Salut!
Ce bine că ai aterizat pe Adrenallina! 🙂 Dacă nu ai fi tu să citești ce scriu aici acest spațiu nu ar avea sens.
O fac însă și pentru mine, trebuie să recunosc. Iți spun imediat de ce.
Numele meu este Roxana Lupu, sunt în străfundurile mele jurnalist, și asta voi fi mereu, chiar dacă lucrez în spectrul larg al comunicării de business – PR, Marketing, Evenimente, Training. Ok, între timp, la asta s-a adăugat și titulatura de sportiv amator & blogger. 😀
Adrenallina a venit pe lume într-un moment foarte important din viața mea: când am descoperit sportul, adică undeva pe la 28 de ani. Până atunci, singurul meu contact cu mișcarea a fost un meci de handbal în liceu, când echipa din care făceam parte a luat bătaie rușinos în fața echipei unui liceu advers! Și-au dorit mai mult victoria! :))
Ah, și mai e ceva: aveam la bunica în magazie o laviță suspendată, pe care vara făceam diverse flic flac-uri, imaginându-mi, cu ochii în pânzele de păianjeni și cuiburile de viespi din tavan, o prodigioasă carieră în gimnastică. Sigur, la deja 15 ani și câteva pulpe rotunjoare bine, totul era de domeniul science fiction.
Să revenim :). Acum am 39 și multe lucruri s-au petrecut în acești 11 ani de când m-am apucat de sport, din postura de amator.
- M-am îndrăgostit de ciclismul mountainbike și am început să merg la competiții în toată țara, în aproape fiecare weekend și am început să urc pe podium
- Am intrat într-un club de ciclism de amatori, apoi am fondat eu un club adresat sportivilor amatori;
- Am cunoscut oameni mișto, care mi-au devenit prieteni; împreună am colindat munți și păduri și șosele, pedalând;
- Am decis că trebuie să fac și eu un triatlon în viața asta, și asta nu putea fi posibil decât dacă învățam să înot. La 30 de ani, în martie 2012, am învățat să înot.
- Doua luni mai târziu am participat la primul meu triatlon, Fără Asfalt; am înotat pentru prima dată în viața mea în mare, 800 de metri destul de traumatizanți 😀
- Două săptămâni mai târziu după primul meu triatlon am participat la Half Ironman Oradea – 1 km 900 m înot, 90 km bicicletă, 21 km alergare; cum necum am reușit să termin înotul, deși nu mă apropiasem vreodată de distanța asta, și, la final, competiția. 😀
- În iunie 2014 am finalizat un Ironman, o formă extremă de triatlon, unii spun că e cea mai dementă competiție din lume – 3 km 800 înot, 180 km bicicletă, 42 km alergare; după ce am terminat-o, pot să spun că își merită titulatura și nu prea :); până la urmă, există și Double Ironman, nu? :D. A fost prima dată în viața mea când am avut un program strict de antrenament;
- Două luni mai târziu, în august 2014, am participat la Campionatul Național de Triatlon ((șosea) și am devenit campioană națională la triatlon, amatori, categorie de vârstă; în 2016 am bifat asta și la triatlonul de tip offroad (cross triatlon) – campioană națională amatori, categorie de vârstă;
- Am descoperit ce minunat este să te așezi la startul unei competiții și să dai tot ce poți tu pe parcursul ei;
- Am aflat cât de frumos și natural unește oamenii sportul;
- Am înțeles că dacă îți setezi un scop și muncești și te antrenezi pentru acest scop șansele de a-l atinge sunt majore;
- Am descoperit că sportul îmi dă mai multă încredere în mine; astfel, între timp am fondat prima agenție de PR, comunicare și evenimente nișată pe sport și viață sănătoasă (2015) și am devenit trainer de leadership organizațional prin sport (motivație și inspirație);
- Am descoperit că pot să realizez tot ceea ce îmi imaginez. Pentru că dacă îmi imaginez eu asta, înseamnă că POT SĂ O FAC. Nu acum, nu peste un an, nu peste doi, dar într-o zi, după ce voi fi dat totul, VOI PUTEA.
Adrenallina.ro s-a conturat mai bine în anii ăștia și a devenit un spațiu de vești și povești sportive, cu oameni care au această revelație (nu e un cuvânt mare deloc), că sportul le-a schimbat viața.
Pentru că acele ture de alergare în parc/bazin sau pe bicicletă nu sunt doar asta. Transpuse în viața de zi cu zi, ele înseamnă mai multă disciplină în toate celelalte segmente ale vieții, bucurie, explorare și descoperire.
Veți regăsi aici interviuri, experiențe de anduranță și aventură, jurnale de cursă, portrete ale sportivilor amatori și profesioniști, testing de echipament & gadget sportiv, știri despre curse și competiții, și, sper, INSPIRAȚIE, CURAJ și AVENTURĂ.
Adrenallină vă doresc! 🙂
Roxana
Multe felicitari, va citesc cu drag web siteul !
… BRAVOS !… cu Doamne Ajuta sa mergi cu BINE mai departe !
Ce frumos!! Ma abonez!! 🙂
hihi, hai! 🙂
Ma bucur ca am gasit acest site! De multe ori simt ca am pierdut o mare parte din farmecul copilariei din cauza ca nu am practicat niciun sport. Acum ma simt si mai motiva sa incerc tot ce mi-am propus.
hai! 🙂
Toata admiratia. Va urmaresc.
hei, multumim, Dorina! <3