Excursie spre Marele Grohotiş

Găzduit de Masivul Piatra Craiului, Marele Grohotiş, sau Hojdu Mare, este cea mai însemnată formaţiune carstică din România, aflată la o altitudine de 1.650 de metri. Ghidul meu, Cristi Şeitan, spune că traseul este unul uşor, ce poate fi parcurs de orice turist, în aproximativ cinci ore. Plecarea este din Zărneşti.

E destul de greu de crezut, când bocancii ţi se înfundă în pietrişul masivului, că acum mulţi ani, pe locul munţilor din Piatra Craiului era apă. Aţi citit bine, acum aproape 30 de milioane de ani, aici era mediu marin, iar vieţuitoarele acvatice – corali, scoici, amoniţi – au devenit sedimente, straturi succesive de sedimente care au clădit munţii pe care călcăm acum. Craiul, cum mai este răsfăţat, are un relief specific, şi anume unul calcaros, tocmai din această cauză animăluţele pomenite mai sus au absorbit dioxidul de carbon, l-au transformat apoi în cochilie, care a devenit carbonat de calciu, adică, mai precis, calcar.

Traseul este unul spectaculos, destinaţia finală – Marele Grohotiş, cel mai important fenomen carstic (eroziune a calcarului de către apă) din Carpaţi şi cea mai mare formaţiune de acest gen din România.

Foto: George Soare, Galeria alpinet.org

Hai să vedem cum putem ajunge acolo. Mai întâi, plecarea este din Zărneşti, de la drumul forestier care duce la Cabana Plaiu Foii, după aproximativ 13 kilometri. După cabană dăm de un alt drum forestier, în stânga, şi îl urmăm pe marginea râului Bârsa Tămaşului până se ajunge la o barieră, unde se poate parca maşina, dacă este cazul. Începem urcarea prin stânga, pe marginea pârâului Şpârlea, ţinând marcajul cu bandă roşie, care ne va însoţi pe tot parcursul excursiei.

La Zaplaz, ferestrele din stâncă

Aşadar, după zece minute de urcare ajungem la un izvor, şi, ne sfătuieşte Cristi, ar fi bine să luăm la drum din apa lui rece, pentru că nu mai găsim izvoare sau surse de apă până sus – în zonele calcaroase e mereu problemă cu apa. De aici începe un urcuş pieptiş, şerpuit, care ne duce la prima poieniţă deschisă a traseului, unde găsim refugiul Şpârlea, situat la altitudinea de 1.400 de metri. Aflat în pădurea de pe muchia ce desparte valea Şpârlea de Bârsa Tămaşului, refugiul este o încăpere ca o capsulă sau ca o căsuţă roşie pentru copii – cercetaşi, cu o istorie chiar interesantă: refugiul a fost construit iniţial între anii 1942 şi 1945, ca să servească drept adăpost pentru bateria de tunuri a zonei. Mult mai târziu – în anul 1970 – a căpătat calitatea de refugiu pentru turişti. După ce ne-am odihnit, am pornit mai departe. După 15 minute de urcare, găsim indicatorul înspre Zaplaz, îl urmăm, şi începe o porţiune la care este nevoie să fii atent. „Se urcă pe o porţiune de pietre sfărâmate, rezultate din deteriorarea pereţilor stâncoşi de deasupra.

După alte 15 minute suntem sus, am ajuns la Zaplaz, la 1.640 de metri, o formaţiune calcaroasă formată sub acţiunea vânturilor”, explică ghidul.  Priveliştea a meritat tot efortul: în stâncă sunt săpate adevărate ferestre, prin care se văd bucăţi din cerul senin. După ce guşti din panoramă – în vale se văd pereţii munţilor Tămaş şi Tămăşel – cobori la indicator, ca să te poţi îndrepta spre  Marele Grohotiş. Se urmează, ca şi până acum, marcajul cu bandă roşie.

Urcare pe umerii Craiului

Hojdu Mare, cum mai este cunoscut, Marele Grohotiş (1.650 de metri) este o pânză de pietre sub forma unei văi abrupte, având o lungime de aproximativ patru kilometri. Ca să ajungem la el am traversat zona de abrupt a Crestei Sudice a Pietrei Craiului – formată din pereţi imenşi de calcar, zonă ce mai poartă şi denumirea de Umerii Pietrei Craiului. Urcarea durează circa o oră jumătate, şi o să ai nevoie de ceva energie pentru că sunt pante abrupte. Ghidul meu, Cristi Şeitan, avertizează că traseul este interzis iarna, deoarece există riscul avalanşelor.

Foto: George Soare, Galeria alpinet.org

Ajunşi sus, ne delectăm cu splendoarea Masivului Iezer – Păpuşa şi piscurile Făgăraşilor. Cristi ne precizează că asta nu este singura rută prin care putem ajunge la această încântătoare destinaţie: „Un alt punct de pornire ar fi Cabana Garofiţa Pietrei Craiului, urmărind două poteci: una ce urmează porţiunea inferioară a Padinei Lancii şi alta ce trece prin Şaua Tămăşelului.”

Marele Grohotiş are şi alte mici surprize încântătoare pentru turişti. Este vorba despre o floare rară, garofiţa de munte, care nu creşte decât în Piatra Craiului.

Este protejată de lege şi din această cauză traversarea grohotişului se desfăşoară prin locuri amenajate special. Craiul adăposteşte şi specii rare de fluturi, nu mai puţin de 216, dintre care câteva zeci trăiesc aici şi numai aici.

După ce vă încărcaţi de energia locului, puteţi începe să vă pregătiţi de coborâre, pe acelaşi drum pe care aţi urcat. Cu totul, mica excursie ne-a luat cinci ore şi jumătate, dar ne-a dăruit cu mult mai mult.

Previous Post

Cu bicicleta pe marginea hăului

Next Post

MTB Surmont Challenge 2011. Cel mai frumos înseamnă cel mai greu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top