Abia acum s-au aranjat lucrurile să reușesc să ajung și eu la Călătorie între Cer și Pământ, un concurs de mountainbike foarte interesant din punct de vedere concept, care se întâmplă deja de câțiva ani la Târgu Ocna. Nu m-am gândit că atunci când se va întâmpla o voi face în familie, și nu la mtb ci la alergare! Încurcate și fermecate sunt căile calendarului competițional! Anul acesta organizatorii, Asociația Transalpin Bike, au introdus și proba de alergare, pe 2 distanțe, 10 k și semimaraton. Bingo, am zis: acumulare pe toată linia, două zile!
Faza e că Târgu Ocna deja mi-e casă de ceva ani, deoarece e orașul de baștină al soțului meu, și când l-am auzit că vrea să alergăm împreună semimaratonul am auzit îngerii cântând în cer la harpă :)). Sigur că aveam o mică situație: el luase această decizie cu două săptămâni înainte de concurs și nu mai alergase de anul trecut, când dăduse câteva ture de parc :); dar ne-am organizat până la concurs! Mai exact, ne-au ieșit 2 ture de 25 de minute în Tineretului, pe pante :D. Și-am plecat la luptă! 😀
Lui nu îi place să alerge distanțe lungi, chiar dacă are un background în atletism, în schimb se poate adapta la orice tip de cursă, fără antrenament. De exemplu, acum 3 ani când am făcut eu Ironman, a făcut ultimii 21 de km de alergare cu mine, ca să mă încurajeze – și nu alergase deloc înainte. Sigur că nu e sănătoasă abordarea, dar îl apucă rar J).
Anyways, eram foarte pregătiți din punct de vedere mental! 🙂 Și tactic – știam exact cum vom aborda cursa! Aveam de gând să o terminăm! :)). Cam ăsta era obiectivul. Nu forțăm, alergăm împreună, ne bucurăm de peisaj, mulțumim familiei și prietenilor care ne-au încurajat și care ne-au șteptat apoi în soare până ne-am întors. Sper că s-au hidratat în timpul ăsta! :))
Iată-ne la start, cu 3 minute înainte de cursă, când realizăm că noi nu avem frontală! Care era obligatorie, că zicea și domnul la microfon! Urma să alergăm vreo 7 km prin mina de sare, restul la suprafață, pe dealuri. A plecat după frontală peste stradă, eu am rămas urlând în urmă că ratăm startul! Uitasem ce obiectiv avem, probabil.
Gata, avem frontale, începe numărătoarea, pornim! Eu o iau la goană și alerg până în mină și apoi și în mină cu un ritm care nu are legătură cu pregătirea mea, adică tare. Pur și simplu nu mă puteam opri. Până la urmă am putut, nicio grijă :)). Mai exact, după ce i-am dat la vale, pe coborârea continuă din mină de vreo 3 km jumătate – mamă, ce mișto a fost! – când a venit urcarea m-am tăiat. Efectiv doar am mers preț de 3 km jumătate – ce coborâsem acum urcam. Între timp, m-a ajuns Andrei. Apoi m-a întrecut! Planul nostru funcționa ca pe roate! :)) Dar era tare bine în mină – o răcoare incredibilă, întuneric, umezeală… Apoi a venit bum!, soarele și urcarea. Am intrat în concurs cu ideea că traseul de semi are 600 de m diferență de nivel. No way, cred că a avut cel puțin 900…Pentru că am tooot urcat.
Timp în care nu știu dacă am apucat să și alerg efectiv sa doar am mers ceva mai repede… Sus pe creastă se vedeau alergătorii, noi ne târam cu câteva dealuri mai jos.
ma rog, nu am gasit poza in care chiar ne taram (sau nu am vrut s-o gasesc…:)))
Dar după punctul de alimentare de sus a venit pădurea. Și ceva ce părea o vale, așa că am luat-o la sănătoasa – totuși, venisem să alerg! Mi-a trecut repede, pentru că apoi a venit ceva foarte abrupt, care tot urca…
Anyways, după ce ne-am blestemat puțin zilele – între timp familia se reunise :)), avusese loc chiar un mic picnic pe iarbă după următorul checkpoint :)) – i-am dat destul de tare la vale. Pe mine mă omorau genunchii și niște mușchi, pe care probabil i-am întins și care își fac simțită prezența până în ziua de azi, după aproape o săptămână. Andrei era bine mersi. 🙂
Ca de obicei, am urât ultimii kilometri de asfalt până la finish. Dar aici i-am găsit pe ai noștri, care ne așteptau cu urale – se bronzaseră între timp :))).
dupa munca :). in imagine, si pantofii mei Salomon Speedtrack de la Summermag.ro, pe care i-am testat si revin next week cu review!
A doua zi urma, nu-i așa, proba de mtb. Dar nu și pentru mine :)). Aveam mușchii ferfeniță, pentru că am accelerat mult prea tare în prima parte a cursei, genunchiul drept a avut nevoie de ceva îngrijiri cu fașă și un unguent verde îngrozitor :), adresat în bună măsură cailor :)), așa că atunci când am auzit din casă ceva numărătoare la start, am închis ochii și am adormit, ceea ce am făcut o bună parte din a doua zi. Eh, acumulare și asta :D.
Că veni vorba: pentru că unde nu e cap, vai de picioare, mâine, 17 iunie, fix de ziua mea, mai bag un semi la munte: Maratonul DHL!
Ne auzim cu noi aventuri din seria Tânăr și Neliniștit, ep. 36! 😀
