Ce facem cu iarna la semimaratonul de duminică? Ghid de utilizare

După cum am aflat cu toții deja, a venit în sfârșit iarna! Oricât ne-am bucura că ninge ca-n povești afară, în primul rând suntem puțin – dar foarte puțin! 😉 – îngrijorați de cum o să arate cursa noastră de semimaraton de duminică, la concursul de alergare Gerar, în noile condiții meteorologice. Există o veste bună: duminică o să avem ocazia să dăm ce avem mai bun în noi 🙂 pentru că previziunea meteo pentru 29 ianuarie arată o temperatură de -10, – 5 grade Celsius! Deci o să fie frig, deși va fi o zi cu soare. Apoi, mai avem un posibil obstacol de trecut: poleiul. Așadar, o să merităm din plin medaliile de la sfârșitul competiției! 🙂

Am vorbit cu oameni capabili să ne mai liniștească, și să ne dea câteva sfaturi cu privire la echipament și antrenamentul acestor ultime 4 zile care au mai rămas până la cursă.

Șoseta trasă peste încălțări, pentru evitarea alunecării

Să începem cu începutul: pista de alergare. Astăzi a nins toată ziua, ninge în continuare  și s-a depus deja un strat serios de zăpadă. Organizatorii spun că există un parteneriat cu o firmă de deszăpezire, care va încerca să curețe traseul de concurs. „Am primit asigurări în acest sens de la reprezentanții Universității Politehnica. Depinde însă mult de cum va fi vremea sâmbătă. Sincer, aș prefera să ningă în noaptea de sâmbătă spre duminică, ca să putem curăța lejer a doua zi. Este însă posibil să dea înghețul, așa arată prognoza pentru sâmbătă seara. Asta ar însemna ceva polei, și vom vedea în ce măsură putem deszăpezi în dimineața concursului”, ne-a spus Oana Badea, organizator Ro Club Maraton. Asta înseamnă că ar fi bine să ne luăm ceva măsuri de precauție pentru polei, și Oana ne-a spus care ar putea fi acestea: “Ar fi indicat să se folosească următoarea metodă: o șosetă groasă, tăiată la vârf și trasă peste adidas, ca să împiedice alunecarea. În plus, ține și de frig. Cei care au Yaktrax, îl pot folosi cu încredere“. (Yaktrax este un sistem antiderapant simplu, care se atașează la încălțări, luând forma acestora și îmbrăcându-le de la vârf spre călcâi)

Echipamentul trebuie să fie în straturi

Oana Badea ne-a vorbit și despre cum trebuie să ne echipăm duminică. Este nevoie de o îmbrăcăminte în straturi, adică: o bluză cu mâneca lungă, subțire, specială pentru alergare, peste asta o bluză tehnică din cea mai groasă – cei mai friguroși pot îmbrăca chiar și o bluză polar 100, deasupra o bluză/geacă windstopper. Șosetele trebuie să fie groase, de iarnă, dacă se poate speciale pentru alergare, și ar fi indicat să îmbrăcați două perechi de pantaloni, una subțire și una de iarnă. Nu uitați de mănușile de alergare, o bandană de pus la gât și la gură – asta o să găsim cu toții în kit-ul de concurs, și un fes pe cap.

Alergare de maxim 3 – 5 kilometri/zi până duminică

Cât privește antrenamentul, Gabi Solomon, organizator / secretar Ro Club Maraton și alergător de maratoane ne-a spus că ar fi indicat să alergăm puțin, ca să evităm epuizarea înainte de cursă, sau, și mai grav, accidentarea. “Se poate alerga între 3 și 5 kilometri pe zi, în niciun caz pe distanțe lungi.” Dar de ieșit trebuie să ieșim la alergat afară, pentru că, spune Gabi, trebuie să ne obișnuim cu frigul și cu vremea.

Marius Albeș, instructor de spinning și unul dintre cei trei membri ai echipei Adrenallina, care va participa duminică la semimaraton, ne sfătuiește ca înainte de fiecare alergare să facem exerciții de încălzire: “Ca să evitați accidentarea înainte de cursă este nevoie de stretching (exerciții de întindere a mușchilor) foarte mult, înainte de începerea antrenamentului-propriu zis: călcâie ridicate la șezut, joc de glezne, genunchii sus, pasul ștrengarului, deplasare cu săltare ușoară când pe un picior, când pe celălalt. În ziua dinaintea cursei ar fi bine să nu alergați. Faceți mai bine o plimbare lejeră prin parc”.

Traseul concursului începe și se termină din fața Facultății de Transporturi, găsiți o hartă detaliată pe site-ul concursului, la http://gerar.ro/traseu. Este așadar o tură de 3, 55 de kilometri, pe care o vom parcurge de 6 ori. Va exista un punct de alimentare unde o să ne hidratăm cu ceai cald, băutură sportivă isotonică și fructe.

Nu uitați de kit-ul de concurs! Acesta se poate ridica sâmbătă, 28 ianuarie 2012, începând cu ora 14.30 până la ora 19.00, din clădirea Rectoratului Universității Politehnica. Se poate face asta și duminică, în ziua cursei, între orele 9.00 și 10.15. Nu uitați să luați cu voi declarația pe proprie răspundere aferentă probei la care participați – fie că e cross sau semimaraton – pe care o puteți printa de pe site-ul competiției: http://gerar.ro/ridicare-de-kituri

Așadar, să nu ne panicăm. 😉 O să fie o cursă frumoasă duminică, cu troiene cu tot!

Vă las cu un video de la o cursă inspirațională. Maratonul de la Polul Nord 😉

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oSxSs7DWTNM&feature=related]

Previous Post

Turism de aventură: “Oamenii îmi spun că mă invidiază pentru că văd toată lumea”

Next Post

Concursuri de schi și snowboard în 2012

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top