Home Stiri Donează cu Băneasa Forest Run și MagiCAMP!
Donează cu Băneasa Forest Run și MagiCAMP!

Donează cu Băneasa Forest Run și MagiCAMP!

0
Distribuie pe:

Organizatorii cursei de alergare Băneasa Forest Run sunt onorați să anunțe parteneriatul cu MagiCAMP, asociația copiilor cu afecțiuni oncologice, și sprijinirea exclusivă a acestei cauze caritabile. Toți alergătorii participanți la cursă pot să doneze o sumă de bani la înscrierea la eveniment pe www.baneasaforestrun.ro, pentru a sprijini activitatea MagiCAMP.

 

Cei care sunt deja înscriși vor primi un email în acest sens, pentru a putea face donație. Acestea se pot face și la fața locului, inclusiv prin formularul 2%, în ziua cursei, pe 29 aprilie 2018, data la care sunt așteptați alergătorii să ia startul în pădurea Băneasa.

La fața locului nu numai alergătorii pot face o donație, ci și toți cei care vin să îi încurajeze pe participanți. Copiii sunt bineveniți la eveniment pentru a-și susține membrii familiei care aleargă la Băneasa Forest Run și pentru a participa la surprizele pregătite la fața locului de către membrii echipei MagiCAMP.

Băneasa Forest Run este o cursă de alergare prin pădure, care se adresează celor pasionați de ceea ce înseamnă mișcare în natură. Alergarea are două probe, de distanțe diferite, crosul de 11 kilometri și proba de semimaraton de 21 de kilometri.

”Suntem foarte bucuroși de oportunitate și le suntem recunoscători organizatorilor pentru că au ales MagiCAMP drept cauză caritabilă susținută oficial la Băneasa Forest Run. Toate fondurile adunate din donații cu această ocazie vor merge către copiii cu afecțiuni oncologice. Și ne dorim nu doar să fim susținuți în cadrul cursei, ci să și susținem efortul celor care aleargă, așa că îi veți vedea pe voluntarii MagiCAMP peste tot unde este nevoie de ei!”, a declarat Mihaela Călinoiu, coordonator MagiCAMP.

 

”Am sprijinit activitatea MagiCamp încă din 2016, drept urmare sunt foarte bucuros că putem face același lucru și prin intermediul cursei Băneasa Forest Run, încă de la prima ediție. E bine ca aceste evenimente care aduc bucurie, satisfacție și un plus de sănătate pentru participanți să încerce să contribuie și să mobilizeze oamenii spre a da mai departe și celor care nu sunt la fel de norocoși, a declarat organizatorul cursei, Theodor Manolache.

Prin toate programele sale de divertisment (taberele de vară MagiCAMP, programul MagicTICKET, vacante pentru familiile greu incercate) sau de asistență socială (MagicHOME, refugiul părinților ai căror copii luptă cu cancerul, MagicBOX, ajutoare lunare cu alimente, produse de igienă, haine, încălțăminte, rechizite, jucării, MagiCALL, program de consiliere pentru pacienții cu cancer), MagiCAMP încearcă să le redea copiilor diagnosticați cu cancer măcar o parte din ceea ce le-a fost luat.

Distribuie pe:
Roxana Lupu Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare. Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *