Despre noi

Salut! Ce bine că ai aterizat pe Adrenallina! :) Dacă nu ai fi tu să citești ce scriu aici, împreună cu colegii mei, acest spațiu nu ar avea sens. O fac însă și pentru mine, trebuie să recunosc. Iți spun imediat de ce. Citeste mai mult

Curse memorabile de MTB – reverii estivale

Țin minte că stăteam la baza muntelui, mă uitam în sus la creste și mă întrebam cum o să ajung acolo cu… bicicleta. Apoi am rugat pe cineva să îmi arate cum se schimbă vitezele atunci când urci ceva… În jur concurenții se încălzeau pe bicicletele lor futuriste, abia priveau pe sub ochelarii de cursă fumurii iar eu aveam așa multe emoții că am uitat să mă mai întreb ce naiba caut acolo.

Tocmai primisem o bicicletă cadou – un calorifer de 15 kg – și mi-am zis (nici acum nu îmi amintesc cum și de ce) că trebuie să particip la o competiție! Mai pedalasem de câteva ori în copilărie… și cam la asta se rezuma trecutul meu ciclist.

Aveam 29 de ani și ajunsesem la prima mea competiție de mountainbike, MTB Predeal Trophy. A fost prima dată când am intrat cu o bicicleta într-o pădure, pe munte.

Experiența asta mi-a schimbat viața

Am pedalat atunci 20 de kilometri, cu o diferență semnificativă de nivel, pe furtună și ploaie torențială, alunecând pe rădăcinile umede ale copacilor, coborând în viteză pe pietriș și poteci înfrunzite pe Valea Azugii (era toamnă), cărând după mine cele 15 kg de fier pe Creasta Cocoșului, unde e imposibil să stai pe bicicletă.

Pe final am căzut peste un buștean, mi-a sărit lanțul, am terminat cursa alergând pe lângă bicicletă, dar când am trecut linia de finish eram altă persoană.

Din momentul ăsta a început o altă viață pentru mine, viața mea sportivă. Am participat la majoritatea competițiilor de ciclism montan din România, am intrat într-o echipă de ciclism de amatori, am început să urc pe podium. Devenisem dependentă de adrenalina din competiții, de efortul până la epuizare, de peisajele de vis din pădurile și munții din România.

6 ani mai târziu sunt la fel de infestată cu virusul ăsta, ba s-au mai adăugat și alte nebunii, cum ar fi alergarea sau înotul. Acum mă holbez la calendarul competițional ca mâța-n calendar și nu știu cum/ ce să aleg. Maraton? Trail sau șosea? Mountainbike? Tura lungă sau tura scurtă? Duatlon? Triatlon? E greu 😀

Undeva in cretacic, prin 2012... :) Pe atunci nu aveam totusi dilema asta :D
Undeva in cretacic, prin 2012… 🙂 Pe atunci nu aveam totusi dilema asta 😀

 

De tradiție

Am câteva curse totuși la care merg anual, e deja tradiție. Am început să prefer și evenimentele duble – o zi alergare, o zi bicicletă –  Maratonul Olteniei (Râmnicu Vâlcea) e un exemplu bun.

Aici am avut o cursă de mountainbike memorabilă anul trecut, unde era cât pe ce să abandonez… Mă băgasem la tura lungă – 51 de km cu 1.700 de metri diferență de nivel – probabil pentru că uitasem ce înseamnă să urci atâta… Nu-i nimic, mi-am reamintit la fața locului. 😀

Și nici nu e munte plin acolo, sunt dealurile dintre Râmnicu Vâlcea și Băile Olănești, dar ai de urcat, frate. Noroc că sunt puncte de alimentare și mai ai parte de hidratare și încurajări de la voluntari ;).

Cu un an în urmă parcursesem tura scurtă – are 33 de km cu 900 de metri diferență de nivel. Ce să zic, dacă e scurtă nu înseamnă că e și mai ușor J). Trebuie să ai ceva kilometri acumulați dacă te înscrii la ambele, sunt și tehnice traseele… Peisajele sunt absolut minunate, cărări în păduri, coborâri pe iarbă deasă pe pășuni deschise…

Nu tratați acest concurs ca pe o plimbărică, indiferent de proba pe care o veți alege, scurtă sau lungă. Asta e important de știut. Anul ăsta vreau să ajung la tura lungă și intenționez să am ceva kilometri la bord până atunci. Timp e, cursa are loc la final de august, pe 27.

Aici aveți un mic preview de pe traseu (cred că cel scurt), l-am găsit pe Youtube, e filmat de un participant la ediția Maratonul Olteniei 2013.

 

Voi la ce curse de tradiție personală mergeți în fiecare an? 🙂

Hai, spor la pedalat pe coclauri 🙂

About Roxana Lupu

Roxana Lupu
Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare. Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *