 7500. O replica de genul – asa-ţi trebuie dacă te înhami la ce nu poţi să duci. Am bombănit săptămâni  întregi încercând să mestec  dezamăgirea.

Apoi o alta amintire din cursă: zăpada de la Maratonul Braşov de anul trecut. Feeria albă şi rostogolirile pe moale care au făcut deliciul intregii curse. Doamne, cât m-am putut distra prin nămeţii din pădure şi mai apoi bălăceala în noroiul de pe Tâmpa….

Urmează în topul amintirilor de cursă ultima urcare spre Şaua Strunga in vara lui 2017 – Maraton 7500 Elite –  când mă luptam cu o foame de lup însă nu mai puteam înghiţi nimic din ce aveam la mine şi dormeam cu ochii deschişi  visând prăjituri.

Voluntarul  de pe vârful Grohotiş care m-a întâmpinat cu Eşti a doua fată, frumoasa mea! . Am zâmbit tâmp până la baraj Mâneciu, hrănindu-mă cu energie din vorbele lui.

….Salomon Cappdocia Ultra Trail 119km, când oficial erau anunţaţi doar 110 km şi nu se mai apropia finish-ul.  Când după km 60 mi s-a blocat genunchiul drept şi m-a forţat să şchiopătez până la final, îngropând în nisipul până la glezne ideile de abandon.

 

Transylvania 50 k 2017

 

Cappadocia Ultra Trail 2017

Competiția mea preferată este verticalul.

Nu am reusit să concurez încă la unul, dar asta îmi doresc printre altele pentru anul ăsta: o pantă pe care să trag la maxim de picioare. 🙂

 

Cel mai mândră sunt de cum am evoluat până acum.

 

Că am continuat în nebunia mea începută târziu, că am tras de mine să văd până unde.  Şi încă nu am aflat. Şi de fii-mea. Căreia până acum am reuşit să-i insuflu dragul de voluntariat, târând-o după mine la concursuri. Şi poate, în viitorul apropiat, voi avea un partener drag de curse. Încă aştept să se decidă la prima ei participare…poate o ştafetă mamă-fiică. 🙂

 

Legat de alergare, marea mea realizare a anului trecut este locul 3 open feminin la Ultra Ciucas.

 

Am dat tot ce-am avut mai bun la cursa aia şi mi-a ieşit. Sper să mai pot repeta experienţa şi  în alte situaţii, sentimentul este unic.

Cred că preocupările triază şi prietenii. 🙂 Acum, mare parte din prietenii mei sunt alergători şi ne întâlnim cu mare drag în antrenamente sau competiţii. Cei care au rămas necorupţi, să zicem, deşi sunt doar câteva excepţii, au mers măcar o dată la o oră de cycling sau o plimbare pe munte. Şi se aşteaptă să nu renunţ uşor!

 

Am aflat despre mine că pot fi disciplinată, că pot lupta pentru ceea ce îmi doresc. 

Că cea mai bună şedinţă de autoanaliză se face pe Bucşoiu sau pe Valea Gaura.  Freud scria: De cînd am început studiul inconştientului îmi par mie însumi extrem de interesant. Păcat numai că trebuie păstrată tăcerea despre ce este mai intim. Eu aş înlocui studiul inconştientului cu alergarea pe distanţe lungi.

Şi-am mai aflat că sunt ambiţioasă. Şi că uneori mă iau prea mult în serios.

 

Sportul mă face să mă simt liberă.

Acolo, pe munte, eşti tu cu tine. Şi dacă cele 2 entităţi nu sunt prietene… devine problematic  în cursele de ultra.

 

Uneori, mi se întâmplă să am nevoie de extra motivaţie pentru a ieşi din casă şi a duce la capăt antrenamentele.

 

Alteori trebuie să înteleg că există zile bune şi zile proaste, că există eşecuri şi nu sunt neapărat capat de ţară.

 

Obiectivul meu în 2018 este să am un an mai bun decât 2017.

Să mă surprind cu ce pot face şi unde pot ajunge. Să continui să evoluez, cu rezultate bune care să-mi facă mândru antrenorul şi echipa din care am onoarea să fac parte incepând din acest an – SportGuru BCR  Racing Team. Să dau tot ce am mai bun la Ultra Trail du Mont Blanc şi să pot spune că m-am bucurat la maxim de experienţă.

 

Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că lucrurile se fac cu răbdare şi pasiune.

 

Şi cu încăpăţânarea de a merge mai departe, în ciuda semnelor raţionale care te îndeamnă să renunţi. Că bucuriile vin câteodată şi din inconştienţa de a visa.

 

*Fotografii arhiva personala

“Mantre” pentru sportivi amatori, de la pros

Vârsta este doar un număr (Shalane Flanagan)

 

2017 NYC Marathon Weekend, NYC, NY November 4-5, 2017, Photo: Giancarlo Colombo@PhotoRun, www.photorun.NET

 

Shalane Flanagan este atleta care a câștigat pentru America după 40 de ani Maratonul  New York la feminin (Miki Gorman mai câștigase la feminin în 1977).

Shalane a făcut asta la 36 de ani, intr-un mare stil: pe ultimii 5 kilometri ai cursei, a depășit-o pe kenianca Mary Keitany, actuală deținatoare a recordului feminin la maraton (stabilit de ea la Londra, în 2017, cu timpul de  2:17:01). A terminat cu un minut înaintea keniencei. (cu timpul de 2:26:53).

Când s-a apropiat de finish, camerele de vederi i-au citit pe buze un FUCK, YEAH!, de toată frumusețea :D. Era momentul la care Shalane visa de mică, și iată că i s-a întâmplat aproape de finalul carierei, așa cum anunțase după cursă – dar între timp  contemplează serios participarea la Maratonul de la Boston, de anul ăsta :D.

Așadar, chiar dacă noi, sportivii amatori, descoperim destul de târziu sportul, în cele mai multe cazuri, nu înseamnă că este o vârstă limită pentru: semimaraton, maraton, ultra, triatlon, curse de mountainbike/șosea, crosuri și orice altceva!

Și nu înseamnă că nu ne putem seta obiective îndrăznețe (cu un plan deștept, adaptat la corp).

Chiar dacă am 36 de ani, m-am decis să mă întorc la maratonul de la New York, pentru că am simțit în cele din urmă acumularea muncii depuse în ultimele două decenii. E ca și cum am ajuns în cele din urmă la lucrurile bune, devenind alergătorul de anduranță care mi-am dorit să fiu. Simt că am mai mult de spus și sunt încântata de asta. Sunt într-o competiție majoră cu mine. Vreau să-mi explorez limitele, să văd de ce sunt pe deplin capabilă – și cred că încă mai am în mine câteva spectacole speciale de arătat lumii.

Jos pălăria, doamnă!

Mai jos veți descoperi un video cu o analiză riguroasă a stilului de alergare a Shalanei, să vă folosească:

 

 

 

Motivația este contagioasă!

 

O spune aceeași Shalane, insistând pe cât de important este să ai la antrenamente colegi, prieteni care dau totul și care te inspiră să faci la fel.

I-auziți ce spune Shalane: Puterea mea de muncă crește cu 100% atunci când sunt înconjurată de alți sportivi care mă provoacă. Colegii mei de antrenament mă inspiră și eu înfloresc grație energiei lor.

 

 Trebuie să îți placă! Dar găsește-ți un echilibru! (Gwen Jorgensen)

 

(c) TRS Triathlon

 

Așadar, dă tot ce poți, dar nu uita că există totuși anumite limitări în ceea ce privește performanța: oricât te-ai strădui, corpul tău nu îl poate ajunge/întrece pe cel al atletului care se antrenează din copilărie… În plus, chiar dacă să presupunem că ajunge să poată, îți supui organismul la un stres enorm, iar repercursiunile (accidentări, oboseală, s.a.) nu vor întârzia să își facă apariția.

Iată o lecție frumoasă de la triatlonista americană Gwen Jorgensen, campioană ITU World Triathlon Series în 2014 și 2015 și campioană olimpică în 2016 în triatlon:

Îmi place ceea ce fac. Și mentalitatea mea este că dacă îmi place, atunci merg până la capăt, dau totul și vreau să arăt lumii munca mea. În același timp, o fac pentru că mă face să mă simt bine, e fun! Nu vom fi atleți toată viața și odată cu vârsta vin oboseala, accidentările… E foarte important să găsești cât mai curând un echilibru și alte lucruri care îți fac plăcere, în afară de sport. Păstrează lucrurile în perspectivă și fă sport pentru că îți place, în același timp în echilibru cu celelalte aspecte ale vieții tale.

 

Dormi! Dormi! Dormi! (Michael Phelps)

 

(c) Swimming World Magazine

 

Michael Phelps nu mai are nevoie de nicio introducere. Cel mai premiat olimpian din istorie dezvăluie unul dintre marile secrete ale

performanței lui: Încă de la o vârstă fragedă am aflat cât de important este somnul, spune Phelps. Când se antrena la Jocurile Olimpice, înota șapte zile din șapte, acoperind cam 100 de km pe săptămână…

Acorda în regimul său de antrenament o atenție deosebită somnului: cel puțin 8 ore pe noapte și alte 2, 3 ore de somn pe zi!

De asemenea, verifica prin date științifice nu doar cât de mult a dormit ci și cât de adânc…

Ok, n-om fi noi Phelps, dar a fi sportiv amator implică o anumită rigurozitate a programului de peste zi, mereu încărcat, mai ales dacă în grafic întră, alături de antrenamente, și job, familie & copii, viață socială…

Dacă nu ai un echilibru și exagerezi cu numărul de ore sau intensitatea antrenamentelor & curselor, fără a acorda atenție odihnei, riști oboseală cronică, chiar depresie și probabil randament scăzut pe toate palierele.

Așa că cea mai bună recuperare este odihna.

 

Amintește-ți clipele grele din curse și antrenamente anterioare, pe care le-ai depășit (Kara Goucher)

 

Kara Goucher (c) Running Competitor

 

Alergatoarea americană Kara Goucher, acum retrasă, (medaliată cu argint la 10 km la Campionatele Mondiale de Atletism din 2007 și sportiv olimpic la Beijing 2008 și Londra 2012), împărtășește ce funcționează pentru ea atunci când îi este greu într-o cursă, în momentele în care se îndoiește de ea.

Cred că toți avem acel punct într-o cursă când începem să ne îndoim de noi. Eu mereu am avut aceste momente, chiar și în cele mai bune curse ale mele: mă gandeam că nu pot să fac asta, că mă simt groaznic, că nu alerg suficient de repede… Ca să depășesc, mă întorc la momente și locuri în care am luptat.

Știm cu toții că nu fiecare zi este una minunată. Orice alergător știe că sunt multe zile proaste… Poate că e un moment în timp în care nu am reușit timpul pe care mi-l propusesem, dar am fost acolo, străduindu-mă! Și încercând.

Mă gândesc la asta în cursă, când mi-e greu. Că am mai fost aici, în punctul asta greu, și l-am depășit.

 Și mai fac ceva: în noaptea de dinaintea cursei mă uit în jurnalul meu de antrenament, la antrenamentele reușite, la timpii scoși. Asta mă impulsionează și îmi aduce aminte că sunt suișuri și coborâșuri în fiecare cursă. Și că depinde de mine să le gestionez, spune Kara.

Cu toate cuvintele astea frumoase în minte, sper că noul sezon să ne găsească puțin mai pregătiți 🙂 Si… mai întelepți! 🙂

 

Maratonul Olteniei 2018: o nouă probă – 42 km alergare

 

Maratonul Olteniei, powered by CEZ România, dă startul primăverii și al înscrierilor la cursele de MTB și Trail Run cu o premieră pe care o aduce cea de-a 6-a ediție a evenimentului: introducerea cursei de maraton (42 km)!

 

Pentru prima dată în istoria Matonului Olteniei, anul acesta alergătorii și cicliștii amatori se vor putea întrece în cinci probe de concurs consacrate în rândul evenimentelor sportive:

sâmbătă, 25 august – Cursa MTB Cross-country, cu două variante de traseu: scurt, de 33 km și lung, de 51 km.

duminică, 26 august – Cursa Trail Run, cu trei variante de traseu: crosul de 10,5 km, semimaratonul de 21,5 km și marea surpriză a acestei ediții, CURSA DE MARATON DE 42 KM.

 

Taxa redusă – HappyRegistrationWeek

În cadrul HappyRegistrationWeek, prima săptămâna de înscrieri, cei care doresc să își confirme deja locurile la cursele de MTB sau Trail Run sau să transforme înscrierea la Maratonul Olteniei într-un mărțișor pentru persoana dragă, beneficiază de posibilitatea de a atașa biletului de acces un mesaj personalizat, precum și de prețuri speciale, reduse, pentru primii 60 de participanti care se inscriu, indiferent de proba (MTB sau Trail Run), in perioada 1 – 8 martie, astfel:

 

  Happy Week* 9 martie – 30 aprilie 1 mai – 31 iulie 1 – 20 august
MTB 33 km 55 Lei            65 Lei 80 Lei 95 Lei
MTB 51 km 55 Lei            70 Lei 85 Lei 100 Lei
Cros 10.5 km 55 Lei            65 Lei 80 Lei 95 Lei
Semimaraton

21.5 km

55 Lei            70 Lei 85 Lei 100 Lei
Maraton 42 km 70 Lei            90 Lei 110 Lei 130 Lei
MTB & Trail Run** 85 Lei            105 Lei 135 Lei 160 Lei

 

** inscrierea Combo (MTB & Trail Run) se poate realiza doar pentru cursele traditionale ale Maratonului Olteniei. Cursa de Maraton – 42 km nu este inclusa in acest pachet.

