Home Jurnal de cursa Drumul spre Paris. Jurnal (IX): Între un mic dejun franţuzesc şi ciocnirea medaliilor
Drumul spre Paris. Jurnal (IX): Între un mic dejun franţuzesc şi ciocnirea medaliilor

Drumul spre Paris. Jurnal (IX): Între un mic dejun franţuzesc şi ciocnirea medaliilor

0
Distribuie pe:

de Toni Dumitru

A venit vacanţa cu avionul de Franţa! Gata cu poezia, cu gândurile adânci, cu închipuirile mele despre ce şi cum va fi! Astăzi e plecarea şi lucrurile încep să se aşeze, aşa, în general, dar şi în valiza mea. Ultimele două zile le-am petrecut pe „repede-înainte”, într-un continuu dute-vino, străduindu-mă să-mi rezolv sarcinile de serviciu, să acopăr necesarul pentru deplasare şi să vă ţin şi pe voi la curent cu mersul „experimentului Paris”. Sunt mulţumit că am reuşit să bifez tot ce am avut trecut în „Top To Do List”. Las totul „la cheie” şi de acum mă pot îndrepta spre Paris.

Mă simt cam obosit, dar e normal, sunt obişnuit, aşa păţesc mereu când trebuie să plec la drum lung, se adună multe lucruri de făcut şi consumul fizic şi mental este pe măsură. Dar îmi place această stare de febrilitate, ar fi nefiresc să n-o resimt.

parisssss

Psihic stau bine şi sper să nu fie o senzaţie înşelătoare. Cred că pot face un maraton bun. Fizic, mă simt puţin obosit şi asta pentru că, fiind de felul meu o fire nocturnă, nu am adormit în această săptămână mai devreme de miezul nopţii. Ultima alergare am făcut-o miercuri, 5 kilometri, un easy run de dezmorţire şi de verificare. Totul e în regulă pe plan sportiv, ceea ce contează enorm.

Mi-am pregătit gelurile, vitaminele (am mers pe Supradyn, de luni), medicamente şi unguente antiinflamatoare, echipamentul, de la suportul de telefon pentru braţ până la centura cu bidoane, care mă va scuti de opririle la punctele de hidratare. Voi lua cu mine şi „Biblia alergătorilor” („Născuţi pentru a alerga”), care m-a inspirat de fiecare dată şi m-a motivat foarte mult.

Se anunţă cald la Paris în ziua cursei, cu o maximă de 18 grade Celssius, dar prefer să iau mai multe lucruri la mine, pe principiul „mai bine să le ai decât să plângi după ele”. Mi-am pregătit pantofii, şosetele, tricoul şi şapca nelipsită. De data asta voi purta un element în plus, o eşarfă neagră pe care o voi lega pe braţul drept – un semn distinctiv în memoria studenţilor creştini masacraţi în Kenya de către membrii unei organizaţii islamiste. Este micul meu semn de omagiu.

Organizatorii şi-au făcut bine treaba şi ne-au ţinut la curent cu toate informaţiile necesare. Voi încerca să ajung vineri seară în Parc des Expositions de la Porte de Versailles, locul de întâlnire pentru ridicarea numerelor de concurs, dar cum aterizarea e la ora locală 17.20 iar expoziţia se închide la ora 20.00, nu cred că am timp suficient să ajung la hotel ca să las bagajele şi apoi să rezolv toate formalităţile.

Sâmbătă va fi, aşadar, o zi plină. La ora 9.00 voi participa la The Paris Breakfast Run, o cursă lejeră de 5 kilometri pe străzile din centrul oraşului, la care iau parte 3.000 de oameni, maratonişti şi joggeri de ocazie sau pur şi simplu debutanţi, şi care se încheie cu un mic dejun parizian, pregătit de organizatori. E o cursă populară, deschisă oricui, unde, pentru o sumă modică (7 euro) oricine poate simţi plăcerea de a alerga pe străzile oraşului împreună cu mii de oameni.

Va fi ultima verificare, o plimbare de dezmorţire. Iar după prânz, „înarmat” cu notificarea de participare, certificatul medical şi actul de identitate, mă voi prezenta la „Le salon du Running„, un fel de „mall” al alergării, unde voi lua kitul de concurs care conţine numărul şi chip-ul de înregistrare a timpului. Este locul în care uiţi cu uşurinţă valoarea timpului, căscând gura în stânga şi-n dreapta, într-un pavilion imens care adăposteşte 200 de expozanţi. Tot ce e nou şi important în materie de alergare există acolo, iar doritorii pot testa şi cumpăra mii de produse şi servicii.

Seara voi căuta să fiu devreme la hotel şi destul de obosit ca să-mi înving neliniştile şi obişnuita insomnie. Dacă dorm bine, a doua zi voi fi liniştit şi voi putea urma planul pe care mi-l trasez.

Duminică va fi ziua cea mare. Maratonul va fi difuzat şi în România, de Eurosport, de la ora 9.30, într-o transmisiune directă de 150 de minute.

Fiecare alergător va lua startul dintr-o zonă de culoare aferentă timpului propus. Eu voi pleca din sectorul mov, unde obiectivul este 3 ore și 45 minute. Când m-am înscris, socoteam că pot atinge acest obiectiv.

Voi  lua startul la ora locală 9.15, 10.15 ora Bucureştiului. Accesul în sectorul nostru va fi închis cu 15 minute înainte de start, aşa că va trebui să fiu devreme la locul faptei, mai ales că mă aştept la măsuri de securitate foarte stricte după atentatele din ianuarie. Sper să fie o duminică liniştită, în care să triumfe spiritul curat al alergării. Apoi, de Paştele ortodox, românii vor ciocni medalii la Paris. 🙂

Distribuie pe:
Toni Dumitru Toni Dumitru e un jurnalist abia trecut de 20 de ani. Bine, 20 de ani de când avea 21, dar nu asta contează, ci plăcerea cu care i-a petrecut pe ultimii 3 alergând. A început de jos, cu "sesiuni" de 5 minute de jogging în parc, până a ajuns la două maratoane într-o săptămână. Dependent de alergare, "MaraToni" o resimte ca pe o formă primară de libertate şi se străduieşte să-i înţeleagă toate sensurile lecţiilor pe care aceasta le oferă, pentru a le împărtăşi şi altor entuziaşti.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *