Celebrul Felix Baumgartner, primul om supersonic în cădere liberă, cu o viteza neoficială de 1.342 km/h, a fost în România, ca invitat la evenimentul de leadership Enlightening 3.0, ediția “Business Odyssey”, organizat de Marketing Insiders Group. Felix a vorbit celor prezenți dar și jurnaliștilor de la conferința de presă de a doua zi despre experiența lui incredibilă, despre cum i s-a schimbat viata după ce a făcut istorie și despre autocontrol și determinare – Felix a intrat în capsula care l-a trimis în stratosferă după ce și-a învins claustrofobia. (asta e cam tare, nu?)
Austriacul este și deținătorul recordului cel mai înalt zbor cu parașuta – de la altitudinea de 41.8 km. În urma proiectului “Red Bull Stratos”, Felix Baumgartner a devenit primul om care depășește viteza sunetului fără ajutorul unui vehicul, în aceeași zi în care, cu 65 de ani în urmă, pilotul american Chuck Yeager reușea să treacă dincolo de bariera vitezei sunetului, considerată o limită naturală.
Pe 14 octombrie s-au aniversat 2 ani de la săritura-record a lui Felix. Campionul mondial Alexandru Nicolau a executat un salt impresionant cu aterizare la punct fix, pe acoperișul Stejarii Country Club (altitudine 3.600 metri, salt 1.00 metri), marcând într-un mod spectaculos cea de-a treia ediție a conferinței de leadership Enlightening și sosirea parașutistului austriac în Bucuresti.
Vă las cu un interviu cu Baumgartner realizat de jurnalistul Horia Ghibuțiu pe blogul lui, pe care am ales să îl preiau pentru că l-a provocat puțin în întrebări, altfel cred că Felix a răspuns până acum cam la tot ce se putea legat de saltul său istoric.
Iată un fragment, care mi-a plăcut mult pentru că domnul B. este foarte viu în ceea ce spune:
Pentru ce proiect ți-ai mai da cinci ani din viață?
După ce am terminat cu succes săritura din stratosferă, m-am gândit că e timpul să mai fac și altceva – fac genul acesta de sporturi de 25 de ani și, oricât ai fie de bine pregătit, tot ai nevoie de noroc ca să supraviețuiești. Eu am avut noroc, ca dovadă stăm aici și vorbim. Un proiect de cinci ani însă înseamnă foarte mult. În primul rând, riscul: multă lume a încercat să depășească bariera sunetului, ceea ce se spunea că e imposibil, destui au eșuat. În astfel de experimente, unii își pierd viața și n-ai cum să nu te gândești că tu ai putea fi următorul! Trebuie să înțelegeți că fără să fii extrem de concentrat, de la sculare până la culcare, n-ai cum să reușești. În cei cinci ani, mă gândeam necontenit, chiar și în vacanță, la plajă, la ce aveam de făcut, nu mă mai puteam bucura de viața simplă. Cumva, m-am simțit ca în închisoare în cei cinci ani. N-aș repeta un proiect de cinci ani, întrucât știu cât a fost de stresant și solicitant precedentul.
Mai departe vă invit să îl parcurgeți integral, la horiaghibutiu.ro.
Enjoy!