Plata taxei de inscriere se poate face:

–  prin plata online cu cardul (conform instructiunilor primite in momentul bifarii acestei optiuni la inscierea online).

– prin transfer bancar, in contul Asociatiei Smart Atletic Team, deschis la UniCredit Bank, Sucursala Niculae Titulescu din Bucuresti, cont in lei – RO50BACX0000001250372000, CIF – 30822917 (persoanele care nu detin un cont bancar pot face si o depunere in contul mentionat, la orice sucursala Unicredit Bank din Romania).

Pentru mai multe detalii despre inscrieri, taxe de participare, metode de plata, trasee sau categorii de varsta, consultati regulamentul concursului.

Urmariti www.maratonulolteniei.ro si pagina de Facebook www.facebook.com/MaratonulOlteniei si veti afla la timp noutati despre eveniment, sfaturi de pregatire si experiente din anii anteriori.

Organizatorii au luat decizia de introducere a probei de maraton (42 de km), în urma feedback-ului participanților edițiilor trecute:

Încă de la început, Maratonul Olteniei a pus pe primul loc dialogul cu participanțîi și partenerii săi, alături de care, de 5 ediții, am evoluat continuu. De aceea, cursa de 42 de kilometri vine în primul rând ca un răspuns la dorințele participanților din edițiile anterioare. Totodată, este și o creștere organică, naturală a evenimentului nostru. Astfel, anul acesta, competitorii Maratonului Olteniei se vor putea bucura atât de traseele clasice, cu care i-am obișnuit, cât și de o ruta nouă, provocatoare, care ii va purta prin frumoasele peisaje din apropierea orașului Râmnicu Vâlcea”, a declarat Martin Zmelik, CEO CEZ România.

 

 

#yogalove: Respirația poate regla întreaga noastră existență

Veronica Alexe, Fitness Scandinavia


Veronica Alexe este fondator al școlii Fitness Scandinavia, una dintre primele companii de educație în domeniul fitnessului din România, în acest moment lider de piață.

Am descoperit-o pe Veronica în preajma cursului de antrenor personal și instructor fitness pe care l-am urmat la ei (povestea aici: https://adrenallina.ro/sunt-oficial-instructor-de-fitness-antrenor-personal-și-ce-daca).

În general, dacă o întâlnești pe Veronica te molipsești cumva de energia ei bună: zâmbește larg cu oricine vorbește și emană căldură.

Apoi am văzut pe Facebook câteva dintre asanele pe care le practică și am vrut să nu mă întreb doar singură: cum reușește să se contorsioneze așa?!!, așa că am întrebat-o pe ea :)).

Am aflat o poveste mult mai profundă decât complexitatea unei torsiuni: despre cum yoga îți poate schimba viața și cum poate fi răspunsul într-o perioadă tulbure.

(p.s. În weekendul 12-13 mai Fitness Scandinavia organizează Convenția Internațională de Fitness (ediția 8), pentru oricine vrea să afle și să practice cele mai noi concepte sportive de fitness ale lumii.)

 

Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Bună, Veronica, povestește-ne în ce context a apărut yoga în viața ta. Când te-ai gândit să începi să o practici și de ce?

Veronica Alexe:

Primul meu contact cu Yoga a fost acum 8 ani, când am încercat câteva clase de Yoga, dar la acel moment mi s-a părut că nu este pentru mine, că am nevoie de mai multă dinamică, explozie, energie, muzică.

Trăiam cu impresia că trebuie să mă simt extenuată după o sesiune de antrenament, oricare ar fi acela, și în general mă vedeam ca o persoana mult prea energică și activă ca să fac ceva atât de static. Pur și simplu nu era momentul pentru mine să înțeleg cu adevărat ce este Yoga și cum mă poate ajuta, mai aveam câteva lecții de învățat…

 

De-abia după câțiva ani am înțeles că lucrurile stau cu totul altfel și că în viață avem nevoie și de yin și de yang, oricât de yin sau yang credem noi că suntem în preponderență. În general am ajuns la concluzia că echilibrul este cheia în orice.

Consider că am început să practic yoga acum aproximativ patru ani, de îndată ce am rămas însărcinată cu Matthew, cel de-al doilea băiețel al meu. Am început cu meditații ghidate, cu sesiuni live de yoga, cu asane ușoare corespunzătoare stării mele de atunci.

Eram într-o perioadă foarte stresantă, cu multă presiune și simțeam că nu știu cum să gestionez munca, relațiile de familie, emoțiile și nevoile mele sufletești. Cred cu tărie că lucrurile se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple.

 

Pentru mine Yoga și sarcina aceasta au fost salvarea mea într-o lupta asiduă cu mine însămi, cu ambițiile mele, ego-ul meu , presiunea pe care mi-o puneam singură ca toate lucrurile să iasă perfect, totul să decurgă așa cum vroiam eu. În general eram un control-freak, fără să realizez că asta mă distrugea.

 

Prin Yoga am învățat să fiu mai prezentă, să mă ascult și să mă cunosc mai bine, să tac și să respir înainte să răspund provocărilor și să dau drumul nevoii de a controla. Azi mă simt mult mai liberă, mai fericită, mai liniștită și împăcată.

Așa, cu un start încet și lin, Yoga și-a făcut loc în viața mea și acum face parte din fiecare zi pe care o trăiesc, sub o formă sau alta.

 

 

Care a fost relația ta cu sportul înainte de yoga? Și nu ne referim la postura ta de antreprenor Fitness Scandinavia 🙂.

Relația mea cu sportul a început de când m-am născut :).

Tatăl meu a fost campion multiplu la lupte greco-romane, iar ulterior antrenor și arbitru în cadrul aceluiași sport. Mama mea a lucrat toată viața în Ministerul Sportului, la Federația de fotbal, astfel încât atât eu cât și sora mea ne-am petrecut copilăria printre sportivi de performanță, medalii și competiții sportive, încercând la rândul nostru multipe discipline precum atletism, gimnastică, înot, chiar și popice :).

Din păcate (sau NU), nu s-a lipit nimic de noi ca performanță, însă ne-am continuat viețile de adolescente practicând tot timpul o formă de mișcare sau alta.

Prima dată când am intrat în contact cu fitnessul a fost la 15 ani, când am mers la o sală de body –building. Pusesem câteva kg pe mine din cauza unei boli și nu mă simțeam confortabil. A fost atât de fun: eu și prietena mea de 15 ani ne antrenam cot la cot (vorba vine) cu campioni în body-building de pe atunci.

Cumva, chiar dacă era atipic acelor vremuri (anii `90), mi se părea foarte natural să te poți duce la o sală de fitness, chiar dacă în România acelor timpuri nu exista încă nimic.

Probabil la acea vreme intuiția mea era foarte ascuțită. De atunci am avut întotdeauna un abonament la o sala de fitness, la care mergeam de minim 3 ori pe săptămâna, am avut antrenor personal acum 15 ani, am mers la toate tipurile de clase de antrenament de grup și am încercat tot ce am putut în materie de fitness. De asemenea am participat la multe dintre cursurile școlii noastre, Fitness Scandinavia, cum ar fi: fitness, bosu, SFT, Functional Training, cycling, yoga și altele.

 

Cum s-au schimbat lucrurile pentru tine când ai început să practici asanele și să faci asta la modul avansat?

În Yoga asanele sunt foarte importante pentru a reuși să ne controlăm și înțelegem corpul mai bine, dar asta împreună cu toate celelalte componenete ale practicii Yoga, precum respirația, bandhas (blocajele energetice), drishti (focusul privirii), relaxarea, meditația.

Fără a lucra cu toate aceste elemente, plus altele, asanele sunt doar niște exerciții fizice, care nu vor avea aceleași rezultate benefice asupra corpului, minții, emoțiilor și evoluției spirituale.

Pentru mine lucrurile s-au întâmplat treptat, fără vreo ambiție de a ajunge să stau într-o anumită postură. Sincer, la început mă bucuram dacă o puteam face pe cea mai simplă dintre ele.

 

Întra-adevăr, în timp, corpul meu s-a îndrăgostit iremediabil de yoga și s-a adaptat rapid unor posturi care din exterior par avansate sau complicate. Dar acesta este unul dintre aspectele pentru care iubesc această practică: ajungi să faci asana atunci când trebuie, când corpul, mintea și emoțiile sunt pregătite, iar atunci pur și simplu se întâmplă.

 

 

Acum mă bucur și mă relaxez mai mult în posturi, fără să am vreo tensiune sau vreun stres că trebuie să fiu la un anumit nivel. Nu văd asta ca pe ceva avansat, ci doar ca pe un progres care ni se poate întâmplă tuturor, atâta vreme cât practicăm cu consecvență, cu plăcere și cu bucurie pentru fiecare moment prezent, asumându-ne fără judecați etapa în care ne aflăm acum!

Cât de greu este să îți înveți corpul să se contorsioneze în pozițiile complicate? Cât timp ți-a luat și cât de greu a fost?

Consider că fiecare dintre noi poate face lucruri de neimaginat cu corpul lui. Este nevoie doar de practică și de dorința de a o face. Nu cred că este greu, dar orice progres necesită investiție, atât în timp cât și în alte aspecte. De asemenea nu cred că a sta într-o anumită postură ar trebui să fie obiectivul în Yoga, acesta este doar un rezultat care vine odată cu practica.

Eu personal am ales să privesc lucrurile cu ușurință, fără să mi se pară ceva greu, deoarece le-am luat treptat. Sunt și genetic destul de flexibilă și mobilă, poate mai mult decât media. Asta nu înseamnă că sunt ferită de accidentări, ci dimpotrivă, am avut parte de propriile mele experiențe mai mult sau mai puțin plăcute. Dar învățăm din toate.

În general prefer să nu clasific posturile în ușoare sau grele, deoarece fiecare dintre noi poate sta într-o anumită postură, fie ea sub forma ei finală fie o regresie a acelei posturi, care să ne aducă aceleași beneficii.

La ce asane lucrezi acum? Există una care îți da bătăi de cap? 

În afară de practica mea constantă, care implică automat anumite asane, acum lucrez pentru Hand Stand (statul în mâini sau Adho Mukha Vrksasana).

Nu le consider bătăi de cap, însă îmi acord suficient timp de acum încolo până voi reuși să fac postura în formă finală. Mă bucur însă de practica pentru această postura zilnic, deoarece este foarte fun, playfull și mă simt de multe ori ca un copil mic, entuziasmată, nemaivorbind că mă trezesc dând din palme și îmbrățișându-mă singură când îmi iese ce mi-am propus.

 

Ce îți dă yoga? (fizic, psihic)

Yoga mă face să mă simt fericită ca un copil, linștită, echilibrată, împăcată. Mă face să mă accept și când sunt tristă, când am o zi proastă, când greșesc. Mă face să mă cunosc mai bine, atât în plan fizic, cât și emoțional, mental și spiritual. Cred cu tărie în puterea universului, în ceva mai mare decât noi, și în același timp parte din noi.

Fizic, Yoga mă ajută evident la nivel de flexibilitate, mobilitate, deschidere, articulații, și culmea, forță. Mi-am schimbat cumva constitutia corpului, mănânc mai sănătos, nu mai am fluctuații de greutate sau de stări.

 

 

Care e cea mai interesantă descoperire a ta cu privire la asta?

Cea mai interesantă descoperire a mea legată de ce îmi dă yoga este că îmi pot controla emoțiile prin respirație; că respirația pe care cu toții o considerăm ceva natural, fără să ne focusam tot timpul atenția asupra ei, este ceea ce poate regla întreaga noastră existență;

De asemenea, de-a lungul experiențelor cu diverse practici și clase de yoga am descoperit că Gongul și  Kundalini Yoga sunt pentru mine ca un lifting facial (minus 5 ani într-o ora :)).

 

Ai devenit instructor profesionist și ai mers în lume să înveți de la cei mai buni. Perspectivele sunt probabil diferite asupra yoga sau poate nu? Ce ai descoperit?

Toată viața învățăm și o facem atât de la profesioniști, cât și de la oricine în orice circumstanțe. Am descoperit că anumiți oameni care nu practică yoga în termenii clasici cunoscuți de noi pot fi mult mai Yogi decât practicanți avansați.

Nu pot spune că perspectivele sunt diferite, suntem cu toții asemănători – avem aceleași dorințe, probleme, dileme și încercări.

Făcând parte din această lume, care într-adevăr se focusează pe conștientizare, pe spiritualitate, pe prezență, te ajută să ai o altă persepctivă asupra vieții și a lumii în care trăim.

 

 

Care ar fi diferența între nivelul de practică de la noi și cel internațional, cum ți se pare?

În România suntem încă la început de drum în nivelul de practică Yoga (pentru majoritatea), dar cu fiecare an sunt mai mulți practicanți, cu mai multă experiență și înțelegere, mai serioși și mai dedicați.

Într-adevăr, cred că studiourile de Yoga se confruntă cu lipsa de consecvență a clienților, însă, ca orice domeniu, la un moment dat se vor așeza și aceste aspecte și vom deveni cu toții mai conștienți de importanța unei practici consecvente și dedicate.

 

Cât de des practici? Ce faci în zilele în care nu ai timp sau chef pentru asta?

Practic zilnic sub o formă sau alta. Dacă nu practic asane, fac exerciții de respirație, meditație.

