Eu am devenit sportiv amator undeva pe la 29 de ani. Până la vârsta asta, legătura cu sportul a fost una firavă şi s-a mărginit la orele de sport din şcoală şi liceu, câteva mişcări de karate exersate cu frate-miu în sufragerie – sărituri repetate de pe un dulap, şi nişte meciuri de handbal între clase, când eram într-a7-a, soldate cu eşecuri răsunătoare – practic, am pierdut de câte ori am jucat. Dirigul meu din generală era profesor de sport, dar nu îmi amintesc să mă fi inspirat în vreun fel, să mă apropie în vreun mod de domeniul ăsta, să fi spus ceva care să-mi fi rămas.

Poate că nebunia mea cu sportul este şi un debuşeu al unei energii stocate de atunci, şi neconsumate; în subconştient cred că mi-am dorit mereu să fac parte dintr-o echipă sportivă, să particip la competiţii, doar că nu s-a găsit nimeni să mă direcţioneze, şi cred că nici spectrul cluburilor sportive sau al mentorilor în acest domeniu nu era foarte larg în oraşul Bârlad. 

Câţi copii cu potenţial sportiv se pierd din cauza asta? Câte destine neîmplinite rezultă din lipsa de viziune şi infrastructură în domeniul sportiv din România?

Adrenallina este partener media al unui proiect care ar putea sădi o sămânţă bună în terenul acesta. Este vorba despre Cupa 1, un proiect organizat de Primăria Sectorului 1 Bucureşti, în parteneriat cu Asociația Sport pentru Viață, şi ajuns la a XIII-a ediţie.

cupa

Vizual Cupa 1-2014

Peste 2.000 de elevi din peste 40 de școli și licee din Bucureşti au intrat într-o competiţie sportivă de amploare, pentru titlul de Campioni Cupa 1, în următoarele sporturi: atletism, baschet, handbal, volei şi fotbal. Competiţiile sunt în derulare, şi altă componentă importantă a proiectului, care mi-a atras atenţia, este şi aceasta: câştigătorii desemnaţi  festivitatea are loc pe 11 iunie  vor juca meciuri amicale cu elevii claselor cu profil sportiv din Sectorul 1, şi apoi vor beneficia de testare la Institutul Național de Cercetare pentru Sport!

Poate că dintre ei se vor alege campionii de mâine şi poate că la ştirile TV o să auzim despre performanţele lor, în atletism, baschet, handbal, volei, şi performanţele lor vor fi atât de sonore, încât ştirile despre fotbaliştii din cluburile de la mare vor muri în montaj. Aşa cum face acum legea breaking news-ului SIMONA HALEP!

Până acum, la ediţiile precedente, Cupa 1 a avut alături sportivi ca Gabriela Szabo, Marius Urzică, Diana Oprea, Rică Răducan, Monica Roşu, Monica Iagăr, Otilia Bădescu, Ovidiu Herea, Claudiu Niculescu, Ionel Dănciulescu, Alina Ştefănescu, şi asta mi se pare fundamental, pentru că cine altcineva să îi inspire pe aceşti copii, dacă nu performerii de astăzi?

Începând de astăzi şi până la finalul săptămânii viitoare este deschis la commenturi la acest post, vă invit să faceţi propuneri, să veniţi cu idei de proiecte, cu impresii din experienţa voastră personală, ca părinţi sau ca foşti elevi, trecuţi prin orele de sport la şcoală. Ce ar putea fi îmbunătăţit în programă, cu ce şi cum pot fi atraşi aceşti copii către sport, ce se poate face mai mult pentru ei, pentru a le sădi dorinţa de a face sport şi încrederea că pot face perfomanţă şi că vor fi sprijiniţi, sub o formă sau alta? Poate că vom strânge cea mai bună variantă de proiect şi ea se va concretiza într-o propunere şi apoi, în realitate.

Mai multe detalii despre Cupa 1 găsiţi pe site-ul oficial www.cupa1.ro și pe www.facebook.com/cupa1.

O parte dintre finale au avut deja loc, rezultatele complete sunt disponibile la această adresă.

Vă aştept ideile, propunerile şi sugestiile cu privire la programele sportive în şcoli. Revin şi eu cu propunerea mea, în curând.

Baftă la competiţiile din weekendul acesta! 

 

Author

2 Comentarii

  1. Pingback: Cum apropiem copiii de sport?

  2. Sunt mai multe probleme cu orele de sport, dar cateva care personal le-am notat ar fi urmatoarele:
    – asa-zisa „incalzire” la inceputul orelor era o batjocora facuta din combinatii de exercitii care duc aproape sigur la febra musculara (de pilda chiar si atunci cand eram in forma buna si puteam alerga 3 km in sub 13 minute am facut febra musculara la ora de sport dupa combinatia mers pitic – alergare sprint);
    – proba de „rezistenta” e ridicola: rezistenta nu inseamna sa alergi 1 km (respectiv 800m) cat mai rapid posibil. Rezistenta inseamna sa mentii un ritm bun timp de cativa km macar. Proba respectiva ar trebui schimbata in: fiecare sa alerge cat poate intre 3 si 5 km cu ritm intre 5 si 7 min pe km (nu recomand nimanui ritm mai lent de 7 min pe km pentru ca isi va dauna atat muschii gambelor cat si genunchii – mai bine mergi pe alocuri si alternezi astfel mersul cu alergatul decat sa alergi mai lent de 7 min/km);
    – niciodata nu am avut lectii de la profesorul de sport despre: cum sa respiri cand alergi, cum sa tii postura corpului, cum sa calci corect, cum sa incepi o alergare (sa nu o tratezi ca pe un sprint de 100m), cum sa faci o descalzire sau incalzire adecvata etc.; (personal atat eu cat si colegii mei eram terminati dupa ce incercam sa alergam la viteza maxima la care ne tinea corpul 1 km si unii chiar vomitau dupa);

    In comentariile de mai sus fac strict referire la perioada liceului. La scoli generale, trebuie adjustate distantele in functie de varsta. Acei 3-5 km echivaleaza cu 500m-1 km pentru clasele 1-4 (cu ritm lent nu viteza desigur) si aproximativ 1.5-2 km pentru clasele 5-8.

    Mai sunt si alte situatii neplacute. Un exemplu concret: o persoana atletica nu ar trebui obligata sa faca elemente de gimnastica avansate (ex. saritul la lada de la distanta, statul in cap/maini, podul de sus). Si reciproca e valabila.

    In principiu, sportul in scoli vrea sa te faca sa excelezi la toate si nu reuseste astfel sa te faca sa-ti placa nimic. In mod normal ar trebui sa incerce sa te ajute sa gasesti acele 1-2 activitati sportive care sa-ti placa astfel incat sa le practici recurent si ca adult.

Scrie un comentariu