Chiar și o simplă conștientizare de un minut-două legat de ce se întâmplă în interiorul nostru este Yoga. O simplă întindere care să ne ofere alinare sau plăcere este Yoga :).

Timp îmi fac dacă îmi doresc, așa cum spuneam fie și 10 minute pe zi, în momente de criză. Cheful vine făcând, așa că atunci când nu am chef, încep să practic :).

 

 

Ce planuri ai pe acest subiect?

Planurile mele sunt să îmi continui practica cu iubire și detașare, să o fac regulat, să mă bucur de ea.

Pe un plan mai concret să îmi continui educația, să particip la cursuri și workshop-uri, să merg la clase cu diferiți profesori care mă inspiră și îmi sunt dragi, atât în România cât și în afară țării. Îmi doresc să învăț tot timpul și la rândul meu să pot împărtăși altora ce am învățat eu.

În curând probabil va veni vremea unui blog și poate a unei aplicații online de practică Yoga :). Long term, o carte pentru femeile de carieră din România :).

Îmi voi continua clasele și probabil voi crește numărul lor, deoarece mă încarcă nespus acest lucru și simt că oamenii care participă pleacă cu câte ceva de fiecare dată.

 

Ce alt sport practici?

În continuare merg la sala, mă antrenez inclusiv cu greutăți, particip la clase de grup cu diverse activități, fac snowboard, înot și mi-am propus anul acesta să încep primele lecții de surf :).

Ador mișcarea și sportul în general și așa cum am afirmat și mai sus, cred că trebuie să existe echilbru în toată existența noastră, astfel încât încerc să fac lucruri care să mă încarce pozitiv și energetic!

 

Apropierea ta de sport, din punct de vedere profesional, ca antreprenor Fitness Scandinavia, a fost intensă și continuă în ultimii ani. Cum îți explici apropierea ta de yoga și nu de oricare alt sport?

Foarte simplu :). Am simțit că Yoga este acum ce am nevoie să fac, mă regăsesc în filosofia Yoga, îmi place ca formă de mișcare și în general nu știu dacă eu m-am apropiat de Yoga sau a fost invers :).

 

*Fotografii arhiva personală

 

Invitație la răsfăț pentru femeile active în luna martie

 

7Heaven, brandul internațional de măști pentru  înfrumusețare, invită  doamnele și domnișoarele la momente de răsfăț și relaxare,  după antrenamentul de la sală.

 

Astfel, luni 5 martie și marți 6 martie, brandul a pregătit un  loc special pentru ele, un  colț din al șaptelea cer unde să primească un cadou  cu ocazia lunii martie, luna dedicată femeilor: la ieșirea de la clasele de sport și fitness, domnițele vor fi invitate să își aplice o mască textilă pentru față cu infuzii de ingrediente naturale, pentru o porție rapidă de hidratare a tenului și  vor avea parte de o ședință de masaj al brațelor.

 

Cele două zile de răsfăț se vor desfășura la centrul de fitness Happy Gym (adresa: Sos. Progresului, Nr. 151-171, Sector 5, București).

 

 

Ele vor  primi încă o mască  de la 7Heaven cu care să continue acasă rutina de îngrijire săptămânală a tenului: masca peel off, textilă cu infuzie de argilă, cu nămol sau exfoliantă, cu ingrediente naturale precum ceai verde, castravete și lămâie, pulpă de rodie, miere de Manuka, și multe altele dintr-o gama variată.

Domnițele se vor bucura de hidratare post workout, cu băutură naturală Sloop – sucuri din fructe și legume care nu conțin aditivi, coloranți, arome sau zahăr adăugat.

 

De asemenea, fiecare dintre cei care “calcă pragul” 7Heaven luni și marți și beneficiază de sesiunea de răsfăț intră intr-o tombolă , care va desemna 3 câștigătoare ale câte unei invitații VIP la Convenția Internațională de Fitness, organizată de Fitness Scandinavia la București, pe 12 și 13 mai.

Brandul nu neglijează însă domnii – pentru că 7Heaven are și măști  pentru față adresate bărbaților, aceștia vor primi în dar măștile speciale pentru ei, dacă vor vizita spațiul de activare.

 

 

 

# # #

Despre 7Heaven

7th Heaven este un brand internațional de măști de înfrumusețare pentru față, păr și picioare, create de specialiști, cu ingrediente naturale din toate colțurile lumii. Produsele sunt cruelty free – brandul militează împotriva testării pe animale. În România, produsele se găsesc la www.my7thheaven.com/ro

 

Amir Kiarash: În sport nu merge cu scurtături, trebuie să muncești

 

 

Am început să fac sport in momentul în care m-am suit pe cântar şi am văzut că acul s-a oprit la 120, care era limita maximă. Eu aveam mai mult. Aveam 130.

A fost momentul când, încurajat de un prieten care mergea deja la sală, m-am apucat şi eu. Am ajuns în vreo 9 luni la 90 de kilograme.

Printr-o dietă, totuşi, nesănătoasă, o înfometare de fapt, dar cred că am rezistat fiind tânăr. Odată ce am coborât până la 80 de kilograme, am renunţat la sală, dar m-am menţinut în zona aia, 80-82 kg.

M-am reapucat de sport peste mulţi ani, fiindcă a devenit mediul sănătos în care am reuşit să evadez, departe de impostura de care mă loveam, zilnic, la muncă.

 

Pot să spun că am muncit enorm, dar, la un moment dat, mi-am dat seama că e degeaba, că totul e în zadar, fiindcă mereu vor veni unii din urma, marii impostori, care te vor depăşi profesional prin diverse „scurtături“. Ei bine, când te apuci de sport, nu există această senzaţie. Acolo, munceşti şi vezi rezultatul.

La muncă, poţi să mergi în biroul şefului, să-l linguşeşti toată ziua şi să avansezi, în detrimentul unuia care chiar munceşte. La sala de sport, dacă mergi şi îl linguşeşti pe Antrenorul Personal e degeaba – nu poţi să faci muşchi, nu poţi să-ţi creşti anduranţa sau capacitatea de efort. Acolo trebuie să munceşti.

 

De aceea, am şi o oarecare satisfacţie: toţi impostorii cu care m-am intersectat profesional sunt, de obicei, nişte oameni ieşiţi din formă. Explicaţia e simplă: dacă n-ai fost obişnuit să munceşti în viaţa de zi cu zi, nu poţi să ai rezultate sportive.

Îmi amintesc că la început
am ţinut o dieta atât de drastică, in paralel cu sala, încât nu prea mai am curajul să mă gândesc la ea. Ţin minte că mergeam pe stomacul gol la sală, ceea ce acum mi se pare de neimaginat, şi lucram pe o căldură sufocantă. Au urmat mai multe reprize de leşin, dar n-am renunţat.

Antrenamentele mele d
urează cam 10-12 ore pe săptămână: forţă şi cardio. Cele mai grele antrenamente au fost şi sunt în continuare cele pe care le fac în pregătirea unui maraton.

 

În 2016 m-am apucat de alergat, un sport în care nu vedeam niciun sens până atunci. Am trecut prin multe dureri până corpul s-a adaptat la acest tip de efort.

 

 

În 6 luni, am ajuns la nivelul care mi-a permis să alerg un semi-maraton (21km) într-o oră şi 48 de minute. Apoi, în 3 luni, am trecut de la semi-maraton la maraton (42km). A fost cea mai solicitantă experienţă din viaţa mea.

 

De aceea, acum când văd filmuleţe cu oameni care trec linia de sosire la un maraton aproape mereu îmi dau lacrimile. Fiindcă ştiu cât au muncit oamenii aia ca să treacă linia de sosire, indiferent de timpul realizat.

Prima mea competiţie a fost o cursă de 10 kilometri. Dupa ce am ajuns la finish am vorbit toată ziua despre ea, ceea ce mă amuză şi acum.

Prima competiţie adevărată însă a fost Maratonul Internaţional Bucureşti, în octombrie 2016. E o amintire superbă. Când am trecut de kilometrul 38, distanţa maximă alergată în antrenamente, am ştiu că de acum, orice s-ar întâmpla, chiar dacă îmi voi rupe un picior, o să termin cursa. Şi am „zburat“ ultima bucată de 4 kilometri.

Sportul meu preferat

 

E fotbalul, pentru că mai toţi idolii mei din copilărie au fost fotbalişti. Din păcate, Dumnezeu nu m-a înzestrat cu talentul necesar şi am fost mereu un jucător rudimentar, un „cioban“.

 

Şi, într-un final, m-am retras, fiindcă efortul de a aduna nişte oameni cu care să joc devenise mai mare decât efortul pe care îl depuneam pe teren.

Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă

 Sunt atât de multe. Dar momentul cel mai special pentru mine e când am trecut linia de sosire la Maratonul Internaţional Bucureşti cu steagul Iranului deasupra capului. Am visat acest moment luni întregi, am muncit pentru el enorm şi atunci când s-a întâmplat a fost o bucurie de nedescris.

 

 

Competiţia mea preferată este Maratonul Internaţional Bucureşti. A fost primul maraton în care am alergat şi prima dragoste nu se uită niciodată.

Cel mai mândru sunt de f
aptul că n-am căutat „scurtăturile“ în viaţă. Că am muncit pentru a ajunge la ce vreau şi că atunci când vreau ceva cu adevărat sunt în stare să mut munţii din loc.

Sportul mă face să mă simt liniştit. Şi îmi oferă cea mai frumoasă senzaţie de oboseală.

 

 

Uneori, mi se întâmplă să văd oameni care n-au deloc grijă de sănătatea lor, care nici nu vor să facă cel mai mic efort în acest sens. Şi atunci mă întreb: Cât de înteligenţi suntem, de fapt, noi, oamenii, dacă nu ne pasă nici de sănătatea noastră?

Obiectivul meu în 2018 este  acesta:
să fiu sănătos!

Travel & Food enthusiasts: “Trebuie să știm exact unde vom mânca după ce ne-am lăsat bagajul!”

Alexandra & Catalin

 

Ce frumos este să împărtășești cu persoana iubita dragostea pentru călătorii, pentru mâncare bună și pentru povești! Alexandra și Cătălin sunt norocoși pentru asta: un cuplu foarte simpatic, amândoi povestesc pe blogul lor – Călătorii și Farfurii – experiențele culinare și de travel pe care le trăiesc în destinații din lumea întreagă.

S-au educat împreună de-a lungul anilor și gusturile li s-au rafinat: mâncarea preferată este alta, în funcție de momentul în care le este adresată întrebarea, cât despre călătorii, regula este aceeași: cât mai multe să fie!

Ne-au povestit mai multe despre ei si pasiunile lor în interviul de mai jos.

Notă: ar fi bine să citiți textul asta DUPĂ ce ați mâncat :).

 

Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Propun să începem cu o mică prezentare pentru cititori. Așadar, în câteva cuvinte, cine este Alexandra, cine este Cătălin?

 

Alexandra:

Sunt câte puțin din toate. Digital marketer de luni până duminică (atât la jobul full-time pe care îl am, cât și în cadrul proiectelor personale), creator de conținut (prima mea dragoste), foodie și bucătar amator care adoră să îi facă pe alții să zâmbească cu mâncarea gătită, mare iubitoare de pisici, ascultătoare de hip-hop, pasionată de ritmurile dancehall-ului. O viitoare mireasă ușor stresată pentru încă cinci-șase luni.  Și nu numai.

 

Cătălin:

Mă regăsesc puțin în sintagma lui Anthony Bourdain (n.r. celebru chef american si TV VIP) : “Scriu, călătoresc, mănânc”. În afara blogului, sunt digital project manager în echipa de marketing a unei agenții de turism online, deci nu trece o zi fără să caut cel puțin un bilet de avion. Mă entuziasmez când aud de IPA, stout și tot ce înseamnă bere artizanală, sunt amator de muzică neagră și știu să apreciez un meci de baschet la vremea lui. Iar ca să întru în jocul Alexandrei de mai sus, un viitor mire al naibii de norocos.

 

Când a luat ființă blogul Călătorii și Farfurii? Și cum v-ați influențat unul pe altul, în cuplu? Care e mai travel addicted și care e mai food addicted? 😀

 

Ideea de a crea blogul ne-a venit acum 3 ani, atunci când ne-am dat seama că am strâns foarte multe aminitiri, foarte multe imagini din călătoriile noastre și că avem foarte multe lucruri de împărtășit cu cei din jurul nostru.

Descopeream tot mai multe locuri faine și ne doream să îi convingem și pe alții să ajungă să le viziteze sau să le treacă pragul, după caz. De asemenea, tot mai mult cunoscuți ne cereau să le trimitem recomandări de restaurante și baruri, dar și tips & tricks despre cum își pot cumpăra bilete de avion mai ieftine, cum pot crea un itinerariu pentru o singură zi de vacanță, cum pot alege cea mai bună cazare.

La un moment dat ne-am săturat să scriem pagini întregi de text pe Messenger.  Așa că am mutat toată informația pe blog. A mai durat încă un an să alegem template-ul site-ului, să stabilim categoriile meniului principal și să adunăm toate materialele într-un singur loc (iar acum, desigur, ne dorim să modificăm structura site-ului din nou).

 

Amândoi suntem la fel de addicted și când vine vorba de travel, dar și de mâncare bună. Cătălin este cel responsabil cu itinerariile și conturarea planului de vacanță (începe research-ul pentru următoarea călătorie din momentul în care a cumpărat biletele și până nu plecăm nu-l mai poți opri).

De influențat, ne influențăm unul pe celălalt, dar doar pentru a grăbi luarea unei decizii pentru că intenția există deja în majoritatea situațiilor (să mergem la restaurantul ăla deși e seară și ne-am promis că nu mai mâncăm târziu, să luăm biletele alea de avion deși nu rezervasem buget pentru încă o plecare, să mai bem o bere… și tot așa).

 

 

Care ar fi responsabilitățile preferate ale fiecăruia dintre voi pe linia aceasta de foodie travel enthusiasts?

 

Așa cum spuneam puțin mai devreme, Cătă este cel care se ocupă de planificarea vacanței, cel care citește sute de articole și urmărește o grămadă de clipuri înainte de a alege restaurantele și barurile în care vom merge. Apoi îmi prezintă variantele și alegem împreună locurile care intră în “plan”.

 

Pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba, trebuie să șțiți că planul pentru Copenhaga și Malmo, o vacanță de doar 4 zile și jumătate, a fost refăcut în cursul ultimelor 3 luni de cel puțin 6 ori.

 

 

Cam de câte ori plecați pe an (aproximativ) și în funcție de ce anume vă alegeți vacanțele?

 

Depinde foarte mult de anul la care ne referim. La începuturile noastre împreună plecăm o dată sau de două ori pe an, dar în ultimii doi ani am avut cam 5-6 plecări, unele mai lungi, altele mai scurte.

 

Destinațiile le alegem împreună, de cele mai multe ori convinși de un documentar/o emisiune foarte nice (vezi Somebody Feed Phil / Ugly Delicious – de la Netflix sau orice emsiune prezentată de Bourdain), de niște bilete de avion ieftine sau de un concert la care ne dorim să ajungem. Încercăm pe cât posibil să vizităm mai multe orașe într-o singură vacanță.

După ce alegem destinația, căutăm locuri apropiate pe care am putea să le mai vizităm și facem conexiuni cu trenul sau chiar cu avionul între ele.

 

Ce tip de călător sunteți?  Pe ce vă centrați prima dată într-o călătorie?

 

Alexandra:

E foarte important că locul pe care îl vizităm să fie ofertant din punct de vedere culinar și cultural. Cu cât locul are o istorie mai bogată, povești interesante și multe restaurante bune (despre care să fi citit în mai multe surse), cu atât mai bine.

Pot să-ti garantez că dacă ne pui să alegem între un restaurant la care ne dorim foarte mult să mâncăm și o atracție turistică super populară, vom alege întotdeauna restaurantul.

 

Cătălin:

Sunt acel gen de călător care consideră piețele și restaurantele drept puncte de atracții ale unui oraș. Trebuie să știu exact unde vom mânca după ce ne-am lăsat bagajul la hotel sau unde vom bea prima bere. De restul putem să ne ocupăm și după. 🙂 E loc și de muzee în călătoriile noastre, dar, de regulă, o zi într-un oraș nou se rezumă la câteva locuri cu mâncare bună și plimbări lungi.

 

 

 

Care sunt mâncărurile voastre preferate? Știu, e complicată întrebarea asta…

 

Alexandra:

Dim Sum (de la xiao long bao la gheare de pui), rață cantoneză, bun cha, tapas, puiul prăjit, măduva la cuptor pe pâine prăjită și tot ce înseamnă tendoane și părți din animale care nu sunt pe placul altor oameni în general (tartite de pui, zgarciurile picioarelor de porc fierte cu usturoi, urechi de porc). Sigur că nu sunt toate, dar n-aș vrea să ocup o pagină doar pentru întrebarea asta.

 

Dim Sum

 

Cătălin:

Cu fiecare călătorie gusturile se educă așa că multe preparate pot deveni mâncărurile tale preferate. În urmă cu doi ani, la Berlin, am descoperit ramen-ul (supă japoneză cu tăieței, porc și ou) și de-atunci tot caut restaurante care să aibă așa ceva în meniu. Cred că până când vom ajunge la Tokyo se vor strânge câteva zeci de boluri de ramen mâncate. 🙂

 

Ramen

 

Top 3 cele mai reușite vacanțe

 

Alexandra:

Marrakech, Lisabona, Istanbul.

 

Cătălin:

Londra, Marrakech, Lisabona.

 

Top 3 cele mai reușite farfurii

 

Alexandra:

Mini airbag cu brânză Manchego la Tickets (Barcelona), rață cantoneză la Four Seasons (Londra), bun cha la Duc Anh (Berlin).

 

 

Cătălin:

Mini airbag cu brânză Manchego la Tickets (Barcelona), con cu tartar de vită la Mini Bar (Lisabona), consomme de rată servit cu vin de Madeira vechi de 100 de ani la The Clove Club (Londra).

 

 

Ce vă oferă fundamental călătoriile?

 

Alexandra:

Știu că sună că un clișeu, dar fiecare călătorie mă transformă pe mine ca om. Mă trece prin diferite stări, mă învață lucruri, mă face sa fiu mai modestă, mai tolerantă, mă ajută să înțeleg cultura locului mult mai bine, mă face să iubesc oamenii și mai mult pentru ceea ce sunt și îmi hrănește setea de cunoaștere.

Aproape fiecare călătorie mă face să plâng într-un anumit moment. Și de fiecare dată mă întorc puțin altfel. O altă eu, mai bună.

 

Cătălin:

Experiențe. Cu fiecare călătorie, simt că investesc în mine, învăț și descopăr lucruri. Am ocazia să întru în contact cu alte culturi, să discut cu oamenii, fie că e vorba de o tăntica de pe străzile Lisabonei care-mi zice în portugheză unde e restaurantul pe care-l caut sau cu un puști englez care îmi spune că și lui îi place același sandviș din Borough Market.

Nu în ultimul rând, fiecare călătorie mă face să apreciez și să conștientizez mai mult ce am.

 

Unde ați fost ultima dată și ce v-a plăcut cel mai mult acolo?

 

În decembrie am fost câteva zile la Budapesta. Ne doream de mult timp să vizităm orașul așa că 1 decembrie s-a dovedit a fi ocazia perfectă. Budapesta are foarte mult de oferit, dar cel mai mult ne-a încântat… mâncarea, desigur.

Știam că în Budapesta sunt multe restaurante de tip fine dining cu prețuri relativ accesibile, dar nu ne-am fi așteptat să avem o experiență atât de complexă și de gustoasă cu aproximativ 30 EUR, cum s-a întâmplat la Olimpia. Recomandăm oricui ajunge în Budapesta să rezerve o masă acolo pentru cină.

 

in Bulgaria

 

Credeți că se schimbă abordarea față de travel a românilor? Ați observat vreun trend în ultimii ani?

 

În “bula” noastră de prieteni virtuali și nu numai, pare că lucrurile s-au mai schimbat. Tinerii români călătoresc tot mai des și își fac planuri din timp pentru aceste vacanțe. De asemenea, ei încep să călătorească mânați de diferite alte hobby-uri – fie că o fac pentru mâncare, pentru concerte sau chiar pentru beri (avem prieteni care își planifică vacanțele astfel încât să participe la festivaluri de bere artizanală și nu numai).

 

Pe de altă parte, în afara “bulei”, auzim în continuare că oamenii merg an de an pe timp de vara în Grecia sau Turcia, iar iarna la Bansko în cel mai bun caz…

 

 

În funcție de ce criterii va programați călătoriile într-o anumită destinație?

 

Așa cum spuneam, motivele alegerii unei destinații pot varia de la un restaurant bun care se află în acel loc, la un concert sau o persoană care ne-a convins să ajungem acolo.

 

Important este să găsim bilete de avion accesibile pe cât posibil ca preț și să ne asigurăm că destinația nu este una periculoasă. De vreme nu am ținut niciodată cont până acum (drept dovadă că mergem la Copenhaga în cea mai friguroasă perioada a anului), dar probabil că va trebui să o facem de acum încolo pentru destinațiile mai îndepărtate.

 

 

Cea mai aventuroasă descidendere?

 

Nu ne-am aventurat serios până acum. Singura peripeție prin care am trecut a fost plecarea din Marrakech către Essaouira. Am fost urcați într-un microbuz care trebuia (teoretic) să ne ducă direct către Essaouira (Maroc), dar șoferul ne-a mutat într-o altă mașină fără să ne dea niciun fel de detaliu, iar următorul șofer într-o altă mașină (doar ei știu cum s-au înțeles între ei)… până când n-am mai fost siguri că ne duc la plimbare sau au alte scopuri cu noi.

A fost OK până la urmă, am ajuns la destinație și ne-am bucurat de  oraș.

 

 

Top 3 destinații la care râvniți și de ce.

 

Asia de Sud-Est, fără să facem o împărțire pe țări (da, am vrea să le vedem pe toate!) pentru cultură și mâncare, New York pentru un meci de NBA în Madison Square Garden și un concert Jay-Z și Lima pentru o vizită la Central, cel mai bun restaurant din America Latină, condus de Virgilio Martinez.

 

Ce le-ați spune celor care preferă să investească în alte lucruri și nu în călătorii?

 

Este alegerea fiecăruia în ce alege să investească în funcție de lucrurile care îl fac fericit.

Din punctul nostru de vedere, în afară de a petrece timp cu oamenii pe care îi iubim, nu există nicio altă sursă mai mare de bucurie decât o călătorie în care să înveți lucruri noi, să cunoști oamenii locului, să descoperi arome, obiceiuri, peisaje. Amintirile pe care le strângi în călătorii sunt pentru totdeauna.

 

Semimaraton SportGuru Timișoara, în martie

 

Cea de-a doua ediție SportGuru Timișoara 21k va avea loc pe 25 martie 2018 la Timisoara. Evenimentul sportiv propune alergătorilor amatori și de elită 3 curse pentru adulți (semimaraton, cros 10 km, cursa populară 3km) și o cursă dedicată copiilor cu vârsta între 6-12 ani. Înscrierile online sunt deschise până pe 19 martie 2018.

 

Pe 25 martie 2018, Timișoara va fi din nou capitala sportului de masă din România, atunci când 1500 de alergători amatori și de elită, naționali și internaționali, sunt așteptați la startul din Piața Unirii.

 

Semimaratonul organizat de SportGuru.ro, cel mai mare retailer de articole sportive specializate din România, în parteneriat cu Primăria Timișoara și cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Timiș, oferă participanților un traseu pe cele mai importante artere ale orașului și pe lângă obiective turistice ca Bastionul Maria Therezia, Catedrala Mitropolitană, Universitatea de Vest sau Muzeul Național al Banatului.

 

Partenerii SportGuru Timișoara 21k

 

SportGuru Timișoara 21k are susținerea unor branduri active în dezvoltarea comunității alergătorilor și a sportului de masă din România, printre care Banca Transilvania, Kaufland Romania și Orange. Partenerii tehnici ai evenimentului sunt Mizuno și Compressport.

 

Banca Transilvania, sponsor gold al evenimentului, oferă numele probei de 21k. Atleți din România, Kenya, Etiopia și Ungaria vor lua startul Semimaraton Banca Transilvania, una dintre cele mai competitive. În 2017, pe podiumul cursei de 21k, la categoria feminin au fost Ancuța Bobocel, Liliana Dragomir, Adela Bălțoi, respectiv kenyanul Henry Kemboi, Alexandru Corneschi și Marius Ionescu, la categoria masculin.

 

Crosul de 10k devine în 2018 Crosul Kaufland 10k. Kaufland România, lider pe piața de retail, se alătură SportGuru Timișoara 21k în calitate de sponsor gold. Pe tot traseul evenimentului, participanții vor fi energizați de produsele de la punctele de alimentare asigurate de Kaufland. Proba de 10k din 2017 a fost câștigată, atât la masculin, cât și la feminin, de atleți internaționali (Laszlo Gregor și Stellah Barsosio), urmați de alergătorii români Andrei Ștefana și Ionuț Betej, respectiv Mădălinei Florea și atleta din Serbia, Natasa Culafic.

 

Colaborarea cu Orange România a început de la ediția din 2017, atunci când operatorul de telefonie mobilă a investit în creșterea comunității locale de sportivi și a pus bazele unui parteneriat pe termen lung cu SportGuru Timișoara 21k. Totul în beneficiul încurajării unui stil de viață sănătos prin activitate sportivă.

 

Timișoara se află deja pe harta orașelor cu cele mai importante evenimente de alergare naționale și internaționale și suntem mândri că putem să contribuim pe plan local în această direcție. Încă de la prima ediție, SportGuru Timișoara 21k a reunit la start sportivi amatori și de performanță. În tot demersul, ne bucurăm să avem alături de noi unele dintre cele mai importante companii care sprijină sportul de masă. Credem că parteneriatul pe termen lung dintre evenimentele sportive și brandurile care le susțin este motorul dezvoltării comunității alergătorilor din România”, declară Mircea Rasovan, directorul evenimentului.

 

Suținerea alergătorilor și voluntariat

 

Peste 3000 de susținători sunt așteptați în Timișoara pe 25 martie 2018 să fie alături de participanți și să îi încurajeze la startul din Piața Unirii și pe traseul celor 4 probe. Cei care își doresc să se implice în organizarea propriu-zisă a evenimentului pot aplica pentru un rol de voluntar în echipa SportGuru Timișoara 21k. Se anunță o experiență completă de organizare a  unui eveniment sportiv internațional, alături de echipa care are peste 10 ani de implicare în unele dintre cele mai importante competiții sportive din țară.

 

Mai multe detalii despre SportGuru Timișoara 21k sunt disponibile pe www.Timisoara21k.ro.

Scroll to top